ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4231/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 313 din 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, în Dosarul nr. 10027/118/2007 a fost admisă cererea de revizuire a sentinței civile nr. 719 din 30 octombrie 2000 a Tribunalului Constanța, pronunțată în Dosarul civil nr. 5554/F999, fixându-se termen asupra soluționării fondului. Instanța a constatat că, prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța, revizuienții L.A., L.N., L.O., L.V., T.A., l.M., R.V., Ș.E., l.R., R.M.A., B.P.M., V.D., M.S.A.M., T.E., T.D.R., G.O., G.T., C.N. și P.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimații A.A., P.M. și Consiliul Local Constanța și pe temeiul art. 322 pct. 9 C. proc.

civ., revizuirea sentinței civile nr. 719 din 30 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul civil nr. 5554/1999, prin care s-a respins acțiunea având ca obiect revendicare și cererea de intervenție în nume propriu, ca inadmisibile, reținând neîndeplinirea în cauză a regulii unanimității. Curtea de Apel Constanța a menținut soluția prin Decizia civilă nr. 140/C/2001 și a respins apelurile formulate de către reclamanți. Prin Decizia civilă nr. 3058 din 18 septembrie 2002 pronunțată de Curtea Supremă Justiție, hotărârea a rămas irevocabilă, ca urmare a respingerii recursurilor formulate de reclamanți. Prin hotărârea pronunțată la 16 decembrie 2006 C.E.D.O. a constatat că a fost încălcat art. 6 parag.

1 din Convenție. Instanța de fond sesizată cu cererea de revizuire s-a raportat la prevederile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. potrivit cărora revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel se poate cere dacă C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. Cum prin sentința civilă nr. 719 din 30 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul civil nr. 5554/1999 s-a respins acțiunea formulată de reclamanți, revizuienții din prezenta cauză, și cererea de intervenție în nume propriu, ca inadmisibile, hotărâre rămasa definitivă și irevocabilă, iar prin Hotărârea pronunțată de C.E.D.O.

la 16 decembrie 2006 în cazul Lupaș și alții contra României s-a constatat încălcarea art. 6 parag. 1 al Convenției, ce reglementează dreptul la un proces echitabil, s-a constatat incidența în speță a dispozițiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, intimatul A.A., iar prin Decizia civila nr. 144 din 1 iulie 2009 a Curții Constanța s-a respins ca nefondat apelul reținându-se următoarele considerente: Astfel, este incontestabil faptul că în ce privește soluționarea litigiului ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5554/1999 a Tribunalului Constanța, C.E.D.O. a constatat încălcarea dreptului la un proces echitabil, în contextul dat de art. 6 parag.

1 din C.E.D.O., în măsura în care hotărârea a reținut că, în acțiunea în revendicare a unui bun indiviz (care are ca scop recunoașterea dreptului de proprietate și readucerea acestuia în patrimoniul fostului proprietar), coproprietarul are doar un drept limitat - respectiv o cotă-parte nedeterminată, astfel că acesta nu poate revendica singur bunul.

Sub acest aspect s-a pronunțat Curtea europeană în sensul că, verificând dacă regula unanimității este clară, accesibilă și previzibilă prin prisma jurisprudenței Curții, a constatat în final că prin impunerea ei în cadrul acțiunii în revendicare, reclamanților le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, întrucât le-a fost impusă o sarcină excesivă și disproporționată, care a rupt justul echilibru dintre preocuparea legitimă de a proteja drepturile tuturor moștenitorilor foștilor proprietari, pe de o parte, și dreptul reclamanților de a avea acces la o instanță pentru a-și revendica cotele-părți din bunul indiviz, pe de altă parte. S-a conchis în sensul că această impunere i-a privat pe reclamanți de orice posibilitate clară și concretă de a obține examinarea de către instanțe a cererilor lor de restituire a terenurilor în litigiu, aducându-se astfel atingere substanței înseși a dreptului lor de acces la o instanță.

Prin urmare, criticile de nelegalitate referitoare la inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, întrucât Curtea europeană nu este o instanță superioară instanțelor naționale care evocă fondul și îl analizează prin prisma probelor și susținerilor pârtilor, ci un organism jurisdicțional care cântărește soluția în lumina principiilor ce decurg din prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, stabilind în esență dacă au existat încălcări ale normelor acesteia, precum și ale jurisprudenței proprii. Or, a aprecia că prevederile art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

devin aplicabile doar în măsura în care sunt întrunite condițiile impuse de legislația internă pentru care s-a deschis calea extraordinară de atac (anume, rămânerea definitivă a hotărârii, pe fond ) și a nega incidența textului pentru hotărârile în care instanțele naționale nu s-au pronunțat asupra fondului, dar față de care s-a statuat clar asupra încălcării dreptului la un proces echitabil - reprezintă o interpretare eronată a voinței legiuitorului și o denaturare a sensului obiectiv pentru care a fost introdus în legislația internă textul, prin O.U.G. nr. 58/2003. Legea nr. 10/2001 Trimiterea reclamanților - cărora li s-a recunoscut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului încălcarea dreptului reglementat prin art. 6 parag.

1 din C.E.D.O. - spre promovarea unei acțiuni distincte, fondate pe un alt temei (cum s-a susținut în criticile formulate), constituie în egală măsură o nesocotire a scopului pentru care a fost introdus textul art. 322 pct. 9 C. proc. civ. și care vizează, în esență, reformarea hotărârii ce contravine C.E.D.O., cu continuarea judecății în același cadru procesual. Nu se poate admite faptul că reclamanții din cazul Lupaș vs. României urmează să promoveze o nouă acțiune în revendicare ori de ieșire din indiviziune, în cadrul căreia să fie supuși normelor procesuale interne referitoare la timbraj, la stabilirea cadrului procesual și eventual la excepțiile de ordine publică determinate de noua reglementare existentă în legislația care vizează imobilele preluate abuziv de stat, câtă vreme soluția Curții europene are directă aplicabilitate în litigiul ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5554/1999 a Tribunalului Constanța.

Nu va avea, sub acest aspect, relevanță faptul că în decizia Curții nu se face referire la însuși fondul dreptului subiectiv invocat prin acțiune, pe criteriu aplicării în timp a legii și a imposibilității pronunțării unei hotărâri care si statueze, mai înainte de a o face instanțele naționale, asupra existenței unui bun în sensul dat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. În fine, va fi înlăturată și critica potrivit cu care instanța de fond nu s-a pronunțat asupra admisibilității cererii de revizuire, având în vedere că prin admiterea cererii, pe fond, a fost înlăturată implicit de către instanța de fond și această apărare. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții A.A. și P.M.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte. Recurentul P.M. a solicitat în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. casarea în principal a hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii cererii de revizuire formulată de revizuenți. Astfel recurentul a învederat că deși a formulat și el apel, incident, instanța a omis să se pronunțe asupra lui, motiv pentru care susține că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Un alt motiv de recurs invocat vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra admisibilității cererii potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. În aceeași idee a nelegalității hotărârii instanței a arătat recurentul că nu sunt întrunite nici dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul A.A. a criticat hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se arată astfel că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, nefiind incident motivul de revizuire prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimații s-au opus admiterii recursului (filele 80-85). Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Este real că instanța de apel a fost investită cu soluționarea a două apeluri și anume al pârâtului A.A., precum și al pârâtului P.M. Verificând minuta și dispozitivul deciziei instanței de apel se constată însă că instanța nu s-a pronunțat decât pe apelul pârâtului A.A., rămânând astfel ne soluționat apelul declarat de pârâtul P.M. (filele 1 și 34-35;78 dosarul instanței de apel). Or, din această perspectivă a nepronunțării instanței și pe apelul pârâtului P.M., care echivalează cu necercetarea fondului cauzei sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În condițiile în care apelul pârâtului P.M. nu a fost supus examinări de către instanța de apel rămânând astfel nesoluționat, a fost încălcat și principiul dreptului la un proces echitabil, astfel cum este prevăzut în art. 6 din convenția europeană a dreptului omului.

Cum această situație echivalează cu necesitatea fondului, urmează ca în art. 48 de procedură civilă art. 304 pct. 5 și 312 alin. (5) de C. proc. civ., urmează a fi admise ambele recursuri a se casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții A.A. și P.M. împotriva Deciziei nr. 144/ C din 1 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, pe care o casează și trimite cauza, spre rejudecare, aceleași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iulie 2010.