ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.09.2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2670/2006

HOTĂRÂRE
28.09.2006
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2670/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 6 ianuarie 2003 reclamanta SC H. SA a chemat în judecată pârâta SC A.

SRL ZIMNICEA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată

la plata sumei de 453.000.000 reprezentând redevență datorată în baza

contractului de asociere în participațiune nr. 181 din 19 aprilie 2000 precum

și penalități de 0,5 % pe zi întârziere începând cu data de 1 noiembrie 2000

pentru contravaloarea cantității de 90.600 kg grâu în cuantum de 826.725.000 lei.

În susținerea pretențiilor

reclamanta a arătat că prin contractul de asociere în participațiune încheiat,

s-a convenit asocierea în vederea realizării unei producții, agricole pe

suprafața de 151 ha teren, pârâta obligându-se să cultive și să recolteze în

condiții optime terenul pus la dispoziție.

Deși participarea la

beneficiile și pierderile asocierii era în proporție de 13,5 % pentru

reclamantă și 86,5 % pentru pârâtă, s-a convenit că reclamanta nu va primi mai

puțin decât echivalentul în lei al cantității de 600 kg grâu calitatea I

STAS/ha la cel mai bun preț existent pe piața internă la momentul începerii

recoltării pentru terenul agricol și 1500 kg/grâu/ha pentru livadă.

Prin actele adiționale din 1

septembrie 2000, valabilitatea contractului a fost prelungită de la data de 19

aprilie 2001 până la 31 octombrie 2001, iar valoarea redevenței a devenit

unică, respectiv 600 kg grâu stas.

Prin apărările făcute pârâta

a ridicat excepția autorității de lucru judecat, precum și excepția prescrierii

dreptului la acțiune, contractul dintre părți fiind încheiat în anul 2000.

Pe fond pârâta a susținut că

nu a putut respecta în totalitate contractul încheiat datorită secetei

excesive, situație constatată de organele abilitate.

Tribunalul Teleorman, prin

sentința nr. 412 din 7 aprilie 2004, a respins excepțiile invocate și de

asemenea a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut în legătură cu excepția inadmisibilității

(prematurității) acțiunii în raport cu adresa nr. 138 din 16 octombrie 2002 și

confirmarea de primire existentă la dosar că au fost respectate dispozițiile art.

720

1

judecat s-a reținut că ordonanța dată cu privire la somația de plată nu are

autoritate de lucru judecat nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201

Pe fondul pricinii, instanța

a înlăturat susținerile reclamantei că forța majoră nu constituie o cauză

exoneratoare de răspundere având în vedere actele de calamitate înregistrate la

D.G.A.I.A. Teleorman.

Conform raportului de

expertiză întocmit în cauză unele culturi nu au furnizat nici o producție în

anul 2000, iar redevența plătită pentru acest an de pârâtă în sumă de

19.500.000 lei este maximul posibil.

Redevența pentru anul 2001

de 224.700.000 lei s-a plătit de către pârâta A.D.S. la solicitarea D.G.A.I.A.

Teleorman întrucât contractul de concesiune în folosul reclamantei, încheiat cu

ADS București fusese reziliat de drept pentru neplata redevenței.

Reclamanta se află în

lichidare juridică iar suprafața de teren a fost scoasă la licitație în baza

căreia s-a încheiat un contract de concesiune cu o terță persoană.

De altfel declanșarea

falimentului a constituit și cauza de încetare a contractului dintre părțile în

cauză.

Împotriva acestei sentințe a

promovat apel reclamanta, prin lichidator judiciar, criticile vizând modul

eronat în care instanța a reținut situația de fapt. Astfel, se susține că

pentru anul 2001 acțiunea a fost respinsă nemotivat pentru această perioadă

nefiind dovedită o cauză exoneratoare de răspundere, și chiar dacă s-ar fi

dovedit seceta, acțiunea nu putea fi respinsă din moment ce prin aceasta s-a

solicitat cantitatea minimă de grâu prevăzută în contract, iar în acesta s-a

convenit participarea reclamantei la pierderi doar în procent de 13,5 %. Seceta

nu a fost prevăzută de părți drept o cauză exoneratoare.

Se mai arată că din

conținutul procesului verbal de punctaj din 12 august 2000 rezultă că pârâta a

deținut sume importante din recolta obținută de pe terenul-livadă. Dacă seceta

din anul 2000 ar fi dus la o pierdere a recoltei de 100 % nu se justifică plata

redevenței către A.D.S.

De asemenea, se susține că

instanța de fond a reținut fără vreo probă scoaterea terenului la licitație și

încheierea unui alt contract, acestea realizându-se pentru o perioadă

ulterioară.

Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 606 din 4 noiembrie 2004, a respins

apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că pentru anul 2001 acțiunea nu a fost

respinsă nemotivat de tribunal în considerentele sentinței reținându-se în mod

expres că pârâta a plătit redevența aferentă anului 2001 către A.D.S., întrucât

contractul de concesiune încheiat cu reclamanta fusese reziliat, situație în

care nu se punea problema invocării sau dovedirii de către pârâtă unei cauze

exoneratoare de răspundere și pentru anul 2001.

Din cuprinsul raportului de

expertiză întocmit în cauză la prima instanță nu rezultă lipsa constatărilor

personale ale expertului, iar concluziile acestuia sunt argumentate în mod

temeinic, în funcție de obiectivele stabilite.

S-a mai reținut că înscrisurile

avute în vedere de prima instanță sunt în măsură să facă în mod concludent

dovada secetei, în special și a altor fenomene meteo care au afectat culturile

în anul 2000.

Chiar dacă seceta nu a fost

prevăzută în mod expres drept o cauză exoneratoare de răspundere în contractul

părților, aceasta constituie o situație de fapt a cărei intervenire a fost

dovedită și de care trebuie legate, în contextul acțiunii și efectele juridice

corespunzătoare, din moment ce în contract nu s-a prevăzut expres ca în cazul unei

astfel de situații se datorează totuși redevența în cuantum minim.

Împotriva acestei soluții, a

declarat recurs, în termen și legal timbrat, reclamanta criticile vizând

aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Astfel, se susține că s-a

făcut o interpretare eronată a contractului de asociere în participațiune,

plata făcută către A.D.S. nefiind liberatorie, intimata fiind terț față de

contractul de concesiune.

De asemenea, se susține că

instanța de apel a reținut seceta drept cauză exoneratoare de răspundere, chiar

dacă aceasta nu a fost prevăzută expres în contract.

Procesul verbal din 31 iulie

2000, nu constituie acordul de voință al ambelor părți contractante atâta timp

cât contractul de asociere în participațiune este nedenunțat.

Recursul este nefondat.

Este adevărat că părțile au

încheiat la data de 19 aprilie 2000 un contract de asociere în participațiune

pe o durată de un an în condițiile stabilite.

Ulterior, la data de 31

iulie 2000, s-a încheiat un proces verbal prin care părțile de comun acord au

stabilit că datorită factorilor climaterici nefavorabili producția a fost

diminuată în procent de 80%, menționându-se în același timp că actul încheiat

constituie motivarea pentru care pârâta intimată nu a achitat integral

redevența.

În aceste condiții, având în

vedere și actele de calamitate înregistrate la D.G.A.I.A. Teleorman, criticile

privind faptul că forța majoră nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere

nefiind prevăzută în contract nu pot fi primite.

S-a făcut o interpretare

corectă a clauzelor contractului, potrivit cărora declanșarea procedurii

falimentului față de una dintre acestea constituie o cauză de încetare a

contractului.

Așa se explică și faptul

achitării redevenței aferentă anului 2001 către A.D.S. la solicitarea

D.G.A.I.A. Teleorman întrucât contractul de concesiune încheiat cu A.D.S.

fusese reziliat, iar întreaga suprafață de teren existentă în patrimoniul

societății a fost scoasă la licitație, încheindu-se contract de concesiune cu altă

societate comercială.

De altfel, instanța de apel

a reținut corect că deși seceta nu a fost prevăzută în mod expres drept o cauză

exoneratoare de răspundere în contract, aceasta constituie o situație de forță

majoră reținută în procesul verbal din 31 iulie 2000 care are valoare

probatorie, înscris ce a constituit voința părților cu referire la contractul

încheiat.

Față de argumentele expuse

toate criticile formulate în cererea de recurs urmează a fi înlăturate și

văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC H. SA prin lichidator judiciar T.M. împotriva deciziei nr. 606

din 4 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 28 septembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-05-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1612/2008
agenții economici în vederea comercializării și prelucrării, comunicat de I.N.S. pentru perioada martie 2000 – iulie 2002. Din corespondența purtată între părți, rezultă că intimata a refuzat să accepte o altă modalitate de determinare a pr
ÎCCJ 2005-11-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5154/2005
âului în raport cu care s-a stabilit plata redevenței, nu era determinat, iar după încheierea contractului nu a existat o cotație pentru grâu la B.R.M. Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Raporturile comerciale
ÎCCJ 2003-11-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3744/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 17 iunie 2003, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 108876/2003, reclama
ÎCCJ 2003-02-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1185/2003
de 100.000 ha, a căror valoare s-a cifrat la suma de 99.060.000 lei. Potrivit convenției părților, prețul lucrărilor trebuia achitat în două tranșe și în două modalități de plată. Astfel, 50% din contravaloarea acestora, respectiv suma de 5
ÎCCJ 2003-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2835/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanta SC R.S. SRL București a solicitat obligarea pârâtei D.G. Călărași la plata sumei de 135.360.900 lei, reprezentând prima la grâu v
Sursă