ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 970/2012

Decizia nr.

970/2012

Dosar nr. 2636/116/2010

Asupra

recursului de față :

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanta Agenția

Domeniilor Statului București a chemat în judecată pe pârâții C.V., A.I. și T.G.M.,

solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 1.265.377,01 lei

reprezentând despăgubiri datorate pentru acoperirea prejudiciului suferit ca

urmare a unei neexecutări de către Asociația PAS A.M. Buciumeni a obligațiilor

asumate prin contractul de concesiune nr. 76 din 6 decembrie 2000, constând în

plata contravalorii redevenței pentru anii 2001-2004 și a penalităților de

întârziere calculate până la 11 martie 2010 și actualizarea cu indicele de

inflație.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat contractul de concesiune

nr. 78/2000 având ca obiect exploatarea suprafeței de 3098 ha teren agricol cu Asociația PAS A.M. Buciumeni, aceasta având obligația de a plăti o redevență

reprezentând echivalentul a 389 kg de grâu STAS anual. Plata redevenței

reprezenta o clauză contractuală esențială, astfel că neplata ei în 30 de zile

conducea la rezilierea contratului de drept, ceea ce s-a întâmplat cu

contractul de concesiune nr. 78/2000, care a fost reziliat la data de 5 aprilie

2004.

Reclamanta

a mai arătat că Asociația PAS s-a dizolvat prin sentința civilă nr. 851 din 31

mai 2006 a Judecătoriei Oltenița, în baza actului adițional la contractul

constitutiv și statutul Asociației. Întrucât nu a luat cunoștință de dizolvare,

a fost împiedicată să facă demersurile pentru recuperarea sumelor de bani

rezultate din nerespectarea obligațiilor contractuale.

Acțiunea

a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969, art. 998-999 C. civ., art.

1066 C. civ., art. 109, art. 720

1

alin. (1) – (5) C. proc. civ.,

Legea nr. 268/2001, H.G. nr. 626/2001.

Prin

întâmpinare, pârâții au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în

conformitate cu dispozițiile art. 1, art. 7 și art. 8 din Decretul nr.

167/1958.

Tribunalul

Călărași, secția civilă, prin sentința comercială nr. 3024 din 8 noiembrie 2010 a admis excepția prescripției invocată de pârâți și a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru

a dispune astfel, Tribunalul a luat în examinare, cu prioritate excepția

prescripției dreptului material la acțiune și a apreciat că este aplicabil

termenul de prescripție prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958

și nu termenul special de 5 ani prevăzut de O.G. nr. 92/2003.

Tribunalul

a constatat că suma solicitată prin prezenta acțiune nu reprezintă o creanță

fiscală, iar considerentul că reclamanta este o instituție finanțată de la

bugetul de stat nu atrage aplicabilitatea O.G. nr. 92/2003.

De

asemenea, s-a reținut că beneficiul termenului special de 5 ani, prevăzut de

art. 131 din O.G. nr. 92/2003, nu este aplicabil, în cauză nefiind vorba despre

executarea silită, ci de obținerea unui titlu executoriu.

Termenul

de prescripție extinctivă începe să curgă de la data la care reclamanta a

cunoscut paguba, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958. Momentul dizolvării

Asociației nu poate fi considerat drept termenul de început al curgerii

termenului de prescripție, indiferent dacă se apreciază că reclamanta trebuia

să cunoască pe autorul prejudiciului pretins la momentul rezilierii

contractului de concesiune în 2004 sau la momentul dizolvării Asociației PAS A.M.

Buciumeni.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta Agenția Domeniilor Statului, iar

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr.

221 din 26 aprilie 2011 a respins apelul formulat de reclamantă.

Curtea

a apreciat ca nefondat apelul reclamantei în raport de dispozițiile art. 998

-999 C. civ., care consacră temeiul răspunderii civile delictuale. Dreptului la

acțiune pentru recunoașterea creanței A.D.S. i se aplică termenul general de

prescripție prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, care conform

art. 7 alin. (1) teza I și art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 începe să

curgă de la data când păgubitul a cunoscut paguba, cât și cel care răspunde de

ea.

În

cauza de față, a constatat Curtea, că paguba a fost generată de neexecutarea

contractului de concesiune, care s-a produs la data la care A.D.S a știut că

obligația convențională nu a fost și nu va fi executată de către Asociația PAS A.M.

Buciumeni, care corespunde datei la care reclamanta a notificat asociației

intenția sa de reziliere a contractului prin adresa nr. 13391 din 5 aprilie

2004.

Curtea

a mai arătat că evenimentul dizolvării și radierii Asociației PAS A.M.

Buciumeni și momentul la care ADS a luat cunoștință de acest fapt nu au

relevanță în aprecierea cursului prescripției.

Curtea

nu a reținut ca fondată susținerea privind întreruperea cursului prescripției,

prin plata efectuată la data 14 iulie 2005, întrucât întreruperea cursului

prescripției nu provine de la cel în folosul căruia curge prescripția, adică de

la pârâți.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI

BUCUREȘTI în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei recurată în sensul admiterii apelului și pe fondul cauzei admiterea

acțiunii și obligarea părâților, în solidar la plata sumei de 1.265.377,01 lei,

reprezentând despăgubiri datorate pentru acoperirea prejudiciului suferit de

subscrisa, ca urmare a neexecutării de către Asociația PAS a obligațiilor

asumate.

În

raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurenta a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în

sensul că prin întâmpinare, a fost invocată excepția necompetenței funcționale

a secției comerciale a Curții de Apel București, excepție respinsă de către

instanță. Criticile recurentei se referă la faptul că argumentația instanței nu

este completă, deoarece nu indică partea care a invocat excepția, și motivele

care au stat la baza formulării acestei convingeri.

Pe

fond, arată că excepția necompetenței funcționale a fost în mod incorect

respinsă.

În

raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta a arătat că prescripția aplicabilă este cea prevăzută de art. 7 alin.

(1) teza I și art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care începe să curgă

de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba.

Eroarea

comisă de către instanța de apel a constat în faptul că nu s-a făcut distincție

între debitul înregistrat de concesionară și prejudiciul suferit ca urmare a

faptei ilicite a intimaților, care au decis radierea și dizolvarea acesteia, în

calitate de membrii ai organului de conducere.

Deci

temeiul dreptului aplicabil este cel al răspunderii civile delictuale, momentul

de început al curgerii termenului fiind 25 martie 2008, când a fost comunicată

reclamantei adresa Judecătoriei Oltenița cu privire la dizolvarea Asociației.

Din

acest punct de vedere, recurenta arată că demersul intimaților întrunește

condițiile faptei ilicite, reclamanta fiind îndreptățită la recuperarea

prejudiciului, acțiunea fiind introdusă cu respectarea termenului de

prescripție, raportat la termenul general de 3 ani, sau la cel special de 5

ani.

Recursul

este nefondat.

1.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; ,,când hotărârea nu conține

motivele pe care se sprijină sau conține motive străine de natura pricinii”.

Din perspectiva acestui motiv s-a

criticat faptul că instanța de apel, nu a indicat argumentele care au stat la

baza respingerii excepției necompetenței funcționale a secției comerciale a

Curții de Apel București.

Critica este nefondată. Din punctul de

vedere al motivului de nelegalitate invocat, recurenta nu a demonstrat faptul

că hotărârea nu ar conține elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (5)

C. proc. civ. și nici care sunt motivele contradictorii sau străine de natura

pricinii care ar duce la nelegalitatea deciziei criticate. În realitate, s-a

criticat respingerea excepției invocată.

Dacă se admite că prin această critică

s-a pus în discuție natura litigiului, trebuie reținut că dezlegarea dată de

către instanța de apel, excepției invocată de către reclamantă este corectă,

având în vedere izvorul pretențiilor solicitate prin cererea de chemare în

judecată, respectiv contractul de concesiune, încheiat între A.D.S. și o terță

persoană juridică.

2.

Revenind la critica din recurs, prin care recurenta a apreciat că hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal și că a fost dată cu aplicarea greșită a

legii, sens în care a indicat art. 304 alin. (9) C. proc. civ., Înalta Curte va

reține că acest motiv de nelegalitate este nefondat, decizia fiind pronunțată

cu referire expresă la textele legale aplicabile speței, iar considerentele nu

comportă niciun echivoc întrucât conduc la soluția de respingere a apelului.

Astfel,

deși recurenta susține că excepția prescripției extinctive trebuia soluționată

în raport de temeiul răspunderii civile delictuale și nu contractuale, Înalta

Curte constată că stabilirea răspunderii aplicabile este determinată de actul

de investire al instanței, prin care s-a solicitat recunoașterea creanței

Agenției Domeniilor Statului și stabilirea sa printr-un titlu care ulterior să

poată fi supus executării.

Deși,

recurenta încearcă să facă distincție între despăgubirile rezultate din

neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul de concesiune, și prejudiciul

solicitat prin prezenta acțiune, care decurge din fapta ilicită a intimaților,

în calitatea lor de membrii ai organului de conducere al Asociației PAS

Buciumeni, Înalta Curte reține că fapta ilicită a fost generată de neexecutarea

contractului de concesiune nr. 76 din 6 decembrie 2000 și constă în redevențe

pe care Asociația PAS le datora concedentei A.D.S. pentru anii contractuali

2001-2004. Deci, această pagubă are natură juridică contractuală, iar plasarea

ei în afara sferei contractuale este lipsită de temei juridic.

În

concluzie, acțiunii promovată de către reclamantă i se aplică termenul general

de prescripție a dreptului la acțiune, de 3 ani, potrivit art. 1 și art. 3 din

Decretul nr. 167/1958.

Fiind

vorba despre un drept subiectiv pur și simplu, prescripția dreptului la acțiune

începe să curgă de la data la care reclamanta a notificat Asociației PAS A.M.

Buciumeni intenția sa de reziliere, respectiv la data de 5 aprilie 2004.

Susținerea

recurentei privind stabilirea momentului de început al curgerii termenului de

prescripție la data de 25 martie 2008, dată la care a luat cunoștință de

dizolvarea și radierea Asociației PAS, nu poate fi reținută, întrucât paguba

solicitată prin acțiune nu a fost cauzată de această faptă ilicită, pentru a

deveni aplicabile dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prejudiciul

fiind produs în anul 2004, dată la care a fost dispusă rezilierea contractului,

ca urmare a nerespectării clauzei esențiale privind neplata redevenței.

Așa

fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat

recursul

declarat de reclamanta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI BUCUREȘTI împotriva deciziei

comerciale nr. 221 din 26 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 februarie 2012.