ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5694/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția

Națională de Transplant a chemat în judecată Ministerul Sănătății, solicitând

suspendarea Ordinului nr. 1585/2009 emis de Ministrul Sănătății care a

modificat Ordinul nr. 1290/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Titlului VII din Legea nr. 95/2006.

În motivarea cererii

s-a arătat că prin Ordinul nr. 1585/2009, care a modificat art. 10 din Ordinul

nr. 1290/2006, se încalcă Directiva 2004/23/EC și Legea nr. 95/2006 care este

un act normativ de rang superior.

Deși în Directiva

2004/23/EC se prevede dreptul și obligația autorității competente (ANT) de a

acredita, suspenda sau revoca acreditarea instituțiilor care nu mai respectă

standardele, prin art. 14 din Ordinul nr. 1585/2009 s-a prevăzut că ANT propune

Ministerului Sănătății, suspendarea sau revocarea acreditării.

Ministerul Sănătății

a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea cererii de inadmisibilă

pentru că nu a fost efectuată procedura prealabilă iar, pe fond, s-a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

de fond

Prin Sentința civilă

nr. 2687 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal a fost respinsă excepția inadmisibilității ca

nefondată, a fost admisă cererea de suspendare și au fost suspendate efectele

Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1585/2009 până la pronunțarea instanței de

fond.

Pentru a motiva

această soluție, instanța de fond a reținut că:

- excepția

inadmisibilității este nefondată pentru că la dosar există dovada efectuării

plângerii prealabile având în vedere că reclamanta a efectuat multiple

demersuri în vederea revocării ordinului;

- pe fond, instanța,

după analiza dispozițiilor legale interne și comunitare, a reținut că la nivel

legislativ există confuzii, chiar în Titlul VI al Legii nr. 95/2006 care în

art. 148 alin. (4) și (5) face referire la băncile de țesuturi și celule,

acreditate sau agreate de Agenția Națională de Transplant”, iar în art. 160

alin. (3) dreptul reclamantei de a suspenda și/sau revoca acreditarea acestor

instituții, însă în art. 160 alin. (1) și (2) se referă la acreditarea prin

ordin al Ministrului Sănătății.

A fost avută în

vedere și adresa nr. 763/AB din 26 martie 2010 a Guvernului României -

Departamentul pentru afaceri europene și faptul că se creează o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea noii proceduri de acreditare prevăzută de

Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1585/2009.

Pentru că reclamanta,

anterior emiterii ordinului, a derulat proceduri de acreditare și are în

derulare asemenea proceduri, s-a considerat că este dovedită și paguba

iminentă.

Fiind îndeplinite

cele două condiții prevăzute de Legea nr. 554/2004 a fost dispusă suspendarea

Ordinului nr. 1585/2009 până la pronunțarea instanței de fond.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Ministerul Sănătății și a apreciat că se impune

admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de

suspendare.

În motivele de recurs

se arată că acțiunea în anulare a Ordinului nr. 1585/2009 emis de Ministrul

Sănătății, ce a format obiectul dosarului nr. 3794/2/2010 aflat pe rolul Curții

de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă

ca neîntemeiată.

Se invocă și faptul

că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece A.N.T., potrivit

art. 3 lit. e) și f) din O.G. nr. 79/2004 are ca atribuiții să propună spre

acreditare Ministerului Sănătății unitățile sanitare în care se poate desfășura

activitatea de prelevare și/ sau transplant de organe, băncile de țesuturi

umane.

Și în Legea nr.

95/2006 sunt prevederi similare, respectiv art. 160 alin. (1) și (2) care

prevăd că autorizarea unităților sanitare pentru prelevarea și transplantul de

organe se face de Ministerul Sănătății la propunerea Agenției Naționale de

Transplant, iar acreditarea se face tot prin ordin al Ministerului Sănătății.

În art. 148 alin. (5)

din Legea nr. 95/2006 se face referire la băncile de țesuturi acreditate sau

agreate de Agenția Națională de Transplant, dar acreditarea se face tot prin

ordin al Ministerului Sănătății.

Pentru că nu sunt

îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a

solicitat respingerea cererii de suspendare.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

admite recursul pentru următoarele considerente:

S-a solicitat

instanței de fond suspendarea executării efectelor Ordinului nr. 1585/2009 al

Ministrului Sănătății prin care a fost modificat Ordinul nr. 1290/2006 - ordin

prin care s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din Legea

nr. 95/2006.

Suspendarea actului

administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu

și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio

formalitate”.

Prin urmare, legea

impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării:

- să se ceară

suspendarea executării unui act administrativ unilateral;

- să se facă dovada

că s-a formulat plângerea prealabilă;

- să se facă dovada

existenței „cazului bine justificat”;

- să se facă dovada

„pagubei iminente”.

Cu privire la primele

două condiții se constată că actul a cărui suspendare se solicită este un act

administrativ unilateral, iar reclamanta a formulat plângere prealabilă, prin

cererile adresate.

„Cazul bine

justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind

împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se

regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea

actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un

indiciu temeinic de nelegalitate.

Referitor la cazul

bine justificat, s-a reținut de către instanța de fond că această condiție este

îndeplinită deoarece la nivel legislativ, există dispoziții care se contrazic,

respectiv în cuprinsul Legii nr. 95/2006.

Însă, nu au fost

indicate articolele din Legea nr. 95/2006 care au fost încălcate prin emiterea

Ordinului nr. 1585/2009 și care ar crea îndoială cu privire la legalitatea noii

proceduri.

Așa cum chiar

instanța de fond recunoaște, sunt articole în Legea nr. 95/2006 care prevăd că

acreditarea se face de Ministrul Sănătății (art. 160 alin. (1) și (2)), iar

altele care se referă la dreptul Agenției Naționale de Transplant de a revoca

sau suspenda acreditarea sau de a acredita băncile de țesuturi de celule (art.

148 alin. (4) din Legea nr. 95/2006).

Însă, aceste

inadvertențe legislative nu conduc la concluzia existenței unei îndoieli

serioase în privința legalității Ordinului nr. 1585/2009.

De altfel, acțiunea

în anulare a Ordinului nr. 1585/2009 ce s-a aflat pe rolul Curții de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca

neîntemeiată prin Sentința nr. 2003 din 14 octombrie 2011.

În privința pagubei

iminente, ca o altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune

suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș)

din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

autorității publice sau a unui serviciu public.

Nici această condiție

nu este îndeplinită în cauză, pentru că cererile aflate în derulare se vor soluționa

potrivit legislației în vigoare la momentul depunerii cererii, iar cele depuse

ulterior vor fi soluționate potrivit noii proceduri.

Ar trebui precizat că

cele două autorități publice, Ministerul Sănătății și Agenția Națională de

Transplant, plecând de la inadvertențele de ordin legislativ, au făcut

propuneri pentru modificarea legii, așa cum rezultă din adresa aflată la filele

13 dosar fond.

Pentru că nu s-a

făcut dovada îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, va fi admis

recursul, iar în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr.

554/2004 va fi modificată în parte sentința atacată și va fi respinsă cererea

de suspendare ca neîntemeiată.

Pentru că soluția

instanței de fond cu privire la respingerea excepției inadmisibilității cererii

de suspendare nu a fost recurată, vor fi menținute aceste dispoziții ale

sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul formulat

de Ministerul Sănătății împotriva Sentinței nr. 2687 din 2 iunie 2010 a Curții

de Apel București.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de

reclamanta Agenția Națională de Transplant, ca neîntemeiată.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2011.