ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3506/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Brașov, reclamantul I.G. a solicitat, prin acțiunea principală, anularea Ordinului nr. 2061/2009 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu repunerea reclamantului în situația anterioară, solicitând, de asemenea, suspendarea executării acestui act administrativ până la pronunțarea instanței asupra fondului acțiunii reclamantului. În motivarea cererii de suspendare, reclamantul I.G., director coordonator adjunct tehnic la I.T.R.S.V. Brașov, a arătat că, la data de 17 noiembrie 2009, a introdus cererea de chemare in judecată în contradictoriu cu M.A.D.R.

pentru anularea actului administrativ menționat și pentru repunerea în situația anterioară emiterii acestui ordin de ministru, arătând că ordinul atacat a fost emis cu încălcarea prevederilor cuprinse în legislația muncii, eliberând din funcția publică pe reclamant tară motivație, pe perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, baza legală a măsurii de acordare a preavizului pentru reclamant și de eliberare din funcție prin încetarea raporturilor de serviciu fiind art. 65 alin. (1) C. muncii, alături de prevederile art. 9 alin. (l) lit. h) din contractul de management prin care reclamantul fusese numit în funcție, după cum reiese din cuprinsul ordinului atacat. Reclamantul a învederat instanței că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, anume cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cazul bine justificat îl reprezintă emiterea ordinului și eliberarea din funcție pe perioada concediului medical, precum și în absența unor motive legale pertinente, iar paguba iminentă este determinată de împrejurarea că reclamantul rămâne fără loc de muncă și fără venituri de subzistență. Reclamantul a făcut dovada depunerii plângerii prealabile la emitentul actului administrativ atacat. Cererea de suspendare și acțiunea principală au fost legal timbrate. Ministerul pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului. Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 21 decembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 839/64/2009, a admis cererea reclamantului și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2061/2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale până la pronunțarea instanței de fond.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 10,3 lei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente. Admiterea cererii de suspendare este condiționată de dovedirea unor motive bine justificate și a unei pagube iminente ce ar putea leza patrimoniul reclamantului sau ar perturba grav funcționarea unei autorități publice sau a unui serviciu public. Cele doua condiții trebuie îndeplinite cumulativ, ele determinându-se reciproc, neputându-se reține numai existența unui caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei. Potrivit art. 60 alin. (l) lit. a) C. muncii, concedierea salariaților nu se poate dispune pe perioada incapacității de munca a salariaților, iar încetarea contractului de management din inițiativa angajatorului este în mod indubitabil asimilată unei concedieri, sub aspectul efectelor sale.

Contractul de management în noul său regim juridic corespunzător sectorului public, începând cu anul 2009, urmează regimul juridic al contractului individual de muncă, astfel că prevederile Codul muncii sunt aplicabile și în situația directorului coordonator adjunct, dacă legea nu prevede expres altfel. Prin urmare, aparența de nelegalitate a ordinului atacat, fără a examina fondul cauzei, vizează împrejurarea emiterii actului administrativ de încetare a raporturilor de muncă în perioada de incapacitate temporară de muncă a reclamantului, ceea ce creează îndoială asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Prin punerea în executare a deciziei atacate și a cărei suspendare reclamantul o cere, s-ar produce o paguba iminentă în patrimoniul reclamantului, în cazul previzibil în care salarizarea acestuia ca director coordonator adjunct nu ar mai fi realizată prin eliberarea reclamantului din funcție prin încetarea contractului de management nr. 4/ ITRSV din 28 mai 2009. Raportat la circumstanțele cauzei, s-a apreciat că, în speță, condiția „pagubei iminente” se verifică. De asemenea, s-a arătat că există „cazul bine justificat”. Pentru a pronunța o soluție cu privire la cererea dedusă judecății instanța va avea în vedere și recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a C.M.C.E. care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, în funcție de împrejurările concrete ale cauzei și pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale căreia i-a succedat în drepturi Ministerul Mediului și Pădurilor conform art. 7 din O.U.G. nr. 115/2009 și art. 1 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1635/2009. Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul încălcării formelor de procedură de către instanța de fond și sub aspectul soluționării pe fond a cererii de suspendare a executării ordinului nr. 2061 din 09 octombrie 2009. 1. A susținut recurentul că prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că „în procesele urgente primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât, de la data primirii citației, intimatul să aibă la dispoziție cel puțin 5 zile pentru a-și pregăti apărarea.

Pe de altă parte Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a solicitat amânarea cauzei pentru a depune la dosar întâmpinare iar prima instanță prin respingerea cererii a încălcat principiul contradictorialității procesului civil. 2. Prima instanță în mod greșit a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 2061/2009 ca lipsită de obiect întrucât reclamantul urmărește, în esență, repunerea sa în funcția publică deținută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja. O altă condiție prealabilă și intrinsecă a admisibilității cererii de suspendare, în afara celor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, este existența unui obiect, înțeles ca fiind protecția unui drept sau a unui interes legitim pentru realizarea cărora calea justiției este obligatorie, respectiv pretenția concretă invocată de către reclamant.

3. Reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerințelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în sensul cazului bine justificat și al pagubei iminente. Or, în cauză, cel puțin condiția pagubei iminente nu este îndeplinită. Această susținere este argumentată prin aceea că suspendarea executării este o măsură de excepție care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului. Recursul este nefondat. Analizând actele dosarului, motivele de nelegalitate invocate de recurent și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speță nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.

Instanța de fond nu a încălcat normele procedurale prevăzute de art. 105 alin (2) C. proc. civ. Într-adevăr dispozițiile art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ., stipulează faptul că primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citației pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 15 zile pentru a-și pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puțin 5 zile. În cauza de față, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului primul termen de judecată a fost acordat pentru data de 14 decembrie 2009 pentru care Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a depus la dosar întâmpinare, cererea de suspendare fiind soluționată la al doilea termen de judecată respectiv 21 decembrie 2009. Rezultă așadar că, sub acest aspect, susținerile recurentei sunt total neîntemeiate.

În ceea ce privește acordarea suspendării: Conform dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, invocate ca temei de drept al cererii de suspendare, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”. Din analiza acestor prevederi legale rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba iminentă. În speță, făcându-se dovada unui caz bine justificat, prin sentința recurată, în mod legal a fost admisă cererea de suspendare.

În privința primei condiții, legea nu conține reglementări, dar este evident că existența, unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis pe baza legii și pentru executarea acesteia. Cât privește cazul bine justificat motivele invocate de recurent sunt nefondate. În cauza de față, prin actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, respectiv Ordinul nr. 2061/2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale s-a dispus eliberarea din funcția publică de conducere de inspector șef adjunct din cadrul I.T.R.S.V.

Brașov. Actul administrativ contestat a fost emis în baza prevederilor art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice. Nu se poate reține că prin motivarea împrejurărilor de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, prima instanță, s-ar fi substituit Curții Constituționale. În cererea de suspendare a executării ordinului menționat, reclamantul a invocat o serie de neregularități a unor acte administrative ce au generat mai multor litigii prin care pârâtul a încercat să-l înlăture din funcția de inspector, precum și argumente ce țin de neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, de neconformitatea acesteia cu legislația comunitară în domeniu.

S-a reținut totuși că ordonanța ce a stat la baza emiterii actului administrativ are același conținut cu proiectul de lege ce a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 710/2009 a Curții Constituționale și că, toate aceste aspecte, coroborare, creează o îndoială serioasă asupra legalității emiterii ordinului de demitere din funcția de inspector general. În cauză se constată că în mod corect prima instanță examinând aparența de nelegalitate a actului administrativ a motivat existența unei astfel de îndoieli asupra prezumției de legalitate care constituie o justificare suficientă pentru înfrângerea principiului caracterului executoriu al actelor administrative și totodată caz justificat pentru a se dispune suspendarea executării conform art. 14 din legea contenciosului administrativ.

Cât privește noțiunea de pagubă iminentă, se reține că, în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, s-a convenit asupra unui sens larg, avându-se în vedere atât sensul clasic de prejudiciu efectiv cât și sensul de perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice, după caz, a unui serviciu public. Se înțelege că într-o acțiune care are ca temei încălcarea unui drept subiectiv, reclamantul poate invoca ideea de perturbare doar dacă se află într-o legătură cauzală cu paguba. În cauză, reclamantul a invocat un drept subiectiv legal prin actul administrativ atacat, susținând că înregistrează pagube materiale constant ca urmare a lipsirii de drepturile salariale, relevând și alte aspecte în cererea de chemare în judecată privind această condiție a suspendării executării actului administrativ și nu faptul că paguba iminentă s-ar produce în patrimoniul instituției publice.

Astfel, paguba iminentă astfel cum e definită de lege, presupune existența în cuprinsul actului vizat a unor dispoziții care, prin aducerea la îndeplinire, i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului. Aceste argumente vin în susținerea soluției recurate prin care s-a dispus suspendarea executării actului administrativ apreciind în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat prin verificarea sumară a condițiilor de validitate ale actului administrativ cât și condiția prevenirii unei pagube iminente în patrimoniul intimatului - reclamant care în decurs de 2 ani este la al patrulea ordin de demitere din funcția deținută.

Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată și în documente emise de organismele internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a C.M.C.E. privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când exista și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva încheierii din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2010.