ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1436/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj,

la data de 26 martie 2010, reclamantul L.G. a chemat în judecată pe pârâtul S.R.,

prin M.F.P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie

obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 500.000 euro, echivalent la

cursul din ziua plății, cu titlu de daune morale și materiale pentru

prejudiciul suferit prin condamnarea sa la 6 ani temniță grea, pedeapsă redusă

la 4 ani prin decret prezidențial, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 890/ F din 26 octombrie 2010,

Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de reclamantul L.G.,

având ca obiect

pretenții, Legea nr. 221/2009.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin

sentința penală nr. 29/1984 pronunțată în Dosarul nr. 24/1984 al Tribunalului

Militar de Mare Unitate Cluj, definitivă prin respingerea recursului conform

Deciziei nr. 118/1984 a Tribunalului Militar București, reclamantul L.G. a fost

condamnat, la pedeapsa de 6 ani închisoare și interzicere pe timp de 5 ani a

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 169 alin. (2) C. pen., respectiv deținere în

afara îndatoririlor de serviciu a unor documente ce constituie secrete de stat.

În considerentele hotărârii s-a reținut că

reclamantul, prin natura și atribuțiile sale de serviciu, a intrat în posesia

unor documente cu caracter de secret de stat, conform H.C.M. nr. 19/1972, pe

care le-a dus și le-a deținut ilegal la domiciliu, încălcând astfel

dispozițiile Legii nr. 23/1971 privind apărarea secretului de stat.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, „Constituie,

de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată, în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru orice alte fapte prevăzute

de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre

scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind

acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor

condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor

împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative

abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu

arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările

și completările ulterioare.

Art. 2 din alin. (1) din O.U.G. nr. 214 /2009,

prevede: Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile

care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii,

cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din

partea celor care au deținut puterea politica; b) militarea pentru democrație

și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente

pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d)

respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea

și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale;

e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de

origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de

avere ori de origine socială. (2) Prevederile prezentei ordonanțe de urgenta nu

se aplica persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor

în cazul cărora s-a dovedit ca au desfășurat o activitate fascista în cadrul

unei organizații sau mișcări de acest fel.

Tribunalul a constatat că fapta săvârșită de către

reclamant și pentru care a fost condamnat, nu se încadrează în textele legale

menționate, astfel încât nu se poate reține caracterul politic al condamnării

reclamantului.

Infracțiunea de divulgare a secretului care

periclitează siguranța statului este prevăzută și în prezent în Codul penal,

respectiv la art. 169, iar o faptă similară celei săvârșite de reclamant ar fi

pedepsită și în actuala reglementare. Prin incriminarea acestei fapte se

urmărește ocrotirea relațiilor sociale referitoare la siguranța statului, care

implică păstrarea cu strictețe a secretului de stat, precum și a altor

documente sau date.

Nu se poate aprecia că scoaterea și deținerea ilegală

a unor documente cu caracter de secret de stat ar echivala cu o oponență fără

echivoc împotriva principiilor statului comunist totalitar, de vreme ce această

infracțiune mai este în vigoare în Codul penal actual, iar condamnări în baza

acestui text legal au fost pronunțate și după 22 decembrie 1989, când nu se mai

poate afirma caracterul totalitar al regimului politic din România.

Este de menționat că reclamantul nu a contestat starea

de fapt reținută în cuprinsul hotărârii de condamnare, ci a invocat faptul că

detenția a fost deosebit de grea, a fost supus unui regim sever și strict, i

s-a refuzat liberarea condiționată, iar efectele condamnării s-au repercutat și

asupra membrilor familiei sale.

Este fără îndoială că orice regim de detenție, și cu

atât mai mult cel anterior anului 1990, presupune în mod obligatoriu o serie de

privațiuni. Aspectele invocate, chiar reale de ar fi, nu schimbă caracterul

condamnării, element esențial al prevederilor art. 1 alin. (3) din această

lege.

Pe de altă parte, prima instanță a reținut că împrejurarea

că reclamantului i s-au acordat despăgubiri în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990,

conform Hotărârii nr. 40/1990 a Comisiei locale pentru aplicarea Decretului – Lege

nr. 118/1990, nu prezintă relevanță în condițiile în care această hotărâre are

caracterul unui act administrativ, fără a se impune cu putere de lucru judecat.

În consecință, având în vedere că nu se poate reține

incidența dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 în ceea ce

privește condamnarea reclamantului, aceasta neavând caracter politic, tribunalul

a constatat că reclamantul nu este îndreptățit la despăgubiri, acțiunea

promovată fiind respinsă ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 181/ A din 18

martie 2011, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamant, fiind

menținută sentința pronunțată de prima instanță.

În considerentele hotărârii, instanța de apel a

reținut că fapta săvârșită de către reclamant pentru care a fost condamnat nu

are caracter politic, dovada constituind-o împrejurarea că ea este în

continuare prevăzută în Codul penal în art. 169, text ce incriminează

divulgarea secretului care periclitează siguranța statului.

Instanța a verificat condițiile în care reclamantul a

fost condamnat, condiții necontestate de acesta și textul incriminator,

ajungând la concluzia legală că nu este vorba de o infracțiune cu caracter

politic, o asemenea faptă fiind sancționată și în prezent.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen

legal,

reclamantul L.G., invocând

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut

că infracțiunea pentru care a fost condamnat a fost de natură politică, așa cum

rezultă din cuprinsul hotărârii penale, precum și din regimul de executare a

pedepsei.

De asemenea, a arătat că instanța de apel nu a

încuviințat proba cu martor, hotărâtoare în dezlegarea corectă a pricinii.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată

următoarele:

Instanța de recurs are doar competența de a verifica

legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt stabilită de

instanțele anterioare.

Modul în care instanțele de fond au interpretat

probele administrate și au stabilit, pe baza acestora, o anumită situație de

fapt nu mai constituie motiv de recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc.

civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a

probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat odată cu intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 138/2000. Așa fiind, critica inserată în motivarea

recursului, referitoare la neîncuviințarea probei cu martori, nu va fi supusă

analizei instanței de recurs.

Deși recurentul a invocat și dispozițiile art. 304 pct.

8 C. proc. civ., se constată că nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a

se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează, interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății.

Deși nu arată expres, recurentul-reclamant critică

decizia recurată ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1 (3)

din Legea nr. 221/2009, care fac trimitere la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999,

susținând că în mod eronat tribunalul și instanța de apel nu au constatat

caracterul politic al condamnării sale pentru fapta prevăzută de art. 169 alin.

(2) raportat la alin. (4) C. pen.

Această critică este însă nefondată, întrucât în mod

legal instanțele de fond și apel au apreciat că reclamantul nu a suferit o

condamnare cu caracter politic, întrucât scopul infracțiunii pentru care acesta

a fost condamnat nu se circumscrie ipotezelor prevăzute în art. 2 alin. (1) din

O.U.G. nr. 214/1999.

Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevede că, pe

lângă ipotezele prevăzute la alin. (1) și (2) din aceeași lege, constituie, de

asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea

penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile

prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru

infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost

dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și

persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de

răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu

modificări și completări, prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și

completările ulterioare.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999,

constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut

drept scop: exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului

personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea

celor care au deținut puterea politică; susținerea sau aplicarea principiilor

democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii

sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de

aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului

comunist; respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,

recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale

și culturale; înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate

sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie

politică, de avere ori de origine socială.

Spre deosebire de dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 221/2009, care prevăd în mod expres și limitativ, prin enumerare,

care anume infracțiuni, pentru care s-a dispus condamnarea persoanelor sunt

considerare a fi condamnări de natură politică, alin. (3) din același text de

lege, cuprinde o reglementare printr-o normă de trimitere, care face referire

la anumite scopuri urmărite prin săvârșirea infracțiunilor respective, scopuri

prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Din analiza acestei reglementări rezultă că

legiuitorul a adoptat criteriul subiectiv pentru a delimita infracțiunile

politice de cele de drept comun, distincția fiind făcută în raport cu

elementele laturii subiective, respectiv mobilul și scopul făptuitorului la

momentul săvârșirii faptei, ceea ce înseamnă că, prin mobilul sau împrejurările

săvârșirii, o infracțiune aparent de drept comun capătă caracter politic.

Tot astfel, din interpretarea textului art. 2 alin. (1)

din O.U.G. nr. 214/1999 rezultă că forma de luptă împotriva regimului totalitar

presupune o atitudine în mod evident activă, de implicare în răsturnarea

regimului comunist sau de contestare a legitimității puterii politice din acea

perioadă.

Or, în cauză, condamnarea reclamantului privește

infracțiunea de

deținere în afara

îndatoririlor de serviciu a unor documente ce constituie secrete de stat, faptă

ce este incriminată și în prezent.

Mai este de reținut și faptul că textul legal în baza

căruia reclamantul a fost condamnat nu se regăsește printre articolele prevăzute

limitativ de Legea nr. 221/2009 la art. 1 alin. (2) lit. a), pentru ca această

condamnare să fie de drept una politică.

Este adevărat că art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009

prevede că instanța poate constata caracterul politic al oricărei alte

condamnări penale a unei fapte săvârșite cu intenție, în sensul art. 2 din O.U.G.

nr. 214/1999. Instanțele anterioare au motivat însă corect că textul menționat

nu este incident în speță deoarece reclamantul, prin comportamentul adoptat, nu

a făcut altceva decât să încalce legea, prin intrarea sa, prin natura și

atribuțiile de serviciu, în posesia unor documente cu caracter de secret de

stat, pe care le-a dus și le-a deținut ilegal la domiciliu, fapt recunoscut de

acesta, astfel cum reiese din hotărârea penală.

Concluzionând, urmează a se reține că instanța de apel

a stabilit, în mod corect, că reclamantul nu a suferit o condamnare cu caracter

politic, pronunțând astfel o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale

incidente pe acest aspect, art. 4 alin. (1) cu referire la art. 1 alin. (3) din

Legea nr. 221/2009, raportat la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Prin urmare, nefiind întrunite cerințele cazului de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul reclamantului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

urmând a fi respinsă și

excepția

nulității recursului invocată de intimatul, pârât S.R., prin M.F.P., deoarece

recurentul a indicat corect hotărârea pe care o atacă, cu respectarea

dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de

intimatul –pârât S.R., prin M.F.P.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul L.G. împotriva deciziei nr. 181/ A din 18 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.