ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1501/2012

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 14 septembrie 2009, sub nr. 36052/3/2009, reclamantul Z.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății - Agenția Națională de Transplant, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunțară se dispună revocarea Ordinului nr. Rl511 din 30 iulie 2009 emis de Ministerul Sănătății, prin care a fost revocat din funcția de director executiv al Agenției Naționale de Transplant. Prin Sentința civilă nr. 2643 pronunțată la data de 8 octombrie 2009 Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16 octombrie 2009, sub același număr.

La data de 8 octombrie 2009 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 9397/2/2009, cererea formulată de reclamantul Z.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății - Agenția Națională de Transplant, prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună revocarea Ordinului nr. 1509 din 30 iulie 2009 emis de Ministerul Sănătății, cu același conținut ca cea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București. În ședința publică din data de 3 martie 2010, reclamantul și-a modificat obiectul acțiunii, arătând că a înțeles să solicite instanței de contencios administrativ anularea Ordinului nr. 1509 din 30 iulie 2009 emis de Ministrul Sănătății, prin care s-a dispus încetarea numirii sale în funcția de director executiv la Agenția Națională de Transplant.

La data de 23 martie 2010, reclamantul a invocat excepția de litispendență, prin existența a două dosare, cu nr. 36052/3/2009 și nr. 9397/2/2009, ambele aflate pe rolul Curții de Apel București, fiind aceeași cauză, același obiect și între aceleași părți. Prin încheierea de ședință din data de 26 mai 2010, instanța, constatând incidența prevederilor art. 164 C. proc. civ., a admis excepția de litispendență invocată de către reclamant și a dispus reunirea cauzei cu nr. 9397/2/2009 la Dosarul cu nr. 36052/3/2009. În ședința publică din data de 15 noiembrie 2010, Curtea a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la natura actului contestat. Prin Sentința nr. 1047 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția inadmisibilității invocată din oficiu și au fost admise cererile formulate de reclamantul Z.V.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, în sensul că a fost dispusă anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. R/1509 din 30 iulie 2009. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin O.G. nr. 79/2004 pentru înființarea Agenției Naționale de Transplant, publicată în M. Of. al României nr. 791 din 27 august 2004, pârâta Agenția Națională de Transplant a fost înființată ca „instituție publică cu personalitate juridică, organ de specialitate în subordinea Ministerului Sănătății”.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) și 3 din același act normativ, „Agenția Națională de Transplant este condusă de către un director executiv numit pe bază de concurs, prin ordin al ministrului sănătății.", care „are calitatea de ordonator terțiar de credite". Prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. R/36 din 25 ianuarie 2006 reclamantul Z.V., în calitate de medic primar medicină de urgență la Serviciul de Ambulanță al Municipiului București, a fost numit, începând cu data de 1 februarie 2006, „cu delegație în funcția de director executiv la Agenția Națională de Transplant pe o perioadă de 60 de zile". Prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. R/93 din 15 martie 2006 s-a dispus încadrarea reclamantului Z.V., începând cu data de 15 martie 2006, „prin cumul de funcții, în urma examenului susținut, în funcția de director executiv la Agenția Națională de Transplant București", în preambulul ordinului făcându-se referire la referatul DRUDP nr. EN/8205 din 15 martie 2006, aprobat de conducerea Ministerului Sănătății, prevederile H.G.

nr. 281/1993, O.G. nr. 79/2004, O.U.G. nr. 1/2006 și ale Legii nr. 53/2003.

Prin Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. 961 din 28 iulie 2009, pe baza Referatului de aprobarea nr. IB7482 din 28 iulie 2009, s-a dispus constituirea unei comisii de control „în vederea efectuării unei activități de control la Agenția Națională de Transplant, pentru verificarea modului în care au fost respectate prevederile legale referitoare la acreditarea unităților sanitare care pot efectua activități de bănci de țesuturi și/sau celule umane, respectiv de utilizator de țesuturi și/sau celule umane în scop terapeutic" (art. 1), controlul urmând a se desfășura în perioada 29 iulie - 30 iulie 2009, iar raportul cu concluziile acestuia urmând a fi înaintate Ministrului Sănătății până la data de 30 iulie 2009. În baza acestui raport, Comisia de control numită a întocmit Raportul de control înregistrat sub nr. IB7482 la data de 30 iulie 2009, prin care a propus revocarea din funcția de director executiv a reclamantului Z.V., cu consecința desfacerii contractului individual de muncă; sesizarea DNA cu privire la fapta săvârșită de către reclamant; modificarea legislației în ceea ce privește funcționarea, autorizarea și acreditarea unităților sanitare, precum și stabilirea sancțiunilor pentru acestea, în condițiile nerespectării legislației; efectuarea unui control de fond la ANT.

În considerentele raportului de control s-a reținut că, în urma verificărilor efectuate, s-au constatat următoarele: În perioada 1 iulie 2008 până în prezent, după publicarea OMSP nr. 1225 din 1 iulie 2008 pentru modificarea și completarea OMSP nr. 722/2006, Agenția Naționala de Transplant, urmare a depunerii dosarelor de acreditare de către anumite unități sanitare, atât private cât și publice, a efectuat inspecțiile necesare și a întocmit rapoarte favorabile pentru un număr de 9 unități. Urmare a acestor rapoarte, a documentațiilor depuse de unitățile în cauză, s-au transmis adrese de răspuns, comunicate pe site. La unitățile sanitare care au solicitat acreditarea și au fost inspectate și acceptate favorabil, în conformitate cu prevederile O.G.

nr. 79/2004, adresele comunicate către acestea au avut următorul enunț: „Urmare a dosarului depus la ANT, precum și a inspecției efectuate de către ANT și DCSP în data de ..., vă comunicăm faptul că unitatea pe care cu onoare o conduceți este autorizată ca bancă și utilizator de celule reproductive, urmând a fi acreditată prin următorul Ordin al Ministrului Sănătății”, cu excepția adresei către CENTRUL MEDICAL S.. Prin adresa înregistrată sub nr. 480 la 14 iulie 2009 Agenția Naționala de Transplant a comunicat Centrului Medical S. că: „unitatea pe care o conduceți este acreditată ca și bancă și utilizator de celule reproductive începând cu data de 15 iulie 2009, acreditarea urmând a fi publicată prin următorul Ordin al Ministrului Sănătății pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății publice nr. 722/2006 privind acreditarea unităților sanitare care pot efectua activități de bănci de țesuturi umane, respectiv utilizator de țesuturi și/sau celule umane în scop terapeutic". Această adresă este semnată de dr.

Z.V. în calitate de Director executiv A.N.T. și contrasemnată de d-na dr. R.T. în calitate de Coordonator Regional București. De asemenea, în cuprinsul raportului se menționează că de la sediul ANT s-a xerocopiat dosarul de corespondență cu Centrul Medical S., anexat la raport. În continuare, în cuprinsul raportului se reține că „în data de 14 septembrie 2006, Centrul Medical S. a înaintat adresa cu numărul 198, înregistrată la Agenția Naționala de Transplant sub nr. 233 din 10 septembrie 2006, prin care solicită acreditarea ca bancă și utilizator de celule umane în scop terapeutic, fără a depune documentația de acreditare. De aici rezultă că Centrul Medical S. desfășura activitate și urma să o continue chiar dacă aceasta nu era acreditată”.

Între anii 2006-2009, între Agenția Națională de Transplant și Centrul Medical S. au avut loc un schimb de adrese, prin care se comunica că aceasta din urmă nu îndeplinește criteriile de acreditare pentru băncile de țesuturi și celule umane în scop terapeutic prevăzute de legislația în vigoare din România, iar în data de 14 iulie 2009, Centrul Medical S. a fost "acreditat" de către Agenția Națională de Transplant pentru activitatea de bancă și utilizator de celule reproductive, acest fapt fiind comunicat prin adresa nr. 480 din 14 iulie 2009, iar valabilitatea acreditării începea cu data de 15 iulie 2009. Astfel, s-a reținut că nu au fost respectate prevederile legale în vigoare privind condițiile de acreditare a unităților sanitare, astfel încât Comisia de control a concluzionat încălcarea, cu vinovăție, de către domnul Z.V.

a dispozițiilor art. 160 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul' sănătății și s-a procedat la cercetarea disciplinară a acestuia. Domnul Z.V. a fost astfel cercetat, prin întrebări și răspunsuri, cu privire la condițiile emiterii adresei nr. 480 din 14 iulie 2009 privind "acreditarea" de către Agenția Națională de Transplant a Centrului Medical S.. Răspunsurile domnului Z. nu au fost de natură să înlăture vinovăția pentru încălcarea legislației în vigoare privind acreditarea unităților sanitare, care pot efectua activități de bănci de țesuturi și/sau celule umane. Astfel, domnul Zota a recunoscut că nu putea acredita Centul Medical S., ci putea doar să facă propuneri Ministerului Sănătății în acest sens.

De asemenea, acesta a precizat că Centrul Medical S. îndeplinea toate criteriile în vederea acreditării și nu putea fi lăsat să nu funcționeze, deoarece nu avea acreditare. Domnul director executiv a răspuns și în scris cu privire la această situație. Față de cele menționate mai sus, s-a reținut că domnul Z.V. a săvârșit o abatere disciplinară, în conformitate cu art. 263 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, pentru care poate fi aplicată sancțiunea prevăzute la art. 264 lit. f) din Legea nr. 53/2003, privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Totodată, inspecția efectuată a constatat că fapta domnului Zota întrunește condițiile infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor publice", deoarece, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, a transmis centrului medical S. adresa nr. 480 din 14 iulie 2009, tulburând bunul mers al Agenției Naționale de Transplant, prin încălcarea legislației în vigoare privind acreditarea unităților sanitare. Prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. R/1509 din 30 iulie 2009 s-a dispus încetarea numirii reclamantului în funcția de director executiv al Agenției Naționale de Transplant.

Prin Sentința civilă nr. 1047 din 14 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București - secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nulitatea Deciziei nr. 16 din 14 august 2009, emisă de Agenția Națională de Transplant, fiind obligată aceasta să îl reintegreze pe reclamant în postul deținut anterior concedierii, reținându-se în considerentele sentinței că raporturile de muncă au încetat conform deciziei contestate, prin aplicarea sancțiunii disciplinare, fără să se fi efectuat cercetarea disciplinară. În privința naturii juridice a Ordinului Ministrului Sănătății nr. R/1509 din 30 iulie 2009, Curtea reține că, deși potrivit dispozițiilor art. 62 alin. 3 din O.G.

nr. 79/2004, „Personalul Agenției Naționale de Transplant este personal contractual, angajat pe posturi finanțate integral de la bugetul de stat", reclamantul având cu Agenția Națională de Transplant raporturi de muncă în baza unui contract individual de muncă, independent de raportul de muncă acesta se află într-un raport de drept administrativ cu emitentul actului de numire în funcție, care este, în mod. corelativ, și emitentul actului de încetare a exercitării funcției, Ministrul Sănătății în prezenta cauză. Astfel s-a reținut că deși O.G.

nr. 79/2004 nu conține suficiente dispoziții pe baza cărora să se poată aprecia asupra naturii funcției de director executiv al Agenției Naționale de Transplant, dispoziția din art. 4 alin. (2) prevede că numirea în această funcție se face „pe bază de concurs, prin ordin al ministrului sănătății" și îi conferă actului de numire natura de act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, act emis de o autoritate publică în vederea executării dispozițiilor legale, care dă naștere unui raport juridic, în cadrul căruia intră dreptul celui numit de a exercita funcția și a se bucura de prerogativele sale și obligația corelativă a titularului de a asigura și respecta exercitarea funcției.

în mod similar, și actul de încetare a exercitării funcției are același regim juridic. Față de aceste considerente, Curtea a contactat că excepția inadmisibilității acțiunii astfel invocată este neîntemeiată. În ceea ce privește legalitatea Ordinului Ministrului Sănătății nr. R/1509 din 30 iulie 2009, Curtea a apreciat că, în lipsa unei proceduri speciale, pentru a se dispune încetarea exercitării funcției de director adjunct era necesară efectuarea unei cercetări disciplinare care să respecte rigorile contradictorialității și dreptului la apărare, în cadrul căreia să i se permită reclamantului să-și exprime poziția și să prezinte probele și argumentele în susținerea poziției sale.

Mai mult, Curtea a reținut că ceea ce i se impută reclamantului este, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 160 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin emiterea adresei nr. 480 din 14 iulie 2009 către Centrul Medical S., însă la nivel intern, a existat și există o confuzie de competențe, atât în fapt, cât și la nivel legislativ, în ceea ce privește acreditarea, suspendarea sau revocarea acreditării unităților sanitare, care desfășoară activități de prelevare, stocare, depozitare, conservare, procesare, distribuție și/sau transplant de organe, țesuturi și/sau celule de origine umană, această confuzie regăsindu-se chiar în cadrul titlului VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care, deși în art. 148 alin. (4) și (5) face vorbire de „băncile de țesuturi și celule, acreditate sau agreate de Agenția Națională de Transplant în art. 160 alin. (3) relevă fără echivoc dreptul reclamantei de a suspenda sau/și revoca acreditarea acestor instituții, iar în alin. (1) și (2) ale art. 160 se prevede că „acreditarea se face prin ordin al ministrului sănătății publice". Potrivit adresei nr. 763/AB din data de 26 martie 2010, comunicată Agenției Naționale de Transplant de către Departamentul pentru afaceri europene din cadrul Guvernului României, la solicitarea acesteia,

autoritatea competentă responsabilă pentru aplicarea prevederilor Directivei 2004/23/CE este Agenția Națională de Transplant, instanța concluzionând că Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1585/2009 contravine prevederilor Legii nr. 95/2006. În aceste condiții, Curtea a apreciat că se impunea, cu atât mai mult, efectuarea unei cercetări prealabile în cadrul căreia să se stabilească, în mod contradictoriu, situația de fapt și numai după analizarea tuturor împrejurărilor de fapt și de drept să fie emis un act de către autoritatea competentă. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul Ministerul Sănătății, reținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). În acest sens se susține că instanța de fond a ignorat prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora acreditarea centrelor medicale de tipul celui în cază este prerogativa Ministerului Sănătății, iar intimatul - reclamant în calitate de director executiv al Agenției Naționale de Transplant avea doar atribuția de a propune Ministerului Sănătății să acrediteze unitățile sanitare respective, care pot efectua activități de bănci de țesuturi și/sau celule umane, respectiv de utilizator de țesuturi și/sau celule umane în scop terapeutic; - instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura acestuia (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.), reținând, în acest sens, că nu a fost efectuată o cercetare disciplinară, deși la dosarul cauzei a fost depus un raport de control efectuat de o comisie înființată prin ordin de ministru, iar la nivelul Agenției Naționale de Transplant s-a efectuat o cercetare administrativă cu privire la aspectele constatate în raportul de control; - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și, respectiv, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă numai pentru următoarele considerente: Astfel, referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. acesta este întemeiat, deoarece în mod greșit instanța de fond a reținut că la nivel național ar exista o confuzie de competențe, din punct de vedere legislativ, cu privire la acreditarea unităților sanitare ce au ca obiect prelevarea, conservarea, distribuția și/sau transplantul de organe, țesuturi și/sau celule de origine umană. În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, „(2) condițiile de acreditare a unităților sanitare prevăzute la alin. 1 sunt stabilite de Agenția Națională de Transplant, iar acreditarea se face prin ordin al ministrului sănătății publice. Criteriile de acreditare vor fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentului titlu, în conformitate cu legislația europeană în domeniu”.

Față de textul de lege menționat rezultă că reclamantul și-a depășit atribuțiile de serviciu prin emiterea unei adrese către Centrul Medical S., prin care s-a precizat că unitatea este „acreditată” ca și bancă și utilizator de celule reproductive, începând cu data de 15 iulie 2009. Totodată, instanța de fond a reținut în mod greșit că reclamantului nu i s-a respectat dreptul la apărare în cadrul cercetării disciplinare, acesta refuzând să se prezinte la serviciu deși cererea sa de concediu din 27 iulie 2009 nu fusese aprobată de Ministerul Sănătății. Față de această situație de fapt, nu se poate reține că Ordinul nr. R/1509 din 30 iulie 2009 (ordinul de eliberare din funcție) a fost emis cu încălcarea legii.

Referitor la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu se regăsesc în criticile formulate de recurentă cu privire la hotărârea instanței de fond, astfel că vor fi respinse ca neîntemeiate. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2) și (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva Sentinței nr. 1047 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului Z.V. ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2012. Procesat de GGC - DG