ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1127/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 16 aprilie 2010, N.L.N. și N.D. au solicitat instanței, în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P., să oblige pârâtul la plata unor daune morale, în cuantum de 500.000 euro și a unor daune materiale, în cuantum de 200.000 euro, echivalent în lei, pentru deportarea bunicii lor N.E., în Câmpia Bărăganului, unde, începând cu anul 1951, timp de 5 ani i s-a stabilit domiciliu obligatoriu. Investit în primă instanță, Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 2676/ PI din 14 octombrie 2010, a admis în parte acțiunea și în consecință a obligat pârâtul, la plata către reclamante a sumelor de 4500 euro și respectiv 2000 euro, cu titlu de despăgubiri morale, reținând că măsura deportării în Bărăgan, luată față de autorii reclamantelor (tată și respectiv bunica paternă) se circumscrie ipotezei particularizate de art. 3 lit. e) al Legii nr. 221/2009 care, menționează expres decizia M.A.I.

nr. 200/1951, printre actele normative încriminate de lege, ca dispunând măsuri administrative cu caracter politic. Apelul declarat în cauză de pârâta D.G.F.P. Timiș, ca reprezentant al Statului Român prin M.F.P., a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă care, prin decizia nr. 143 din 8 februarie 2011, a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins în tot acțiunea. A respins totodată apelul formulat de reclamante împotriva aceleiași sentințe. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) ale Legii nr. 221/2009, pe care s-a fundamentat demersul judiciar, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, ceea ce înseamnă că acestea și-au încetat efectele juridice și nu mai pot fi aplicate.

Împotriva deciziei dată în apel au declarat recurs reclamantele N.L.N. și N.D., invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege. Astfel, potrivit textului de lege mai sus citat, termenul de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., constituie deci în afara unor excepții expres prevăzute de lege, termenul de drept comun, în materia recursului. În speță, decizia pronunțată în apel a fost comunicată reclamantelor la 14 martie 2011, astfel cum rezultă din dovezile de primire și procesul verbal de predare al Curții de Apel Timișoara, iar recursul a fost depus la această instanță, la 14 aprilie 2011, cu depășirea termenului de 15 zile, de fapt prin lege.

Pe cale de consecință, recursul fiind formulat de reclamante, cu neobservarea sus menționatei dispoziții legale, acesta urmează a fi respins ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantele N.L.N. și N.D. împotriva deciziei nr. 143 din 08 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.