Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.01.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 270/2011

HOTĂRÂRE
19.01.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 270/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data del3 iulie 2009, reclamanta Primăria comunei Vaideeni a solicitat, în contradictoriu cu A.P.I.A., anularea deciziei nr. 15911 emisă de pârâtă, la data de 4 iunie 2009, cu ocazia soluționării contestației formulate împotriva procesului verbal nr. 8214 din 5 martie 2009. In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în anul 2008 s-au acordat, în beneficiul persoanelor defavorizate din România, ajutoare alimentare din stocurile de intervenție comunitară, iar prin dispoziția primarului comunei Vaideeni nr. 1595 din 17 noiembrie 2008 s-a dispus distribuirea suplimentului de zahăr și făină în scopul ajutorării unui număr de 192 de persoane, despre care pârâta a apreciat că nu au statut de persoane defavorizate.

Reclamanta a susținut că această aprecierea este greșită, întrucât beneficiarii ajutoarelor erau persoane vârstnice și cu venituri modeste, îndreptățite să primească ajutoarele la care se referă H.G. nr. 410/2008. Prin sentința nr. 861/CAF/2010 Tribunalul Vâlcea a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că decizia contestată este emisă de A.P.I.A. București, organ al administrației publice centrale, și în raport cu această împrejurare, competența se va stabili potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Investită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Pitești și-a verificat din oficiu competența, potrivit dispozițiilor art. 158 C. proc.

civ., norme aplicabile și în procedura contenciosului administrativ, dată fiind compatibilitatea cu prevederile Legii nr. 554/2004, iar prin sentința nr. 203/F-CONT din 22 septembrie 2010 a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea. Totodată, constatând ivit conflict negativ de competență, a trimis cauza înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea unui regulator de competență. Pentru a se pronunța astfel, această instanță a reținut că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței se stabilește după două criterii: fie în funcție de obiectul pricinii, fie de caracterul de organ local sau central al pârâtei.

In cauzele care au ca obiect taxe, impozite, contribuții, datorii vamale accesoriile acestora, determinant în stabilirea competenței este pragul valoric fixat de lege la 500.000 lei, fiind lipsită de relevanță calitatea de organ local sau central al emitentului actului administrativ atacat. Prin enumerarea făcută de text, prima instanță a apreciat că se au în vedere creanțele și datoriile fiscale, iar în această categorie intră și cele care se referă și fondurile comunitare reglementate de O.G. nr. 79/2003 și H.G. nr. 410/2008. Din examinarea procesului-verbal de constatare și a deciziei contestate, instanța a apreciat că obiectul celor două acte administrative este reprezentat de un debit fiscal în sumă de 8.983 lei iar în raport cu această împrejurare competența aparține tribunalului.

Sesizată în condițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, verificând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile, constată că instanța competentă să soluționeze pricina este Tribunalul Vâlcea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente: Prin procesul verbal încheiat la data de 18 martie 2008 Direcția Inspecții și Supracontrol din cadrul A.P.I.A. a constatat că, în cadrul programului de aplicare a planurilor anuale 2008 și 2009 pentru furnizarea de produse alimentare provenind din stocurile de intervenție comunitare către persoanele cele mai defavorizate din România, reglementat prin H.G.

nr. 410/2008, primarul comunei Vaideeni a distribuit produse alimentare PEAD unor grupuri de persoane care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate statuate de H.G. nr. 410/2008, în valoare de 8.983 lei. Contestația formulată de Primarul Comunei Vaideeni împotriva procesului verbal a fost respinsă de A.P.I.A. prin decizia nr. 15911 din 4 iunie 2009. În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte reține că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor, în raport cu două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora. Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește o creanță bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 de lei, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate centrală.

Soluția decurge și din aplicarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, potrivit căruia sumele provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și din fondurile de cofinanțare care sunt rezultatul unor nereguli sau fraude reprezintă creanțe bugetare, a căror constatare urmează procedura din legislația în vigoare privind contestarea de plată a creanțelor bugetare. Prin urmare, competența de soluționare a prezentului litigiu aparține în primă instanță tribunalului, iar Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ. va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a litigiului dintre Primăria comunei Vaideeni - prin primar și A.P.I.A., în favoarea Tribunalul Vâlcea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5057/2011
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2011 pe rolul Curții de Ape
ÎCCJ 2010-04-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2249/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1387 din 3 noiembrie 2009 Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2011-03-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1509/2011
ți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) a depus întâmpinare invocând excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei a Tribunalului Vâlcea și excepția inadmisibilității cererii, deoarece nu a fost îndeplinită procedura prea
ÎCCJ 2011-01-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 59/2011
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 554/R – CONT din 28 aprilie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat r
ÎCCJ 2011-06-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3260/2011
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 332 din 16 februarie 2010 a Tribunalului Vâlcea, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, s-a ad
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă