ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3419/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 47 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a H.G. nr. 562/2002, în ce privește pozițiile 601 și 603 din Anexa 15, precum și a Hotărârii nr. 6/2001 a Consiliului Local Cavadinești, excepție invocată de reclamanta SC C.C. SA., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Local Cavadinești. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că atât H.G. nr. 562/2002, cât și anexele ce fac parte integrantă din acest act normativ, inclusiv anexa nr. 15, au fost publicate în M. Of.

nr. 605 din 15 august 2002 iar, conform art. 107 din Constituția României, în vigoare la momentul adoptării actului normativ contestat, „Hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern (...) se publică în Monitorul Oficial al României", acesta fiind momentul de la care dispozițiile cuprinse în actul normativ încep să-și producă efectele. Or, arată prima instanță, H.G. nr. 562/2002 a fost publicată la data de 15 august 2002, ulterior obținerii de către reclamantă a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate a terenurilor seria M07 nr. 2793 emis la data de 31 iulie 2002, deci titlul de proprietate al SC C.C. SA este anterior celui pe care Consiliul Local Cavadinești îl invocă în susținerea dreptului său de proprietate.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs Guvernul României. În motivarea recursului, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. , recurentul arată, în esență, că soluția pronunțată de prima instanță a fost dată cu încălcarea/interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, față de care excepția de nelegalitate trebuia respinsă inadmisibilă. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Hotărârea Guvernului nr. 562/2002 privind atestarea domeniului public al județului Galați, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Galați, precum și Hotărârea Consiliului Local Cavadinești nr. 6/2001, vizate de excepția de nelegalitate, sunt acte administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cu privire la această categorie de acte administrative, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, prevede, într-adevăr, că „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate", iar art. II alin. (2) teza finală din acest din urmă act normativ prevede că „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ". Referitor la dispozițiile legale susmenționate, Curtea Constituțională 1 a reținut că acestea sunt constituționale, prin raportare la următoarele prevederi din Legea fundamentală: art. 1 alin. (5), care instituie obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor; art. l5 alin. (2), care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile; art. 16 alin. (1), care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice;

art. 20 alin. (2) referitoare la principiul priorității tratatelor privitoare la drepturile omului, la care România este parte; art. 21 privind accesul liber la justiție; art. 23 referitor la libertatea individuală și art. 44 privind dreptul de proprietate privată. În procesul de aplicare la speță a dispozițiilor legale incidente cauzelor cu a căror soluționare este sesizat - în speță fiind vorba de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, 1 Deciziile nr. 425 și 426 din 10 aprilie 2008. publicate în Monitorul Oficial.

Partea 1 nr. 354 din 8 mai 2008 . respectiv art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate - judecătorului național îi revine rolul de aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului) și, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.

In acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor ( mutatis mutandis , Vermeire împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 214-C, p.84, §26)" (CEDO, Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr.2) (Cererea nr.71.525/01), §103, în M. Of.

nr. 830 din 5 decembrie 2007). In privința rolului ce revine judecătorului național, în calitate de prim judecător comunitar, Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut că „este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare" (Hotărârea din 13 martie 2008. cauzele conexate C-383/06 și C-385/06).

De aceea, în exercitarea rolului ce revine judecătorului național, ca prim judecător convențional și comunitar, prin raportare la Convenția europeană a drepturilor omului, la practica CEDO (blocul de convenționalitate). precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea tară limită în timp, pe calea incidentală, a excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale, convenționale și comunitare, a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

Astfel, Înalta Curte reține că dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului și în practica CEDO, precum și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care este implicit în totalitatea articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept" (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, §39).

Or, sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, CEDO a reținut că posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (CEDO, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, §62, în M. Of.

nr. 414 din 31 august 2000) iar în opinia separată la această hotărâre a fost introdusă o nuanțare sub acest aspect, în sensul că „atunci când încălcarea acestui principiu (al securității raporturilor juridice - n.r.) se datorează posibilității de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată, (...) încălcarea trebuie considerată ca o înfrângere a „dreptului la justiție", garantat de art. 6 din Convenție". Validitatea argumentelor CEDO în speța de față este susținută de similitudinea de efecte juridice existentă între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil de către autoritatea emitentă și definitivat prin neutilizarea mijloacelor de atac prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut, de asemenea - în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare - că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate. [Hotărârea din 27 septembrie 1983. Universitate Hamburg (C-216/82 pct.5 și urm.). Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwerke Deggendorf (C-188/92, pct.10 și urm.), Hotărârea din 12 decembrie 1996, Accrington Beef și alții (C-241/95, pct.14 și urm.), Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo (C-178/95, pct.15 și urm.).

Hotărârea din 11 noiembrie 1997, Eurotunnel și alții (C-408/95. pct.26 și urm.). Hotărârea din 15 februarie 2001, Nachi Europe (C-239/99, pct.28 și urm.). Hotărârea din 20 septembrie 2001, Banks (C- 390/98, pct.109 și urm.) și Hotărârea din 23 februarie 2006, Atzeni și alții (C-346/03 și C-529/03, pct.30 și următoarele)].

Față de cele arătate, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care permit repunerea în discuție, în mod repetat și tară limită în timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale arătate, contravenind practicii CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului respectiv.

In consecință, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la principiile mai sus amintite, la Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura, în speță, aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la H.G. nr. 562/2002 și Hotărârea Consiliului Local Cavadinești nr. 6/2001, acte administrative unilateral cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a căror nelegalitate a fost invocată în cauză, pe cale de excepție.

Pentru considerentele arătate, urmează a fi admis recursul formulat în cauză și modificată sentința atacată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de nelegalitate a H.G. nr. 562/2002 și a Hotărârii Consiliului Local Cavadinești nr. 6/2001, având în vedere că, prin înlăturarea dispozițiilor legale susmenționate, în raport de data emiterii actelor contestate, cererea formulată este lipsită de temei legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 47 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, Secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge excepția de nelegalitate a H.G. nr. 562/2002 și a Hotărârii Consiliului Local Cavadinești nr. 6/2001, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.