ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1084/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 14 noiembrie 2005, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta SC S. SA a solicitat anularea procesului verbal din 22 iunie 2005 emis de D.G.F.P. București, serviciul control fiscal; a deciziei de impunere nr. 115 din 22 iunie 2005 emisă de A.N.A.F. – D.G.F.P. București precum și a deciziei nr. 222 din 16 decembrie 2005 emisă de M.F.P. – D.G.S.C. Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor administrative menționate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Prin încheierea din 20 septembrie 2006, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes a cererii de suspendare invocată de D.G.F.P.

București. A admis cererea reclamantei, a dispus suspendarea executării actelor administrative fiscale până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Instanța a reținut că cererea de suspendare privește decizia de impunere nr. 115/2005 emisă în temeiul procesului – verbal de control, cât și decizia nr. 222/2005, acte administrative supuse cenzurii instanței de contencios administrativ. În același timp s-a apreciat ca fiind făcută dovada îndeplinirii cerințelor impuse de art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/20047. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs D.G.F.P. București și A.N.A.F. susținând în esență că în mod greșit s-au respins excepțiile invocate având în vedere că procesul verbal de control nu este susceptibil de executare prin el însuși, iar decizia de suspendare pronunțată de D.G.S.C.

din cadrul M.F.P. nu face parte din categoria deciziilor prevăzute de art. 188 alin. (2) C. proc. fisc., ce pot fi contestate la instanța de contencios administrativ. Totodată recurentele au susținut că măsura suspendării s-a dispus fără ca în cauză să se fi făcut dovada „cazului bine justificat” și „pagubei iminente” pe care le are în vedere art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Recursurile nu sunt fondate. În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, odată cu acțiunea în anularea actului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, reclamantul poate solicita suspendarea executării actului administrativ, iar instanța o poate dispune până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În speță, SC S. SA a solicitat în cadrul acțiunii în anularea procesului verbal de control și Deciziei nr. 115/2005 emise de A.N.A.F. – D.G.F.P. București precum și a Deciziei nr. 222/2005 emisă de M.F.P., suspendarea executării acestora motivată de posibilitatea producerii unui blocaj financiar și practic de imposibilitatea continuării activității și onorării contractelor aflate în derulare.

În considerarea acestor susțineri și având în vedere că prin procedura executării silite imobiliare pornită de autoritatea fiscală și concretizată prin indisponibilizarea în vederea vânzării a întregului patrimoniu imobiliar al societății, aceasta urmează să înceteze activitatea, fapt ce determină în mod inevitabil producerea de daune rezultate din neonorarea obligațiilor contractuale, disponibilizarea angajaților și imposibilitatea plății salariilor, legal și temeinic s-a apreciat de către instanța fondului ca fiind dovedite atât cazul bine justificat cât și paguba iminentă pe care le condiționează art. 14 al Legii nr. 554/2004.

În ce privește excepțiile inadmisibilității cererii de suspendare și a lipsei de interes în promovarea acesteia, în mod corect instanța fondului le-a respins, considerând că în ce privește decizia de impunere, act administrativ executoriu prin el însuși, fiind emisă în baza procesului-verbal de control, prin suspendarea executării ei, în mod implicit și efectele acesteia se suspendă. În ce privește decizia de suspendare a soluționării contestației, pronunțată de D.G.S.C. din cadrul M.F.P. în procedura administrativă, în conformitate cu dispozițiile art. 186 alin. (4) C. proc. fisc., ea este definită ca făcând parte din categoria „deciziilor de soluționare a contestațiilor”, astfel încât potrivit dispozițiilor art. 188 este supusă controlului instanței de contencios administrativ.

Astfel fiind și având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. și de D.G.F.P. București, împotriva încheierii din 4 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2007.