ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.07.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4231/2010

HOTĂRÂRE
05.07.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4231/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 313 din 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția

civilă, în Dosarul nr. 10027/118/2007 a fost admisă cererea de revizuire a

sentinței civile nr. 719 din 30 octombrie 2000 a Tribunalului Constanța,

pronunțată în Dosarul civil nr. 5554/F999, fixându-se termen asupra

soluționării fondului.

Instanța a constatat că, prin cererea

înregistrată la Tribunalul Constanța, revizuienții L.A., L.N., L.O., L.V., T.A.,

l.M., R.V., Ș.E., l.R., R.M.A., B.P.M., V.D., M.S.A.M., T.E., T.D.R., G.O., G.T.,

C.N. și P.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimații A.A., P.M. și

Consiliul Local Constanța și pe temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ.,

revizuirea sentinței civile nr. 719 din 30 octombrie 2000 pronunțată de

Tribunalul Constanța în Dosarul civil nr. 5554/1999, prin care s-a respins

acțiunea având ca obiect revendicare și cererea de intervenție în nume propriu,

ca inadmisibile, reținând neîndeplinirea în cauză a regulii unanimității.

Curtea de Apel Constanța a menținut

soluția prin Decizia civilă nr. 140/C/2001 și a respins apelurile formulate de

către reclamanți. Prin Decizia civilă nr. 3058 din 18 septembrie 2002

pronunțată de Curtea Supremă Justiție, hotărârea a rămas irevocabilă, ca urmare

a respingerii recursurilor formulate de reclamanți.

Prin hotărârea pronunțată la 16

decembrie 2006 C.E.D.O. a constatat că a fost încălcat art. 6 parag. 1 din

Convenție.

Instanța de fond sesizată cu cererea

de revizuire s-a raportat la prevederile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. potrivit

cărora revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel se poate

cere dacă C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților

fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale

acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin

revizuirea hotărârii pronunțate.

Cum prin sentința civilă nr. 719 din 30

octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul civil nr. 5554/1999

s-a respins acțiunea formulată de reclamanți, revizuienții din prezenta cauză,

și cererea de intervenție în nume propriu, ca inadmisibile, hotărâre rămasa

definitivă și irevocabilă, iar prin Hotărârea pronunțată de C.E.D.O. la 16

decembrie 2006 în cazul Lupaș și alții contra României s-a constatat încălcarea

art. 6 parag. 1 al Convenției, ce reglementează dreptul la un proces echitabil,

s-a constatat incidența în speță a dispozițiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel, intimatul A.A., iar prin Decizia civila nr. 144 din 1 iulie 2009 a Curții

Constanța s-a respins ca nefondat apelul reținându-se următoarele considerente:

Astfel, este incontestabil faptul că

în ce privește soluționarea litigiului ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5554/1999

a Tribunalului Constanța, C.E.D.O. a constatat încălcarea dreptului la un

proces echitabil, în contextul dat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., în măsura

în care hotărârea a reținut că, în acțiunea în revendicare a unui bun indiviz

(care are ca scop recunoașterea dreptului de proprietate și readucerea acestuia

în patrimoniul fostului proprietar), coproprietarul are doar un drept limitat -

respectiv o cotă-parte nedeterminată, astfel că acesta nu poate revendica

singur bunul.

Sub acest aspect s-a pronunțat Curtea

europeană în sensul că, verificând dacă regula unanimității este clară,

accesibilă și previzibilă prin prisma jurisprudenței Curții, a constatat în

final că prin impunerea ei în cadrul acțiunii în revendicare, reclamanților

le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, întrucât le-a fost impusă o

sarcină excesivă și disproporționată, care a rupt justul echilibru dintre

preocuparea legitimă de a proteja drepturile tuturor moștenitorilor foștilor

proprietari, pe de o parte, și dreptul reclamanților de a avea acces la o

instanță pentru a-și revendica cotele-părți din bunul indiviz, pe de altă

parte.

S-a conchis în sensul că această

impunere i-a privat pe reclamanți de orice posibilitate clară și concretă de a

obține examinarea de către instanțe a cererilor lor de restituire a terenurilor

în litigiu, aducându-se astfel atingere substanței înseși a dreptului lor de

acces la o instanță.

Prin urmare, criticile de nelegalitate

referitoare la inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 322 pct. 9 C.

proc. civ. sunt nefondate, întrucât Curtea europeană nu este o instanță superioară

instanțelor naționale care evocă fondul și îl analizează prin prisma probelor

și susținerilor pârtilor, ci un organism jurisdicțional care cântărește soluția

în lumina principiilor ce decurg din prevederile Convenției Europene a

Drepturilor Omului, stabilind în esență dacă au existat încălcări ale normelor

acesteia, precum și ale jurisprudenței proprii.

Or, a aprecia că prevederile art. 322 pct.

9 C. proc. civ. devin aplicabile doar în măsura în care sunt întrunite

condițiile impuse de legislația internă pentru care s-a deschis calea

extraordinară de atac (anume, rămânerea definitivă a hotărârii, pe fond ) și a

nega incidența textului pentru hotărârile în care instanțele naționale nu s-au

pronunțat asupra fondului, dar față de care s-a statuat clar asupra încălcării dreptului

la un proces echitabil - reprezintă o interpretare eronată a voinței

legiuitorului și o denaturare a sensului obiectiv pentru care a fost introdus

în legislația internă textul, prin O.U.G. nr. 58/2003. Legea nr. 10/2001

Trimiterea reclamanților - cărora li s-a recunoscut de către Curtea Europeană a

Drepturilor Omului încălcarea dreptului reglementat prin art. 6 parag. 1 din C.E.D.O.

- spre promovarea unei acțiuni distincte, fondate pe un alt temei (cum s-a

susținut în criticile formulate), constituie în egală măsură o nesocotire a

scopului pentru care a fost introdus textul art. 322 pct. 9 C. proc. civ. și

care vizează, în esență, reformarea hotărârii ce contravine C.E.D.O., cu

continuarea judecății în același cadru procesual.

Nu se poate admite faptul că

reclamanții din cazul Lupaș vs. României urmează să promoveze o nouă acțiune în

revendicare ori de ieșire din indiviziune, în cadrul căreia să fie supuși

normelor procesuale interne referitoare la timbraj, la stabilirea cadrului

procesual și eventual la excepțiile de ordine publică determinate de noua

reglementare existentă în legislația care vizează imobilele preluate abuziv de

stat, câtă vreme soluția Curții europene are directă aplicabilitate în litigiul

ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5554/1999 a Tribunalului Constanța.

Nu va avea, sub acest aspect,

relevanță faptul că în decizia Curții nu se face referire la însuși fondul

dreptului subiectiv invocat prin acțiune, pe criteriu aplicării în timp a legii

și a imposibilității pronunțării unei hotărâri care si statueze, mai înainte de

a o face instanțele naționale, asupra existenței unui bun în sensul dat de art.

1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

În fine, va fi înlăturată și critica

potrivit cu care instanța de fond nu s-a pronunțat asupra admisibilității

cererii de revizuire, având în vedere că prin admiterea cererii, pe fond, a

fost înlăturată implicit de către instanța de fond și această apărare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs pârâții A.A. și P.M.

Criticile aduse hotărârii instanței de

apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.

Recurentul P.M. a solicitat în temeiul

art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. casarea în principal a hotărârii atacate cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar modificarea

ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință schimbarea hotărârii

instanței de fond în sensul respingerii cererii de revizuire formulată de

revizuenți.

Astfel recurentul a învederat că deși

a formulat și el apel, incident, instanța a omis să se pronunțe asupra lui,

motiv pentru care susține că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs invocat vizează

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât instanța nu s-a pronunțat

asupra admisibilității cererii potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C.

proc. civ.

În aceeași idee a nelegalității

hotărârii instanței a arătat recurentul că nu sunt întrunite nici dispozițiile art.

322 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul A.A. a criticat hotărârea instanței

de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se arată astfel că instanța a făcut o

greșită interpretare și aplicare a legii, nefiind incident motivul de revizuire

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimații s-au opus admiterii

recursului (filele 80-85).

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C.

proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Este real că instanța de apel a fost

investită cu soluționarea a două apeluri și anume al pârâtului A.A., precum și

al pârâtului P.M.

Verificând minuta și dispozitivul

deciziei instanței de apel se constată însă că instanța nu s-a pronunțat decât

pe apelul pârâtului A.A., rămânând astfel ne soluționat apelul declarat de pârâtul

P.M. (filele 1 și 34-35;78 dosarul instanței de apel).

Or, din această perspectivă a

nepronunțării instanței și pe apelul pârâtului P.M., care echivalează cu

necercetarea fondului cauzei sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ.

În condițiile în care apelul pârâtului

P.M. nu a fost supus examinări de către instanța de apel rămânând astfel

nesoluționat, a fost încălcat și principiul dreptului la un proces echitabil,

astfel cum este prevăzut în art. 6 din convenția europeană a dreptului omului.

Cum această situație echivalează cu

necesitatea fondului, urmează ca în art. 48 de procedură civilă art. 304 pct. 5

și 312 alin. (5) de C. proc. civ., urmează a fi admise ambele recursuri a se

casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecarea

aceleiași instanțe.

Admite recursurile declarate de

pârâții A.A. și P.M. împotriva Deciziei nr. 144/ C din 1 iunie 2009 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, pe care o casează și trimite cauza, spre rejudecare, aceleași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

5 iulie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1116/2011
cuprinse în art. 49 din Legea nr. 18/1991 cu referire la art. 9 din Legea nr. 16/1994, cum, în discuție este o nulitate relativă, este obligatoriu ca aceasta să fie invocată „numai de părțile contractante”, iar reclamanta nu are calitate pr
ÎCCJ 2002-10-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2327/2003
S-a luat în examinare cererea de repunere în termenul de declarare a cererii de revizuire și a cererii de revizuire formulate de P.I.T.împotriva deciziei nr.1121/C din 22.10.2002 a Curții de Apel Constanța. La apelul nominal s-au prezentat
ÎCCJ 2012-11-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6704/2012
de soluționare de către secția comercială a Tribunalului Constanța. În virtutea acestei puteri de lucru judecat, nici una dintre instanțele din rejudecare nu mai pot să soluționeze în mod diferit această problemă, ci doar să se ralieze celo
ÎCCJ 2008-05-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1727/2008
cepție la care a achiesat și SC F.D. SRL. Tribunalul Constanța prin sentința nr. 1612 din 14 martie 2007 a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins, ca inadmisibilă acțiunea reclamantului S.C.J.U. Constanța, în contradictoriu
ÎCCJ 2010-11-30
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4185/2010
zia nr. 1743/1999, cu consecința admiterii apelurilor, modificării în parte a sentinței Tribunalului București. Recursul în anulare promovat împotriva deciziei din recurs a fost ulterior retras de către Procurorul General al Parchetului de
Sursă