ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3595/2010

Asupra contestației în anulare

de față,

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială 8063 din 27 iunie 2008

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta D.K.E. prin care a

solicitat instanței să o someze pe pârâta SC O.G. SRL București

la plata sumei de 279.500 ron rezultată ca urmare a nerespectării

contractelor de împrumut încheiate între cele două părți.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței mai sus menționate a fost admis de către

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia

comercială nr. 67 din 6 februarie 2009, potrivit căreia a fost

schimbată în tot sentința în sensul admiterii cererii reclamantei

și obligării pârâtei la plata sumei de 279.500 lei către

reclamantă, cu cheltuieli de judecată în sumă de 12.895 lei.

Pârâta SC O.G. SRL București a

declarat recurs împotriva deciziei mai sus menționate, recurs care a fost

admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, modificată, decizia recurată în sensul respingerii

apelului reclamantei, așa cum rezultă din decizia nr. 907 din 5

martie 2010.

Împotriva acestei decizii a fost

formulată contestația în anulare de către contestatoarea D.K.E.,

în temeiul art. 318 C. proc. civ., contestatoarea considerând că decizia

atacată este consecința unei greșeli materiale.

A precizat că avea aceeași

cetățenie, aceeași adresă cu soțul ei și că

instanța a omis din eroare să analizeze art. 1 și art. 3 din

contractul prenupțial conform cărora viitorii soți adoptă

regimul separării bunurilor așa cum este reglementat de conținutul

art. 153

6

și urm. C. civ. aceștia păstrându-și

proprietatea bunurilor mobile și imobile care le aparțin și a

acelora care ar putea să intre în posesia lor pe viitor în orice moment

iar titlurile și valorile nominale precum și creanțele vor fi

considerate ca aparținând aceluia dintre soți care este titularul

acestora. A mai arătat de asemenea că are domiciliul în Franța

și că niciodată nu a avut domiciliul în România așa cum a

reținut instanța de recurs și că aspectele semnalate sunt

consecința unei greșeli materiale a instanței de recurs constând

în analiza superficială sau trecerea cu vederea a unor probe aflate la

dosar dar mai ales a actelor de stare civilă și a conținutului

convenției, care au condus la neaplicarea dispozițiilor art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 805/1992, respectiv la valabilitatea actelor făcute de

soțul acesteia considerat mandatar legal al ei.

Contestația în anulare este

nefondată.

Art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

reglementează atacarea hotărârilor irevocabile ale instanțelor

de recurs cu contestație în anulare, în situația când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța,

respingând recursului sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau

de casare.

În contestația sa,

contestatoarea a indicat prima teză a articolului mai sus menționat,

astfel încât vor fi analizate motivele invocate raportate la conținutul

sintagmei „greșeală materială” sau „eroare materială” care

nu trebuie să necesite o reexaminare a fondului sau o reapreciere a

probelor ci, trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale

judecării recursului. Eroare materială nu vizează nici acele

greșeli care se pot îndrepta pe calea unei cereri de îndreptare

materială ci, greșeli de fapt, involuntare, realizate prin

confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauze,

care ar avea drept consecință, pronunțarea unei hotărâri

greșite.

Or, în speță, critica

contestatoarei se oprește la o greșeală de judecată,

invocând modul eronat în care instanța de recurs a rezolvat problema

cetățeniei și a domiciliului, precum și eroarea de a

analiza alin. (1) și 3 din convenția matrimonială.

În recurs instanța a analizat

incidența în cauză a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr.

195/1996 raportat la care a rezolvat problemele legate de domiciliul și

cetățenia soților, iar modul de soluționare nici pe departe

nu poate constitui o greșeală materială, involuntară,

realizată prin confundarea unor elemente sau date importante aflate la

dosar soluționarea acestor probleme vizează judecata fondului și

greșeli de judecată, care nu pot fi îndreptate prin contestație

în anulare.

Cu privire la omisiunea de a analiza

art. 1 și art. 3 din Convenție, Curtea constată că nici acestea

nu pot constitui greșeli materiale întrucât vizează problema

reaprecierii probelor, situație care nu poate fi încadrată în

dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Pentru aceste motive

contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de D.K.E. împotriva deciziei nr. 907 din 5 martie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.