ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5526/2009

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

în data de 25 martie 2009, reclamantul P.P. a solicitat instanței anularea hotărârii

nr. 5283 din data de 13 august 2008 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii

Sălaj, cu consecința recunoașterii, în favoarea sa, a drepturilor prevăzute de Legea

nr. 189/2000, întrucât are calitatea de refugiat.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în data de 25 martie 2008, a depus,

la Casa Județeană de Pensii Sălaj, cerere pentru acordarea drepturilor de refugiat,

dar neprimind niciun răspuns, în data de 18 martie 2009, s-a prezentat la sediul

pârâtei, aceasta comunicându-i că cererea sa a fost respinsă.

În

aceste condiții, reclamantul apreciază că hotărârea pârâtei este nelegală, deoarece

nu cuprinde motivele pentru care i s-a respins solicitarea, având în vedere faptul

că a depus actele doveditoare, inclusiv declarații de martori autentificate de notarul

public, pentru recunoașterea calității de refugiat pentru perioada 1940-1945, astfel

cum impun dispozițiile O.G. nr. 105/1999.

Pârâta

Casa Județeană de Pensii Sălaj, prin întâmpinarea formulată, a solicitat instanței

respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, deoarece, în dovedirea susținerilor

sale, reclamantul nu a prezentat nicio dovadă cu acte și, mai mult, declarațiile

martorilor, date în fața notarului public, sunt sumare, neconducînd la concluzia

existenței persecuției reclamantului și a familiei acestuia.

Curtea

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 297 din 15 iunie 2009, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și

a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada

15 septembrie 1940-06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

începând cu data de 01 aprilie 2008.

Instanța

a reținut că soluția se impune, în raport cu probele administrate și cu dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva

susmenționatei sentințe, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Județeană

de Pensii Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând,

în temeiul art. 304 pct. 9, modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii

acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta

a susținut că, în mod eronat, prima instanță a admis acțiunea reclamantului numai

în temeiul unor declarații testimoniale și în absența unui înscris autentic sau

sub semnătură privată, așa cum impun prevederile art. 1191 alin. (1) C. civ., întrucât,

în cauză, se tinde la obținerea unor drepturi (indemnizație) în valoare mai mare

de 250 RON.

S-a

mai arătat că, intimatul-reclamant nu se încadrează în prevederile actului normativ

invocat, deoarece nu a dovedit că motivele refugiului său au fost de natură etnică.

Analizând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate

de recurentă, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este legală

și temeinică.

Potrivit

prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost completată și

modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român,

care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până

la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă

localitate decât cea de domiciliu.

Prin

persoană strămutată în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002

privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost

obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

În

mod eronat recurenta-pârâtă susține că intimatul-reclamant nu s-ar afla în această

situație.

Astfel,

din declarațiile autentice ale martorilor B.A. și D.L., ei înșiși beneficiari ai

Legii nr. 189/2000, și declarațiile judiciare ale martorilor C.I. și B.A., coroborate

cu actele de stare civilă ale reclamantului, rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile

art. 4 din H.G. nr. 127/2002 că, în luna septembrie 1940, intimatul-reclamant, împreună

cu familia sa s-au refugiat din comuna Cizer, județul Sălaj, în localitatea Dîngău

Mare, județul Cluj, datorită persecuțiilor exercitate pe criterii etnice asupra

populației din Ardealul de Nord, de către trupele maghiare de ocupație.

În

consecință, față de dovezile existente la dosar, se reține că sentința este legală

și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj împotriva sentinței civile

nr. 297/CA din 15 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009.