ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 844/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2542 din 2 octombrie 2008, a respins cererea formulată de reclamanta SC C. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.J. Teleorman, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 88 din 31 martie 2008 prin care s-a stabilit obligații fiscale suplimentare în cuantum de 598.930 lei.

Prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării deciziei contestate, întrucât, pe de o parte, examinarea sumară a motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă vizând greșita stabilire a obligațiilor bugetare în discuție nu au format convingerea existenței unor indicii temeinice de natură să pună sub semnul îndoielii prezumția de legalitate de care se bucură acest act, iar, pe de altă parte, prin înscrisurile depuse la dosar nu s-a făcut dovada consecințelor pe care se pretinde că le-ar produce executarea deciziei asupra situației economico-financiare a societății reclamante, respectiv imposibilitatea continuării activității prin blocarea conturilor și vânzarea silită a bunurilor din patrimoniu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC C. SRL, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii și, în consecință, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 88 din 31 martie 2008 până la soluționarea irevocabilă a contestației, iar în subsidiar până la soluționarea laturii penale. În motivarea recursului s-a susținut că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a situației de fapt și nu a examinat consecințele declanșării procedurii insolvenței care o va prejudicia iremediabil pe reclamanta - recurentă, această procedură necunoscând instituția întoarcerii executării colective. De asemenea, susține recurenta, examinarea sumară a motivelor contestației atestă faptul că D.G.F.P.J.

Teleorman urmează să efectueze o reverificare și să-și reconsidere punctul de vedere pe baza declarațiilor de impunere nr. 2521 din 31 ianuarie 2002 și 1477 din 27 ianuarie 2003, acte existente la A.F.P. Roșiorii de Vede și descoperite ulterior efectuării controlului, care sunt de natură să schimbe în cea mai mare parte concluziile controlului fiscal în sensul anulării obligației suplimentare de plată a impozitului pe venit și profit, totalizând împreună cu accesoriile peste 400.000 lei. Examinând actele dosarului și criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. și prevederile legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate, care determină principiul executării acestuia din oficiu, constituind el însuși titlu executoriu. Așadar, neexecutarea lui este contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Datorită acestui specific suspendarea executării actului administrativ, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor sale, apare ca o situație de excepție, o atare măsură putând fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de dovedirea cazului bine justificat și de existența unei pagube iminente.

În sensul Legii contenciosului administrativ, cazurile justificate reprezintă, conform art. 2 lit. t), acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă este definitivă, prin art. 2 lit. ș) ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. În speță, prin cererea de suspendare a executării deciziei de impunere au fost invocate o serie de neregularități cu privire la actul în care se consemnează rezultatul inspecției fiscale, precum și necesitatea efectuării unor noi verificări pe baza unor declarații de impunere depuse în termen la organul fiscal, care însă nu au fost avute în vedere datorită unor regretabile erori de arhivare la A.F.P.

Roșiori de Vede. Acestea creează, contrar concluziei primei instanțe, suficiente îndoieli în privința legalității actului contestat în sensul art. 2 lit. t) pentru a se reține, fără antamarea fondului, îndeplinirea condiției privind existența unui caz bine justificat. În plus, executarea sumei aflate în discuție, în condițiile în care societatea reclamantă este o microîntreprindere, ar putea crea, raportat la cuantumul său ridicat, un dezechilibru major în activitatea acesteia și chiar pericolul declanșării procedurii insolvenței. Prin urmare, ținând seama de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente în cauză, Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura de protecție provizorie a suspendării executării deciziei de impunere contestate, până la pronunțarea instanței de fond.

Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, modificându-se în tot hotărârea atacată în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actului contestat, în modalitatea anterior arătată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C. SRL Roșiorii de Vede împotriva sentinței nr. 2542 din 2 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în tot, sentința atacată, în sensul că admite cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 88 din 31 martie 2008 emisă de D.G.F.P.J. Teleorman. Suspendă executarea deciziei sus menționate, până la pronunțarea instanței de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2009.