ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 749/2011

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 132 din 22 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost

respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 237F/2008,

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, formulată de revizuientul-condamnat P.A.

Soluția tribunalului,

s-a întemeiat, în esență, pe ideea inadmisibilității prelungirii probatoriului,

dincolo de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Prin decizia penală

nr. 106/A din 7 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul

declarat de revizuientul P.A. împotriva sentinței penale nr. 132 din 22

septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 2198/90/2010,

reținându-se că, în mod corect, instanța de fond a constatat că nu este

incident cazul de revizuire invocat de revizuient, întrucât prin cererea adresată

instanței s-a solicitat efectuarea unei noi analize a probatoriului administrat

în cursul procesului finalizat cu condamnarea definitivă a acestuia.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs revizuientul, care a solicitat admiterea cererii și

revizuirea hotărârii de condamnare.

În susținerea căii de

atac exercitate, revizuientul a invocat necesitatea administrării probei cu

înscrisuri, respectiv proces verbal de percheziție și de ridicare a obiectelor

și înscrisurilor, raportul de constatare tehnico-științifică și medico-legală,

raportul de constatare medico-legală – autopsie, rezoluțiile Parchetului de pe

lângă Judecătoria Bălcești privind cauzele în care au fost cercetați martorii

pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, declarațiile acestor martori,

precum și alte rezoluții din dosarele indicate în memoriul depus la dosar.

Toate aceste probe au

fost invocate de către recurent, care în concluzie a susținut că nu se face

vinovat de fapta pentru care a intervenit condamnarea sa.

Recursul este

nefondat.

Analizând hotărârea

recurată, actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate dar și

a disp. art. 385

9

alin. (2), (3) C. proc. pen., constată că aceasta

este legală și temeinică.

În speță, cererea de

revizuire s-a întemeiat pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Potrivit acestui text

de lege, revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei .

Este vorba despre erori

esențiale de fapt , care afectează hotărârea rămasă definitivă și care nu pot

fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu

au fost cunoscute la momentul judecării cauzei.

Se observă, că revizuentul

nu a invocat fapte sau împrejurări de natura celor cerute de textul legal

menționat, ci s-a referit, practic, la aceleași apărări arătate în fazele de

judecată, deja cunoscute și verificate de instanțele investite cu soluționarea

acestora.

În esență, prin

cererea adresată instanței, s-a solicitat efectuarea unei noi analize a

probatoriului administrat în cursul procesului finalizat cu condamnarea acestuia,

precum și administrarea altor probe.

Or, cererea de

revizuire nu poate fi fundamentată pe critici aduse probatoriului administrat

cu ocazia soluționării cauzei penale, inclusiv a modului de interpretare a

acestuia, după cum nu poate avea la bază solicitarea administrării unor noi

probe, întrucât s-ar ajunge la prelungire sau reevaluare a materialului

probator după pronunțarea unor hotărâri definitive.

Este inadmisibil ca

în cadrul cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte sau împrejurări deja

cunoscute și verificate de instanțele jurisdicționale.

Expresia „fapte sau

împrejurări” are înțelesul de probe propriu-zise, adică de elemente de fapt cu

caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a

revizuirii.

Așadar, cum din

perspectiva dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea privește o

hotărâre definitivă care conține erori – esențiale – de fapt, evidențiate

ulterior prin descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute

de instanță la soluționarea cauzei, de natură să dovedească netemeinicia

hotărârii de condamnare, ambele instanțe au dat o interpretare corectă textului

legal menționat.

În aceste condiții,

solicitarea recurentului revizuient de a dispune trimiterea cauzei la instanța

de fond pentru judecarea cererii de revizuire, pe fond, apare ca neîntemeiată.

Așa fiind, văzând și

disp. art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge,

ca nefondat recursul declarat de revizuientul P.A. împotriva deciziei penale

nr. 106/A din 7 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o menține ca legală și

temeinică.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea recurentului la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuientul P.A. împotriva deciziei penale

nr. 106/A din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 500 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 februarie 2011.