ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 393/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 393/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 218 din 5

octombrie 2011, Tribunalul Vâlcea, în baza disp. art. 174 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe

inculpata S.F. la 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, ca

pedeapsă complementară.

A aplicat dispozițiile art. 57 C. pen.

În baza disp. art. 71 C. pen., pe

durata executării pedepsei, a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza disp. art. 88 C. pen. și art. 350

C. proc. pen., a computat din pedeapsa aplicată inculpatei perioada arestării

preventive, începând cu data de 22 august 2011 la zi și menține starea de arest

preventiv.

S-a constatat că nu există parte

civilă în cauză.

În baza disp. art. 191 C. proc. pen.,

a fost obligată inculpata la 700 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că inculpata este căsătorită cu martorul S.I., fiul

victimei, dar locuiesc separat. Cele două familii obișnuiesc să consume băuturi

alcoolice și între acestea au fost mai multe scandaluri de-a lungul timpului.

De altfel, inculpata a și fost

sancționată contravențional pentru astfel de fapte.

În seara de 21 decembrie 2010,

inculpata și soțul său împreună cu victima și soțul acesteia au consumat 2

litri de bere, apoi inculpata a mers în vizită la două persoane, împreună cu

cumnata sa, D.M., unde, de asemenea, au consumat băuturi alcoolice. S-a întors

în domiciliul socrilor, doar în jurul orelor 23,30. în urma reproșului soțului

și socrilor față de împrejurarea că s-a întors târziu și fiind toți sub

influența băuturilor alcoolice, s-au luat la ceartă. Fiul inculpatului S.I. l-a

lovit cu pumnul peste față pe P.P., soțul victimei. Victima P.C. care era

culcată în pat, a încercat să se ridice pentru a aplana conflictul, moment în

care inculpata s-a aruncat peste ea în pat, a prins-o cu mâinile de păr și a

lovit-o cu capul de perete și de tăblia patului până când victima și-a pierdut

cunoștința. P.P. a ridicat-o pe inculpată de pe victimă.

Victima a fost transportată la spital

în urma apelului făcut de martorul S.I., unde ulterior a decedat. Din raportul

de necropsie întocmit de Institutul Național de Medicină - Legală București a

rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat contuziei și

delacerării cerebrale, consecința unui traumatism cranio-cerebral cu fractură

de boltă craniană, cufundare iradiată la baza craniului.

În modalitatea descrisă mai sus,

inculpata a săvârșit infracțiunea de omor, faptă prevăzută și pedepsită de

dispozițiile art. 174 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia a fost

condamnată la pedeapsa închisorii și interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani ca

pedeapsă complementară.

La individualizarea pedepsei au fost

avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și

dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel inculpata S.F., care a criticat sentința pentru netemeinicie în ceea ce

privește individualizarea pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 107/A din 10

noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpată.

Pentru a decide astfel, Curtea a

reținut că, în mod corect, prima instanță a constatat vinovăția inculpatei S.F.

în săvârșirea infracțiunii de omor în raport cu situația de fapt stabilită și

reținută de Tribunal.

Instanța de apel a considerat că în

cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în raport de acestea

vinovăția inculpatei, care a recunoscut comiterea infracțiunii.

De asemenea, sub aspectul

individualizării pedepsei principale aplicate inculpatei, precum și a

modalității de executare a acesteia, s-a apreciat că prima instanță a făcut o

corectă adecvare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., dând relevanță

gradului de pericol social în concret a faptei comise, circumstanțelor reale în

care a săvârșit-o, precum și circumstanțelor personale ale inculpatei, care a

recunoscut comiterea faptei, nu are antecedente penale, astfel încât

apreciindu-se în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea

judiciară a pedepselor, cărora instanța de fond le-a dat eficiență în mod

concret, (respectându-se principiul proporționalității, care asigură o

reflectare justă între gravitatea faptei comise și profilul social-moral și de

personalitate al inculpatei), nu se impune reducerea cuantumului pedepsei

principale fără a se afecta scopurile pedepsei.

Curtea a mai apreciat că pedeapsa de

12 ani închisoare a cărei executare se realizează în regim de detenție este

justificată și îi va da posibilitatea inculpatei ca, pe parcursul acesteia,

prin includerea sa în programul educațional, să conștientizeze consecințele

faptei comise și să-i îndrepte atitudinea viitoare în abținerea de a mai

săvârși alte infracțiuni.

Împotriva acestei decizii inculpata a

declarat recurs, solicitând admiterea lui, casarea deciziei recurate pentru

motivele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând recursul prin prisma

dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse

greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte

limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea

și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui

cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei

este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un

proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui

examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și

criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor

generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a

principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este

obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini

funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii,

pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă

de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol

social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și

aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de

reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai

printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana

căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul

adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Actele de violență extremă exercitate

de inculpată în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise și care

trebuiesc bine evaluate de către instanța de judecată, în alegerea pedepsei.

Sub aspectul individualizării pedepsei

în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale

prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social, în

concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii

ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatei.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte

atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și

asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta,

sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și

de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este

aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării

morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al

pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte

gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și

proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea

acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art.

52 alin. (1) potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni".

Dar, firește, în lumina criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale

trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor

elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a

probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reținându-se corect atât

situația de fapt cât și vinovăția inculpatei.

Constatând întrunite condițiile

tragerii la răspundere penală, instanțele de fond și apel au hotărât în mod

corect, în opinia Înaltei Curți, condamnarea inculpatei pentru comiterea

infracțiunii de omor, reținându-se că la data de 21 decembrie 2010, inculpata și

soțul său împreună cu victima și soțul acesteia au consumat 2 litri de bere,

apoi inculpata a mers în vizită la două persoane, împreună cu cumnata sa, D.M.,

unde, de asemenea, au consumat băuturi alcoolice. S-a întors în domiciliul

socrilor, abia în jurul orelor 23,30. în urma reproșului soțului și socrilor

față de împrejurarea că s-a întors târziu și fiind toți sub influența

băuturilor alcoolice, s-au luat la ceartă. Fiul inculpatului S.I. l-a lovit cu

pumnul peste față pe P.P., soțul victimei. Victima P.C. care era culcată în

pat, a încercat să se ridice pentru a aplana conflictul, moment în care

inculpata s-a aruncat peste ea în pat, a prins-o cu mâinile de păr și a lovit-o

cu capul de perete și de tăblia patului până când victima și-a pierdut

cunoștința. P.P. a ridicat-o pe inculpată de pe victimă. Ulterior victima a

decedat.

În baza propriului examen, Înalta

Curte constată că inculpata a recunoscut comiterea faptei atât în cursul

urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești astfel cum a fost

reținută în actul de sesizare a instanței.

Vinovăția inculpatei este pe deplin

dovedită de întregul material probator administrat în cauză, relevante fiind

declarațiile date de inculpată, inclusiv cea de aplicare a dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen., declarațiile părților civile; raportul de

necropsie întocmit de Institutul Național de Medicină - Legală București din

care rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat contuziei și

delacerării cerebrale, consecința unui traumatism cranio - cerebral cu fractură

de boltă craniană, cufundare iradiată la baza craniului.

Din examinarea criteriilor generale de

individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., se constată că

cel referitor la gradul de pericol social al faptei săvârșite este unul

prioritar celui referitor la persoana infractorului, ambele instanțe apreciind,

în mod corect că fapta săvârșită de inculpată prezintă, în concret, un ridicat

grad de pericol social.

Înalta Curte constată că în cauză nu

se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen. care să

justifice legal reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei

și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de

lege.

Recunoașterea unor împrejurări ca

circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările

luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau

caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât

numai aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special se învederează a

satisface, în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

În mod corect instanțele anterioare nu

au reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului deoarece atitudinea

sinceră a inculpatei, de recunoaștere și regretare a faptei, sunt împrejurări

care au fost valorificate de către instanță în procesul reținerii și aplicării

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., consecința juridică fiind

reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

În acord cu opinia instanței de apel,

Înalta Curte apreciază că, în cauză, datele personale ale inculpatului( lipsa

antecedentelor penale) devin împrejurări lipsite de orice relevanță juridică

prin compararea cu fapta inculpatei, respectiv de omor.

Natura, gravitatea, modalitatea de

săvârșire a faptei dar și rezultatul produs, conduc la concluzia că aplicarea

unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanța de fond

și menținut de instanța de apel, nu ar putea asigura reeducarea inculpatei și

realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., iar o

eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularitățile cauzei.

Constatând că în cauză nu este

incident cazul de casare prev de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și

nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpată, apreciind hotărârea pronunțată de

instanța de apel ca fiind legală și temeinică.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatei, timpul reținerii și arestării preventive de la 22 august

2011 la 14 februarie 2012.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata S.F. împotriva deciziei penale nr. 107/A din 10 noiembrie

2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 22 august 2011 la

14 februarie 2012.

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 14

februarie 2012