ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3423/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Iași, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 201/CA din 16

noiembrie 2009. a admis acțiunea formulată de reclamanta G.S. În contradictoriu

cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, a anulat hotărârea nr. 2754/R din 30

iunie 2009, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să emită o nouă

hotărâre prin care să recunoască reclamantei beneficiul drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 1 aprilie 1942- 1 decembrie 1942, începând

cu 1 ianuarie 2009.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că din probatoriul administrat, respectiv adeverința nr. 471 fin 21

octombrie 2008 emisă de Primăria comunei Calatele, conform căreia locuitorii

satelor

Butelii,

ce au fost

localități de frontieră cu Ungaria, au fost obligați ..să se retragă in munți. În

satele învecinate Răchitele, Calatele, Pădure, Dealu Negru. Belis" pe la

cunoștințe sau rude, declarațiile de martori, autentificate, depuse la dosar,

declarații date de persoane ce sunt ele însele, beneficiare ale dispozițiilor

Legii nr. 189/2000, precum și de declarația dată în fața instanței de martorul S.I.

De asemenea beneficiar al Legii nr. 189/2000, și care a depus mărturie și

pentru fratele reclamantei G.G.I

.

căruia pârâta i-a recunoscut calitatea de persoană persecutată, reiese faptul

că reclamanta îndeplinește condițiile legale pentru acordarea drepturilor

solicitate, suferind persecuții de natură etnică, ca urmare a regimurilor

instaurate în România cu începere de la 1 martie 1945, în sensul Legii nr. 189/2000.

A mai reținut instanța faptul că, deși

pârâta a recunoscut unui membru din

familia

reclamantei,

respectiv G.G.I., calitatea de beneficiar ai Legii nr. 189/2000 pentru

intervalul 1 aprilie - 1942

1 decembrie 1942.

În baza declarației aceluiași martor S.I. a depus mărturie și pentru

reclamanta, aceasta refuză să recunoască acest beneficiu reclamantei.

ajungându-se astfel ea. În speță, persoane ce au probat calitatea de

beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189 2000 să depună mărturie pentru

persoane despre care au afirmat că s-au aliat în aceeași situație de fapt, iar

comisia abilitată de lege să v

erifice

aceste aspecte să-și

însușească aceste depoziții în mod diferențiat, deși toți solicitanții s-au aliat

în aceeași localitate la momentul producerii faptului istoric invocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâta solicitând casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea

acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

In motivare, recurenta a susținut, în

esență, faptul că soluția primei instanțe este una greșită, având în vedere

faptul că niciunul din martorii care au declarat pe proprie răspundere că are

cunoștință de evenimentele relatate, nu au făcut dovada că s-a aflat în aceeași

situație cu solicitanta, acești martori dovedindu-și, de altfel, propria

situație tot eu declarații de martori iar nu cu acte oficiale, prima instanța

apreciind în mod greșit faptul că atâta timp cât unuia dintre membrii familiei

i s-a recunoscut calitatea de persoană refugiată, se presupune că toți s-au

aflat într-o situație identică, în condițiile în care fiecare solicitant

trebuie să-și dovedească cererea de refugiat în mod individual.

Recursul este nefondat și urmează a fi

respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999. aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie

a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Dovada încadrării în situația

prevăzută de lege se poate face. în conformitate cu dispozițiile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele metodologice de aplicare a

ordonanței aprobate prin H.G. nr. 127/2000. cu acte oficiale sau. în lipsa

acestora, cu declarații de martori, dispozițiile legale sus menționate

neimpunând niciun fel de alte condiții eu privire la mijloacele de probă

reglementate de legea specială.

In speță, sunt realizate aceste

exigențe ale legii întrucât martorii ale căror declarații autentificate se află

la dosar, au fost unanimi în susținerile lor potrivit cărora comuna Calată a fost

sat de graniță între România și Ungaria, fapt ce a generat persecuții etnice

din partea autorităților maghiare de ocupație și a determinat părăsirea

localității și refugierea locuitorilor în localitatea Scrind Răchitele, între

aceștia aflându-se intimata împreună cu familia sa.

Așa fiind, se constată că instanța de

fond a apreciat în mod temeinic și legal ca fiind îndeplinite în cauză

cerințele Legii nr. 189/2000.

Mai mult, astfel cum în mod judicios a

reținut și prima instanță, faptul că un alt membru al familiei

intimatei-reclamante beneficiază de prevederile Legi nr. 189/2000, acestuia

fiindu-i stabilită deja calitatea de persoană refugiată în sensul acestei legi,

nu poate fi privit decât ca un argument suplimentar al temeiniciei cererii

reclamantei, astfel încât teza recurentei potrivit căreia faptul că unuia

dintre membrii familiei i s-a recunoscut calitatea de persoană refugiată, nu

trebuie să conducă neapărat la concluzia că toți membrii respectivei familii

s-au aflat într-o situație identică, va fi respinsă ca nefondată.

O acceptare a premizei recurentei ar

echivala de fapt, cu acceptarea

instituirii

unui tratament discriminatoriu între persoane care - deși ca membri ai

aceleiași familii, din punct de vedere istorie nu puteau să se afle decât într-o

situație identică - ar fi tratate diferit. Or, în acest caz. ne-am afla în fața

unei grave nesocotiri atât a celor reținute de Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 558

din

25 octombrie

2005, care. soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

1

din

O.G. nr. 105/1999. a statuat în

sensul că .,toate persoanele aflate in aceeași situație beneficiază de aceleași

drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în

vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice

reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești", dar și a unor principii fundamentale de drept precum:

principiul echității sau principiul egalității în fața legii.

În consecință, pentru motivele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată,

ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Iași împotriva sentinței nr. 201.CA din 16 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 iunie 2010.