ÎCCJ, decizie (scj.ro #81728)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81728) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Hotărâre a

Curții Europene a Drepturilor Omului prin

care s-a constatat o

încălcare a articolului

6 din Convenție. Revizuirea hotărârii judecătorești  prin

care s-a adus atingere dreptului de acces la o instanță.

Înlăturarea consecințelor încălcării prevederilor

Convenției prin rejudecarea cauzei.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi

extraordinare de atac. Revizuirea.

Index alfabetic :

revizuire

-

Convenția pentru

apărarea drepturilor

omului și libertăților fundamentale.

- dreptul de acces la

justiție

C.proc.civ., art. 322 pct. 9

În situația în care Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aplicarea strictă

a regulii

unanimității, care a

motivat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în

revendicare, le-a impus reclamanților o

sarcină disproporționată, care i-a

privat de orice posibilitate clară și

concretă de a obține examinarea de

către instanțe a cererilor lor de restituire a imobilelor în

litigiu, aducând

atingere

substanței însăși a dreptului de acces la o instanță,

consecințele încălcării dreptului

garantat de Convenție

, nu pot

fi înlăturate decât pe calea revizuirii hotărârii prin

care

s-a respins acțiunea în revendicare.

În consecință

redeschiderea și rejudecarea acțiunii în

revendicare reprezintă

singurul remediu, având în vedere că

obiectul încălcării constatate de Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a fost un drept procesual, care nu mai poate fi

remediat prin inițierea unei alte proceduri de către

petenți, întrucât aceasta ar

reprezenta

o sarcină suplimentară impusă victimelor unor

încălcări deja

constatate.

Secția I civilă, decizia

nr. 956 din 15 februarie 2012

Prin

sentința nr.313 din 25 martie 2008, Tribunalul Constanța, Secția

civilă

a

admis cererea de revizuire formulată de L.A.,

L.N., L.O., L.V., T.A.I.

M., R.V., Ș.E., I.R.,

R.M.

A., B.D.M., V.D., M.S.A.

M., S.E., T.D.R., G.I.,

G.T., C.N. și P.M. în contradictoriu cu

intimații

A.A., P.M. și Consiliul local

Constanta.

A

desființat sentința civilă nr.719 din 30 octombrie 2000,

pronunțată de Tribunalul

Constanța.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul

a constatat că prin sentința civilă nr.719/2000 s-au respins

acțiunea având ca obiect revendicare și cererea de intervenție

în nume propriu, ca inadmisibile, reținându-se neîndeplinirea în

cauză a regulii unanimității.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă

nr.140/C/2001, care a devenit irevocabilă urmare respingerii recursurilor

declarate împotriva ei prin decizia civilă nr.3058/2002 a Curții

Supreme de Justiție.

Prin Hotărârea

pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 16

decembrie 2006 în cauza L. și alții contra României s-a constatat

încălcarea art.6 paragraful 1 al Convenției ce reglementează

dreptul la un proces echitabil.

S-a constatat astfel că

dispozițiile art.322 pct.9 C.proc.civ. sunt incidente în cauză,

consecințele sentinței civile nr.719/2000 continuând să se

producă și neputând fi remediate decât prin revizuirea

hotărârii.

Curtea de Apel Constanța,

Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale, prin decizia nr.l44/C din 1 iunie 2009,

a menținut soluția primei instanțe

prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de A.A. împotriva

sentinței tribunalului.

Prin decizia nr.4231 din 5 iulie

2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

civilă și de proprietate intelectuală

a admis recursurile declarate de A.A. și P.M.

împotriva deciziei civile nr.l44/C/2009, pe care a casat-o și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

S-a reținut de către

instanța supremă, verificând minuta și dispozitivul deciziei

atacate, că instanța deși învestită cu două apeluri nu

s-a pronunțat decât asupra celui declarat de A.A., rămânând astfel

nejudecat apelul declarat de P.M., ceea ce echivalează cu necercetarea

fondului și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, principiu

ce se regăsește în art.6 din Convenția Europeană.

Rejudecând după casare, Curtea de Apel

Constanța, Secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale, prin decizia nr.228/C din 13 aprilie

2011

a respins, ca inadmisibilă,

cererea de aderare la apel formulată de P.M. A respins, ca nefondat,

apelul declarat de A.A. împotriva sentinței tribunalului, având ca obiect

revizuire.

S-a reținut că

interpretarea textului cuprins la art.322 alin.(l) pct.9

C.proc.civ. conduce la concluzia că

revizuirea întemeiată pe acest temei constituie modalitatea în care

instanța națională recunoaște efectele hotărârilor

prin care Curtea Europeană a

constatat o încălcare a

drepturilor consfințite de Convenție prin pronunțarea unei

hotărâri rămasă irevocabilă după epuizarea căilor

de

atac prevăzute de legislația

națională, retractându-și propria hotărâre.

Prin urmare,

sesizată fiind cu o cerere de revizuire întemeiată pe

prevederile legale

menționate, instanța trebuie să verifice, pe de o parte,

dacă există o

hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor

Omului prin care s-a

constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților

fundamentale printr-o

hotărâre judecătorească internă și, pe de altă

parte, dacă gravele consecințe ale acestei încălcări

continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin

revizuirea hotărârii pronunțate.

În cauză,

este incontestabilă constatarea de către Curtea Europeană

a încălcării

dreptului reclamanților la un proces

echitabil - cu privire la modalitatea de soluționare

a acțiunii lor în

revendicare prin

sentința civilă nr.719/2000 a Tribunalului Constanța,

definitivă

și irevocabilă - câtă vreme Curtea a reținut că

impunerea

regulii unanimității în

cadrul acțiunii în revendicare i-a privat de orice posibilitate clară

și concretă de a obține examinarea de către instanțe a

cererilor lor de restituire a terenurilor în litigiu, aducându-se astfel

atingere însăși substanței

dreptului lor de acces la o instanță.

În raport de aceste constatări,

curtea de apel a reținut că este evident nefondată critica

referitoare la inadmisibilitatea cererii de revizuire ca urmare a

reținerii, în considerentele sentinței civile

nr.719/2000 a Tribunalului Constanța și a existenței

unei alte căi de

valorificare a

dreptului invocat în acțiunea în revendicare, deoarece

posibilitatea promovării acestei căi de

atac se raportează exclusiv la condițiile stabilite de art.322 pct.9

C.proc.civ., ori

existența unei

hotărâri prin care Curtea Europeană a examinat hotărârea

instanței naționale prin prisma principiilor ce decurg din

prevederile

Convenției și

a constatat că există încălcări ale normelor acesteia

și a

jurisprudenței

proprii conduce la concluzia îndeplinirii primei cerințe de

admisibilitate

a revizuirii.

A fost

găsită nefondată și critica referitoare la neîndeplinirea

celei

de a

doua condiții impusă de textul de lege menționat, respectiv la

posibilitatea remedierii  consecințelor

sentinței  civile  nr.719/2000 a

Tribunalului

Constanța prin formularea altei acțiuni de retrocedare a

imobilelor sau de sistare a stării de

indiviziune asupra acestora.

Contestarea

dreptului reclamanților de a obține, pe această cale, reformarea

hotărârii care contravine CEDO, cu posibilitatea continuării

judecății în

același cadru procesual și obligarea acestora la promovarea

unei noi acțiuni în

revendicare sau de ieșire din indiviziune, în cadrul

cărora să fie obligați la respectarea

normelor procesuale interne

referitoare la

timbraj, la stabilirea cadrului procesual și, eventual, la

excepțiile de ordine publică determinate

de actuala reglementare internă

referitoare

la imobilele preluate abuziv de stat ar echivala cu nesocotirea scopului pentru

care a fost introdus art.322 pct.9  C.proc.

civ. și care

vizează, în esență, retractarea hotărârii contrară

prevederilor Convenției.

De altfel, în măsura în care în

practica constantă a instanțelor interne s-a statuat asupra

inadmisibilității acțiunii în revendicare

formulată după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 1945 -

1989 - soluții întemeiate și pe

interpretarea deciziei nr.33/2008 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și

Justiție în recursul în interesul legii -

obligarea reclamanților la

formularea

unei astfel de acțiuni conduce la menținerea consecințelor

refuzului instanței de a analiza temeinicia pretenției lor prin

compararea

titlurilor opuse de părți, specifică

acțiunii în revendicare, astfel că

dreptul

lor de a beneficia de examinarea pe fond a acțiunii în revendicare

nu se poate realiza decât prin retractarea

hotărârii a cărei revizuire se

solicită.

Inadmisibilitatea

cererii de revizuire nu poate fi întemeiată nici pe

nerespectarea cerinței impuse

de art.322 alin.(l) C.proc.

civ. - ca

urmare a nesoluționării fondului litigiului prin hotărârea a

cărei retractare se solicită - deoarece

aplicarea art.322 pct.9 din cod este singura modalitate prin care se pot

remedia drepturile a căror încălcare a

fost constatată printr-o hotărâre a instanței europene -

remediere pe care

instanța națională este obligată

să o asigure conform art.20 din

Constituție

- ori necesitatea acestei aplicări face ca revizuirea hotărârii

să

nu mai fie

condiționată de evocarea fondului litigiului.

De altfel,

prin decizia nr.233 din 15 februarie 2011 a Curții

Constituționale, publicată

în Monitorul Oficial nr.340 din 17 mai 2011, prevederile art.322 pct.9

C.proc.civ. au fost declarate neconstituționale în măsura în care nu

permit revizuirea unei hotărâri

judecătorești

prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări

ale

unor drepturi și

libertăți fundamentale, încălcări constatate de Curtea

Europeană

a Drepturilor Omului.

Pentru

considerentele ce preced s-a constatat că instanța de fond a

făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor legale incidente cauzei astfel că,

în temeiul art.296 C.proc.civ., apelul pârâtului

A.

A. a fost respins ca nefondat.

Ca urmare a admiterii excepției

de inadmisibilitate a cererii de

aderare la

apel formulată de P.M. prin încheierea pronunțată

la termenul din 2 martie 2011, instanța a

respins respectiva cerere ca

inadmisibilă.

Împotriva acestei ultime decizii a

declarat recurs A.

A.,

întemeiat pe motivul de

nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9

C.proc.civ.

A arătat că au fost

încălcate dispozițiile art.322 pct.9 C.

proc.civ., întrucât pentru a putea cere revizuirea unei hotărâri

judecătorești

definitive și irevocabile, textul de lege menționat

presupune existența unei a doua

condiții esențiale și anume ca neregulile

produse prin încălcare să nu poată

fi remediate decât prin revizuirea

hotărârii,

or în cauză, nu este îndeplinită această condiție.

A precizat că deși nu se

poate contesta că prin sentința civilă nr.719/2000 a

Tribunalului Constanța s-a produs reclamanților revizuenți o

încălcare a dreptului lor de proprietate, față de cele constatate

prin decizia Curții Europene a Drepturilor Omului, însă în

speță o asemenea situație nu este

de natură a atrage de drept revizuirea

respectivei hotărâri

judecătorești. În acest sens, a considerat că remedierea

consecințelor produse

prin

sentința civilă nr.719/2000 poate fi realizată prin formularea

unei

acțiuni de ieșire din indiviziune a coindivizarilor,

precum și prin

formularea unei

acțiuni de retrocedare a terenurilor expropriate în cadrul

procedurii

speciale prevăzute de Legea nr.33/1994.

A fost

apreciat ca fiind relevant în soluționarea cauzei aspectul că

prin sentința

civilă a cărei revizuire se solicită se respinsese acțiunea

reclamanților

atât pentru neîndeplinirea regulii unanimității în cadrul

acțiunii în revendicare cât și pentru

faptul că reclamanții au deschisă

calea unei acțiuni speciale și nu a unei de drept comun.

A mai precizat că problema

respectivă nu a făcut obiectul dezbaterii Curții Europene a

Drepturilor Omului, astfel încât soluția de

respingere a acțiunii reclamanților ca inadmisibilă, cu

motivarea că au

deschisă

calea unei acțiuni speciale bazată pe procedura prevăzută

de

Legea nr.33/1994, se bucură în continuare de autoritatea

lucrului judecat.

Recursul este

nefondat,

fiind

respins ca atare în considerarea

argumentelor

ce succed.

Potrivit

art.322 alin.(l) pct.9 C.proc.civ., revizuirea unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum

și a unei

hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când

evocă fondul se

poate cere dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

constatat o

încălcare a

drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei

hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei

încălcări continuă să se producă și nu pot fi

remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Aspectul

privitor la faptul dacă condiția evocării fondului la care

face mențiune textul de lege se referă

doar la hotărârile instanței de

recurs

sau și la celelalte hotărâri pronunțate în fond sau în apel a

fost

tranșată

fără echivoc de către Curtea Constituțională prin

decizia nr.233

din 15 februarie 2011,

publicată în Monitorul Oficial nr.340 din 17 mai

2011.

Instanța

de control constituțional a reținut că dispozițiile art.322

pct.9 din

C.proc.civ. sunt neconstituționale în măsura în

care nu permit revizuirea unei

hotărâri judecătorești prin care, fără a se

evoca fondul, s-au produs încălcări ale

unor drepturi și libertăți

fundamentale,

încălcări constatate de Curtea Europeană

.

Cum potrivit

art.31 din Legea nr.47/1992, republicată, de la data

publicării lor în Monitorul Oficial al României,

deciziile Curții

Constituționale

sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

interpretarea pct.9 al art.322 C.proc.civ. nu se

poate

realiza decât prin prisma

deciziei Curții Constituționale, în sensul că revizuirea

întemeiată pe respectivul text de lege poate fi cerută și atunci

când hotărârea atacată pe această cale nu evocă

fondul pretențiilor

deduse

judecății, fiind deci admisibilă cererea sub aspectul

hotărârii care

poate forma obiectul revizuirii.

În ceea ce privește celelalte

două condiții impuse de dispozițiile pct.9  al art.322

C.proc.civ.,  se reține că prin hotărârea pronunțată

la data de 14 decembrie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

constatat în cauza L. și alții împotriva

României că a avut loc o încălcare a art.6 par.l din

Convenția pentru

apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Instanța europeană a

statuat că aplicarea strictă a regulii

unanimității, care a motivat respingerea ca inadmisibilă

a acțiunii în

revendicare, le-a

impus reclamanților o sarcină disproporționată, care i-a

privat de orice posibilitate clară și

concretă de a obține examinarea de

către instanțe a cererilor lor de restituire a imobilelor în

litigiu, aducând

atingere

substanței însăși a dreptului de acces la o instanță.

Această constatare a

instanței europene este de natură a proba faptul că

intimații - revizuenți au suportat o încălcare gravă a

dreptului

de acces la justiție,

încălcare ale cărei consecințe continuă să se

producă,

din moment ce procedura judiciară în care s-a produs

nu a fost încă anulată sau redeschisă.

De altfel, în

cuprinsul hotărârii sale, chiar Curtea Constituțională a

arătat că încălcarea dreptului de acces la justiție nu a

avut un caracter

temporar

și nu s-a făcut dovada vreunui alt mijloc juridic de natură

să

permită

reclamanților să își demonstreze drepturile succesorale, astfel

nu

pot fi primite susținerile

recurentului privitoare la faptul că reclamanții au deschisă

calea, fie a unei acțiuni speciale bazată pe procedura

prevăzută de Legea nr.33/1994, fie a unei acțiuni de ieșire

din indiviziune.

Cât

privește consecințele gravei încălcări a dreptului de acces

la

justiție,

acestea nu pot fi înlăturate decât pe calea revizuirii hotărârii prin

care s-a respins acțiunea în

revendicare.

Se reține

că în mai multe cauze pronunțate împotriva României

(cauza

Iosif și alții împotriva

României

, cauza

Lungoci împotriva României

, cauza

Rusen împotriva

României

, etc), Curtea Europeană a

statuat

că atunci când se constată că un reclamant nu a avut acces la o

instanță stabilită prin lege,

redresarea cea mai potrivită ar fi, în principiu,

rejudecarea sau redeschiderea procedurii în timp

util, cu respectarea

cerințelor art.6 din Convenție.

Or,

redeschiderea și rejudecarea acțiunii în revendicare reprezintă

singurul remediu în cauză, contrar

susținerilor recurentului, având în vedere că obiectul

încălcării constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

fost un drept procesual, care nu mai poate fi

remediat

prin inițierea unei alte proceduri de către reclamanți, ceea ce

ar

reprezenta o sarcină

suplimentară impusă victimelor unor încălcări deja

constatate.

Pentru aceste considerente, în conformitate

cu dispozițiile art.312

alin.(l)

C.proc.civ., s-a respins, ca nefondat, recursul.