ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 393/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 218 din 5 octombrie 2011, Tribunalul Vâlcea, în baza disp. art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata S.F. la 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, ca pedeapsă complementară. A aplicat dispozițiile art. 57 C. pen. În baza disp. art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza disp. art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc.

pen., a computat din pedeapsa aplicată inculpatei perioada arestării preventive, începând cu data de 22 august 2011 la zi și menține starea de arest preventiv. S-a constatat că nu există parte civilă în cauză. În baza disp. art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la 700 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că inculpata este căsătorită cu martorul S.I., fiul victimei, dar locuiesc separat. Cele două familii obișnuiesc să consume băuturi alcoolice și între acestea au fost mai multe scandaluri de-a lungul timpului. De altfel, inculpata a și fost sancționată contravențional pentru astfel de fapte. În seara de 21 decembrie 2010, inculpata și soțul său împreună cu victima și soțul acesteia au consumat 2 litri de bere, apoi inculpata a mers în vizită la două persoane, împreună cu cumnata sa, D.M., unde, de asemenea, au consumat băuturi alcoolice.

S-a întors în domiciliul socrilor, doar în jurul orelor 23,30. în urma reproșului soțului și socrilor față de împrejurarea că s-a întors târziu și fiind toți sub influența băuturilor alcoolice, s-au luat la ceartă. Fiul inculpatului S.I. l-a lovit cu pumnul peste față pe P.P., soțul victimei. Victima P.C. care era culcată în pat, a încercat să se ridice pentru a aplana conflictul, moment în care inculpata s-a aruncat peste ea în pat, a prins-o cu mâinile de păr și a lovit-o cu capul de perete și de tăblia patului până când victima și-a pierdut cunoștința. P.P. a ridicat-o pe inculpată de pe victimă. Victima a fost transportată la spital în urma apelului făcut de martorul S.I., unde ulterior a decedat.

Din raportul de necropsie întocmit de Institutul Național de Medicină - Legală București a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat contuziei și delacerării cerebrale, consecința unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă craniană, cufundare iradiată la baza craniului. În modalitatea descrisă mai sus, inculpata a săvârșit infracțiunea de omor, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 174 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnată la pedeapsa închisorii și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani ca pedeapsă complementară. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

și dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata S.F., care a criticat sentința pentru netemeinicie în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate. Prin decizia penală nr. 107/A din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că, în mod corect, prima instanță a constatat vinovăția inculpatei S.F. în săvârșirea infracțiunii de omor în raport cu situația de fapt stabilită și reținută de Tribunal. Instanța de apel a considerat că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în raport de acestea vinovăția inculpatei, care a recunoscut comiterea infracțiunii.

De asemenea, sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicate inculpatei, precum și a modalității de executare a acesteia, s-a apreciat că prima instanță a făcut o corectă adecvare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., dând relevanță gradului de pericol social în concret a faptei comise, circumstanțelor reale în care a săvârșit-o, precum și circumstanțelor personale ale inculpatei, care a recunoscut comiterea faptei, nu are antecedente penale, astfel încât apreciindu-se în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, cărora instanța de fond le-a dat eficiență în mod concret, (respectându-se principiul proporționalității, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptei comise și profilul social-moral și de personalitate al inculpatei), nu se impune reducerea cuantumului pedepsei principale fără a se afecta scopurile pedepsei.

Curtea a mai apreciat că pedeapsa de 12 ani închisoare a cărei executare se realizează în regim de detenție este justificată și îi va da posibilitatea inculpatei ca, pe parcursul acesteia, prin includerea sa în programul educațional, să conștientizeze consecințele faptei comise și să-i îndrepte atitudinea viitoare în abținerea de a mai săvârși alte infracțiuni. Împotriva acestei decizii inculpata a declarat recurs, solicitând admiterea lui, casarea deciziei recurate pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri. Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Actele de violență extremă exercitate de inculpată în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de către instanța de judecată, în alegerea pedepsei. Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatei. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. 52 alin. (1) potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni". Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor, o interpretare corespunzătoare a acestora, reținându-se corect atât situația de fapt cât și vinovăția inculpatei. Constatând întrunite condițiile tragerii la răspundere penală, instanțele de fond și apel au hotărât în mod corect, în opinia Înaltei Curți, condamnarea inculpatei pentru comiterea infracțiunii de omor, reținându-se că la data de 21 decembrie 2010, inculpata și soțul său împreună cu victima și soțul acesteia au consumat 2 litri de bere, apoi inculpata a mers în vizită la două persoane, împreună cu cumnata sa, D.M., unde, de asemenea, au consumat băuturi alcoolice.

S-a întors în domiciliul socrilor, abia în jurul orelor 23,30. în urma reproșului soțului și socrilor față de împrejurarea că s-a întors târziu și fiind toți sub influența băuturilor alcoolice, s-au luat la ceartă. Fiul inculpatului S.I. l-a lovit cu pumnul peste față pe P.P., soțul victimei. Victima P.C. care era culcată în pat, a încercat să se ridice pentru a aplana conflictul, moment în care inculpata s-a aruncat peste ea în pat, a prins-o cu mâinile de păr și a lovit-o cu capul de perete și de tăblia patului până când victima și-a pierdut cunoștința. P.P. a ridicat-o pe inculpată de pe victimă. Ulterior victima a decedat. În baza propriului examen, Înalta Curte constată că inculpata a recunoscut comiterea faptei atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței.

Vinovăția inculpatei este pe deplin dovedită de întregul material probator administrat în cauză, relevante fiind declarațiile date de inculpată, inclusiv cea de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., declarațiile părților civile; raportul de necropsie întocmit de Institutul Național de Medicină - Legală București din care rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat contuziei și delacerării cerebrale, consecința unui traumatism cranio - cerebral cu fractură de boltă craniană, cufundare iradiată la baza craniului. Din examinarea criteriilor generale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., se constată că cel referitor la gradul de pericol social al faptei săvârșite este unul prioritar celui referitor la persoana infractorului, ambele instanțe apreciind, în mod corect că fapta săvârșită de inculpată prezintă, în concret, un ridicat grad de pericol social.

Înalta Curte constată că în cauză nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen. care să justifice legal reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Recunoașterea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special se învederează a satisface, în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

În mod corect instanțele anterioare nu au reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului deoarece atitudinea sinceră a inculpatei, de recunoaștere și regretare a faptei, sunt împrejurări care au fost valorificate de către instanță în procesul reținerii și aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., consecința juridică fiind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. În acord cu opinia instanței de apel, Înalta Curte apreciază că, în cauză, datele personale ale inculpatului( lipsa antecedentelor penale) devin împrejurări lipsite de orice relevanță juridică prin compararea cu fapta inculpatei, respectiv de omor.

Natura, gravitatea, modalitatea de săvârșire a faptei dar și rezultatul produs, conduc la concluzia că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanța de fond și menținut de instanța de apel, nu ar putea asigura reeducarea inculpatei și realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., iar o eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularitățile cauzei. Constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prev de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reținerii și arestării preventive de la 22 august 2011 la 14 februarie 2012. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.F. împotriva deciziei penale nr. 107/A din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 22 august 2011 la 14 februarie 2012. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 14 februarie 2012