ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2211/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 19 mai 2011 Curtea de Apel Craiova a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.I., constatând că deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. alin. (1) și (2) C. proc. pen. privarea de libertate a inculpatului este necesară, iar scopul măsurilor preventive nu poate fi realizat prin liberarea provizorie sub control judiciar.

În acest sens a reținut că față de circumstanțele cauzei, gravitatea concretă a infracțiunilor, pentru care inculpatul a fost condamnat în primă instanță, reliefată de modalitatea de comitere dar și de circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului – contribuția sa la comiterea infracțiunilor de genul celor care formează obiectul cauzei, și pentru care există în continuare indicii temeinice și probe care confirmă presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, este una deosebit de importantă întrucât, fără date informatice de genul celor conținute pe stickul înmânat celuilalt inculpat, instrumentele electronice de plată n-ar putea fi falsificate, lipsa antecedentelor penale și împrejurarea că nu s-a sustras cercetărilor până la momentul arestării nu sunt de natură să conducă la concluzia că, prin lăsarea sa în libertate, chiar subsumată obligațiilor prevăzute de art. 160 2 alin. (3) și alin. (3) 1 C. proc.

pen., interesul public al prezervării ordinii de drept nu ar fi grav afectat, membrii societății fiind îndreptățiți să considere că organele judiciare nu acționează cu suficientă fermitate pentru a asigura condițiile necesare justei soluționări a cauzelor de acest gen dar și pentru a evita riscul reiterării unor astfel de comportamente infracționale. Împotriva încheierii din 19 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, a declarat recurs inculpatul R.I. și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii, arătând ca se impune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar având in vedere si dispozițiile art. 6 pct. 1 din CEDO, cu privire la garanțiile drepturilor persoanelor si prezumția de nevinovăție, susținând ca menținerea sa in stare de arest ar putea afecta drepturile sale.

A mai arătat ca probatoriul se fundamentează in principal pe declarațiile polițiștilor care au participat la prinderea inculpatului in flagrant. Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul R.I. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Inculpatul R.I. a fost arestat în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. constatându-se că se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 42 pct. 1 și 3 din Legea nr. 161/2003, art. 26 raportat la art. 24 pct. 2, art. 27 pct. 1 și 2 din Legea nr. 365/2002.

Prin sentința nr. 491 din 13 decembrie 2010 a Tribunalului Dolj inculpatul R.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, reținându-se în fapt că, la data de 19 aprilie 2010, a înmânat inculpatului G. un stick de memorie pe care se aflau un fișier tip document cu extensia "txt" denumit "grec" având 50 de înșiruiri de cifre care par a fi date ale unor carduri bancare având asociate serii de câte patru cifre asemănătoare codurilor de acces PIN. Totodată, a fost descoperit un folder denumit "wipe-2.3.0" conținând fișiere si părți componente specifice aplicației cu același nume dedicată ștergerii totale a datelor conținute de un mediu de stocare a datelor ori de un sistem informatic.

Una dintre seriile de card descoperite pe stick (492181******6816) aparține unui card bancar emis de către Lloyds TSB Bank din Londra, Marea Britanie și cu acesta s-au efectuat în data de 19 aprilie 2010 între orele 11.00 și 13.00 retrageri de numerar de la un bancomat din Iași iar de pe cardul cu seria 492181******4718, emis de aceeași bancă, inculpatul Ghiță a efectuat retrageri de numerar de la ATM-ul BCR din str. Tufănele nr. 2 din Craiova. Înalta Curte apreciază că prin încheierea pronunțată, în mod corect Curtea de Apel Craiova a constatat că îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

nu conduc în mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie întrucât, în actuala reglementare, liberarea provizorie nu este obligatorie ci facultativă și reprezintă un beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat preventiv care urmează a fi acordată numai în măsura în care se apreciază că arestarea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanția pe care o oferă persoana inculpatului și obligațiile ce se impun la liberare de către instanță. De asemenea, instanța de judecată trebuie să se raporteze la temeiurile avute în vedere cu ocazia dispunerii măsurii arestării preventive și țină seama de toate circumstanțele cauzei, nu numai cele care caracterizează persoana inculpatului.

Încheierea atacată este temeinică și legală, criticile formulate de recurentul inculpat dovedindu-se a fi neîntemeiate. În concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. În virtutea acestei competențe, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor.

Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal, în ansamblul său. În plus, se constată că în absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce țin de împrejurările concrete ale cauzei, cât și la datele care circumstanțiază persoana inculpatului. În raport de considerațiile jurisprudențiale anterior expuse, Înalta Curte constată că prima instanța a apreciat corect în circumstanțele cauzei că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului R.I.

nu este întemeiată. În acest sens, se constată că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă indicii că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor de complicitate la acces fără drept la un sistem informatic, complicitate la falsificarea instrumentelor de plată electronică, complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, constând în aceea că, în după-amiaza de 19 aprilie 2010, în baza unei înțelegeri pe care a avut-o cu inculpatul G.F.I., care a primit un număr de 50 carduri contrafăcute, după ce acesta a efectuat mai multe retrageri frauduloase de la mai multe bancomate din zona centrală a municipiului Craiova, a primit de la acesta numerarul extragerilor frauduloase, împreună cu o altă persoană de sex feminin.

Înainte ca lucrătorii BCCO Craiova să procedeze la imobilizarea sa, acesta a reușit să-i dea inculpatului G.F.I., un stik pe care acesta l-a introdus în buzunarul pantalonilor. În acest context factual, deși temeiul arestării prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., nu constituie un element cu valoare prohibitivă absolută în acordarea liberării provizorii, în situația în care sunt întrunite evident ambele condiții cerute de acest temei de arestare, cererea inculpatului R.I. nu este oportună, întrucât niciuna din garanțiile personale invocate de inculpat nu este de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.

Prin urmare, aspectele de ordin personal invocate de inculpatul R.I. în motivarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că nu va periclita buna desfășurare a procesului penal și faptul că celălalt coinculpat este liber, chiar dacă sunt reale, nu pot fi prevalente în aprecierea posibilității îndeplinirii scopului măsurilor preventive prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, aceste împrejurări nefiind de natură a influența ori a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment procesual și neconstituind garanții suficiente că inculpatul nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.

În aceste condiții este evident că lăsarea în libertate, la acest moment procesul, a inculpatului ar putea influența în mod negativ desfășurarea cercetării judecătorești. În consecință, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva încheierii din 19 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 8100/63/2010. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva încheierii din 19 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 8100/63/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2011.