ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2670/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 ianuarie 2003 reclamanta SC H. SA a chemat în judecată pârâta SC A. SRL ZIMNICEA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 453.000.000 reprezentând redevență datorată în baza contractului de asociere în participațiune nr. 181 din 19 aprilie 2000 precum și penalități de 0,5 % pe zi întârziere începând cu data de 1 noiembrie 2000 pentru contravaloarea cantității de 90.600 kg grâu în cuantum de 826.725.000 lei. În susținerea pretențiilor reclamanta a arătat că prin contractul de asociere în participațiune încheiat, s-a convenit asocierea în vederea realizării unei producții, agricole pe suprafața de 151 ha teren, pârâta obligându-se să cultive și să recolteze în condiții optime terenul pus la dispoziție.

Deși participarea la beneficiile și pierderile asocierii era în proporție de 13,5 % pentru reclamantă și 86,5 % pentru pârâtă, s-a convenit că reclamanta nu va primi mai puțin decât echivalentul în lei al cantității de 600 kg grâu calitatea I STAS/ha la cel mai bun preț existent pe piața internă la momentul începerii recoltării pentru terenul agricol și 1500 kg/grâu/ha pentru livadă. Prin actele adiționale din 1 septembrie 2000, valabilitatea contractului a fost prelungită de la data de 19 aprilie 2001 până la 31 octombrie 2001, iar valoarea redevenței a devenit unică, respectiv 600 kg grâu stas. Prin apărările făcute pârâta a ridicat excepția autorității de lucru judecat, precum și excepția prescrierii dreptului la acțiune, contractul dintre părți fiind încheiat în anul 2000. Pe fond pârâta a susținut că nu a putut respecta în totalitate contractul încheiat datorită secetei excesive, situație constatată de organele abilitate.

Tribunalul Teleorman, prin sentința nr. 412 din 7 aprilie 2004, a respins excepțiile invocate și de asemenea a respins acțiunea reclamantei ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în legătură cu excepția inadmisibilității (prematurității) acțiunii în raport cu adresa nr. 138 din 16 octombrie 2002 și confirmarea de primire existentă la dosar că au fost respectate dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. Referitor la excepția autorității de lucru judecat s-a reținut că ordonanța dată cu privire la somația de plată nu are autoritate de lucru judecat nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. proc. civ. Pe fondul pricinii, instanța a înlăturat susținerile reclamantei că forța majoră nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere având în vedere actele de calamitate înregistrate la D.G.A.I.A.

Teleorman. Conform raportului de expertiză întocmit în cauză unele culturi nu au furnizat nici o producție în anul 2000, iar redevența plătită pentru acest an de pârâtă în sumă de 19.500.000 lei este maximul posibil. Redevența pentru anul 2001 de 224.700.000 lei s-a plătit de către pârâta A.D.S. la solicitarea D.G.A.I.A. Teleorman întrucât contractul de concesiune în folosul reclamantei, încheiat cu ADS București fusese reziliat de drept pentru neplata redevenței. Reclamanta se află în lichidare juridică iar suprafața de teren a fost scoasă la licitație în baza căreia s-a încheiat un contract de concesiune cu o terță persoană. De altfel declanșarea falimentului a constituit și cauza de încetare a contractului dintre părțile în cauză.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamanta, prin lichidator judiciar, criticile vizând modul eronat în care instanța a reținut situația de fapt. Astfel, se susține că pentru anul 2001 acțiunea a fost respinsă nemotivat pentru această perioadă nefiind dovedită o cauză exoneratoare de răspundere, și chiar dacă s-ar fi dovedit seceta, acțiunea nu putea fi respinsă din moment ce prin aceasta s-a solicitat cantitatea minimă de grâu prevăzută în contract, iar în acesta s-a convenit participarea reclamantei la pierderi doar în procent de 13,5 %. Seceta nu a fost prevăzută de părți drept o cauză exoneratoare. Se mai arată că din conținutul procesului verbal de punctaj din 12 august 2000 rezultă că pârâta a deținut sume importante din recolta obținută de pe terenul-livadă.

Dacă seceta din anul 2000 ar fi dus la o pierdere a recoltei de 100 % nu se justifică plata redevenței către A.D.S. De asemenea, se susține că instanța de fond a reținut fără vreo probă scoaterea terenului la licitație și încheierea unui alt contract, acestea realizându-se pentru o perioadă ulterioară. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 606 din 4 noiembrie 2004, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că pentru anul 2001 acțiunea nu a fost respinsă nemotivat de tribunal în considerentele sentinței reținându-se în mod expres că pârâta a plătit redevența aferentă anului 2001 către A.D.S., întrucât contractul de concesiune încheiat cu reclamanta fusese reziliat, situație în care nu se punea problema invocării sau dovedirii de către pârâtă unei cauze exoneratoare de răspundere și pentru anul 2001. Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză la prima instanță nu rezultă lipsa constatărilor personale ale expertului, iar concluziile acestuia sunt argumentate în mod temeinic, în funcție de obiectivele stabilite.

S-a mai reținut că înscrisurile avute în vedere de prima instanță sunt în măsură să facă în mod concludent dovada secetei, în special și a altor fenomene meteo care au afectat culturile în anul 2000. Chiar dacă seceta nu a fost prevăzută în mod expres drept o cauză exoneratoare de răspundere în contractul părților, aceasta constituie o situație de fapt a cărei intervenire a fost dovedită și de care trebuie legate, în contextul acțiunii și efectele juridice corespunzătoare, din moment ce în contract nu s-a prevăzut expres ca în cazul unei astfel de situații se datorează totuși redevența în cuantum minim. Împotriva acestei soluții, a declarat recurs, în termen și legal timbrat, reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Astfel, se susține că s-a făcut o interpretare eronată a contractului de asociere în participațiune, plata făcută către A.D.S. nefiind liberatorie, intimata fiind terț față de contractul de concesiune. De asemenea, se susține că instanța de apel a reținut seceta drept cauză exoneratoare de răspundere, chiar dacă aceasta nu a fost prevăzută expres în contract. Procesul verbal din 31 iulie 2000, nu constituie acordul de voință al ambelor părți contractante atâta timp cât contractul de asociere în participațiune este nedenunțat. Recursul este nefondat. Este adevărat că părțile au încheiat la data de 19 aprilie 2000 un contract de asociere în participațiune pe o durată de un an în condițiile stabilite.

Ulterior, la data de 31 iulie 2000, s-a încheiat un proces verbal prin care părțile de comun acord au stabilit că datorită factorilor climaterici nefavorabili producția a fost diminuată în procent de 80%, menționându-se în același timp că actul încheiat constituie motivarea pentru care pârâta intimată nu a achitat integral redevența. În aceste condiții, având în vedere și actele de calamitate înregistrate la D.G.A.I.A. Teleorman, criticile privind faptul că forța majoră nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere nefiind prevăzută în contract nu pot fi primite. S-a făcut o interpretare corectă a clauzelor contractului, potrivit cărora declanșarea procedurii falimentului față de una dintre acestea constituie o cauză de încetare a contractului.

Așa se explică și faptul achitării redevenței aferentă anului 2001 către A.D.S. la solicitarea D.G.A.I.A. Teleorman întrucât contractul de concesiune încheiat cu A.D.S. fusese reziliat, iar întreaga suprafață de teren existentă în patrimoniul societății a fost scoasă la licitație, încheindu-se contract de concesiune cu altă societate comercială. De altfel, instanța de apel a reținut corect că deși seceta nu a fost prevăzută în mod expres drept o cauză exoneratoare de răspundere în contract, aceasta constituie o situație de forță majoră reținută în procesul verbal din 31 iulie 2000 care are valoare probatorie, înscris ce a constituit voința părților cu referire la contractul încheiat. Față de argumentele expuse toate criticile formulate în cererea de recurs urmează a fi înlăturate și văzând dispozițiile art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC H. SA prin lichidator judiciar T.M. împotriva deciziei nr. 606 din 4 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 septembrie 2006.