ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 956/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 956/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului constată

următoarele:

Prin sentința nr. 313

din 25 martie 2008, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis cererea de

revizuire formulată de L.A., L.N., L.O., L.V., T.A.I.M., R.V., Șt.E., I.R., R.M.A.,

B.D.M., V.D., M.S.A.M., S.E., T.D.R., G.I., G.T., C.N. și P.M. în

contradictoriu cu intimații A.A., P.M. și C.L. Constanța. A desființat sentința

civilă nr. 719 din 30 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Constanța în

dosarul nr. 5554/1999. A fixat termen pentru soluționarea fondului la 15

aprilie 2008, pentru când se vor cita părțile.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a constatat că prin sentința civilă nr. 719/2000 s-au

respins acțiunea având ca obiect revendicare și cererea de intervenție în nume

propriu, ca inadmisibile, reținându-se neîndeplinirea în cauză a regulii

unanimității.

Soluția

a fost menținută de Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 140/C/2001,

care a devenit irevocabilă urmare respingerii recursurilor declarate împotriva

ei prin decizia civilă nr. 3058/2002 a Curții Supreme de Justiție.

Prin

Hotărârea pronunțată de C.E.D.O. la 16 decembrie 2006 în cazul L. și alții

contra României s-a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 al Convenției ce

reglementează dreptul la un proces echitabil.

S-a

constatat astfel că dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., sunt incidente

în cauză, consecințele sentinței civile nr. 719/2000 continuând să se producă

și neputând fi remediate decât prin revizuirea hotărârii.

Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, prin decizia nr. 144/ C din 1 iunie 2009, a menținut soluția primei

instanțe prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de A.A. împotriva

sentinței tribunalului.

Prin decizia nr. 4231

din 5 iulie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de A.A. și P.M. împotriva

deciziei civile nr. 144/C/2009, pe care a casat-o și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași curți de apel.

S-a

reținut de către instanța supremă, verificând minuta și dispozitivul deciziei

atacate, că instanța deși învestită cu două apeluri nu s-a pronunțat decât

asupra celui declarat de A.A., rămânând astfel nejudecat apelul declarat de P.M.,

ceea ce echivalează cu necercetarea fondului și cu încălcarea dreptului la un

proces echitabil, principiu ce se regăsește în art. 6 din C.E.D.O.

Rejudecând

după casare, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 228/ C din 13 aprilie

2011, a respins, ca inadmisibilă, cererea de aderare la apel formulată de P.M.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de A.A. împotriva sentinței

tribunalului, având ca obiect revizuire.

S-a reținut că

interpretarea textului cuprins la art. 322 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.,

conduce la concluzia că revizuirea întemeiată pe acest temei constituie

modalitatea în care instanța națională recunoaște efectele hotărârilor prin

care C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor consfințite de Convenție

prin pronunțarea unei hotărâri rămasă irevocabilă după epuizarea căilor de atac

prevăzute de legislația națională, retractându-și propria hotărâre.

Prin urmare, sesizată

fiind cu o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile legale menționate,

instanța trebuie să verifice, pe de o parte, dacă există o hotărâre pronunțată

de C.E.D.O. prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților

fundamentale printr-o hotărâre judecătorească internă și, pe de altă parte,

dacă gravele consecințe ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot

fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În cauză, este

incontestabilă constatarea de către C.E.D.O. a încălcării dreptului

reclamanților la un proces echitabil, cu privire la modalitatea de soluționare

a acțiunii lor în revendicare prin sentința civilă nr. 719/2000 a Tribunalului

Constanța, definitivă și irevocabilă, câtă vreme Curtea a reținut că impunerea

regulii unanimității în cadrul acțiunii în revendicare i-a privat de orice

posibilitate clară și concretă de a obține examinarea de către instanțe a

cererilor lor de restituire a terenurilor în litigiu, aducându-se astfel

atingere însăși substanței dreptului lor de acces la o instanță.

În raport de aceste

constatări, curtea de apel a reținut că este evident nefondată critica

referitoare la inadmisibilitatea cererii de revizuire ca urmare a reținerii, în

considerentele sentinței civile nr. 719/2000 a Tribunalului Constanța și a

existenței unei alte căi de valorificare a dreptului invocat în acțiunea în

revendicare, deoarece posibilitatea promovării acestei căi de atac se

raportează exclusiv la condițiile stabilite de art. 322 pct. 9 C. proc. civ.,

ori existența unei hotărâri prin care Curtea Europeană a examinat hotărârea

instanței naționale prin prisma principiilor ce decurg din prevederile

Convenției și a constatat că există încălcări ale normelor acesteia și a

jurisprudenței proprii conduce la concluzia îndeplinirii primei cerințe de

admisibilitate a revizuirii.

A fost găsită nefondată

și critica referitoare la neîndeplinirea celei de a doua condiții impusă de

textul de lege menționat, respectiv la posibilitatea remedierii consecințelor

sentinței civile nr. 719/2000 a Tribunalului Constanța prin formularea altei

acțiuni de retrocedare a imobilelor sau de sistare a stării de indiviziune

asupra acestora.

Contestarea dreptului

reclamanților de a obține, pe această cale, reformarea hotărârii care

contravine C.E.D.O., cu posibilitatea continuării judecății în același cadru

procesual și obligarea acestora la promovarea unei noi acțiuni în revendicare

sau de ieșire din indiviziune, în cadrul cărora să fie obligați la respectarea

normelor procesuale interne referitoare la timbraj, la stabilirea cadrului

procesual și, eventual, la excepțiile de ordine publică determinate de actuala

reglementare internă referitoare la imobilele preluate abuziv de stat ar

echivala cu nesocotirea scopului pentru care a fost introdus art. 322 pct. 9 C.

proc. civ. și care vizează, în esență, retractarea hotărârii contrară

prevederilor Convenției.

De altfel, în măsura

în care în practica constantă a instanțelor interne s-a statuat asupra

inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 1945 –

1989, soluții întemeiate și pe interpretarea deciziei nr. 33/2008 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, obligarea

reclamanților la formularea unei astfel de acțiuni conduce la menținerea

consecințelor refuzului instanței de a analiza temeinicia pretenției lor prin

compararea titlurilor opuse de părți, specifică acțiunii în revendicare, astfel

că dreptul lor de a beneficia de examinarea pe fond a acțiunii în revendicare

nu se poate realiza decât prin retractarea hotărârii a cărei revizuire se

solicită.

Inadmisibilitatea

cererii de revizuire nu poate fi întemeiată nici pe nerespectarea cerinței

impuse de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., ca urmare a nesoluționării fondului

litigiului prin hotărârea a cărei retractare se solicită, deoarece aplicarea art.

322 pct. 9 din același cod, este singura modalitate prin care se pot remedia

drepturile a căror încălcare a fost constatată printr-o hotărâre a instanței

europene, remediere pe care instanța națională este obligată să o asigure

conform art. 20 din Constituție, ori necesitatea acestei aplicări face ca

revizuirea hotărârii să nu mai fie condiționată de evocarea fondului

litigiului.

De altfel, prin

decizia nr. 233 din 15 februarie 2011 a Curții Constituționale (M. Of. nr. 340/17.05.2011),

prevederile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., au fost declarate neconstituționale

în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care,

fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți

fundamentale, încălcări constatate de C.E.D.O.

Pentru considerentele

ce preced s-a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor legale incidente cauzei astfel că, în temeiul art. 296 C. proc.

civ., apelul pârâtului A.A. a fost respins ca nefondat.

Ca urmare a admiterii

excepției de inadmisibilitate a cererii de aderare la apel formulată de P.M. prin

încheierea pronunțată la termenul din 2 martie 2011, instanța a respins respectiva

cerere ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs A.A., întemeiat pe motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și

modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, iar prin

rejudecarea fondului, să se respingă cererea de revizuire.

A arătat că au fost

încălcate dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., întrucât pentru a putea

cere revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, textul

de lege menționat presupune existența unei a doua condiții esențiale și anume

ca neregulile produse prin încălcare să nu poată fi remediate decât prin

revizuirea hotărârii, or în cauză, nu este îndeplinită această condiție.

A precizat că deși nu

se poate contesta că prin sentința civilă nr. 719/2000 a Tribunalului Constanța

s-a produs reclamanților revizuenți o încălcare a dreptului lor de proprietate,

față de cele constatate prin decizia C.E.D.O., însă în speță o asemenea

situație nu este de natură a atrage de drept revizuirea respectivei hotărâri

judecătorești.

În acest sens, a

considerat că remedierea consecințelor produse prin sentința civilă nr. 719/2000

poate fi realizată prin formularea unei acțiuni de ieșire din indiviziune a

coindivizorilor, precum și prin formularea unei acțiuni de retrocedare a

terenurilor expropriate în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 33/1994.

A fost apreciat ca

fiind relevant în soluționarea cauzei aspectul că prin sentința civilă a cărei

revizuire se solicită se respinsese acțiunea reclamanților atât pentru

neîndeplinirea regulii unanimității în cadrul acțiunii în revendicare cât și pentru

faptul că reclamanții au deschisă calea unei acțiuni speciale și nu a unei de

drept comun.

A mai precizat că

problema respectivă nu a făcut obiectul dezbaterii C.E.D.O., astfel încât

soluția de respingere a acțiunii reclamanților, ca inadmisibilă, cu motivarea

că au deschisă calea unei acțiuni speciale bazată pe procedura prevăzută de

Legea nr. 33/1994, se bucură în continuare de autoritatea lucrului judecat.

A arătat că în acest

sens s-a pronunțat și Curtea de Apel Galați printr-o decizie care a fost

menținută de Înalta Curte.

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 322 alin.

(1) pct. 9 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă C.E.D.O. a

constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei

hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă

să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii

pronunțate.

Aspectul privitor la

faptul dacă condiția evocării fondului la care face mențiune textul de lege se

referă doar la hotărârile instanței de recurs sau și la celelalte hotărâri

pronunțate în fond sau în apel a fost tranșată fără echivoc de către Curtea

Constituțională prin decizia nr. 233 din 15 februarie 2011 (M. Of. nr. 340/17.05.2011).

Instanța de control

constituțional a reținut că dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., sunt

neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri

judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor

drepturi și libertăți fundamentale, încălcări constatate de C.E.D.O.

Cum potrivit art. 31

din Legea nr. 47/1992, republicată, de la data publicării lor în M. Of. al

României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au

putere numai pentru viitor, interpretarea pct. 9 al art. 322 C. proc. civ., nu

se poate realiza decât prin prisma deciziei Curții Constituționale, în sensul

că revizuirea întemeiată pe respectivul text de lege poate fi cerută și atunci

când hotărârea atacată pe această cale nu evocă fondul pretențiilor deduse

judecății, fiind deci admisibilă cererea sub aspectul hotărârii care poate

forma obiectul revizuirii.

În ceea ce privește

celelalte două condiții impuse de dispozițiile pct. 9 al art. 322 C. proc. civ.,

se reține că prin hotărârea pronunțată la data de 14 decembrie 2006, C.E.D.O. a

constatat în cauza L. și alții împotriva României că a avut loc o încălcare a art.

6 par. 1 din C.A.D.O.L.F.

Instanța europeană a

statuat că aplicarea strictă a regulii unanimității, care a motivat respingerea,

ca inadmisibilă, a acțiunii în revendicare, le-a impus reclamanților o sarcină

disproporționată, care i-a privat de orice posibilitate clară și concretă de a obține

examinarea de către instanțe a cererilor lor de restituire a imobilelor în

litigiu, aducând atingere substanței însăși a dreptului de acces la o instanță.

Această constatare a

instanței europene este de natură a proba faptul că intimații – revizuenți au

suportat o încălcare gravă a dreptului de acces la justiție, încălcare ale

cărei consecințe continuă să se producă, din moment ce procedura judiciară în

care s-a produs nu a fost încă anulată sau redeschisă.

De altfel, în

cuprinsul hotărârii sale, chiar Curtea Constituțională a arătat că încălcarea

dreptului de acces la justiție nu a avut un caracter temporar și nu s-a făcut

dovada vreunui alt mijloc juridic de natură să permită reclamanților să își

demonstreze drepturile succesorale, astfel nu pot fi primite susținerile recurentului

privitoare la faptul că reclamanții au deschisă calea, fie a unei acțiuni

speciale bazată pe procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994, fie a unei acțiuni

de ieșire din indiviziune.

Cât privește

consecințele gravei încălcări a dreptului de acces la justiție, acestea nu pot

fi înlăturate decât pe calea revizuirii hotărârii prin care s-a respins

acțiunea în revendicare.

Se reține că în mai

multe cauze pronunțate împotriva României (cauza I. și alții împotriva

României, cauza L. împotriva României, cauza R. împotriva României, etc.), C.E.D.O.

a statuat că atunci când se constată că un reclamant nu a avut acces la o

instanță stabilită prin lege, redresarea cea mai potrivită ar fi, în principiu,

rejudecarea sau redeschiderea procedurii în timp util, cu respectarea

cerințelor art. 6 din Convenție.

Or, redeschiderea și

rejudecarea acțiunii în revendicare reprezintă singurul remediu în cauză, contrar

susținerilor recurentului, având în vedere că obiectul încălcării constatate de

C.E.D.O. a fost un drept procesual, care nu mai poate fi remediat prin

inițierea unei alte proceduri de către reclamanți, ceea ce ar reprezenta o

sarcină suplimentară impusă victimelor unor încălcări deja constatate.

Pentru aceste

considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de A.A. împotriva deciziei nr. 228/ C din 13

aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2012.