ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4578/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta F.M. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, anularea hotărârii

nr. 2840/R din 30 septembrie 2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la

emiterea unei noi hotărâri prin care să i se recunoască drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în timpul ocupației hortyste a suferit,

împreună cu familia, persecuții etnice pe motiv că în perioada 15 ianuarie

1944-15 decembrie 1944 a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia din

satul Buteni, com. Calată, jud. Cluj, în localitatea Răchitele, jud. Cluj.

Prin sentința nr.

30/CA din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de F.M. și a obligat pârâta

să emită reclamantei hotărârea de stabilire a calității de beneficiar al Legii

nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru intervalul 15 ianuarie 1944-15

decembrie 1944, începând cu luna ianuarie 2009.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că din declarațiile martorilor și din

adeverința 3636 din 08 septembrie 2008 a Primăriei Calatele, rezultă că în

perioada anilor 1940-1944, locuitorii satelor Buteni și Calată au fost

obligați, din cauza luptelor de frontieră, să se retragă în munți, în satele

Răchitele și Călățele, unde aveau rude sau cunoștințe.

A mai reținut că

instanța nu poate cenzura corectitudinea hotărârilor emise de terțe organe

administrative, respectiv Casele Județene de Pensii din București și Neamț în

beneficiul martorilor ce au testat în favoarea reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Iași, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține, în

esență, că petenta și-a probat pretențiile doar cu acte neoficiale, iar

persecuția etnică nu a fost dovedită având în vedere că atât localitatea de unde

s-a refugiat reclamanta, cât și cea de refugiu erau sub jurisdicția statului

român, adevăratul motiv al plecării familiei reclamantei din localitatea de

domiciliu fiind cel al apropierii liniei frontului.

Recursul este

întemeiat.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază

persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit

persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în

altă localitate.

Din conținutul

textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă

tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în

perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar

în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr.

127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999.

Prin „persoană

strămutată” în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind

Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate,

din motive etnice”.

Față de dispozițiile

legale menționate, Înalta Curte constată că schimbarea temporară a domiciliului

familiei reclamantei s-a făcut din cauza înaintării liniei frontului, măsura

luată fiind una de protejare a instituțiilor și personalului acestora de

pericolul existent în zona de conflict armat, această măsură neavând nicio

conotație etnică, mai ales că ambele localități se aflau sub jurisdicția

statului român.

În cauză, reclamanta

nu a dovedit că schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea localității de

domiciliu s-ar fi datorat persecuțiilor etnice la care ar fi fost supusă

familia sa, persecuția invocată trebuind probată, ceea ce reclamanta nu a

făcut.

Din actele dosarului

rezultă că schimbarea domiciliului s-a făcut dintr-o localitate aflată sub

autoritatea statului român într-un teritoriu aflat, de asemenea, sub

jurisdicția statului român, în condițiile în care statul român nu și-a

persecutat etnic cetățenii, indiferent de etnia acestora. Se reține, totodată,

că schimbarea domiciliului reclamantei s-a datorat înaintării frontului

sovietic și retragerii trupelor germane, fiind o măsură de protejare a

cetățenilor români, de pericolele existente în zona de conflict armat.

Ca atare, mutarea

dintr-o localitate în alta, din motive personale sau din motive de război nu se

încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

Este de necontestat

că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a

unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile

situației de refugiat, dar legiuitorul, prin O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea mr. 189/2000, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestei

categorii de persoane.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va

fi admis, sentința modificată, iar acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Iași, împotriva sentinței nr. 30/CA din 8

februarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta F.M., ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2010.