ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1436/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 26 martie 2010, reclamantul L.G. a chemat în judecată pe pârâtul S.R., prin M.F.P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 500.000 euro, echivalent la cursul din ziua plății, cu titlu de daune morale și materiale pentru prejudiciul suferit prin condamnarea sa la 6 ani temniță grea, pedeapsă redusă la 4 ani prin decret prezidențial, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 890/ F din 26 octombrie 2010, Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de reclamantul L.G., având ca obiect pretenții, Legea nr. 221/2009.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 29/1984 pronunțată în Dosarul nr. 24/1984 al Tribunalului Militar de Mare Unitate Cluj, definitivă prin respingerea recursului conform Deciziei nr. 118/1984 a Tribunalului Militar București, reclamantul L.G. a fost condamnat, la pedeapsa de 6 ani închisoare și interzicere pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 169 alin. (2) C. pen., respectiv deținere în afara îndatoririlor de serviciu a unor documente ce constituie secrete de stat. În considerentele hotărârii s-a reținut că reclamantul, prin natura și atribuțiile sale de serviciu, a intrat în posesia unor documente cu caracter de secret de stat, conform H.C.M.

nr. 19/1972, pe care le-a dus și le-a deținut ilegal la domiciliu, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 23/1971 privind apărarea secretului de stat. Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, „Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare. Art. 2 din alin. (1) din O.U.G.

nr. 214 /2009, prevede: Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială.

(2) Prevederile prezentei ordonanțe de urgenta nu se aplica persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit ca au desfășurat o activitate fascista în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel. Tribunalul a constatat că fapta săvârșită de către reclamant și pentru care a fost condamnat, nu se încadrează în textele legale menționate, astfel încât nu se poate reține caracterul politic al condamnării reclamantului. Infracțiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranța statului este prevăzută și în prezent în Codul penal, respectiv la art. 169, iar o faptă similară celei săvârșite de reclamant ar fi pedepsită și în actuala reglementare.

Prin incriminarea acestei fapte se urmărește ocrotirea relațiilor sociale referitoare la siguranța statului, care implică păstrarea cu strictețe a secretului de stat, precum și a altor documente sau date. Nu se poate aprecia că scoaterea și deținerea ilegală a unor documente cu caracter de secret de stat ar echivala cu o oponență fără echivoc împotriva principiilor statului comunist totalitar, de vreme ce această infracțiune mai este în vigoare în Codul penal actual, iar condamnări în baza acestui text legal au fost pronunțate și după 22 decembrie 1989, când nu se mai poate afirma caracterul totalitar al regimului politic din România. Este de menționat că reclamantul nu a contestat starea de fapt reținută în cuprinsul hotărârii de condamnare, ci a invocat faptul că detenția a fost deosebit de grea, a fost supus unui regim sever și strict, i s-a refuzat liberarea condiționată, iar efectele condamnării s-au repercutat și asupra membrilor familiei sale.

Este fără îndoială că orice regim de detenție, și cu atât mai mult cel anterior anului 1990, presupune în mod obligatoriu o serie de privațiuni. Aspectele invocate, chiar reale de ar fi, nu schimbă caracterul condamnării, element esențial al prevederilor art. 1 alin. (3) din această lege. Pe de altă parte, prima instanță a reținut că împrejurarea că reclamantului i s-au acordat despăgubiri în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990, conform Hotărârii nr. 40/1990 a Comisiei locale pentru aplicarea Decretului – Lege nr. 118/1990, nu prezintă relevanță în condițiile în care această hotărâre are caracterul unui act administrativ, fără a se impune cu putere de lucru judecat.

În consecință, având în vedere că nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 în ceea ce privește condamnarea reclamantului, aceasta neavând caracter politic, tribunalul a constatat că reclamantul nu este îndreptățit la despăgubiri, acțiunea promovată fiind respinsă ca neîntemeiată. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 181/ A din 18 martie 2011, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamant, fiind menținută sentința pronunțată de prima instanță. În considerentele hotărârii, instanța de apel a reținut că fapta săvârșită de către reclamant pentru care a fost condamnat nu are caracter politic, dovada constituind-o împrejurarea că ea este în continuare prevăzută în Codul penal în art. 169, text ce incriminează divulgarea secretului care periclitează siguranța statului.

Instanța a verificat condițiile în care reclamantul a fost condamnat, condiții necontestate de acesta și textul incriminator, ajungând la concluzia legală că nu este vorba de o infracțiune cu caracter politic, o asemenea faptă fiind sancționată și în prezent. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul L.G., invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut că infracțiunea pentru care a fost condamnat a fost de natură politică, așa cum rezultă din cuprinsul hotărârii penale, precum și din regimul de executare a pedepsei. De asemenea, a arătat că instanța de apel nu a încuviințat proba cu martor, hotărâtoare în dezlegarea corectă a pricinii.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată următoarele: Instanța de recurs are doar competența de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele anterioare. Modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit, pe baza acestora, o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000. Așa fiind, critica inserată în motivarea recursului, referitoare la neîncuviințarea probei cu martori, nu va fi supusă analizei instanței de recurs.

Deși recurentul a invocat și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezei pe care acest motiv o reglementează, interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății. Deși nu arată expres, recurentul-reclamant critică decizia recurată ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1 (3) din Legea nr. 221/2009, care fac trimitere la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, susținând că în mod eronat tribunalul și instanța de apel nu au constatat caracterul politic al condamnării sale pentru fapta prevăzută de art. 169 alin. (2) raportat la alin. (4) C. pen. Această critică este însă nefondată, întrucât în mod legal instanțele de fond și apel au apreciat că reclamantul nu a suferit o condamnare cu caracter politic, întrucât scopul infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat nu se circumscrie ipotezelor prevăzute în art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999. Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevede că, pe lângă ipotezele prevăzute la alin. (1) și (2) din aceeași lege, constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale; înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.

Spre deosebire de dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009, care prevăd în mod expres și limitativ, prin enumerare, care anume infracțiuni, pentru care s-a dispus condamnarea persoanelor sunt considerare a fi condamnări de natură politică, alin. (3) din același text de lege, cuprinde o reglementare printr-o normă de trimitere, care face referire la anumite scopuri urmărite prin săvârșirea infracțiunilor respective, scopuri prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999. Din analiza acestei reglementări rezultă că legiuitorul a adoptat criteriul subiectiv pentru a delimita infracțiunile politice de cele de drept comun, distincția fiind făcută în raport cu elementele laturii subiective, respectiv mobilul și scopul făptuitorului la momentul săvârșirii faptei, ceea ce înseamnă că, prin mobilul sau împrejurările săvârșirii, o infracțiune aparent de drept comun capătă caracter politic.

Tot astfel, din interpretarea textului art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 rezultă că forma de luptă împotriva regimului totalitar presupune o atitudine în mod evident activă, de implicare în răsturnarea regimului comunist sau de contestare a legitimității puterii politice din acea perioadă. Or, în cauză, condamnarea reclamantului privește infracțiunea de deținere în afara îndatoririlor de serviciu a unor documente ce constituie secrete de stat, faptă ce este incriminată și în prezent. Mai este de reținut și faptul că textul legal în baza căruia reclamantul a fost condamnat nu se regăsește printre articolele prevăzute limitativ de Legea nr. 221/2009 la art. 1 alin. (2) lit. a), pentru ca această condamnare să fie de drept una politică.

Este adevărat că art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevede că instanța poate constata caracterul politic al oricărei alte condamnări penale a unei fapte săvârșite cu intenție, în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999. Instanțele anterioare au motivat însă corect că textul menționat nu este incident în speță deoarece reclamantul, prin comportamentul adoptat, nu a făcut altceva decât să încalce legea, prin intrarea sa, prin natura și atribuțiile de serviciu, în posesia unor documente cu caracter de secret de stat, pe care le-a dus și le-a deținut ilegal la domiciliu, fapt recunoscut de acesta, astfel cum reiese din hotărârea penală.

Concluzionând, urmează a se reține că instanța de apel a stabilit, în mod corect, că reclamantul nu a suferit o condamnare cu caracter politic, pronunțând astfel o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente pe acest aspect, art. 4 alin. (1) cu referire la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, raportat la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999. Prin urmare, nefiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmând a fi respinsă și excepția nulității recursului invocată de intimatul, pârât S.R., prin M.F.P., deoarece recurentul a indicat corect hotărârea pe care o atacă, cu respectarea dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul –pârât S.R., prin M.F.P. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul L.G. împotriva deciziei nr. 181/ A din 18 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.