ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1020/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința arbitrală nr. 142 din 16 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul nr. 265/2006, s-a respins, ca fiind prescrisă, acțiunea reclamantei SC G.T. SA împotriva pârâtei A.V.A.S., având ca obiect diminuarea creanței pârâtei față de reclamantă cu suma de 681.733 dolari SUA.

Pentru a pronunța Sentință nr. 142 din 16 iunie 2009 instanța arbitrală a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie, respectiv Legea nr. 409/2001 de aprobare a OUG nr. 51/1998, care a intrat în vigoare la data de 19 iulie 2001, când a fost publicată în Monitorul Oficial al României, în raport de care s-a calculat termenul de prescripție pentru acțiunea reclamantei, acțiune care s-a întemeiat pe acte și fapte ce au avut loc anterior intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanței. Tribunalul arbitral a apreciat că acțiunea împotriva A.V.A.S. putea fi exercitată cel târziu pană la 19 iulie 2002, însă aceasta a fost înregistrată la Curtea de Arbitraj la 30 august 2006, după împlinirea termenului de prescriptie, așa încât se impune respingerea acesteia.

Prin Sentința comercială nr. 10 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare a Sentinței arbitrale nr. 142 din 16 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul 265/2006, promovată de SC G.T. SA. Curtea de apel a reținut în considerente că, în mod corect a fost pronunțata sentința arbitrală de către tribunalul arbitral, acesta aplicând cu întâietate dispozițiile OUG nr. 51/1998 după ce au fost examinate în fapt și în drept pretențiile deduse judecății și după ce a apreciat asupra înscrisurilor de la dosar. S-a reținut că reclamanta critică hotărârea tribunalului arbitral prin care i s-au respins ca fiind prescrise pretențiile de diminuare a valorii creanței preluate de A.V.A.S.

prin Contractul de cesiune nr. 090575 din 7 iulie 1999, susținând ca prin pronunțarea acesteia și luarea în considerare a dispozițiilor OUG nr. 51/1998 și a Legii nr. 409/2001, de aprobare a OUG nr. 51/1998, au fost încălcate ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii. S-a reținut că o altă critică adusă de către reclamantă este aceea că, nu s-a specificat în mod corect cum ar fi fost încălcate prin Sentința arbitrală nr. 142 din 16 iunie 2009 ordinea publică și bunele moravuri și că în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor imperative ale legii au fost invocate argumente în favoarea aplicării Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă de care ar fi trebuit să se țina seama la momentul soluționării excepției de tardivitate a cererii de arbitrare.

Așadar, deși nu se ridică problema inadmisibilității acțiunii în anulare, cum pretinde pârâta A.V.A.S., care se referă la aspecte ce țin de netemeinicia acțiunii, curtea de apel a constat că pe calea prezentului mijloc de desființare a hotărârii arbitrale reclamanta a înțeles să supună atenției aprecierile, constatările și concluziile instanței arbitrale fundamentate pe prevederile OUG nr. 51/1998 și pe Legea nr. 409/2001. Reclamanta a susținut că în speță trebuiau să fie aplicate normele Decretului nr. 167/1958 și nu prevederile OUG nr. 51/1998 cu toate că cererea sa de arbitrare a fost formulată în contradictoriu cu A.V.A.S., care a preluat de la SC B. SA creanța deținută împotriva societății.

Instanța a reținut că, soluția a fost dată cu deplină convingere a arbitrilor desemnați în Dosar, cum prevăd dispozițiile 358 11 alin. (4) C. proc. civ., iar o nouă judecată a cererii reclamantei cu nesocotirea prevederilor OUG nr. 51/1998, cum dorește aceasta, nu poate avea loc pe calea prezentei acțiuni în anulare câtă vreme litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică, în care A.V.A.S. (fostuI AVAB) este parte, se soluționează cu respectarea prevederilor capitolului intitulat "Reguli speciale privind soluționarea litigiilor" din OUG nr. 51/1998, completate în mod corespunzător cu dispozițiile Codului de procedură civilă. Împotriva Sentinței nr. 10 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel a declarat recurs reclamanta SC G.T.

SA București, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței comerciale recurate în sensul admiterii acțiunii în anulare, cu consecința anulării Hotărârii arbitrale atacate nr. 142 din 16 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial International, în Dosarul nr. 265/2006, să se respingă excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar prin evocarea fondului sa fie admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu A.V.A.S. și să se dispună diminuarea creanței pretinsă de aceasta de la SC G.T.

SA, cu suma de 681.733 dolari SUA (echivalând 1.874.833,92 RON la 26 august 2006). Recurenta reclamantă formulează în recurs următoarele critici: Curtea de Apel București a interpretat în mod greșit asupra prescripției acțiunii, reținând că "o nouă judecată a cererii reclamantei cu nesocotirea prevederilor OUG nr. 51/1958, nu poate avea loc pe calea prezentei acțiuni în anulare, câtă vreme litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică, la care A.V.A.S. este parte, se soluționează cu respectarea prevederilor capitolului intitulat "Reguli speciale privind soluționarea litigiilor din OUG nr. 51/1998 completate în mod corespunzător cu dispozițiile Codului de procedură civilă". Recurenta arată că întrucât pretențiile reprezintă daune pentru prejudiciu cauzat, termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958 care curge de la data de 25 septembrie 2003, data comunicării de către A.V.A.S.

a sumei rămase de achitat de 3.228.183, 22 dolari SUA. Curtea de Arbitraj International nu a avut în vedere nici faptul că reclamanta a efectuat plați parțiale și faptul că fiecare plată reprezenta un act de întrerupere a cursului prescripției extinctive, principiu ignorat de instanța arbitrală, mai ales că aceste plăți parțiale au fost evidențiate și în rapoartele de expertiză contabilă efectuată într-o cauză anterioară, respectiv în Dosarul nr. 366/2003. Instanța arbitrală a reținut contrar legii că "întrucât toate faptele și actele pe care se întemeiază acțiunea au avut loc înainte de intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanței, acțiunea împotriva A.V.A.S.

putea fi exercitată cel mai târziu până la 19 iulie 2002, ori aceasta a fost înregistrată la Curtea de Arbitraj, la 30 august 2006, după împlinirea termenului de prescripție". Recurenta susține că prescripția specială se aplică numai cererilor generate de acțiunile, faptele și măsurile luate de A.V.A.S., în baza competenței și finalității pentru care au fost create respectiv valorificarea unor active bancare, iar pretențiile solicitate prin acțiunea introductivă nu se referă la asemenea acțiuni sau măsuri întreprinse de A.V.A.S., acestea fiind situatii și fapte petrecute anterior înființării A.V.A.S., în cadrul raporturilor juridice existente între reclamantă si SC B. SA, iar actiunilor izvorâte din acestea, nu le pot fi aplicabile decât prevederile legale privitoare la prescripția extinctivă generală, cuprinse în Decretul nr. 167/1958, așa încât recurenta consideră că termenul de prescripție începe sa curgă de la data de 25 martie 2003. Recursul nu este fondat.

Din examinarea susținerilor formulate în recurs de reclamantă, în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente în speță, se constată următoarele: Recurenta-reclamantă apreciază în esență că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă, soluție confirmată de curtea de apel prin respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în anulare, câtă vreme în prezenta cauză se impunea a fi aplicate dispozițiile Decretului nr. 167/1958 și nu prevederile OUG nr. 51/1998, chiar dacă cererea sa de arbitrare a fost formulată în contradictoriu cu A.V.A.S., care a preluat de la SC B. SA creanța deținută împotriva societății sale.

Toate criticile formulate în recurs sunt axate pe această susținere esențială prin care se combate dezlegarea dată cauzei atât de instanța arbitrală, cât și de curtea de apel și acestea sunt neîntemeiate deoarece: Pârâta-intimată a invocat, pe cale de excepție, prescripția dreptului la acțiune, raportându-se la obiectul cererii reprezentat de diminuarea creanței pârâtei față de reclamantă, respectiv modificarea unui drept de creanță izvorât din convenția de angajament, or, o astfel de acțiune este prescriptibilă în termenul special de prescripție prevăzut de art. 49 din OUG nr. 51/1998, republicată. Astfel, potrivit acestui taxt legal, termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva AVAB este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt.

Termenul mai sus menționat pentru actele sau faptele anterioare legii de aprobare a ordonanței de urgență curge de la data intrării în vigoare a acesteia, respectiv de la 19 iulie 2001, data publicării Legii nr. 409/2001 prin care s-a introdus în OUG nr. 51/1998 art. 49. În speță, se constată că acțiunea reclamantei întemeiată pe acte și fapte ce au avut loc anterior intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanței a fost introdusă la Curtea de Arbitraj la data de 30 august 2006, deci după împlinirea termenului de prescripție, -împrejurare în raport de care în mod corect acțiunea reclamantei a fost respinsă, ca fiind prescrisă.

Se mai constată că prin confirmarea acestei soluții, luând în considerare dispozițiile OUG nr. 51/1998 și ale Legii nr. 409/2001 de aprobare a OUG nr. 51/1998, cărora li s-a dat o apreciere corectă în ce privește interpretarea legală dată asupra prescripției acțiunii și considerând că în speță nu au fost încălcate dispoziții imperative ale legii, respectiv ale Decretului nr. 167/1958, inaplicabil în cauză Curtea de Apel a reținut judicios că nu au fost încălcate ordinea publică și bunele moravuri prin Sentința nr. 142 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul arbitral. În consecință, întrucât recurenta reclamantă nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată care să conducă la casarea sau modificarea Deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul declarat de reclamantă ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.T. SA București prin administratori judiciari R. SPRL București și T.T.I. IPURL Pitești împotriva Sentinței comerciale nr. 10 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 9 martie 2011.