ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1504/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 11 noiembrie 2009, reclamantele R.Z., S.G. și B.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a persecuției politice a mamei lor - C.Ș., ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic constând în deportarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie 1955, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, reclamantele au arătat că, după cedarea Basarabiei, mama lor s-a refugiat din județul Tighina în România, mai întâi în județul Buzău și apoi în localitatea Variaș, județul Timiș. A mai arătat că, în noaptea de 18 spre 19 iunie 1951, a fost arestată și deportată în Câmpia Bărăganului, stabilindu-i-se domiciliu obligatoriu în Comuna Perieți, județul Ialomița prin Decretul nr. 200/1951. Reclamantele au făcut trimitere la condițiile improprii de viață ale mamei și familiei în acea perioadă, la suferința psihică provocată mamei de măsura deportării, ceea ce a determinat decesul acesteia în 1955, în ziua următoare ridicării domiciliului obligatoriu.

Tribunalul București, secția a V - a civilă, prin sentința civilă nr. 505 din 13 aprilie 2010, a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și a respins acțiunea ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, pentru măsurile administrative cu caracter politic, persoana care a suferit astfel de măsuri ori soțul sau descendenții acesteia, pot solicita în condițiile Legii nr. 221/2009, doar despăgubiri materiale, conform literei b a art. 5, nu și despăgubiri morale, pentru că acestea din urmă se acordă doar în cazul condamnărilor, potrivit lit. a) art. 5. S-a considerat că textele evocate sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate prin analogie persoanelor care au fost supuse măsurilor administrative.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamantele, criticând-o ca nelegală pentru greșita respingere a acțiunii ca inadmisibilă întrucât, din interpretarea logică și gramaticală a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 221/2009 rezultă că beneficiază de dreptul la despăgubiri morale și materiale atât persoanele condamnate politic, cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada de referință. Curtea de Apel București, secția a VII - a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 31 din 4 martie 2011, a admis apelul reclamantelor R.V.Z., S.V.G. și B.V.M. și a desființat sentința apelată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că titlul Legii nr. 221/2009 cât și clarificările date prin O.U.G. nr. 62/2010 confirmă posibilitatea acordării daunelor morale pentru suferințele rezultate din măsurile administrative abuzive, astfel cum rezultă din interpretarea logico - sistematică și teleologică a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Reținând că, în mod nelegal, nu s-a analizat fondul acțiunii reclamantelor, curtea de apel a apreciat că pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va avea în vedere și dispozițiile art. 147 din Constituție, cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, nu se mai pot aplica, astfel că nu mai pot constitui temei al acordării de daune morale, ca măsuri reparatorii pentru persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă. De asemenea, s-a invocat faptul că, față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, în mod corect a fost respinsă acțiunea de către prima instanță, ca inadmisibilă, dreptul la repararea unui prejudiciu moral fiind un drept de natură exclusiv personală, ce nu se poate transmite prin moștenire, moștenitorii putând doar continua acțiunea introdusă de autorul lor.

Intimata R.Z., în nume personal și în calitate de mandatar al reclamantelor S.G. și B.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Examinând criticile invocate de pârâtul recurent, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, motivându-și soluția exclusiv pe imposibilitatea acordării daunelor morale, ca urmare a unei măsuri administrative cu caracter politic, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică și teleologică a prevederilor art. 5, privește toate persoanele, atât pe cele condamnate politic, cât și pe cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada de referință (a Legii nr. 221/2009), care beneficiază de dreptul la despăgubiri, materiale și morale. Atât condamnările cât și măsurile administrative cu caracter politic constituie măsuri abuzive ale regimului comunist vizând persoanele care s-au împotrivit sub diferite forme acestuia, o altă interpretare, în sensul distincției între cele două categorii, conducând la negarea scopului adoptării actului normativ și crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situații similare.

Această interpretare rezultă și din modul de redactare a prevederilor art. 1 alin. (2) lit. a) – j) și art. (3) lit. a) - f), care trimit, prin enumerare la rațiunile politice care au stat la baza reglementărilor anumitor infracțiuni sau fapte fără caracter penal, sancționate de regimul comunist, dar și din dispozițiile art. 4 alin. (1) și alin. (2), care fac trimitere, în egală măsură la dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999, ca sistem de referință în procedura constatării caracterului politic al condamnării sau măsurii administrative. Întrucât legea nu distinge, urmează ca asimilarea măsurilor administrative cu caracter politic cu condamnările penale, să se facă nu numai la nivel declarativ, ci și la nivelul aplicării practice.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat să excludă de la despăgubiri morale persoanele care au făcut obiectul unor măsuri politice administrative, ar fi folosit aceeași tehnică legislativă ca în redactarea art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, potrivit cu care se acordă despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate, dacă nu au fost restituite sau nu s-au obținut anterior despăgubirii în echivalent, în scopul evitării unei duble reparații. Astfel, ar fi trebuit să se prevadă expres că un asemenea prejudiciu moral a fost deja acoperit prin Decretul Lege nr. 118/1990 or, dimpotrivă, în cuprinsul Legii nr. 221/2009 se arată că măsurile stabilite prin actul normativ anterior nu au fost afectate.

Întrucât dispozițiile art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 stabilesc că printre măsurile administrative cu caracter politic se înscrie și dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, Curtea va reține că instanța de apel, deși cu o motivare sumară, a reținut corect că acțiunea reclamantelor era admisibilă, autoarea lor, C.Ș., făcând obiectul unei astfel de măsuri. Curtea de apel s-a pronunțat corect doar din perspectiva analizei admisibilității acțiunii, temeinicia pretențiilor reclamantului neputând fi cenzurată direct în faza apelului, câtă vreme nu a fost examinată de prima instanță. Pentru aceleași considerente, s-a reținut corect că, fără a se încălca un grad de jurisdicție, prima instanță urmează să analizeze și apărările intimatei cu privire la declararea neconstituționalității art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Ca atare, Curtea urmează să constate că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei nr. 31 din 4 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII - a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2012.