ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2772/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta U.I. a chemat în judecată Casa

Județeană de Pensii Sălaj, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va

pronunța să dispună anularea Hotărârii nr. 5901 din 30 iunie 2009 emisă de

pârâtă, în sensul obligării acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr.

105/1999, întrucât are calitate de persoană refugiată.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 570

din 10 noiembrie 2009, a admis cererea reclamantei U.I., dispunând anularea

Hotărârii nr. 5901 din 30 iunie 2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i

recunoască reclamantei calitatea de refugiat, pentru perioada martie 1941 – 6

martie 1945, începând cu data de 1 iulie 2009.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că actele existente la dosar, respectiv declarațiile

autentificate ale martorului S.O. și actele de stare civilă ale reclamantei

atestă cu caracter unitar împrejurarea că aceasta din urmă, împreună cu

părinții, s-a refugiat din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, în

perioada martie 1941 – 6 martie 1945, urmare a persecuțiilor etnice instituite

în localitatea de domiciliu.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, criticând sentință

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că

motivul refugiului reclamantei nu a fost determinat de persecuții etnice ce

s-ar fi exercitat asupra sa ci de teama că persecuțiile ce se exercitau în acea

vreme asupra țiganilor și evreilor, ar putea să se exercite și asupra ei.

S-a mai susținut și faptul că dovada

actelor juridice care au o valoare de peste 250 lei, nu se poate face decât sau

prin act autentic sau prin act sub semnătură privată.

Recursul este nefondat pentru considerentele

ce vor fi expuse în cele ce urmează:

În fapt, prin hotărârea nr. 5901 din

30 iunie 2009, pârâta a respins cererea reclamantei în dovedirea calității de

beneficiar al Legii nr. 189/2000, apreciind că nu s-au depus acte oficiale din

care să rezulte persecuția și refugiul.

Astfel, potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de

prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în

perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în

altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin

urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice.

Potrivit art. 6

1

din O.G.

nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act

normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Este adevărat că, potrivit art. 1191

C. civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește 250

lei, nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură privată,

însă, în cauză, ceea ce urmează a se dovedi este un fapt juridic (refugiu) și

nu un act juridic, așa încât dovada poate fi făcută și cu martori, cum dealtfel

corect a procedat instanța de fond.

Astfel, din analiza declarației

autentificate a martorului S.O. ca și a actelor de stare civilă ale reclamantei

rezultă că aceasta împreună cu părinții, s-a refugiat din localitatea de

domiciliu într-o altă localitate, urmare a persecuțiilor etnice instituite în

localitatea de domiciliu.

De altfel, este bine cunoscut faptul

că ocupația maghiară din Ardeal și atrocitățile la care au fost supuși românii

au fost reale, generând un puternic val de teamă și panică în rândurile

populației de români, fapt ce a determinat strămutări masive în această zonă.

Așa fiind în mod corect instanța de

fond a reținut că cererea reclamantei este întemeiată dispunând admiterea

acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de

Pensii Sălaj împotriva sentinței civile nr. 570 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai

2010.