ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2056/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30 noiembrie 2006,

reclamanta SC F.S. Videle a solicitat în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004

să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 207 din 11 iulie

2006 și a dispoziției nr. 154 din 11 iulie 2006 emise de pârâții M.F.P. –

A.N.A.F. și D.G.F.P. a județului Teleorman, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a acțiunii formulate pentru anularea acestor acte.

În motivarea cererii,

reclamanta a invocat vădita nelegalitate și netemeinicie a actelor

administrative atacate și impactul lor negativ asupra activității generale a

societății, respectiv consecința inevitabilă a închiderii sau lichidării

societății, ca urmare a imposibilității susținerii financiare a activităților

de bază.

În ședința publică de la 1

februarie 2007, pârâtul M.F.P. – A.N.A.F. a invocat excepția tardivității

formulării cererii de suspendare în raport de data depunerii contestației la

organele fiscale și de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea pronunțată

în ședința publică de la 1 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de tardivitate, a

admis cererea și în baza art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, a

suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 207 din 11 iulie 2006 emisă de

A.N.F.P. și a Dispoziției nr. 154 din 11 iulie 2006 emisă de D.G.F.P. a

județului Teleorman, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Excepția tardivității

cererii a fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamanta a formulat

cererea în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 și neexercitarea dreptului de a

solicita suspendarea în condițiile art. 14 din aceeași lege, o dată cu

sesizarea autorității publice emitentă a actului, nu poate conduce la concluzia

tardivității cererii de suspendare formulată în cadrul acțiunii în anulare.

Suspendarea executării celor

două acte administrative atacate a fost dispusă de Instanța de Fond, care a

constatat îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 si art. 15

din Legea nr. 554/2004.

Referitor la existența unui

caz bine justificat, Instanța de Fond a avut în vedere că reclamanta a invocat

o multitudine de elemente de nelegalitate, furnizând argumente juridice aparent

valabile în privința nelegalității actelor administrative contestate.

Iminența unei perturbări

grave a activității reclamantei prin executarea celor două acte atacate a fost

constatată de Instanța de Fond în raport de cuantumul obligației de plată -

3.460.416 RON și de faptul că necesarul de lichidități destinat plății

salariilor și furnizorilor este asigurat prin contractul de credit încheiat cu

B.C.R. – A.V.

Împotriva acestei încheieri,

au declarat recurs pârâții, solicitând modificarea încheierii în baza art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii cererii de suspendare a executării.

Recurenții au susținut că a

fost greșit admisă cererea intimatei, care nu îndeplinește condițiile

cumulative prevăzute de art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004,

pentru că nu s-a dovedit existența unor cazuri bine justificate și pericolul

producerii unei pagube iminente.

Referitor la prima condiție,

s-a arătat că nu există motive temeinice și evidente, care să creeze o îndoială

puternică asupra legalității actelor administrative atacate și care să ducă la

răsturnarea prezumției de legalitate și de veridicitate de care beneficiază

actul administrativ. Recurenții au susținut că intimata nu a dovedit nici

îndeplinirea celei de-a doua condiții privind pericolul producerii unei pagube

iminente și ireparabile, pentru că nu a început executarea silită, iar în cazul

anulării actelor, are posibilitatea recuperării sumelor încasate.

Recurenta D.G.F.P. a

județului Teleorman a criticat și soluția dată excepției de tardivitate a

cererii, motivând că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

termenul de depunere a cererii de suspendare este același cu termenul de

sesizare a organului competent cu soluționarea contestației.

În raport de data de 30

noiembrie 2006, la care a fost investită Instanța și de data de 10 august 2006,

la care s-a formulat contestație la organele fiscale, recurenta a arătat că au

fost încălcate prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și că se

impunea admiterea excepției de tardivitate a cererii.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele

considerente:

Instanța de Fond a

soluționat corect excepția de tardivitate a cererii de suspendare a executării,

având în vedere că intimata - reclamantă a invocat dispozițiile art. 15 din

Legea nr. 554/2004. Potrivit acestei reglementări, suspendarea executării

actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin

cererea adresată Instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a

actului atacat.

În cauză, cererea de

suspendare a fost formulată la 30 noiembrie 2006, în cadrul acțiunii pentru anularea

actelor administrative întocmite de recurenții - pârâți și nu în condițiile

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cadrul procedurii

prealabile.

În consecință, excepția de

tardivitate întemeiată pe o altă prevedere legală decât cea care a constituit

cauza juridică a cererii formulate de intimată, a fost corect respinsă de Instanța

de Fond și este nefondată critica formulată de recurenta D.G.F.P. a Județului

Teleorman.

Criticile formulate în

ambele recursuri cu privire la soluția de suspendare a executării actelor

întocmite de recurenții - pârâți vor fi respinse, constatându-se că Instanța de

Fond a aplicat corect dispozițiile art. 15 coroborate cu art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/ 2004, în raport cu dovezile administrate în cauză.

Recurenții au susținut

neîntemeiat că în speță nu există un caz bine justificat pentru suspendarea

executării. Apărările formulate în dezvoltarea acestui motiv de recurs nu se

referă la situația concretă avută în vedere de Instanța de Fond și au caracter

general, vizând prezumția de legalitate a actelor administrative, care nu poate

fi examinată în cadrul procedurii de suspendare a executării.

Nefondat este și motivul de

recurs prin care s-a susținut că intimata nu a dovedit îndeplinirea condiției

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru prevenirea unei

pagube iminente.

Analizând toate consecințele

care se pot produce prin executarea actelor întocmite de recurenții - pârâți

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare, Instanța

de Fond a constatat corect existența acestei condiții, prin riscul producerii

unei pagube iminente pentru intimată, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1)

lit. s) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil

cu evidență.

Cuantumul obligației fiscale

stabilite prin actele contestate și efectele plății acestui debit cu privire la

lichiditățile necesare pentru plata salariilor și furnizorilor au fost avute în

vedere de Instanța de Fond ca dovezi evidente pentru existența pericolului

producerii unei pagube iminente și dificil de reparat pentru patrimoniul și

întreaga activitate a societății intimate.

Față de considerentele

expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

atacate, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de A.N.A.F. și de D.G.F.P. a județului Teleorman împotriva Încheierii

din 1 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 aprilie 2007.