ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 749/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 749/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală
nr. 132 din 22 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost
respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 237F/2008,
pronunțată de Tribunalul Vâlcea, formulată de revizuientul-condamnat P.A.
Soluția tribunalului,
s-a întemeiat, în esență, pe ideea inadmisibilității prelungirii probatoriului,
dincolo de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Prin decizia penală
nr. 106/A din 7 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția
penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul
declarat de revizuientul P.A. împotriva sentinței penale nr. 132 din 22
septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 2198/90/2010,
reținându-se că, în mod corect, instanța de fond a constatat că nu este
incident cazul de revizuire invocat de revizuient, întrucât prin cererea adresată
instanței s-a solicitat efectuarea unei noi analize a probatoriului administrat
în cursul procesului finalizat cu condamnarea definitivă a acestuia.
Împotriva acestei
hotărâri, a declarat recurs revizuientul, care a solicitat admiterea cererii și
revizuirea hotărârii de condamnare.
În susținerea căii de
atac exercitate, revizuientul a invocat necesitatea administrării probei cu
înscrisuri, respectiv proces verbal de percheziție și de ridicare a obiectelor
și înscrisurilor, raportul de constatare tehnico-științifică și medico-legală,
raportul de constatare medico-legală – autopsie, rezoluțiile Parchetului de pe
lângă Judecătoria Bălcești privind cauzele în care au fost cercetați martorii
pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, declarațiile acestor martori,
precum și alte rezoluții din dosarele indicate în memoriul depus la dosar.
Toate aceste probe au
fost invocate de către recurent, care în concluzie a susținut că nu se face
vinovat de fapta pentru care a intervenit condamnarea sa.
Recursul este
nefondat.
Analizând hotărârea
recurată, actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate dar și
a disp. art. 385
9
alin. (2), (3) C. proc. pen., constată că aceasta
este legală și temeinică.
În speță, cererea de
revizuire s-a întemeiat pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Potrivit acestui text
de lege, revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau
împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei .
Este vorba despre erori
esențiale de fapt , care afectează hotărârea rămasă definitivă și care nu pot
fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu
au fost cunoscute la momentul judecării cauzei.
Se observă, că revizuentul
nu a invocat fapte sau împrejurări de natura celor cerute de textul legal
menționat, ci s-a referit, practic, la aceleași apărări arătate în fazele de
judecată, deja cunoscute și verificate de instanțele investite cu soluționarea
acestora.
În esență, prin
cererea adresată instanței, s-a solicitat efectuarea unei noi analize a
probatoriului administrat în cursul procesului finalizat cu condamnarea acestuia,
precum și administrarea altor probe.
Or, cererea de
revizuire nu poate fi fundamentată pe critici aduse probatoriului administrat
cu ocazia soluționării cauzei penale, inclusiv a modului de interpretare a
acestuia, după cum nu poate avea la bază solicitarea administrării unor noi
probe, întrucât s-ar ajunge la prelungire sau reevaluare a materialului
probator după pronunțarea unor hotărâri definitive.
Este inadmisibil ca
în cadrul cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.
pen., să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte sau împrejurări deja
cunoscute și verificate de instanțele jurisdicționale.
Expresia „fapte sau
împrejurări” are înțelesul de probe propriu-zise, adică de elemente de fapt cu
caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a
revizuirii.
Așadar, cum din
perspectiva dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea privește o
hotărâre definitivă care conține erori – esențiale – de fapt, evidențiate
ulterior prin descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute
de instanță la soluționarea cauzei, de natură să dovedească netemeinicia
hotărârii de condamnare, ambele instanțe au dat o interpretare corectă textului
legal menționat.
În aceste condiții,
solicitarea recurentului revizuient de a dispune trimiterea cauzei la instanța
de fond pentru judecarea cererii de revizuire, pe fond, apare ca neîntemeiată.
Așa fiind, văzând și
disp. art. 385
15
pct. 2 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge,
ca nefondat recursul declarat de revizuientul P.A. împotriva deciziei penale
nr. 106/A din 7 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală
și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o menține ca legală și
temeinică.
Văzând și disp. art. 192
alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea recurentului la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de revizuientul P.A. împotriva deciziei penale
nr. 106/A din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și
pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 500 lei
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 25 februarie 2011.