ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2716/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2716/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 și înregistrată la

data de 24 noiembrie 2009 la Tribunalul Caraș-Severin reclamanții B.I.T. și B.M.C.

au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin Ministerul

Finanțelor Publice obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 Euro daune

morale pentru luarea măsurilor administrative cu caracter politic constând în

dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în baza deciziei nr. 200/1951

a M.A.I.

Prin sentința civilă nr.

54 din 19 ianuarie 2010 Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea, a

obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 220.000 Euro cu titlu de

despăgubiri pentru daune morale.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că la data de 18 iunie 1951, tatăl reclamanților, împreună

cu mai mulți membri ai familiei, a fost strămutat din Județul Caraș-Severin

prin decizia nr. 200/1951 a M. A.

I.

în

Câmpia Bărăganului, măsură ce a durat până pe data de 20 decembrie 1955.

Familiile strămutate au

fost urcate în garniturile de tren din gara din Comorâște, câte două familii,

cu puținul bagaj pe care au reușit să-1 adune și s-a pornit spre o destinație

necunoscută, ținută în secret, fiind păziți pe tot parcursul drumului de către

un militar.

După un drum de câteva

zile, au fost lăsați în câmp, sub cerul liber, unde un țăruș reprezenta locul

de domiciliu pentru fiecare familie.

Tatăl defunct al

reclamanților a locuit împreună cu toți ceilalți membri familiei acolo aproape

5 ani, au înfruntat foamea, frigul, căldura, mizeria, lipsa apei și toate

celelalte greutăți ale unui trai sub cerul liber.

S-a mai reținut că

această măsură, a dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu dispusă în

temeiul hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, se

încadrează în disp. art. 5 din Legea nr. 221/2009, dispoziție legală conform

căreia „ orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane,

soțul sau descendenții acesteia până la gradul

II

inclusiv pot solicita instanței de judecată în termen de

3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea

unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare ...".

Prin stabilirea unui

domiciliu obligatoriu, instanța a apreciat că i-au fost cauzate familiei

reclamanților prejudicii materiale și morale ale căror consecințe s-au

repercutat asupra vieții ulterioare a membrilor familiei, fiindu-le știrbit

dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum și atributele ce țin de

relațiile sociale, respectiv onoare și reputație. De asemenea, stabilirea unui

domiciliu forțat și lipsirea de libertate a produs consecințe în planul vieții private

a familiei reclamantului, inclusiv după momentul întoarcerii acasă, respectiv

după 5 ani, când nu au mai găsit decât o casă complet distrusă, în locul

gospodăriei prospere lăsate la plecare, precum și cu privire la sursele de

venit, fiind astfel întrunite elementele răspunderii instituite de art. 5 pct.

1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Cât privește cuantumul

daunelor morale, instanța a apreciat că suma de 500.000 Euro solicitată este

exagerată, întrucât criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la

bază criterii exacte, științifice, deoarece există o incompatibilitate între

caracterul moral nepatrimonial al daunelor și cuantumul bănesc patrimonial al

despăgubirilor.

Stabilirea cuantumului

despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză

apreciabilă de arbitrar, dar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea ce

compensează prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o

corelare între importanța prejudiciului moral față de importanța valorii morale

lezate.

Față de cele mai sus

expuse, respectiv atingerea adusă mai multor drepturi fundamentale ale familiei

reclamanților, instanța a apreciat că o indemnizație echitabilă o reprezintă

suma de 220.000 Euro.

Stabilirea acestui

cuantum nu a presupus stabilirea „prețului"suferințelor fizice și psihice

ale familiei reclamanților, care sunt inestimabile, ci a însemnat aprecierea

multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și ale

implicațiilor acestora pe toate planurile vieții sale sociale.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamanții cât și pârâtul.

Reclamanții apelanți B.I.T.

și B.M.C. au solicitat schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii așa cum

a fost formulată, respectiv acordarea sumei de 500.000 Euro.

In motivare, reclamanții

apelanți au susținut că această sumă solicitată reprezintă o reparație

echitabilă, avându-se în vedere lipsirea de libertate pe perioada de 1.645 zile

cu consecințele suferite pe plan fizic, psihic, social și profesional,

fiindu-le lezate libertatea individuală, demnitatea și onoarea.

Reclamanții apelanți au

mai învederat că la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avute în

vedere atât prejudiciile suferite în perioada de strămutare, cât și cele

ulterioare și anume: dezumanizarea și umilințele la care au fost supuși,

imposibilitatea continuării studiilor pentru că nu provin dintr-o familie

„sănătoasă", defăimarea imaginii în fața comunității, discriminarea,

umilirea și sfidarea continuă.

Pârâtul apelant Statul

român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Caraș-Severin a solicitat admiterea apelului, desființarea

sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

In motivare s-a susținut

că hotărârea este netemeinică și nelegală, reclamanții și familia lor au fost

supuși unei măsuri administrative cu caracter politic și nu au suferit o

condamnare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a primi

despăgubiri, întrucât potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, numai persoanele care

au suferit o condamnare pot beneficia de acordarea unor despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Totodată, pârâtul

apelant a învederat că suma acordată, de 220.000 Euro, este nejustificată în

raport de întinderea prejudiciului, având în vedere că despăgubirea nu se poate

transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei.

Prin decizia nr. 157 A

din 19 mai 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul

pârâtului, a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâtul să

plătească reclamanților suma de 125.000 Euro cu titlu de despăgubiri

reprezentând daune morale. Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței. A respins apelul reclamanților.

Pentru a pronunța

această decizie instanța a reținut, cu privire la apelul pârâtului, că nu sunt

întemeiate susținerile acestuia, potrivit cărora numai persoanele condamnate,

nu și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter

politic, pot beneficia de acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral

suferit.

Instanța a reținut că

sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, potrivit cărora atât

persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, cât și cele care au

făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, pot să

beneficieze de acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, s-a reținut că prin

deportarea părinților și bunicilor reclamanților în Câmpia Bărăganului, pe o

perioadă de peste 5 ani, au fost lezate libertatea, demnitatea și onoarea

acestora, care sunt valori esențiale ale personalității umane, cu repercusiuni

asupra vieții a membrilor familiei.

Cu toate acestea,

acordarea despăgubirilor pentru daunele morale suferite nu trebuie să se

transforme într-un mijloc de îmbogățire pentru victima prejudiciului.

Prin urmare, s-a reținut

că suma de 125.000 Euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul

moral suferit de aceste persoane.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâtul.

Reclamanții,

indicând generic art. 304 C. proc.

civ., critică decizia arătând că în mod greșit instanța de apel a redus

valoarea despăgubirilor de la suma de 220.000 Euro la 125.000 Euro. Doar suma

solicitată prin cererea de chemare în judecată de 500.000 Euro le poate oferi o

satisfacție echitabilă.

Stabilirea cuantumului

despăgubirilor trebuie să aibă în vedere dezumanizarea și umilințele suferite

pe perioada deportării, defăimarea imaginii și personalității tatălui,

discriminarea și lipsirea de șanse egale cu ceilalți cetățeni, lipsirea părinților

de posibilitatea de a-și apăra familia, umilința continuă, îngrădirea accesului

la cultură și informație.

Lipsirea de libertate pe

o perioadă de 1.645 zile, măsură nedreaptă, la care a fost supus tatăl

reclamanților, a produs consecințe pe plan fizic, moral, psihic, social,

profesional i-a afectat demnitatea, onoarea, libertatea ,viața familială,

imaginea, sursele de venit, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege,

creându-se un prejudiciu moral, care justifică acordarea unei despăgubiri.

Pe toată perioada

strămutării - aproape 5 ani - tatăl a fost bătut, înfometat, umilit, lipsit de

mijloace de subzistență, fiind nevoit să lucreze cu ziua. Măsurile luate au

determinat un trai dezumanizant și au încălcat demnitatea tatălui reclamanților

și a familiei.

Pârâtul

critică decizia din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că este dată cu

încălcarea, respectiv aplicarea greșită a legii.

Față de prevederile art.

5 din Legea nr. 221/2009, tatăl reclamanților nu a suferit o condamnare

politică, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic,

și, prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege

pentru a primi despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

Pe de altă parte,

acordarea daunelor morale nu se justifică având în vedere faptul că drepturile

prevăzute și acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu

modificările și completările ulterioare, reprezintă măsuri cu caracter

reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice,iar

Legea nr. 221/2009 prevede posibilitatea de a se acorda daune morale

persoanelor care au suferit o condamnare și nimeni nu poate adăuga la lege.

In susținerea celor de

mai sus, s-au invocat dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr.

221/2009, care arată fără echivoc ce înseamnă condamnări cu caracter politic,

și anume, cele dispuse printr-o hotărâre judecătorească.

S-a mai arătat, că suma

acordată de instanță prin decizia recurată, în sumă de 125.000 Euro reprezentând

daune morale, este nejustificată în raport de întinderea prejudiciului suferit.

Examinând

decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în

art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. se constată că recursurile sunt nefondate și vor fi

respinse ca atare.

Cu

privire la recursul reclamanților.

Prin criticile invocate

se arată că în mod greșit instanța de apel a redus cuantumul daunelor morale de

la suma de 220.000 Euro la 125.000 Euro pentru măsura administrativă a

strămutării luată prin decizia nr. 200/1951 a M.A.L față de tatăl defunct și

familia sa, față de consecințele acestei măsuri, care au constat în atingerile

și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate.

Aceste critici vor fi

înlăturate ca nefondate.

Tatăl reclamanților

împreună cu familia au fost dislocați din localitatea de domiciliu situată în

Județul Caraș-Severin și li s-a stabilit domiciliul obligatoriu în Câmpia

Bărăganului, în baza Deciziei nr. 200/1951 MAI. (în perioada 18 iunie 1951-20

decembrie 1955).

Această măsură administrativă

cu caracter politic a produs reclamantului și familiei un prejudiciu moral ce

poate fi reparat în condițiile Legii nr. 221/2009, deoarece s-a adus atingere

valorilor ce definesc personalitatea umană, urmând a fi avute în vedere și

consecințele lipsirii de libertate ce s-a întins pe o perioadă de 1.645 zile.

In mod legal instanța de

fond și de apel au stabilit că măsurile luate cu privire la tatăl reclamanților

și la familia sa sunt susceptibile de a produce suferințe morale, de natură să

lezeze demnitatea și onoarea - criterii care definesc persoana umană, dar

stabilirea cuantumului despăgubirilor se face cu respectarea principiului

proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Daunele morale nu pot fi

supuse unei cuantificări exacte datorită valorilor nepatrimoniale lezate.

In consecință, reducerea

cuantumului despăgubirilor acordate de instanța de fond pentru repararea

prejudiciului moral de la suma de 220.000 Euro la 125.000 Euro, față de

atingerea adusă demnității și de suferințele fizice și psihice cauzate,

respectă principiul proporționalității cu intensitatea și gravitatea

suferințelor și al echității.

Referitor

la recursul pârâtului.

Sub un prim aspect, criticile

privind cuantumul daunelor morale, potrivit cărora la cuantificarea acestora

instanța de judecată trebuia să țină seama, pe lângă criteriile referitoare la

consecințele negative suferite de cel în cauză, și de principiul echității,

care trebuie să dea o apreciere rezonabilă și corespunzătoare prejudiciului

real suferit, astfel că reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea sumei de

125.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale, vor fi respinse.

Se reține că instanța de

apel a redus valoarea despăgubirilor determinându-le corect, în echitate,

tocmai cu aplicarea criteriului proporționalității invocat de pârât.

Despăgubirea bănească

acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial are ca destinație să

ușureze situația persoanei lezate, să-i acorde o satisfacție și nu poate fi

refuzată datorită imposibilității de stabilire a unei concordanțe valorice

exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului a cărui reparare este

destinată să contribuie.

Referitor la celelalte

critici se constată de asemenea că nu sunt fondate și vor fi respinse pentru

următoarele considerente:

Prin recursul său,

pârâtul Statul Român critică decizia pentru nelegalitate, ca fiind dată cu

aplicarea greșită a prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr.

221/2009, întrucât acest text de lege arată, fără echivoc, ce înseamnă

condamnare politică, și anume condamnări dispuse printr-o hotărâre

judecătorească, însă, în speță, reclamantul a fost supus numai măsurii

administrative a dislocării.

Or, în condițiile Legii

nr. 221/2009, orice persoană poate beneficia de despăgubiri morale pentru

prejudiciul moral suferit, dacă a suferit o condamnare cu caracter politic în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau dacă a făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei

persoane, soțul sau descendenții acestora până la gradul al II-lea inclusiv,

potrivit art. 5 (1) lit. a) din acest act normativ.

Tatăl reclamanților și

familia au făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic,

constând în dislocarea și stabilirea domiciliului obligatoriu al acestora,

măsură întemeiată pe Decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne,

potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009.

Prin urmare, reclamantul

beneficiază de dreptul de a obține despăgubiri morale de al stat, în condițiile

Legii nr. 221/2009, conform art. 3 lit. e) și nu în condițiile art. 1 alin. (1)

și (2) din același act normativ, cum greșit susține recurentul-pârât.

Pentru aceste motive de

fapt și de drept în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi

respinse ca nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanții B.M.C. și B.I.T. și de pârâtul Statul

român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 157/A din 19 mai 2010 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 martie 2011.