ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1504/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

București, secția a V-a civilă, la 11 noiembrie 2009, reclamantele R.Z., S.G.

și B.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună

obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 euro, echivalent în lei la cursul

BNR de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu titlu de despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit ca urmare a persecuției politice a mamei lor - C.Ș.,

ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic constând în deportarea

și stabilirea domiciliului obligatoriu în perioada 18 iunie 1951 - 27 iulie

1955, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

reclamantele au arătat că, după cedarea Basarabiei, mama lor s-a refugiat din

județul Tighina în România, mai întâi în județul Buzău și apoi în localitatea

Variaș, județul Timiș. A mai arătat că, în noaptea de 18 spre 19 iunie 1951, a

fost arestată și deportată în Câmpia Bărăganului, stabilindu-i-se domiciliu

obligatoriu în Comuna Perieți, județul Ialomița prin Decretul nr. 200/1951.

Reclamantele au făcut

trimitere la condițiile improprii de viață ale mamei și familiei în acea

perioadă, la suferința psihică provocată mamei de măsura deportării, ceea ce a

determinat decesul acesteia în 1955, în ziua următoare ridicării domiciliului

obligatoriu.

Tribunalul București,

secția a V - a civilă, prin sentința civilă nr. 505 din 13 aprilie 2010, a

admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și a respins acțiunea ca

inadmisibilă.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, pentru măsurile administrative cu caracter

politic, persoana care a suferit astfel de măsuri ori soțul sau descendenții

acesteia, pot solicita în condițiile Legii nr. 221/2009, doar despăgubiri

materiale, conform literei b a art. 5, nu și despăgubiri morale, pentru că

acestea din urmă se acordă doar în cazul condamnărilor, potrivit lit. a) art. 5.

S-a considerat că textele evocate sunt de strictă interpretare, neputând fi

aplicate prin analogie persoanelor care au fost supuse măsurilor

administrative.

Împotriva sentinței

menționate au declarat apel reclamantele, criticând-o ca nelegală pentru

greșita respingere a acțiunii ca inadmisibilă întrucât, din interpretarea

logică și gramaticală a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr.

221/2009 rezultă că beneficiază de dreptul la despăgubiri morale și materiale

atât persoanele condamnate politic, cât și cele care au făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic în perioada de referință.

Curtea de Apel

București, secția a VII - a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 31 din 4 martie 2011, a admis

apelul reclamantelor R.V.Z., S.V.G. și B.V.M. și a desființat sentința apelată

cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că titlul Legii nr. 221/2009 cât și

clarificările date prin O.U.G. nr. 62/2010 confirmă posibilitatea acordării

daunelor morale pentru suferințele rezultate din măsurile administrative

abuzive, astfel cum rezultă din interpretarea logico - sistematică și

teleologică a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Reținând că, în mod

nelegal, nu s-a analizat fondul acțiunii reclamantelor, curtea de apel a

apreciat că pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, se impune

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va avea în vedere și

dispozițiile art. 147 din Constituție, cu referire la Decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele

de recurs, pârâtul a susținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009, declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010, nu se mai pot aplica, astfel că nu mai pot constitui temei al

acordării de daune morale, ca măsuri reparatorii pentru persoanele persecutate

din motive politice în perioada comunistă.

De asemenea, s-a

invocat faptul că, față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit cărora instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra

excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, în mod corect a fost

respinsă acțiunea de către prima instanță, ca inadmisibilă, dreptul la

repararea unui prejudiciu moral fiind un drept de natură exclusiv personală, ce

nu se poate transmite prin moștenire, moștenitorii putând doar continua

acțiunea introdusă de autorul lor.

Intimata R.Z., în

nume personal și în calitate de mandatar al reclamantelor S.G. și B.M. a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Examinând criticile

invocate de pârâtul recurent, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Instanța de apel a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.,

având în vedere că prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă,

motivându-și soluția exclusiv pe imposibilitatea acordării daunelor morale, ca

urmare a unei măsuri administrative cu caracter politic, în temeiul art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Cadrul general de

reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din

interpretarea logică și teleologică a prevederilor art. 5, privește toate

persoanele, atât pe cele condamnate politic, cât și pe cele care au făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada de

referință (a Legii nr. 221/2009), care beneficiază de dreptul la despăgubiri,

materiale și morale.

Atât condamnările cât

și măsurile administrative cu caracter politic constituie măsuri abuzive ale

regimului comunist vizând persoanele care s-au împotrivit sub diferite forme

acestuia, o altă interpretare, în sensul distincției între cele două categorii,

conducând la negarea scopului adoptării actului normativ și crearea unui cadru

juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situații similare.

Această interpretare

rezultă și din modul de redactare a prevederilor art. 1 alin. (2) lit. a) – j)

și art. (3) lit. a) - f), care trimit, prin enumerare la rațiunile politice

care au stat la baza reglementărilor anumitor infracțiuni sau fapte fără

caracter penal, sancționate de regimul comunist, dar și din dispozițiile art. 4

alin. (1) și alin. (2), care fac trimitere, în egală măsură la dispozițiile art.

2 din O.U.G. nr. 214/1999, ca sistem de referință în procedura constatării

caracterului politic al condamnării sau măsurii administrative.

Întrucât legea nu

distinge, urmează ca asimilarea măsurilor administrative cu caracter politic cu

condamnările penale, să se facă nu numai la nivel declarativ, ci și la nivelul

aplicării practice.

Dacă legiuitorul ar

fi intenționat să excludă de la despăgubiri morale persoanele care au făcut

obiectul unor măsuri politice administrative, ar fi folosit aceeași tehnică

legislativă ca în redactarea art. 5 alin. (1) lit. b) din lege, potrivit cu

care se acordă despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate, dacă nu au

fost restituite sau nu s-au obținut anterior despăgubirii în echivalent, în

scopul evitării unei duble reparații.

Astfel, ar fi trebuit

să se prevadă expres că un asemenea prejudiciu moral a fost deja acoperit prin

Decretul Lege nr. 118/1990 or, dimpotrivă, în cuprinsul Legii nr. 221/2009 se

arată că măsurile stabilite prin actul normativ anterior nu au fost afectate.

Întrucât dispozițiile

art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 stabilesc că printre măsurile

administrative cu caracter politic se înscrie și dislocarea și stabilirea de

domiciliu obligatoriu, Curtea va reține că instanța de apel, deși cu o motivare

sumară, a reținut corect că acțiunea reclamantelor era admisibilă, autoarea

lor, C.Ș., făcând obiectul unei astfel de măsuri.

Curtea de apel s-a

pronunțat corect doar din perspectiva analizei admisibilității acțiunii,

temeinicia pretențiilor reclamantului neputând fi cenzurată direct în faza

apelului, câtă vreme nu a fost examinată de prima instanță.

Pentru aceleași

considerente, s-a reținut corect că, fără a se încălca un grad de jurisdicție,

prima instanță urmează să analizeze și apărările intimatei cu privire la

declararea neconstituționalității art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Ca atare, Curtea

urmează să constate că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București

împotriva deciziei nr. 31 din 4 martie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VII - a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 martie 2012.