ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 749/2011

Asupra recursului penal de față: Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 132 din 22 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 237F/2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, formulată de revizuientul-condamnat P.A. Soluția tribunalului, s-a întemeiat, în esență, pe ideea inadmisibilității prelungirii probatoriului, dincolo de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Prin decizia penală nr. 106/A din 7 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul P.A.

împotriva sentinței penale nr. 132 din 22 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 2198/90/2010, reținându-se că, în mod corect, instanța de fond a constatat că nu este incident cazul de revizuire invocat de revizuient, întrucât prin cererea adresată instanței s-a solicitat efectuarea unei noi analize a probatoriului administrat în cursul procesului finalizat cu condamnarea definitivă a acestuia. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs revizuientul, care a solicitat admiterea cererii și revizuirea hotărârii de condamnare.

În susținerea căii de atac exercitate, revizuientul a invocat necesitatea administrării probei cu înscrisuri, respectiv proces verbal de percheziție și de ridicare a obiectelor și înscrisurilor, raportul de constatare tehnico-științifică și medico-legală, raportul de constatare medico-legală – autopsie, rezoluțiile Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești privind cauzele în care au fost cercetați martorii pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, declarațiile acestor martori, precum și alte rezoluții din dosarele indicate în memoriul depus la dosar. Toate aceste probe au fost invocate de către recurent, care în concluzie a susținut că nu se face vinovat de fapta pentru care a intervenit condamnarea sa.

Recursul este nefondat. Analizând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate dar și a disp. art. 385 9 alin. (2), (3) C. proc. pen., constată că aceasta este legală și temeinică. În speță, cererea de revizuire s-a întemeiat pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Potrivit acestui text de lege, revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei . Este vorba despre erori esențiale de fapt , care afectează hotărârea rămasă definitivă și care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la momentul judecării cauzei.

Se observă, că revizuentul nu a invocat fapte sau împrejurări de natura celor cerute de textul legal menționat, ci s-a referit, practic, la aceleași apărări arătate în fazele de judecată, deja cunoscute și verificate de instanțele investite cu soluționarea acestora. În esență, prin cererea adresată instanței, s-a solicitat efectuarea unei noi analize a probatoriului administrat în cursul procesului finalizat cu condamnarea acestuia, precum și administrarea altor probe. Or, cererea de revizuire nu poate fi fundamentată pe critici aduse probatoriului administrat cu ocazia soluționării cauzei penale, inclusiv a modului de interpretare a acestuia, după cum nu poate avea la bază solicitarea administrării unor noi probe, întrucât s-ar ajunge la prelungire sau reevaluare a materialului probator după pronunțarea unor hotărâri definitive.

Este inadmisibil ca în cadrul cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele jurisdicționale. Expresia „fapte sau împrejurări” are înțelesul de probe propriu-zise, adică de elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii. Așadar, cum din perspectiva dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea privește o hotărâre definitivă care conține erori – esențiale – de fapt, evidențiate ulterior prin descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, de natură să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, ambele instanțe au dat o interpretare corectă textului legal menționat.

În aceste condiții, solicitarea recurentului revizuient de a dispune trimiterea cauzei la instanța de fond pentru judecarea cererii de revizuire, pe fond, apare ca neîntemeiată. Așa fiind, văzând și disp. art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat recursul declarat de revizuientul P.A. împotriva deciziei penale nr. 106/A din 7 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o menține ca legală și temeinică. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul P.A. împotriva deciziei penale nr. 106/A din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2011.