Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.03.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1009/2011

HOTĂRÂRE
09.03.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1009/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 2443/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 27/97/2007 a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta B.C.R. SA, sucursala Petroșani, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a B.C.R. SA, sucursala Petroșani, invocată de aceeași pârâtă și, în consecință a fost respins acțiunea reclamantei împotriva pârâtei B.C.R. SA, sucursala Petroșani. A fost admisă în parte acțiunea comercială formulată de către reclamanta SC D.F. SRL Petrila împotriva pârâtei SC I.T. SRL și a fost dispusă evacuarea pârâtei SC I.T. SRL Petrila din incinta halei de producție pe schelet metalic, pereți din zidărie, hală gater pe schelet de lemn, cabină de pază de la poartă, înscrisă în C.F.

2480 Petrila, nr.top 6778/2/1. A fost respinsă în rest acțiunea. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că, nu este fondată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta B.C.R. SA, sucursala Petroșani, în temeiul dispozițiilor art. 103 coroborat cu art. 401 C. proc. civ., întrucât cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC D.F. SRL Petrila se întemeiază pe dispozițiile codului civil, având ca obiect evacuarea pârâtei SC I.T. SRL din incinta halei de producție și instituirea dreptului de servitute de trecere, iar nu pe dispozițiile legale vizând executarea silită. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B.C.R.

SA, sucursala Petroșani, prima instanță a reținut că aceasta este fondată având în vedere că pârâta nici măcar nu este prezumtivul proprietar sau posesorul construcțiilor ori al terenului. Pe fondul cauzei, ținând cont de faptul că pârâta SC I.T. SRL a cumpărat la licitație doar terenul intravilan în suprafață de 1843 mp din Petrila, reclamanta fiind proprietara construcțiilor, dar nu și a terenului pe care se află construcțiile, instanța a apreciat că este fondată cererea SC D.F. SRL de învestire a dreptului de servitute de trecere pe terenul pârâtei SC I.T. SRL. Împotriva acestei sentinței, au declarat apel atât reclamanta SC D.F. SRL, cât și pârâta SC I.T. SRL, iar prin decizia comercială nr. 71/A/2010 din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială, au fost respinse apelurile ambelor părți.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, a reținut că reprezentantul reclamantei SC D.F. SRL a declarat, cu ocazia dezbaterii apelului său, că nu mai susține apelul și în consecință, instanța a respins apelul reclamantei, ca nesusținut. În ceea ce privește apelul declarat de pârâtă, Curtea a reținut, în esență, că, prin sentința civilă nr. 5726/2008 pronunțată de Judecătoria Petroșani, sentință rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 653/R/2009 a Tribunalului Hunedoara s-au anulat toate formele de executare a reclamantei SC D.F. SRL și s-au anulat toate formele de executare din dosarul execuțional, inclusiv actul de adjudecare pe care s-a întemeiat dreptul de proprietate al pârâtei asupra halei.

Instanța de apel a constatat că prin restabilirea situației anterioare, reclamanta a redobândit dreptul de proprietate asupra halei și prin urmare, în mod corect tribunalul a apreciat că, în cauză se impunea evacuarea pârâtei SC I.T. SRL din această construcție. În termen legal, împotriva deciziei menționate, pârâta SC I.T. SRL a formulat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului său, recurenta a susținut, în esență, că soluțiile ambelor instanțe sunt nelegale și netemeinice, întrucât starea de fapt reținută nu corespunde realității. În opinia recurentei-pârâte, SC I.T. SRL a devenit proprietară asupra halei în litigiu în baza actului de adjudecare, când a cumpărat prin licitație publică.

Intimatele B.C.R., sucursala Petrila, și SC D.F. SRL nu au formulat întâmpinare. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de pârâta SC I.T. SRL, din perspectiva excepției nulității recursului în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 302 1 lit. c) și art. 306 alin. (3) din același act normativ, constată că excepția este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la pct. 1-9. Deși recurenta-pârâtă a invocat în susținerea recursului său dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că nicio ipoteză prevăzută de acest text legal nu a fost demonstrată, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, modalitatea în care acestea au analizat probele administrate în cauză, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Totodată, față de dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate. În consecință, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației prevăzută de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va aplica cererii sancțiunea nulității.

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta SC I.T. SRL Petrila împotriva deciziei comerciale nr. 71/A/2010 din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-09
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1015/2011
procesul-verbal este identificată în sentința nr. 1683/2000 a Curții de Apel București, fiind vorba de o construcție tip hală, cu schelet metalic, construcție demolată însă. Prin urmare, obligația asumată prin procesul-verbal încheiat la 9
ÎCCJ 2006-06-13
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 179/2008
969 C. civ., a art. 17 din Legea nr. 10/1995 și H.G. nr. 273/1994, deoarece nu s-a întocmit proces verbal de recepție a lucrărilor de construcții montaj conform art. 6.7 – art. 6.8 și 10.6 din contractele încheiate între părți, nu poate fi
ÎCCJ 2011-06-16
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2361/2011
Ședința publică de la 16 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1062 din 5 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 4613/110/2007, Tribunalul Bacă
ÎCCJ 2000-10-18
0,91
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 317/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. „P.T.” SRL București împotriva deciziei nr.102 din 30 ianuarie 2001 a Curții de Apel București-Secția VI comercială, în vederea constatării perimării. La apelul nominal au lipsit recure
ÎCCJ 2009-06-10
0,91
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1837/2009
Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1916/CA din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Hunedoara au fost respinse excepțiile invocate de pârâta SC A.I.P. SRL P
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă