ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4435/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a solicitat suspendarea executării deciziei emise de acesta din urmă, sub nr. 286 din 03 decembrie 2007, până la soluționarea irevocabilă a cauzei. În motivarea cererii reclamantul a arătat că, prin decizia a cărei suspendare o solicită s-a luat măsura suspendării exercitării de către reclamant a profesiei de avocat, pe care o deține în cadrul Baroului de Avocați Teleorman, decizie care este nelegală, iar executarea acesteia ar aduce o pagubă iminentă, ținând seama de situația sa materială.

Reclamantul arată, totodată, că subzistă un caz bine justificat ce derivă din nelegalitatea evidentă a actului, prin aceea ca deciziile emise de Consiliul Baroului Telorman și cel al U.N.B.R., respectiv deciziile nr. 286/2007 și nr. 315 din 08 martie 2008, au fost emise cu încălcarea prevederilor legale, cât timp decizia emisă de Baroul Teleorman s-a luat fără încunoștiințarea reclamantului, iar în cuprinsul deciziei Colegiului U.N.B.R. nu se menționează în cuprinsul acesteia soluția dată cu privire la cererea privind suspendarea executării deciziei emise de Baroul Teleorman.

Prin sentința nr. 1887 din 18 iunie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea și a dispus suspendarea executării celor două decizii, iar prin decizia nr. 1632 din 24 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ, casată sentința recurată și trimisă cauza, spre rejudecare, a aceleiași instanțe în considerarea faptului că cererea a fost soluționată fără citarea emitentului deciziei nr. 286/2007, anume Baroul Telorman, care are legitimare procesuală pasivă. În rejudecare, Curtea de Apel Bucurtești, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3598 din 30 octombrie 2010 a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Teleorman.

Prin aceeași sentință, instanța a obligat reclamantul la plata către pârâta U.N.B.R. a sumei de 800 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Instanța de fond a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Atât din Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989, cât și din cuprinsul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă fără echivoc faptul că exercițiul dreptului unei persoane, fizice sau juridice, de a obține suspendarea provizorie a executării unui act administrativ, este condiționat de îndeplinirea a două condiții cumulative, respectiv condiția existenței unui caz bine justificat și condiția de a se preveni producerea unei pagube iminente, dificil sau imposibil de a mai fi reparată în viitor.

Arată instanța că suspendarea executării actelor administrative constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului. În speță, instanța a constatat că reclamantul nu a furnizat în concret suficiente elemente care, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, să conducă la reținerea că în cauză ar exista un caz bine justificat, continuat de prefigurarea unei pagube iminente. A mai reținut instanța că legalitatea actelor administrative a fost examinată de către instanța de fond în baza plenitudinii de jurisdicție, apreciind că motivele prezentate de reclamant nu creează o aparență de nelegalitate a deciziilor atacate, astfel că prezumția de nelegalitate nu a fost răsturnată.

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs reclamantul C.I.,solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată. Deși nu a structurat motivele de nelegalitate, în esență, recurentul a susținut că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât instanța de fond nu i-a acordat un termen pentru lipsă de apărare pe considerentul că reclamantul este avocat. O altă critică vizează modul de soluționare a cauzei de către instanța fondului pe motive de discriminare pe aspecte rasiale. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ., apreciază că acesta este nefondat. Critica recurentului privind încălcarea, de către instanța de fond, a dreptului său la apărare, este neîntemeiată. Astfel, dreptul de acces la justiție, garantat de către Constituția României, se exercită în condițiile legii și cu respectarea obligațiilor corelative. Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., „părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului.

De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.” În speță, recurentul-reclamant a înțeles să își exercite drepturile procesuale solicitând, prin cererea înregistrată în data de 4 septembrie 2010, amânarea judecării cauzei, ceea ce, însă, nu excludea obligațiile instituite, în sarcina sa, de dispozițiile legale sus-menționate, ca până la termenele acordate să-și angajeze un apărător. Pentru considerente similare nu poate fi reținută nici critica privind modul în care instanța de fond a înțeles să soluționeze cauza, aspectul discriminării pe aspecte rasiale nu poate fi reținut, nefăcând obiectul prezentei cauze.

Pe de altă parte, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării. Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind neîndeplinită condiția „cazului bine justificat” întrucât recurentul-reclamant nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, în cazul actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004. Pentru aceste considerente, neexistând motive de reformare a sentinței instanței de fond, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. îl va respinge ca atare. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva sentinței nr. 3598 din 30 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul să plătească intimatei-pârâte Uniunea Națională a Barourilor din România suma de 1.200 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2010.