ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3595/2010

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială 8063 din 27 iunie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta D.K.E. prin care a solicitat instanței să o someze pe pârâta SC O.G. SRL București la plata sumei de 279.500 ron rezultată ca urmare a nerespectării contractelor de împrumut încheiate între cele două părți. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate a fost admis de către Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 67 din 6 februarie 2009, potrivit căreia a fost schimbată în tot sentința în sensul admiterii cererii reclamantei și obligării pârâtei la plata sumei de 279.500 lei către reclamantă, cu cheltuieli de judecată în sumă de 12.895 lei.

Pârâta SC O.G. SRL București a declarat recurs împotriva deciziei mai sus menționate, recurs care a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, modificată, decizia recurată în sensul respingerii apelului reclamantei, așa cum rezultă din decizia nr. 907 din 5 martie 2010. Împotriva acestei decizii a fost formulată contestația în anulare de către contestatoarea D.K.E., în temeiul art. 318 C. proc. civ., contestatoarea considerând că decizia atacată este consecința unei greșeli materiale. A precizat că avea aceeași cetățenie, aceeași adresă cu soțul ei și că instanța a omis din eroare să analizeze art. 1 și art. 3 din contractul prenupțial conform cărora viitorii soți adoptă regimul separării bunurilor așa cum este reglementat de conținutul art. 153 6 și urm. C. civ.

aceștia păstrându-și proprietatea bunurilor mobile și imobile care le aparțin și a acelora care ar putea să intre în posesia lor pe viitor în orice moment iar titlurile și valorile nominale precum și creanțele vor fi considerate ca aparținând aceluia dintre soți care este titularul acestora. A mai arătat de asemenea că are domiciliul în Franța și că niciodată nu a avut domiciliul în România așa cum a reținut instanța de recurs și că aspectele semnalate sunt consecința unei greșeli materiale a instanței de recurs constând în analiza superficială sau trecerea cu vederea a unor probe aflate la dosar dar mai ales a actelor de stare civilă și a conținutului convenției, care au condus la neaplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 805/1992, respectiv la valabilitatea actelor făcute de soțul acesteia considerat mandatar legal al ei.

Contestația în anulare este nefondată. Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează atacarea hotărârilor irevocabile ale instanțelor de recurs cu contestație în anulare, în situația când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursului sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. În contestația sa, contestatoarea a indicat prima teză a articolului mai sus menționat, astfel încât vor fi analizate motivele invocate raportate la conținutul sintagmei „greșeală materială” sau „eroare materială” care nu trebuie să necesite o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor ci, trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Eroare materială nu vizează nici acele greșeli care se pot îndrepta pe calea unei cereri de îndreptare materială ci, greșeli de fapt, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauze, care ar avea drept consecință, pronunțarea unei hotărâri greșite. Or, în speță, critica contestatoarei se oprește la o greșeală de judecată, invocând modul eronat în care instanța de recurs a rezolvat problema cetățeniei și a domiciliului, precum și eroarea de a analiza alin. (1) și 3 din convenția matrimonială.

În recurs instanța a analizat incidența în cauză a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 195/1996 raportat la care a rezolvat problemele legate de domiciliul și cetățenia soților, iar modul de soluționare nici pe departe nu poate constitui o greșeală materială, involuntară, realizată prin confundarea unor elemente sau date importante aflate la dosar soluționarea acestor probleme vizează judecata fondului și greșeli de judecată, care nu pot fi îndreptate prin contestație în anulare. Cu privire la omisiunea de a analiza art. 1 și art. 3 din Convenție, Curtea constată că nici acestea nu pot constitui greșeli materiale întrucât vizează problema reaprecierii probelor, situație care nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 318 C. proc.

civ. Pentru aceste motive contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de D.K.E. împotriva deciziei nr. 907 din 5 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.