ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1979/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sălaj, anularea hotărârii nr. 5775 din mai 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 deoarece a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de către autoritățile care s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 488 din 21 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 5775 din mai 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 06 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 aprilie 2009. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, potrivit declarațiilor autentificate ale martorilor G.I.

și P.V., ei înșiși beneficiari ai Legii nr. 189/2000, reclamanta, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Valea Ungurului, județul Sălaj, în localitatea Turda, județul Cluj, urmare a persecuției etnice suferite din partea autorităților maghiare de ocupație, în perioada septembrie 1940 - octombrie 1945. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, Casa Județeană de Pensii Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Î n motivare, s-a susținut că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în cauză fiind vorba de acte juridice - prezentarea la notar cu martori în vederea obținerii calității de refugiat și obținerea de indemnizații în valoare de până la 500 de Ron, așadar a unor acte juridice cu o valoare de peste 0,025 Ron.

Recurenta mai susține că refugiul nu a fost determinat de persecuții etnice ce s-ar fi exercitat asupra reclamantei, ci de teama ca persecuțiile ce se exercitau în acea vreme asupra țiganilor și evreilor ar putea să se exercite și asupra sa, astfel că declarațiile date în cauză nu stabilesc fără putință de tăgadă că reclamanta a fost refugiată pe criterii etnice, deci aceasta nu poate beneficia de drepturile pe care le prevede Legea nr. 189/2000. Comisia pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 105/1999, aprobată, prin Legea nr. 189/2000, modificată și completată, a considerat necesar a fi prezentate și alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuție pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantei.

Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată, în altă localitate. în conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2007, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori.

în speță sunt realizate aceste exigențe legale întrucât cei doi martori menționați mai sus, au fost unanimi în susținerile lor, potrivit cărora, motivul refugiului reclamantei, împreună cu familia sa, a fost persecuția etnică instaurată de către autoritățile maghiare după ocuparea Ardealului de Nord ceea ce i-a determinat să-și părăsească domiciliul în toamna anului 1940, întorcându-se acasă doar în octombrie 1945. Pe de altă parte, nu există dispoziții legale potrivit cărora declarațiile de martori sunt nule în funcție de intervalul scurs de la data evenimentelor relatate, iar dispozițiile art. 1191 C. civ. nu sunt incidente în speță, pe de o parte pentru că proba îndeplinirii condițiilor Legii nr. 189/200 se face în conformitate cu dispozițiile expuse și limitative ale art. 4 din legea specială și pe de altă parte deoarece obiectul cauzei nu îl reprezintă un act juridic în sensul dispozițiilor de mai sus din Codul civil.

Așa fiind, se constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite, în speță, cerințele Legii nr. 189/2000 și a admis acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 488 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.