ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5454/2012

Asupra cauzei

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, B.D. și B.G. au chemat în

judecată pe intimații B.D.M., G.I., G.T., I.M., L.A., L.V., P.M., R.M.A., R.V.,

S.E., T.A. și V.D., solicitând revizuirea Deciziei civile nr. 6224 din 21

septembrie 2011 a acestei instanțe întrucât este potrivnică Deciziei nr. 7798

din 8 decembrie 2008 pronunțată de aceeași secție a instanței supreme.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea

revizuirii, s-a arătat că prin Decizia nr. 6224 din 21 septembrie 2011 a fost

admis recursul declarat de revizuenții L. împotriva deciziei din apel, care a

fost modificată în sensul admiterii apelului declarat împotriva Sentinței

civile nr. 496 din 05 martie 2010 a Tribunalului Galați, care a fost schimbată

și, în consecință, admisă cererea de revizuire împotriva Sentinței nr. 79 din

30 martie 2010 a Tribunalului Galați, care a fost anulată, cu trimiterea cauzei

pentru evocarea fondului la Tribunalul Galați.

Această soluție, care

a apreciat - în raport de dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. care au

constituit temeiul juridic al cererii de revizuire în acea cauză - că hotărârea

evocă fondul iar consecințele grave ale încălcării constatate prin hotărârea

Curții Europene a Drepturilor Omului nu pot fi remediate decât prin revizuirea

hotărârii, este potrivnică Deciziei nr. 7798 din 08 decembrie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție (prin care recursul declarat de aceiași revizuenți

împotriva Deciziei nr. 400 din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel Galați a fost

respins ca nefondat).

S-a arătat că în

respectiva cauză, revizuenții - în considerarea aceluiași temei legal,

reprezentat de art. 322 pct. 9 C. proc. civ. - au solicitat revizuirea Deciziei

nr. 70 din 08 septembrie 2000 a Curții de Apel Galați (prin care a fost menținută

hotărârea instanței de fond, Sentința civilă nr. 79 din 30 martie 2000 a

Tribunalului Galați).

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de recurs a apreciat că cererea de revizuire este

inadmisibilă pentru că nu există o evocare a fondului cauzei în sensul art. 322

alin. (1) C. proc. civ. iar, pe de altă parte, revizuenții au la dispoziție

alte căi procedurale de valorificare a hotărârii Curții Europene a Drepturilor

Omului, astfel încât nu este îndeplinită nici cerința art. 322 pct. 9 C. proc.

civ.

S-a arătat că, în

cauză, sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art.

322 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, există două

hotărâri definitive potrivnice întrucât statuează în mod diferit asupra

condițiilor de admisibilitate a revizuirii menționate anterior. De asemenea,

există tripla identitate de părți, obiect, cauză - chiar dacă obiectul primei

cereri de revizuire l-a reprezentat Decizia nr. 70 din 08 septembrie 2000 a

Curții de Apel Galați (prin care a fost menținută Sentința nr. 79 din 30 martie

2000 a Tribunalului Galați) iar obiectul celei de-a doua cereri l-a constituit

însăși hotărârea instanței de fond (Sentința nr. 79 din 30 martie 2000 a

Tribunalului Galați).

Totodată, în cea de-a

doua cauză nu s-a invocat excepția puterii lucrului judecat.

Într-o precizare

formulată ulterior, revizuenta a arătat că motivul prevăzut de art. 322 pct. 9

C.

proc.

civ. nu putea fi valorificat în cererea de revizuire formulată de către L.

întrucât un asemenea temei al revizuirii a fost introdus prin intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, ulterior pronunțării hotărârii ce a făcut obiect

al revizuirii.

De asemenea, s-a

susținut că, deși prin decizie a Curții Constituționale s-a statuat că nu este

necesară condiția evocării fondului pentru ca o hotărâre să fie supusă

revizuirii pe temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ., o asemenea decizie a

organului jurisdicțional constituțional nu putea fi aplicată în speță decât cu

încălcarea principiului neretroactivității.

Analizând aspectele

deduse judecății prin intermediul revizuirii, Înalta Curte constată caracterul

nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Promovând calea

extraordinară de atac fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuenta pretinde că prin cele două hotărâri indicate ca aflându-se în

stare de contrarietate, s-a

dat dezlegare jurisdicțională diferită condițiilor de

admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere că

cele două căi de atac anterioare - revizuiri fundamentate pe art. 322 pct. 9 C.

proc. civ. - au fost îndreptate împotriva unor hotărâri diferite (chiar dacă,

pronunțate în aceeași cauză, una viza judecata în fond iar cealaltă judecata în

apel), în speță nu se pune problema nesocotirii efectului negativ al autorității

de lucru judecat, pentru a se verifica dacă subzistă tripla identitate de

elemente (părți, obiect, cauză) și condițiile art. 1201 C. civ., art. 166 C.

proc. civ.

În realitate, prin

dezvoltarea motivelor de revizuire se pretinde nesocotirea efectului pozitiv al

autorității lucrului judecat

[

în

reglementarea dată de art. 1200 pct. 4 coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ.

]

, respectiv situația

în care prin considerentele hotărârilor se statuează diferit asupra unor

aspecte litigioase (având în vedere că autoritatea lucrului judecat este menită

să protejeze și să evite nu numai contrazicerile dintre dispozitivele

hotărârilor, ci și pe acelea dintre considerente).

Criticile formulate

în legătură cu dezlegările jurisdicționale diferite ale celor două instanțe

sunt însă nefondate.

Astfel, în ce

privește evocarea fondului, în Decizia nr. 7798 din 08 decembrie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-a reținut, într-adevăr, că nu este îndeplinită

această condiție.

Prin Decizia nr. 6224

din 21 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a statuat în

sens contrar, respectiv că hotărârea ar fi evocat fondul, ci s-a luat în

considerare un element nou apărut în ordinea juridică, urmare a pronunțării

Deciziei Curții Constituționale nr. 233 din 15 februarie 2011 (publicată în M.

Of. nr. 340/17.05.2011) în sensul că „dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc.

civ. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei

hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări

ale unor drepturi și libertăți fundamentale, încălcări constatate de Curtea

europeană a drepturilor omului”.

Susținerea că această

decizie a instanței de contencios constituțional nu ar fi trebuit aplicată în

speță nesocotește dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție referitoare

la caracterul general obligatoriu și ex nunc al unor asemenea decizii și, pe de

altă parte, tinde, de o manieră nepermisă, la cenzura de legalitate a unei

hotărâri irevocabile (Decizia nr. 6224 din 21 septembrie 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție).

În aceeași

modalitate, neținând seama de faptul că se află într-o cale extraordinară de

atac de retractare, revizuenții pretind că împotriva Sentinței civile nr.

79/2000 a Tribunalului Galați nu era deschisă calea de atac a revizuirii

fundamentată pe art. 322 pct. 9 C. proc. civ., întrucât acest motiv de

revizuire nu exista la acel moment, fiind introdus abia prin O.U.G. nr.

58/2003.

Ignorând faptul că

revizuirea și redeschiderea judecății pe temeiul arătat au fost determinate de

pronunțarea unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului la 14

decembrie 2008 (de constatare a încălcării art. 6 parag. 1) revizuenții sunt în

aceeași eroare vizând posibilitatea de a solicita control de legalitate

împotriva hotărârii supuse revizuirii.

Aceasta, întrucât, în

calea de atac întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu se

poate realiza un control de legalitate specific unei căi de atac de reformare,

ci se verifică doar dacă cea de-a doua hotărâre pronunțată a nesocotit

autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

- Referitor la

cealaltă condiție, a inexistenței unui remediu pentru încălcarea art. 6 parag.

1 constatată de instanța europeană - altul decât cel al redeschiderii judecății

acțiunii în revendicare - de asemenea, nu se poate susține existența unor

statuări jurisdicționale diferite prin cele două decizii aduse în discuție.

Astfel, prin prima

hotărâre pronunțată (Decizia nr. 7798 din 08 decembrie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție) nu s-a tranșat această chestiune, pentru a se putea

pretinde că autoritatea de lucru judecat asupra acestui aspect ar fi fost

nesocotită ulterior.

Aceasta, în

condițiile în care instanța a reținut doar, reluând practic ipoteza textului de

lege, că „revizuirea este inutilă când consecințele negative pot fi înlăturate

în alt mod” și că „o soluție pe fondul litigiului nu poate fi pronunțată mai cu

seamă că hotărârea pe care revizuenții au înțeles să o atace este decizia

instanței de apel”.

Rezultă, așadar, că

nu este vorba de o dezlegare punctuală, la speță, a problemei referitoare la

existența unui alt remediu procedural - pentru ca acesta să înlăture calea de

atac a revizuirii - ci de semnalarea unor impedimente în rezolvarea chestiunii

(decurgând din atacarea hotărârii instanței de apel și nu a hotărârii de primă

instanță) și, respectiv, de o reiterare a textului de lege (fără a se face o

aplicare în concret a acestuia).

În schimb, prin cea

de-a doua decizie, a cărei anulare se cere, și care a vizat tocmai revizuirea

hotărârii de primă instanță, din litigiul privind revendicarea, s-a rezolvat în

concret aspectul litigios legat de inexistența unui alt remediu procesual decât

cel oferit de revizuirea fundamentată pe art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, s-a reținut în

considerentele deciziei că, în privința „consecințelor grave ale încălcării

dreptului de acces la justiție, ele nu pot fi înlăturate decât pe calea

revizuirii hotărârii care a respins ca inadmisibilă acțiunea în revendicare”.

De asemenea, s-a

statuat că „redeschiderea și rejudecarea acțiunii în revendicare reprezintă

singurul remediu în cauză, având în vedere că obiectul încălcării constatate de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost un drept procesual, care nu poate

fi îndreptat prin inițierea unei alte proceduri de către reclamanți, ceea ce ar

reprezenta o sarcină suplimentară impusă victimelor unei încălcări deja

constatate”.

Rezultă, potrivit

celor expuse, că în speță nu a avut loc, prin pronunțarea Deciziei nr. 6224 din

21 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, o nesocotire a celor dezlegate jurisdicțional

anterior, prin Decizia nr. 7798 din 08 decembrie 2008 și că, astfel, nu a fost

încălcată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri.

În consecință,

neexistând situația premisă, a nesocotirii lucrului deja judecat, revizuirea de

față întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este inadmisibilă

și va fi respinsă în consecință.

În temeiul art. 274

alin. (3) C. proc. civ., revizuenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de

judecată către intimați (cu excepția intimatului C.N., nereprezentat de avocat

în cadrul procesului).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, cererea de revizuire formulată de B.G. și B.D. împotriva Deciziei

nr. 6224 din 21 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală.

Obligă pe revizuenți

la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimați, cu excepția intimatului

C.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AS