ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1501/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1501/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin cererea

înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția contencios

administrativ și fiscal, la data de 14 septembrie 2009, sub nr. 36052/3/2009,

reclamantul Z.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății - Agenția

Națională de Transplant, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va

pronunțară se dispună revocarea Ordinului nr. Rl511 din 30 iulie 2009 emis de

Ministerul Sănătății, prin care a fost revocat din funcția de director executiv

al Agenției Naționale de Transplant.

Prin Sentința civilă

nr. 2643 pronunțată la data de 8 octombrie 2009 Tribunalul București a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat cauza spre competentă

soluționare Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios

administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la

data de 16 octombrie 2009, sub același număr.

La data de 8

octombrie 2009 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII - a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 9397/2/2009, cererea

formulată de reclamantul Z.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Sănătății - Agenția Națională de Transplant, prin care a solicitat instanței ca

prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună revocarea Ordinului nr. 1509

din 30 iulie 2009 emis de Ministerul Sănătății, cu același conținut ca cea înregistrată

inițial pe rolul Tribunalului București.

În ședința publică

din data de 3 martie 2010, reclamantul și-a modificat obiectul acțiunii,

arătând că a înțeles să solicite instanței de contencios administrativ anularea

Ordinului nr. 1509 din 30 iulie 2009 emis de Ministrul Sănătății, prin care s-a

dispus încetarea numirii sale în funcția de director executiv la Agenția

Națională de Transplant.

La data de 23 martie

2010, reclamantul a invocat excepția de litispendență, prin existența a două

dosare, cu nr. 36052/3/2009 și nr. 9397/2/2009, ambele aflate pe rolul Curții

de Apel București, fiind aceeași cauză, același obiect și între aceleași părți.

Prin încheierea de

ședință din data de 26 mai 2010, instanța, constatând incidența prevederilor

art. 164 C. proc. civ., a admis excepția de litispendență invocată de către

reclamant și a dispus reunirea cauzei cu nr. 9397/2/2009 la Dosarul cu nr.

36052/3/2009.

În ședința publică

din data de 15 noiembrie 2010, Curtea a invocat, din oficiu, excepția

inadmisibilității acțiunii, raportat la natura actului contestat.

Prin Sentința nr.

1047 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția

inadmisibilității invocată din oficiu și au fost admise cererile formulate de

reclamantul Z.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, în sensul

că a fost dispusă anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. R/1509 din 30

iulie 2009.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin O.G. nr. 79/2004 pentru

înființarea Agenției Naționale de Transplant, publicată în M. Of. al României

nr. 791 din 27 august 2004, pârâta Agenția Națională de Transplant a fost

înființată ca „instituție publică cu personalitate juridică, organ de

specialitate în subordinea Ministerului Sănătății”.

Potrivit dispozițiilor

art. 4 alin. (2) și 3 din același act normativ, „Agenția Națională de

Transplant este condusă de către un director executiv numit pe bază de concurs,

prin ordin al ministrului sănătății.", care „are calitatea de ordonator

terțiar de credite".

Prin Ordinul

Ministrului Sănătății nr. R/36 din 25 ianuarie 2006 reclamantul Z.V., în

calitate de medic primar medicină de urgență la Serviciul de Ambulanță al

Municipiului București, a fost numit, începând cu data de 1 februarie 2006, „cu

delegație în funcția de director executiv la Agenția Națională de Transplant pe

o perioadă de 60 de zile".

Prin Ordinul

Ministrului Sănătății nr. R/93 din 15 martie 2006 s-a dispus încadrarea

reclamantului Z.V., începând cu data de 15 martie 2006, „prin cumul de funcții,

în urma examenului susținut, în funcția de director executiv la Agenția

Națională de Transplant București", în preambulul ordinului făcându-se

referire la referatul DRUDP nr. EN/8205 din 15 martie 2006, aprobat de

conducerea Ministerului Sănătății, prevederile H.G. nr. 281/1993, O.G. nr.

79/2004, O.U.G. nr. 1/2006 și ale Legii nr. 53/2003.

Prin Ordinul

Ministrului Sănătății Publice nr. 961 din 28 iulie 2009, pe baza Referatului de

aprobarea nr. IB7482 din 28 iulie 2009, s-a dispus constituirea unei comisii de

control „în vederea efectuării unei activități de control la Agenția Națională

de Transplant, pentru verificarea modului în care au fost respectate

prevederile legale referitoare la acreditarea unităților sanitare care pot

efectua activități de bănci de țesuturi și/sau celule umane, respectiv de

utilizator de țesuturi și/sau celule umane în scop terapeutic" (art. 1),

controlul urmând a se desfășura în perioada 29 iulie - 30 iulie 2009, iar

raportul cu concluziile acestuia urmând a fi înaintate Ministrului Sănătății

până la data de 30 iulie 2009.

În baza acestui

raport, Comisia de control numită a întocmit Raportul de control înregistrat

sub nr. IB7482 la data de 30 iulie 2009, prin care a propus revocarea din

funcția de director executiv a reclamantului Z.V., cu consecința desfacerii

contractului individual de muncă; sesizarea DNA cu privire la fapta săvârșită

de către reclamant; modificarea legislației în ceea ce privește funcționarea,

autorizarea și acreditarea unităților sanitare, precum și stabilirea sancțiunilor

pentru acestea, în condițiile nerespectării legislației; efectuarea unui

control de fond la ANT.

În considerentele

raportului de control s-a reținut că, în urma verificărilor efectuate, s-au

constatat următoarele:

În perioada 1 iulie

2008 până în prezent, după publicarea OMSP nr. 1225 din 1 iulie 2008 pentru

modificarea și completarea OMSP nr. 722/2006, Agenția Naționala de Transplant,

urmare a depunerii dosarelor de acreditare de către anumite unități sanitare,

atât private cât și publice, a efectuat inspecțiile necesare și a întocmit

rapoarte favorabile pentru un număr de 9 unități. Urmare a acestor rapoarte, a

documentațiilor depuse de unitățile în cauză, s-au transmis adrese de răspuns,

comunicate pe site.

La unitățile sanitare

care au solicitat acreditarea și au fost inspectate și acceptate favorabil, în

conformitate cu prevederile O.G. nr. 79/2004, adresele comunicate către acestea

au avut următorul enunț: „Urmare a dosarului depus la ANT, precum și a

inspecției efectuate de către ANT și DCSP în data de ..., vă comunicăm faptul

că unitatea pe care cu onoare o conduceți este autorizată ca bancă și

utilizator de celule reproductive, urmând a fi acreditată prin următorul Ordin

al Ministrului Sănătății”, cu excepția adresei către CENTRUL MEDICAL S..

Prin adresa

înregistrată sub nr. 480 la 14 iulie 2009 Agenția Naționala de Transplant a

comunicat Centrului Medical S. că: „unitatea pe care o conduceți este

acreditată ca și bancă și utilizator de celule reproductive începând cu data de

15 iulie 2009, acreditarea urmând a fi publicată prin următorul Ordin al

Ministrului Sănătății pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului

sănătății publice nr. 722/2006 privind acreditarea unităților sanitare care pot

efectua activități de bănci de țesuturi umane, respectiv utilizator de țesuturi

și/sau celule umane în scop terapeutic".

Această adresă este

semnată de dr. Z.V. în calitate de Director executiv A.N.T. și contrasemnată de

d-na dr. R.T. în calitate de Coordonator Regional București.

De asemenea, în

cuprinsul raportului se menționează că de la sediul ANT s-a xerocopiat dosarul

de corespondență cu Centrul Medical S., anexat la raport.

În continuare, în

cuprinsul raportului se reține că „în data de 14 septembrie 2006, Centrul

Medical S. a înaintat adresa cu numărul 198, înregistrată la Agenția Naționala

de Transplant sub nr. 233 din 10 septembrie 2006, prin care solicită

acreditarea ca bancă și utilizator de celule umane în scop terapeutic, fără a

depune documentația de acreditare. De aici rezultă că Centrul Medical S.

desfășura activitate și urma să o continue chiar dacă aceasta nu era

acreditată”.

Între anii 2006-2009,

între Agenția Națională de Transplant și Centrul Medical S. au avut loc un

schimb de adrese, prin care se comunica că aceasta din urmă nu îndeplinește

criteriile de acreditare pentru băncile de țesuturi și celule umane în scop

terapeutic prevăzute de legislația în vigoare din România, iar în data de 14

iulie 2009, Centrul Medical S. a fost "acreditat" de către Agenția

Națională de Transplant pentru activitatea de bancă și utilizator de celule

reproductive, acest fapt fiind comunicat prin adresa nr. 480 din 14 iulie 2009,

iar valabilitatea acreditării începea cu data de 15 iulie 2009.

Astfel, s-a reținut

că nu au fost respectate prevederile legale în vigoare privind condițiile de

acreditare a unităților sanitare, astfel încât Comisia de control a

concluzionat încălcarea, cu vinovăție, de către domnul Z.V. a dispozițiilor

art. 160 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul' sănătății

și s-a procedat la cercetarea disciplinară a acestuia.

Domnul Z.V. a fost

astfel cercetat, prin întrebări și răspunsuri, cu privire la condițiile

emiterii adresei nr. 480 din 14 iulie 2009 privind "acreditarea" de

către Agenția Națională de Transplant a Centrului Medical S.. Răspunsurile

domnului Z. nu au fost de natură să înlăture vinovăția pentru încălcarea

legislației în vigoare privind acreditarea unităților sanitare, care pot

efectua activități de bănci de țesuturi și/sau celule umane. Astfel, domnul

Zota a recunoscut că nu putea acredita Centul Medical S., ci putea doar să facă

propuneri Ministerului Sănătății în acest sens. De asemenea, acesta a precizat

că Centrul Medical S. îndeplinea toate criteriile în vederea acreditării și nu

putea fi lăsat să nu funcționeze, deoarece nu avea acreditare. Domnul director

executiv a răspuns și în scris cu privire la această situație.

Față de cele

menționate mai sus, s-a reținut că domnul Z.V. a săvârșit o abatere

disciplinară, în conformitate cu art. 263 alin. (2) din Legea nr. 53/2003,

pentru care poate fi aplicată sancțiunea prevăzute la art. 264 lit. f) din

Legea nr. 53/2003, privind desfacerea disciplinară a contractului individual de

muncă.

Totodată, inspecția

efectuată a constatat că fapta domnului Zota întrunește condițiile infracțiunii

de „abuz în serviciu contra intereselor publice", deoarece, în exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, a transmis centrului medical S.

adresa nr. 480 din 14 iulie 2009, tulburând bunul mers al Agenției Naționale de

Transplant, prin încălcarea legislației în vigoare privind acreditarea

unităților sanitare.

Prin Ordinul

Ministrului Sănătății nr. R/1509 din 30 iulie 2009 s-a dispus încetarea numirii

reclamantului în funcția de director executiv al Agenției Naționale de

Transplant.

Prin Sentința civilă

nr. 1047 din 14 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București - secția

de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nulitatea Deciziei nr. 16

din 14 august 2009, emisă de Agenția Națională de Transplant, fiind obligată

aceasta să îl reintegreze pe reclamant în postul deținut anterior concedierii,

reținându-se în considerentele sentinței că raporturile de muncă au încetat

conform deciziei contestate, prin aplicarea sancțiunii disciplinare, fără să se

fi efectuat cercetarea disciplinară.

În privința naturii

juridice a Ordinului Ministrului Sănătății nr. R/1509 din 30 iulie 2009, Curtea

reține că, deși potrivit dispozițiilor art. 62 alin. 3 din O.G. nr. 79/2004,

„Personalul Agenției Naționale de Transplant este personal contractual, angajat

pe posturi finanțate integral de la bugetul de stat", reclamantul având cu

Agenția Națională de Transplant raporturi de muncă în baza unui contract

individual de muncă, independent de raportul de muncă acesta se află într-un

raport de drept administrativ cu emitentul actului de numire în funcție, care

este, în mod. corelativ, și emitentul actului de încetare a exercitării

funcției, Ministrul Sănătății în prezenta cauză.

Astfel s-a reținut că

deși O.G. nr. 79/2004 nu conține suficiente dispoziții pe baza cărora să se

poată aprecia asupra naturii funcției de director executiv al Agenției

Naționale de Transplant, dispoziția din art. 4 alin. (2) prevede că numirea în

această funcție se face „pe bază de concurs, prin ordin al ministrului

sănătății" și îi conferă actului de numire natura de act administrativ, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, act emis de o autoritate publică în vederea executării

dispozițiilor legale, care dă naștere unui raport juridic, în cadrul căruia

intră dreptul celui numit de a exercita funcția și a se bucura de prerogativele

sale și obligația corelativă a titularului de a asigura și respecta exercitarea

funcției. în mod similar, și actul de încetare a exercitării funcției are

același regim juridic.

Față de aceste

considerente, Curtea a contactat că excepția inadmisibilității acțiunii astfel

invocată este neîntemeiată.

În ceea ce privește

legalitatea Ordinului Ministrului Sănătății nr. R/1509 din 30 iulie 2009,

Curtea a apreciat că, în lipsa unei proceduri speciale, pentru a se dispune

încetarea exercitării funcției de director adjunct era necesară efectuarea unei

cercetări disciplinare care să respecte rigorile contradictorialității și

dreptului la apărare, în cadrul căreia să i se permită reclamantului să-și

exprime poziția și să prezinte probele și argumentele în susținerea poziției

sale.

Mai mult, Curtea a

reținut că ceea ce i se impută reclamantului este, în esență, încălcarea

dispozițiilor art. 160 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, prin emiterea adresei nr. 480 din 14 iulie 2009 către

Centrul Medical S., însă la nivel intern, a existat și există o confuzie de

competențe, atât în fapt, cât și la nivel legislativ, în ceea ce privește

acreditarea, suspendarea sau revocarea acreditării unităților sanitare, care

desfășoară activități de prelevare, stocare, depozitare, conservare, procesare,

distribuție și/sau transplant de organe, țesuturi și/sau celule de origine

umană, această confuzie regăsindu-se chiar în cadrul titlului VI din Legea nr.

95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care, deși în art. 148 alin. (4)

și (5) face vorbire de „băncile de țesuturi și celule, acreditate sau agreate

de Agenția Națională de Transplant în art. 160 alin. (3) relevă fără echivoc

dreptul reclamantei de a suspenda sau/și revoca acreditarea acestor instituții,

iar în alin. (1) și (2) ale art. 160 se prevede că „acreditarea se face prin

ordin al ministrului sănătății publice".

Potrivit adresei nr.

763/AB din data de 26 martie 2010, comunicată Agenției Naționale de Transplant

de către Departamentul pentru afaceri europene din cadrul Guvernului României,

la solicitarea acesteia, autoritatea competentă responsabilă pentru aplicarea

prevederilor Directivei 2004/23/CE este Agenția Națională de Transplant,

instanța concluzionând că Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1585/2009

contravine prevederilor Legii nr. 95/2006.

În aceste condiții,

Curtea a apreciat că se impunea, cu atât mai mult, efectuarea unei cercetări

prealabile în cadrul căreia să se stabilească, în mod contradictoriu, situația

de fapt și numai după analizarea tuturor împrejurărilor de fapt și de drept să

fie emis un act de către autoritatea competentă.

Împotriva acestei

sentințe a  formulat  recurs recurentul Ministerul Sănătății, reținând că

hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru  următoarele motive,

respectiv argumente:

- hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii (motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.). În acest  sens se susține că instanța de fond a ignorat

prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, potrivit cărora acreditarea centrelor medicale de tipul

celui în cază este prerogativa Ministerului Sănătății, iar  intimatul -

reclamant în calitate de director executiv al Agenției Naționale de Transplant

avea  doar atribuția  de a propune Ministerului Sănătății să acrediteze unitățile

sanitare respective, care  pot efectua activități de bănci de țesuturi și/sau

celule umane, respectiv de utilizator de țesuturi și/sau celule umane în scop

terapeutic;

- instanța a

interpretat greșit actul  juridic dedus judecății, schimbând natura acestuia

(motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), reținând, în acest

sens, că  nu a fost efectuată o cercetare disciplinară, deși la dosarul cauzei

a fost depus un raport de control efectuat de o comisie înființată prin ordin

de ministru, iar la nivelul Agenției Naționale de Transplant s-a efectuat o

cercetare administrativă cu privire la aspectele constatate în raportul de

control;

- hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină și, respectiv, cuprinde  motive

contradictorii ori străine de natura pricinii (motiv de recurs prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ.).

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta

Curte constată că recursul este fondat, însă numai pentru următoarele considerente:

Astfel, referitor la

motivul  de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. acesta este

întemeiat, deoarece în mod greșit instanța  de fond a reținut că la nivel

național ar exista o confuzie de competențe, din punct de vedere legislativ, cu

privire la acreditarea unităților sanitare ce au ca obiect prelevarea,

conservarea, distribuția și/sau transplantul de organe, țesuturi și/sau celule

de origine umană.

În conformitate cu

prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, „(2) condițiile

de acreditare a unităților sanitare prevăzute la alin. 1 sunt stabilite de

Agenția Națională de Transplant, iar acreditarea se face prin ordin al

ministrului sănătății publice. Criteriile de acreditare vor fi stabilite prin

normele metodologice de aplicare a  prezentului titlu, în conformitate cu

legislația europeană în domeniu”.

Față de textul de

lege menționat rezultă că reclamantul și-a depășit atribuțiile de serviciu prin

emiterea unei adrese către Centrul Medical S., prin care s-a precizat că

unitatea este „acreditată” ca și bancă și utilizator de celule reproductive,

începând cu data de 15 iulie 2009.

Totodată, instanța de

fond a reținut în mod greșit că reclamantului nu i s-a respectat dreptul la

apărare în cadrul cercetării disciplinare, acesta refuzând să se prezinte la

serviciu deși cererea sa de concediu din 27 iulie 2009 nu fusese aprobată de

Ministerul Sănătății. Față de această situație de fapt, nu se poate reține că

Ordinul nr. R/1509 din 30 iulie 2009 (ordinul de eliberare din funcție) a fost

emis cu încălcarea legii.

Referitor la motivele

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că acestea nu se regăsesc în criticile formulate de recurentă cu

privire la hotărârea instanței de fond, astfel că vor fi respinse ca

neîntemeiate.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art.

304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, dispunându-se

modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii  ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Sănătății împotriva Sentinței nr. 1047 din 14 februarie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului Z.V. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.

Procesat de GGC - DG