ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 883/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții

C.M., S.D.I. și C.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor aplicarea sancțiunii prevăzute de dispozițiile art.

24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și, pe cale de consecință, obligarea

pârâtei de a soluționa în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii ce se va pronunța în cauză, dosarele înregistrate la Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 15034/CC și

33485/CC.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au menționat că prin Dispozițiile nr. 3153, emisă la data

de 30 mai 2006 și nr. 5847 din data de 26 februarie 2007, ale Primăriei

Municipiului Ploiești, s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilele menționate în deciziile anterior precizate,

proprietatea defunctului soț și tată. Ambele acte administrative/decizii, au

fost transmise, spre soluționare potrivit dispozițiilor legale, prevăzute de

legea aplicabilă cauzei, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, fiind înregistrate sub numerele indicate anterior, la

registratura generală a pârâtei.

Au mai arătat

reclamanții că de la această dată, deși au trecut mai mulți ani, pârâta nu a

procedat la verificarea, analizarea și emiterea titlurilor de despăgubire,

această atitudine fiind contrară prevederilor impuse de Legea nr. 247/2005, cu

modificările și completările ulterioare, fapt ce atrage aplicarea sancțiunii

prevăzute la art. 24 cu raportare la art. 1 din Legea contenciosului

administrativ, invocată ca temei de drept în promovarea și susținerea acțiunii

de față.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că nu s-a parcurs procedura

administrativă, care impune, anterior emiterii titlurilor de despăgubiri, mai

multe etape succesive.

instanței de fond

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 4095 pronunțată în data de 8 iunie 2011, a admis acțiunea reclamanților

C.M., S.D.I. și C.C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților - Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în

consecință, a obligat pârâta să procedeze, sub sancțiunea prevăzută la art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată, la soluționarea dosarelor

înregistrate sub nr. 15034/CC și 33485/CC, în termen de treizeci de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a hotărî

astfel, instanța fondului, în esență, a reținut că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, temeiul de drept invocat

de reclamanți în promovarea acțiunii de față, în sensul că orice persoană care

se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către

o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

S-a mai reținut că

reclamanții, prin nesoluționarea în termenul legal și nici într-un termen

rezonabil a cererii lor au fost vătămați într-un drept recunoscut de lege,

derivând din dispozițiile legale anterior menționate.

Deși a trecut o

perioadă mai mare de 3, respectiv 4 ani, cu mult peste termenul cerut imperativ

de lege și peste termenul rezonabil de soluționare a unei cereri, termen impus

constant de practica și jurisprudența CEDO și recent și de instanțele de

judecată naționale, pârâta nu a procedat la parcurgerea și finalizarea

procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 247/2005 (titlul VII).

În ceea ce privește

aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, în sensul celor cerute de reclamanți,

instanța a constatat că dispozițiile precitate nu sunt incidente în speță,

hotărârea judecătorească irevocabilă invocată în cauză vizând emiterea

dispozițiilor/actelor administrative emise de Primăria Municipiului Ploiești și

nu titlul de despăgubire care cade în competența de emitere a A.N.R.P.

înfățișate de autoritatea recurentă

Împotriva sentinței

sus-menționate a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Apreciind că hotărârea

primei instanțe este netemeinică și nelegală, recurenta a dezvoltat, în temeiul

art. 304 pct. 9 cu referire la art. 304

1

C. proc. civ., următoarele

critici în raport de soluția adoptată prin sentința atacată:

- în mod greșit a

reținut instanța că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil

reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, raportat la

etapele ce se impun a fi parcurse în procedura administrativă reglementată prin

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și la ordinea în care sunt trimise dosarele

la evaluare, stabilită prin Decizia nr. 2815/2008 tocmai pentru a nu se încălca

principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite;

- este nelegală

obligația instituită de instanța de fond privind soluționarea dosarelor

reclamanților în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii,

sub sancțiunea aplicării amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie, pe

zi de întârziere, aplicabilă conducătorului unității, în condițiile în care

prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 sunt incidente

numai în situația în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar

autoritatea obligată printr-o astfel de hotărâre nu o pune în executare.

Cum o astfel de

condiție nu este îndeplinită în cauză, aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2)

din legea sus-arătată apare ca nefiind legală;

- instanța de fond,

în mod netemeinic a fixat un termen de 30 de zile în sarcina autorității

recurate pentru soluționarea dosarelor reclamanților, care nu este nici util și

nici posibil a fi respectat dată fiind complexitatea procedurilor de evaluare,

numai apoi urmate de emiterea deciziei de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

considerentele de fapt și de drept relevante ale instanței de recurs

Recursul este fondat

în sensul și pentru considerentele în continuare arătate.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile aduse și față de prevederile legale aplicabile,

Înalta Curte apreciază că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de

art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., vizând imposibilitatea

modificării hotărârii și necesitatea administrării de probe noi, cu referire la

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ceea ce atrage, ca o consecință a admiterii

recursului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Analizând

dispozitivul hotărârii atacate, raportat la considerentele acesteia, Înalta

Curte constată existența unor vădite contradicții. Astfel, deși în

considerentele hotărârii, pe de o parte, se afirmă că dispozițiile art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente, în dispozitiv se stabilește

obligația pârâtei recurente de a proceda, sub sancțiunea prevăzută de art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, la soluționarea dosarelor

înregistrate la autoritatea pârâtă sub nr. 15034/CC și nr. 33485/CC.

Independent de

împrejurarea că există evident o neconcordanță între considerente și

dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acest capăt de

acțiune a reclamanților este întemeiat, iar din alta că nu este întemeiat, ceea

ce atrage incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta

Curte arată că este întemeiată susținerea recurentei în sensul că prevederile

art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile numai în

situația în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă ce nu este pusă

în executare urmare a refuzului autorității.

Întrucât și

reclamanții, în cuprinsul cererii lor de chemare în judecată, admisă în totalitate

după cum rezultă din dispozitivul sentinței supuse controlului judiciar, au

indicat și solicitat expres aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2)

C. proc. civ., Înalta Curte, în lipsa unei motivări care să satisfacă

exigențele art. 261 C. proc. civ., arată că nu pot fi cenzurate dezlegările

instanței de fond.

Se impune așadar

casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în

acest fel fiind respectat dreptul părților la dublul grad de jurisdicție.

Cu ocazia rejudecării,

în temeiul art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., instanța urmează să pună în

discuția părților, spre clarificare, temeiul de drept pe care reclamanții îl

invocă în susținerea pretențiilor lor, după cum va stărui în vederea stabilirii

faptelor și a aplicării corecte a prevederilor legale incidente.

În acest sens vor fi

analizate și celelalte critici ale recurentei, dezvoltate prin motivele de

recurs, ca apărări de fond, ce nu mai pot fi examinate în cadrul procesual de

față, dată fiind soluția adoptată, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

cu referire la art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 4095 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.