ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin ordonanța nr. 268/P/2011 din 04 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A – Serviciul Teritorial București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de N.M. - avocat în cadrul Baroului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 întrucât fapta nu există, N.V. - din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 întrucât fapta nu există și, respectiv, G.M.D. și Ș.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000 întrucât fapta nu există.
Pe baza examinării materialului de cercetare penală s-a reținut că nu există indicii temeinice care să ateste existența faptelor reclamate în materialitatea lor. Ulterior, la data de 09 noiembrie 2011, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A - Serviciul Teritorial București, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționar împotriva soluției anterior expuse, constatându-se că aceasta este legală și temeinică. S-a reținut că simpla apreciere a petiționarului este inaptă, în lipsa probelor, să dovedească existența infracțiunilor pentru care au fost efectuate în cauză acte premergătoare urmăririi penale. Nemulțumit de soluția procurorului, în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. proc.
pen., petiționarul B.M. s-a adresat cu plângere instanței de judecată, aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 noiembrie 2011. Înalta Curte apreciază că plângerea formulată de petiționar este greșit îndreptată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcuta conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăriri penale sau a ordonanței (...) date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termenul de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența sa judece cauza în prima instanță.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de apel judecă în primă instanță „infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe, precum și de avocați, notari publici, executorii judecătorești și controlorii financiari ai Curții de Conturi”. Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță este Curtea de Apel București, intimata N.V. având calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, iar intimata N.M. fiind avocat în cadrul Baroului București.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu este învestită legal să judece prezenta cauză, astfel că va trimite plângerea formulată de petiționarul B.M. la Curtea de Apel București, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Trimite plângerea formulată de petiționarul B.M. la Curtea de Apel București spre competentă soluționare. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.