ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3423/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 201/CA din 16 noiembrie 2009. a admis acțiunea formulată de reclamanta G.S. În contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, a anulat hotărârea nr. 2754/R din 30 iunie 2009, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 1 aprilie 1942- 1 decembrie 1942, începând cu 1 ianuarie 2009. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din probatoriul administrat, respectiv adeverința nr. 471 fin 21 octombrie 2008 emisă de Primăria comunei Calatele, conform căreia locuitorii satelor Butelii, ce au fost localități de frontieră cu Ungaria, au fost obligați ..să se retragă in munți.

În satele învecinate Răchitele, Calatele, Pădure, Dealu Negru. Belis" pe la cunoștințe sau rude, declarațiile de martori, autentificate, depuse la dosar, declarații date de persoane ce sunt ele însele, beneficiare ale dispozițiilor Legii nr. 189/2000, precum și de declarația dată în fața instanței de martorul S.I. De asemenea beneficiar al Legii nr. 189/2000, și care a depus mărturie și pentru fratele reclamantei G.G.I . căruia pârâta i-a recunoscut calitatea de persoană persecutată, reiese faptul că reclamanta îndeplinește condițiile legale pentru acordarea drepturilor solicitate, suferind persecuții de natură etnică, ca urmare a regimurilor instaurate în România cu începere de la 1 martie 1945, în sensul Legii nr. 189/2000.

A mai reținut instanța faptul că, deși pârâta a recunoscut unui membru din familia reclamantei, respectiv G.G.I., calitatea de beneficiar ai Legii nr. 189/2000 pentru intervalul 1 aprilie - 1942 1 decembrie 1942. În baza declarației aceluiași martor S.I. a depus mărturie și pentru reclamanta, aceasta refuză să recunoască acest beneficiu reclamantei. ajungându-se astfel ea. În speță, persoane ce au probat calitatea de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189 2000 să depună mărturie pentru persoane despre care au afirmat că s-au aliat în aceeași situație de fapt, iar comisia abilitată de lege să v erifice aceste aspecte să-și însușească aceste depoziții în mod diferențiat, deși toți solicitanții s-au aliat în aceeași localitate la momentul producerii faptului istoric invocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta solicitând casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. In motivare, recurenta a susținut, în esență, faptul că soluția primei instanțe este una greșită, având în vedere faptul că niciunul din martorii care au declarat pe proprie răspundere că are cunoștință de evenimentele relatate, nu au făcut dovada că s-a aflat în aceeași situație cu solicitanta, acești martori dovedindu-și, de altfel, propria situație tot eu declarații de martori iar nu cu acte oficiale, prima instanța apreciind în mod greșit faptul că atâta timp cât unuia dintre membrii familiei i s-a recunoscut calitatea de persoană refugiată, se presupune că toți s-au aflat într-o situație identică, în condițiile în care fiecare solicitant trebuie să-și dovedească cererea de refugiat în mod individual.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999. aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945. a avut de suferit persecuții din motive etnice după cum urmează: lit. e) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Dovada încadrării în situația prevăzută de lege se poate face. în conformitate cu dispozițiile art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele metodologice de aplicare a ordonanței aprobate prin H.G. nr. 127/2000.

cu acte oficiale sau. în lipsa acestora, cu declarații de martori, dispozițiile legale sus menționate neimpunând niciun fel de alte condiții eu privire la mijloacele de probă reglementate de legea specială. In speță, sunt realizate aceste exigențe ale legii întrucât martorii ale căror declarații autentificate se află la dosar, au fost unanimi în susținerile lor potrivit cărora comuna Calată a fost sat de graniță între România și Ungaria, fapt ce a generat persecuții etnice din partea autorităților maghiare de ocupație și a determinat părăsirea localității și refugierea locuitorilor în localitatea Scrind Răchitele, între aceștia aflându-se intimata împreună cu familia sa. Așa fiind, se constată că instanța de fond a apreciat în mod temeinic și legal ca fiind îndeplinite în cauză cerințele Legii nr. 189/2000.

Mai mult, astfel cum în mod judicios a reținut și prima instanță, faptul că un alt membru al familiei intimatei-reclamante beneficiază de prevederile Legi nr. 189/2000, acestuia fiindu-i stabilită deja calitatea de persoană refugiată în sensul acestei legi, nu poate fi privit decât ca un argument suplimentar al temeiniciei cererii reclamantei, astfel încât teza recurentei potrivit căreia faptul că unuia dintre membrii familiei i s-a recunoscut calitatea de persoană refugiată, nu trebuie să conducă neapărat la concluzia că toți membrii respectivei familii s-au aflat într-o situație identică, va fi respinsă ca nefondată. O acceptare a premizei recurentei ar echivala de fapt, cu acceptarea instituirii unui tratament discriminatoriu între persoane care - deși ca membri ai aceleiași familii, din punct de vedere istorie nu puteau să se afle decât într-o situație identică - ar fi tratate diferit.

Or, în acest caz. ne-am afla în fața unei grave nesocotiri atât a celor reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, care. soluționând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999. a statuat în sensul că .,toate persoanele aflate in aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești", dar și a unor principii fundamentale de drept precum: principiul echității sau principiul egalității în fața legii.

În consecință, pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Iași împotriva sentinței nr. 201.CA din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2010.