ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2670/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2670/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la data de 6 ianuarie 2003 reclamanta SC H. SA a chemat în judecată pârâta SC A.
SRL ZIMNICEA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată
la plata sumei de 453.000.000 reprezentând redevență datorată în baza
contractului de asociere în participațiune nr. 181 din 19 aprilie 2000 precum
și penalități de 0,5 % pe zi întârziere începând cu data de 1 noiembrie 2000
pentru contravaloarea cantității de 90.600 kg grâu în cuantum de 826.725.000 lei.
În susținerea pretențiilor
reclamanta a arătat că prin contractul de asociere în participațiune încheiat,
s-a convenit asocierea în vederea realizării unei producții, agricole pe
suprafața de 151 ha teren, pârâta obligându-se să cultive și să recolteze în
condiții optime terenul pus la dispoziție.
Deși participarea la
beneficiile și pierderile asocierii era în proporție de 13,5 % pentru
reclamantă și 86,5 % pentru pârâtă, s-a convenit că reclamanta nu va primi mai
puțin decât echivalentul în lei al cantității de 600 kg grâu calitatea I
STAS/ha la cel mai bun preț existent pe piața internă la momentul începerii
recoltării pentru terenul agricol și 1500 kg/grâu/ha pentru livadă.
Prin actele adiționale din 1
septembrie 2000, valabilitatea contractului a fost prelungită de la data de 19
aprilie 2001 până la 31 octombrie 2001, iar valoarea redevenței a devenit
unică, respectiv 600 kg grâu stas.
Prin apărările făcute pârâta
a ridicat excepția autorității de lucru judecat, precum și excepția prescrierii
dreptului la acțiune, contractul dintre părți fiind încheiat în anul 2000.
Pe fond pârâta a susținut că
nu a putut respecta în totalitate contractul încheiat datorită secetei
excesive, situație constatată de organele abilitate.
Tribunalul Teleorman, prin
sentința nr. 412 din 7 aprilie 2004, a respins excepțiile invocate și de
asemenea a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de fond a reținut în legătură cu excepția inadmisibilității
(prematurității) acțiunii în raport cu adresa nr. 138 din 16 octombrie 2002 și
confirmarea de primire existentă la dosar că au fost respectate dispozițiile art.
720
1
C. proc. civ. Referitor la excepția autorității de lucru
judecat s-a reținut că ordonanța dată cu privire la somația de plată nu are
autoritate de lucru judecat nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201
C. proc. civ.
Pe fondul pricinii, instanța
a înlăturat susținerile reclamantei că forța majoră nu constituie o cauză
exoneratoare de răspundere având în vedere actele de calamitate înregistrate la
D.G.A.I.A. Teleorman.
Conform raportului de
expertiză întocmit în cauză unele culturi nu au furnizat nici o producție în
anul 2000, iar redevența plătită pentru acest an de pârâtă în sumă de
19.500.000 lei este maximul posibil.
Redevența pentru anul 2001
de 224.700.000 lei s-a plătit de către pârâta A.D.S. la solicitarea D.G.A.I.A.
Teleorman întrucât contractul de concesiune în folosul reclamantei, încheiat cu
ADS București fusese reziliat de drept pentru neplata redevenței.
Reclamanta se află în
lichidare juridică iar suprafața de teren a fost scoasă la licitație în baza
căreia s-a încheiat un contract de concesiune cu o terță persoană.
De altfel declanșarea
falimentului a constituit și cauza de încetare a contractului dintre părțile în
cauză.
Împotriva acestei sentințe a
promovat apel reclamanta, prin lichidator judiciar, criticile vizând modul
eronat în care instanța a reținut situația de fapt. Astfel, se susține că
pentru anul 2001 acțiunea a fost respinsă nemotivat pentru această perioadă
nefiind dovedită o cauză exoneratoare de răspundere, și chiar dacă s-ar fi
dovedit seceta, acțiunea nu putea fi respinsă din moment ce prin aceasta s-a
solicitat cantitatea minimă de grâu prevăzută în contract, iar în acesta s-a
convenit participarea reclamantei la pierderi doar în procent de 13,5 %. Seceta
nu a fost prevăzută de părți drept o cauză exoneratoare.
Se mai arată că din
conținutul procesului verbal de punctaj din 12 august 2000 rezultă că pârâta a
deținut sume importante din recolta obținută de pe terenul-livadă. Dacă seceta
din anul 2000 ar fi dus la o pierdere a recoltei de 100 % nu se justifică plata
redevenței către A.D.S.
De asemenea, se susține că
instanța de fond a reținut fără vreo probă scoaterea terenului la licitație și
încheierea unui alt contract, acestea realizându-se pentru o perioadă
ulterioară.
Curtea de Apel București,
secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 606 din 4 noiembrie 2004, a respins
apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de control judiciar a reținut că pentru anul 2001 acțiunea nu a fost
respinsă nemotivat de tribunal în considerentele sentinței reținându-se în mod
expres că pârâta a plătit redevența aferentă anului 2001 către A.D.S., întrucât
contractul de concesiune încheiat cu reclamanta fusese reziliat, situație în
care nu se punea problema invocării sau dovedirii de către pârâtă unei cauze
exoneratoare de răspundere și pentru anul 2001.
Din cuprinsul raportului de
expertiză întocmit în cauză la prima instanță nu rezultă lipsa constatărilor
personale ale expertului, iar concluziile acestuia sunt argumentate în mod
temeinic, în funcție de obiectivele stabilite.
S-a mai reținut că înscrisurile
avute în vedere de prima instanță sunt în măsură să facă în mod concludent
dovada secetei, în special și a altor fenomene meteo care au afectat culturile
în anul 2000.
Chiar dacă seceta nu a fost
prevăzută în mod expres drept o cauză exoneratoare de răspundere în contractul
părților, aceasta constituie o situație de fapt a cărei intervenire a fost
dovedită și de care trebuie legate, în contextul acțiunii și efectele juridice
corespunzătoare, din moment ce în contract nu s-a prevăzut expres ca în cazul unei
astfel de situații se datorează totuși redevența în cuantum minim.
Împotriva acestei soluții, a
declarat recurs, în termen și legal timbrat, reclamanta criticile vizând
aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.
proc. civ.
Astfel, se susține că s-a
făcut o interpretare eronată a contractului de asociere în participațiune,
plata făcută către A.D.S. nefiind liberatorie, intimata fiind terț față de
contractul de concesiune.
De asemenea, se susține că
instanța de apel a reținut seceta drept cauză exoneratoare de răspundere, chiar
dacă aceasta nu a fost prevăzută expres în contract.
Procesul verbal din 31 iulie
2000, nu constituie acordul de voință al ambelor părți contractante atâta timp
cât contractul de asociere în participațiune este nedenunțat.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că părțile au
încheiat la data de 19 aprilie 2000 un contract de asociere în participațiune
pe o durată de un an în condițiile stabilite.
Ulterior, la data de 31
iulie 2000, s-a încheiat un proces verbal prin care părțile de comun acord au
stabilit că datorită factorilor climaterici nefavorabili producția a fost
diminuată în procent de 80%, menționându-se în același timp că actul încheiat
constituie motivarea pentru care pârâta intimată nu a achitat integral
redevența.
În aceste condiții, având în
vedere și actele de calamitate înregistrate la D.G.A.I.A. Teleorman, criticile
privind faptul că forța majoră nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere
nefiind prevăzută în contract nu pot fi primite.
S-a făcut o interpretare
corectă a clauzelor contractului, potrivit cărora declanșarea procedurii
falimentului față de una dintre acestea constituie o cauză de încetare a
contractului.
Așa se explică și faptul
achitării redevenței aferentă anului 2001 către A.D.S. la solicitarea
D.G.A.I.A. Teleorman întrucât contractul de concesiune încheiat cu A.D.S.
fusese reziliat, iar întreaga suprafață de teren existentă în patrimoniul
societății a fost scoasă la licitație, încheindu-se contract de concesiune cu altă
societate comercială.
De altfel, instanța de apel
a reținut corect că deși seceta nu a fost prevăzută în mod expres drept o cauză
exoneratoare de răspundere în contract, aceasta constituie o situație de forță
majoră reținută în procesul verbal din 31 iulie 2000 care are valoare
probatorie, înscris ce a constituit voința părților cu referire la contractul
încheiat.
Față de argumentele expuse
toate criticile formulate în cererea de recurs urmează a fi înlăturate și
văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC H. SA prin lichidator judiciar T.M. împotriva deciziei nr. 606
din 4 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 28 septembrie 2006.