ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2056/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 noiembrie 2006, reclamanta SC F.S. Videle a solicitat în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 207 din 11 iulie 2006 și a dispoziției nr. 154 din 11 iulie 2006 emise de pârâții M.F.P. – A.N.A.F. și D.G.F.P. a județului Teleorman, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii formulate pentru anularea acestor acte. În motivarea cererii, reclamanta a invocat vădita nelegalitate și netemeinicie a actelor administrative atacate și impactul lor negativ asupra activității generale a societății, respectiv consecința inevitabilă a închiderii sau lichidării societății, ca urmare a imposibilității susținerii financiare a activităților de bază.

În ședința publică de la 1 februarie 2007, pârâtul M.F.P. – A.N.A.F. a invocat excepția tardivității formulării cererii de suspendare în raport de data depunerii contestației la organele fiscale și de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 1 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de tardivitate, a admis cererea și în baza art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 207 din 11 iulie 2006 emisă de A.N.F.P. și a Dispoziției nr. 154 din 11 iulie 2006 emisă de D.G.F.P. a județului Teleorman, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Excepția tardivității cererii a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamanta a formulat cererea în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 și neexercitarea dreptului de a solicita suspendarea în condițiile art. 14 din aceeași lege, o dată cu sesizarea autorității publice emitentă a actului, nu poate conduce la concluzia tardivității cererii de suspendare formulată în cadrul acțiunii în anulare. Suspendarea executării celor două acte administrative atacate a fost dispusă de Instanța de Fond, care a constatat îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 si art. 15 din Legea nr. 554/2004. Referitor la existența unui caz bine justificat, Instanța de Fond a avut în vedere că reclamanta a invocat o multitudine de elemente de nelegalitate, furnizând argumente juridice aparent valabile în privința nelegalității actelor administrative contestate.

Iminența unei perturbări grave a activității reclamantei prin executarea celor două acte atacate a fost constatată de Instanța de Fond în raport de cuantumul obligației de plată - 3.460.416 RON și de faptul că necesarul de lichidități destinat plății salariilor și furnizorilor este asigurat prin contractul de credit încheiat cu B.C.R. – A.V. Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs pârâții, solicitând modificarea încheierii în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii cererii de suspendare a executării. Recurenții au susținut că a fost greșit admisă cererea intimatei, care nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru că nu s-a dovedit existența unor cazuri bine justificate și pericolul producerii unei pagube iminente.

Referitor la prima condiție, s-a arătat că nu există motive temeinice și evidente, care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actelor administrative atacate și care să ducă la răsturnarea prezumției de legalitate și de veridicitate de care beneficiază actul administrativ. Recurenții au susținut că intimata nu a dovedit nici îndeplinirea celei de-a doua condiții privind pericolul producerii unei pagube iminente și ireparabile, pentru că nu a început executarea silită, iar în cazul anulării actelor, are posibilitatea recuperării sumelor încasate. Recurenta D.G.F.P. a județului Teleorman a criticat și soluția dată excepției de tardivitate a cererii, motivând că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul de depunere a cererii de suspendare este același cu termenul de sesizare a organului competent cu soluționarea contestației.

În raport de data de 30 noiembrie 2006, la care a fost investită Instanța și de data de 10 august 2006, la care s-a formulat contestație la organele fiscale, recurenta a arătat că au fost încălcate prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și că se impunea admiterea excepției de tardivitate a cererii. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente: Instanța de Fond a soluționat corect excepția de tardivitate a cererii de suspendare a executării, având în vedere că intimata - reclamantă a invocat dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestei reglementări, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată Instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

În cauză, cererea de suspendare a fost formulată la 30 noiembrie 2006, în cadrul acțiunii pentru anularea actelor administrative întocmite de recurenții - pârâți și nu în condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cadrul procedurii prealabile. În consecință, excepția de tardivitate întemeiată pe o altă prevedere legală decât cea care a constituit cauza juridică a cererii formulate de intimată, a fost corect respinsă de Instanța de Fond și este nefondată critica formulată de recurenta D.G.F.P. a Județului Teleorman. Criticile formulate în ambele recursuri cu privire la soluția de suspendare a executării actelor întocmite de recurenții - pârâți vor fi respinse, constatându-se că Instanța de Fond a aplicat corect dispozițiile art. 15 coroborate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, în raport cu dovezile administrate în cauză.

Recurenții au susținut neîntemeiat că în speță nu există un caz bine justificat pentru suspendarea executării. Apărările formulate în dezvoltarea acestui motiv de recurs nu se referă la situația concretă avută în vedere de Instanța de Fond și au caracter general, vizând prezumția de legalitate a actelor administrative, care nu poate fi examinată în cadrul procedurii de suspendare a executării. Nefondat este și motivul de recurs prin care s-a susținut că intimata nu a dovedit îndeplinirea condiției prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru prevenirea unei pagube iminente.

Analizând toate consecințele care se pot produce prin executarea actelor întocmite de recurenții - pârâți până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare, Instanța de Fond a constatat corect existența acestei condiții, prin riscul producerii unei pagube iminente pentru intimată, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență. Cuantumul obligației fiscale stabilite prin actele contestate și efectele plății acestui debit cu privire la lichiditățile necesare pentru plata salariilor și furnizorilor au fost avute în vedere de Instanța de Fond ca dovezi evidente pentru existența pericolului producerii unei pagube iminente și dificil de reparat pentru patrimoniul și întreaga activitate a societății intimate.

Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. și de D.G.F.P. a județului Teleorman împotriva Încheierii din 1 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2007.