ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1049/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1049/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului penal de față;

Prin sentința

penală nr. 154 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. a fost respinsă ca inadmisibilă

plângerea

formulată de petentul U.V. împotriva rezoluției din

data de 31 august 2009,

dată în dosarul nr. 988/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău,

confirmată prin rezoluția nr. 655/11/2009 din data de 12 octombrie 2009 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

S-a menținut soluția atacată.

În conformitate

cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul să

plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a reținut că prin decizia penală nr. 1344 din

08 aprilie 2010 pronunțată de Î.C.C.J. în dosarul nr. 49/32/2010 a fost admis

recursul declarat de petentul U.V. împotriva sentinței penale nr. 16 din

28

ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, a fost casată în

totalitate sentința penală recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la

Curtea de Apel Bacău.

Pentru a decide astfel instanța de recurs a avut

în vedere că:

Prin sentința penală nr. 16 din 28 ianuarie 2010

Curtea de Apel Bacău, s

ecția penală, a respins ca inadmisibilă plângerea

petentului U.V. împotriva rezoluției nr. 988/P din 31 august 2009 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Bacău, confirmată prin rezoluția nr. 655/II/2 din 12

octombrie 2009 a procurorului general al aceleiași unități de parchet, pe care

Ie-a menținut, apreciind că s-a pronunțat deja

o hotărâre prin care a fost respinsă ca nefondată o altă plângere a

aceluiași

petent împotriva aceleiași soluții de netrimitere în judecată.

În termen legal,

petentul a exercitat calea de atac a

recursului,

criticând hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate, constând în aceea că

la termenul de fond a fost lipsă de procedură

în ceea ce-l privește,

fiind prezent la o altă instanță.

Examinând

criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, hotărârea atacată, cât și

din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept - conform dispozițiilor

art. 385/6, alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte a constatat ca fiind fondate

pentru alte motive decât cele invocate și care au fost expuse în continuare.

Critica privind lipsa de procedură cu petentul

aflat în stare de

deținere este nefondată, întrucât acesta a fost

prezent la judecarea cauzei, aspect de natură a acoperi presupusa lipsă de

procedură, conform dispozițiilor art. 297 alin. (2) C. proc. pen.

Cu toate

acestea, așa cum se poate observa din practicaua sentinței atacate, petentul a

solicitat amânarea cauzei în vederea angajării de apărător ales, cerere

respinsă de către instanță.

Art. 6 C. proc.

pen. garantează dreptul la apărare tuturor părților dintr-o cauză penală, care

au dreptul de a fi asistate de un apărător în tot cursul procesului penal,

indiferent de natura cauzei și calitatea pe care acestea o dețin. Cum la data

de 28 ianuarie 2010 era primul termen de judecată, petentul fiind și în stare

de deținere, instanța era obligată să-i asigure exercitarea acestui principiu

fundamental al procesului penal, prin amânarea cauzei la o altă dată.

Pe de altă

parte, se observă și că întreaga motivare a instanței de fond ca și conținutul

dezbaterilor se referă la excepția de inadmisibilitate a plângerii pe motiv că

s-ar fi pronunțat o altă hotărâre în același sens, într-un alt dosar,

neexistând însă nici un document referitor la acest aspect.

De altfel, nici

în motivarea soluției, nu se precizează dacă respectiva hotărâre a rămas sau nu

definitivă pentru a opera autoritatea de lucru judecat.

În speță,

făcându-se simple afirmații ale instanței de fond cu privire la existența unei

alte hotărâri prin care s-ar fi rezolvat

definitiv

- în procedura reglementată de dispozițiile art. 278/1 alin. (1)

C.

proc. pen. - o altă plângere a petentului, din moment ce la dosarul cauzei nu

se regăsește un asemenea document ca nici dosarul nr. 988/P/2009 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Bacău și față de încălcarea dreptului la apărare, în

temeiul dispozițiilor art. 385/15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursul a fost

admis, casată sentința penală și trimis dosarul la aceiași instanță pentru

rejudecare.

În rejudecare,

cauza a fost înregistrată cu nr. 49.2/32/2010.

Procedând la

analiza plângerii în raport de conținutul acesteia și de înscrisurile aflate la

dosar din oficiu, Curtea de Apel a invocat din oficiu excepția

inadmisibilității plângerii, excepție care a fost analizată în mod prioritar

față de fondul cauzei.

Se reține așadar

că prin plângerea care face obiectul cauzei de față petentul U.V. a contestat

rezoluția din data de 31 august 2009, dată în dosarul nr. 988/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Împotriva

aceleiași soluții a procurorului petentul mai

formulase

anterior o plângere, respinsă ca nefondată prin sentința penală nr. 1 din data

de 07 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Bacău. Această hotărâre a

rămas definitivă prin decizia penală nr.

1268 din data de 29 martie 2010

a Î.C.C.J. prin care s-a respins recursul petentului.

În această situație, devin aplicabile prevederile

art. 278 ind. 1

al. 11 C. proc. pen., respectiv „persoana în privința

căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se

înceapă ori să redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru

aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sa împrejurări noi ce

nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul din

cazurile prevăzute în art. 10."

În consecință,

față de prevederile legale mai sus citate, petentul nu mai are deschisă calea

unei noi plângeri, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 278

ind. 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea de față a fost respinsă ca

inadmisibilă.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs petiționarul.

Recursul este inadmisibil.

Prin Legea nr. 202/2010

au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la

accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea

unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în

procedura prevăzută de art. 278/1 C. proc. pen.

În acest

sens,potrivit art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat

prin art. XVlll pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul

soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de

netrimitere în judecată, este definitivă.

Aceste

modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii,

care se regăsesc în disp. art. XXIV.

În privința

căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV,

iar aceasta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea

modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi

atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință,

constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

16 decembrie 2010, așadar

ulterior intrării

în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că

această hotărâre

este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și

dispozitivul sentinței atacate.

În această situație, întrucât petentul a formulat

o cale de atac

neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează a

respinge ca inadmisibil recursul cu care a fost investită, conform art. 385/15 pct.

1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l totodată pe petiționar la plata

cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar U.V. împotriva

sentinței penale nr. 154 din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală,

cauze minori și familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 17 martie 2011.