ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3506/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3506/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

Brașov, reclamantul I.G. a solicitat, prin acțiunea principală, anularea

Ordinului nr. 2061/2009 al Ministerului

Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, cu repunerea reclamantului în situația anterioară,

solicitând,

de asemenea, suspendarea executării acestui act

administrativ până la pronunțarea instanței asupra fondului acțiunii

reclamantului.

În motivarea cererii de suspendare,

reclamantul I.G., director coordonator adjunct tehnic la I.T.R.S.V. Brașov, a

arătat că, la data de 17 noiembrie 2009, a

introdus

cererea de chemare in judecată în contradictoriu cu M.A.D.R. pentru anularea

actului

administrativ menționat și pentru repunerea în situația

anterioară emiterii acestui ordin de ministru, arătând că ordinul atacat a fost

emis cu încălcarea prevederilor cuprinse în legislația muncii, eliberând din

funcția publică pe reclamant tară motivație, pe

perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, baza legală a

măsurii de acordare a

preavizului pentru reclamant și de eliberare din

funcție prin încetarea raporturilor de serviciu fiind art. 65 alin. (1) C.

muncii, alături de prevederile art. 9 alin. (l) lit. h) din contractul de

management prin care reclamantul fusese numit în funcție, după cum reiese din

cuprinsul ordinului atacat.

Reclamantul a învederat instanței că

sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, anume

cazul bine justificat și paguba iminentă. Cazul bine justificat îl reprezintă

emiterea ordinului și eliberarea din funcție pe perioada concediului medical,

precum și în absența unor motive legale

pertinente, iar paguba iminentă este determinată de

împrejurarea că

reclamantul rămâne fără loc de muncă și fără venituri de subzistență.

Reclamantul a făcut dovada depunerii

plângerii prealabile la emitentul actului administrativ atacat.

Cererea de suspendare și acțiunea

principală au fost legal timbrate.

Ministerul pârât a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.

Curtea de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 21 decembrie

2009 pronunțată în dosarul nr. 839/64/2009, a admis cererea reclamantului și a dispus

suspendarea executării Ordinului nr. 2061/2009 emis de Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale până la pronunțarea instanței de fond.

A obligat pârâtul la plata către

reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 10,3 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele considerente.

Admiterea cererii de suspendare este

condiționată de dovedirea unor motive bine justificate și a unei pagube

iminente ce ar putea leza patrimoniul reclamantului sau ar perturba grav

funcționarea unei autorități publice sau a unui serviciu public. Cele doua

condiții trebuie îndeplinite cumulativ, ele determinându-se reciproc,

neputându-se reține numai existența unui caz bine justificat fără a exista

pericolul producerii pagubei.

Potrivit art. 60

alin. (l)

lit.

a)

C. muncii, concedierea salariaților nu se poate dispune pe perioada incapacității

de munca a salariaților, iar încetarea contractului de management din inițiativa

angajatorului este în mod indubitabil asimilată unei concedieri, sub aspectul

efectelor sale. Contractul de management în noul său regim juridic

corespunzător sectorului public, începând cu anul 2009, urmează regimul juridic

al contractului individual de muncă, astfel că prevederile Codul muncii sunt

aplicabile și în situația directorului coordonator adjunct, dacă legea nu

prevede expres altfel. Prin urmare, aparența de nelegalitate a ordinului

atacat,

fără a

examina fondul cauzei,

vizează împrejurarea emiterii actului administrativ de încetare a raporturilor

de muncă în perioada de incapacitate temporară de muncă a reclamantului, ceea

ce creează îndoială asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare

se solicită.

Prin punerea în executare a deciziei

atacate și a cărei suspendare reclamantul o cere, s-ar produce o paguba

iminentă în patrimoniul reclamantului, în cazul previzibil în care salarizarea

acestuia ca director coordonator adjunct nu ar mai fi realizată prin eliberarea

reclamantului din funcție prin încetarea contractului de management nr. 4/ ITRSV

din 28 mai 2009.

Raportat la circumstanțele cauzei, s-a

apreciat că, în speță, condiția „pagubei iminente” se verifică. De asemenea, s-a

arătat că există „cazul bine justificat”.

Pentru a pronunța o soluție cu

privire la cererea dedusă judecății instanța va avea în vedere și recomandarea nr.

R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a C.M.C.E. care a considerat că este de dorit să

se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, în funcție de

împrejurările concrete

ale

cauzei și pentru

a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale căreia

i-a succedat în drepturi Ministerul Mediului și Pădurilor conform art. 7 din

O.U.G. nr. 115/2009 și art. 1 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1635/2009.

Recurentul a criticat hotărârea

instanței de fond sub aspectul încălcării formelor de procedură de către instanța

de fond și sub aspectul soluționării pe fond a cererii de  suspendare a

executării ordinului nr. 2061 din 09 octombrie 2009.

susținut recurentul că prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ., care prevede că „în procesele urgente primul termen

de judecată va fi stabilit astfel încât, de la data primirii citației,

intimatul să aibă la dispoziție cel puțin 5 zile pentru a-și pregăti apărarea.

Pe de altă parte Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a solicitat amânarea cauzei pentru

a depune la dosar întâmpinare iar prima instanță prin respingerea cererii a

încălcat principiul contradictorialității procesului civil.

respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 2061/2009 ca lipsită de obiect

întrucât reclamantul urmărește, în esență, repunerea sa în funcția publică

deținută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat

deja.

O altă condiție prealabilă și intrinsecă

a admisibilității cererii de suspendare, în afara celor prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004, este existența unui obiect, înțeles ca fiind protecția

unui drept sau a unui interes legitim pentru realizarea cărora calea justiției

este obligatorie, respectiv pretenția concretă invocată de către reclamant.

îndeplinirii cumulative a cerințelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004

în sensul cazului bine justificat și al pagubei iminente.

Or, în cauză, cel puțin condiția

pagubei iminente nu este îndeplinită. Această susținere este argumentată prin aceea

că suspendarea executării este o măsură de excepție care se justifică numai

dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce

reclamantului un prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării

actului.

Recursul este nefondat.

Analizând actele dosarului, motivele

de nelegalitate invocate de recurent și examinând cauza sub toate aspectele,

conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că hotărârea

atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speță

nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru

considerentele în continuare arătate.

Instanța de fond nu a încălcat normele

procedurale prevăzute de art. 105 alin (2) C. proc. civ.

Într-adevăr dispozițiile art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ., stipulează faptul că primul termen de judecată va fi

stabilit astfel încât de la data primirii citației pârâtul să aibă la

dispoziție cel puțin 15 zile pentru a-și pregăti apărarea, iar în procesele

urgente, cel puțin 5 zile.

În cauza de față, așa cum rezultă

din actele și lucrările dosarului primul termen de judecată a fost acordat pentru

data de 14 decembrie 2009 pentru care Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale a depus la dosar întâmpinare, cererea de suspendare fiind soluționată

la al doilea termen de judecată respectiv 21 decembrie 2009.

Rezultă așadar că, sub acest aspect,

susținerile recurentei sunt total neîntemeiate.

În ceea ce privește acordarea

suspendării:

Conform dispozițiilor art. 14 din

Legea nr. 554/2004, invocate ca temei de drept al cererii de suspendare, „în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu

sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Din analiza acestor prevederi legale

rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie

îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și

paguba iminentă.

În speță, făcându-se dovada unui caz

bine justificat, prin sentința recurată, în mod legal a fost admisă cererea de

suspendare.

În privința primei condiții, legea

nu conține reglementări, dar este evident că existența, unui caz bine

justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ

este executoriu din oficiu, impune existența unei îndoieli puternice asupra

prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis

pe baza legii și pentru executarea acesteia.

Cât privește cazul bine justificat

motivele invocate de recurent sunt nefondate.

În cauza de față, prin actul

administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, respectiv Ordinul nr. 2061/2009

emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale s-a dispus

eliberarea din funcția publică de conducere de inspector șef adjunct din cadrul

I.T.R.S.V. Brașov.

Actul administrativ contestat a fost

emis în baza prevederilor art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice.

Nu se poate reține că prin motivarea

împrejurărilor de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității

actului administrativ, prima instanță, s-ar fi substituit Curții

Constituționale.

În cererea de suspendare a

executării ordinului menționat, reclamantul a invocat o serie de neregularități

a unor acte administrative ce au generat mai multor litigii prin care pârâtul a

încercat să-l înlăture din funcția de inspector, precum și argumente ce țin de

neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, de neconformitatea acesteia cu

legislația comunitară în domeniu.

S-a reținut totuși că ordonanța ce a

stat la baza emiterii actului administrativ are același conținut cu proiectul

de lege ce a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 710/2009 a Curții

Constituționale și că, toate aceste aspecte, coroborare, creează o îndoială

serioasă asupra legalității emiterii ordinului de demitere din funcția de

inspector general.

În cauză se

constată că în mod corect prima instanță examinând aparența de nelegalitate a

actului administrativ a motivat existența unei astfel de îndoieli asupra

prezumției de legalitate care constituie o justificare suficientă pentru

înfrângerea principiului caracterului executoriu al actelor administrative și

totodată caz justificat pentru a se dispune suspendarea executării conform art.

14 din legea contenciosului administrativ.

Cât privește

noțiunea de pagubă iminentă, se reține că, în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași

lege, s-a convenit asupra unui sens larg, avându-se în vedere atât sensul

clasic de prejudiciu efectiv cât și sensul de perturbare previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice, după caz, a unui serviciu public.

Se înțelege că

într-o acțiune care are ca temei încălcarea unui drept subiectiv, reclamantul

poate invoca ideea de perturbare doar dacă se află într-o legătură cauzală cu

paguba.

În cauză,

reclamantul a invocat un drept subiectiv legal prin actul administrativ atacat,

susținând că înregistrează pagube materiale constant ca urmare a lipsirii de

drepturile salariale, relevând și alte aspecte în cererea de chemare în

judecată privind această condiție a suspendării executării actului

administrativ și nu faptul că paguba iminentă s-ar produce în patrimoniul

instituției publice.

Astfel, paguba

iminentă astfel cum e definită de lege, presupune existența în cuprinsul

actului vizat a unor dispoziții care, prin aducerea la îndeplinire, i-ar

produce reclamantului un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării

actului.

Aceste argumente vin în susținerea

soluției recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului

administrativ apreciind în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea sumară a condițiilor

de validitate ale actului administrativ cât și condiția prevenirii unei pagube

iminente în patrimoniul intimatului - reclamant care în decurs de 2 ani este la

al patrulea ordin de demitere din funcția deținută.

Posibilitatea suspendării actelor

administrative este consacrată și în documente emise de organismele

internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004,

Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a C.M.C.E. privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care

prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră

vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare

pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul

circumstanțelor și intereselor se apreciază că executarea actului administrativ

ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când exista

și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva încheierii din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 iunie 2010.