ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2027/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M.

SA a chemat în judecată pe

pârâtele

SC

S.M.R. SA și SC M.E.I. SA, solicitând obligarea acestora la plata sumei de

3.255.192,7 lei reprezentând contravaloarea fierului vechi și pieselor

recuperate, penalități de întârziere și daune ce nu au putut fi acoperite de

penalități. Prin cerere reconvențională, pârâta SC S.M.R. SA a solicitat

obligarea reclamantei la plata sumei de 22.681.560.735 lei cheltuieli pentru

curățirea vagoanelor.

Reclamanta motivează acțiunea

susținând că prin contractul de prestări servicii încheiat s-a obligat la plata

serviciilor de tăiere și sarjare a vagoanelor dezmembrate, materialele

rezultate rămânând în custodia prestatorului de servicii, care nu le mai poate

restitui întrucât bunurile nu mai există în fapt.

Tribunalul București, prin

sentința comercială nr. 8085 din 26 mai 2009, a respins excepția prescripției

extinctive a dreptului la acțiune și a lipsei calității procesuale pasive, a

admis acțiunea precizată și a obligat pe pârâte în solidar la plata sumei de 7.019.619,58

lei reprezentând contravaloare fier vechi și piese recuperate, la 3.509.809,79

lei, penalități de întârziere și la 37.644,27 lei cheltuieli de judecată și a

anulat ca netimbrată cererea reconvențională a pârâtei SC S.M.R. SA.

Instanța de fond a reținut, în

esență, că în contractele încheiate ambele pârâte sunt semnatare și își asumă

drepturi și obligații iar cursul prescripției a fost întrerupt prin minuta din

14 iulie 2003 care reprezintă un act de recunoaște a datoriei și prin

încheierea Tribunalului Olt prin care s-a dispus inventarierea, contractul nr. 1592

fiind prelungit până la 31 decembrie 2001 iar contractul nr.99, prelungit până

la 31 decembrie 2003.

Pe fond s-a reținut că pârâtele

nu mai pot restitui bunurile aflate în custodie întrucât nu mai există, valoarea

lor fiind calculată pe baza prețului de 98 dolari SUA/tonă, cu care reclamanta

a valorificat fierul vechi în aceeași perioadă, iar penalitățile fiind datorate

în temeiul art.2, 3 din contracte.

Prin sentința comercială nr. 11923

din 27 octombrie 2009, dispozitivul sentinței nr. 8085 din 26 mai 2009 a fost

completat în sensul pârâtelor în solidar la plata sumei de 53.743,45 lei

cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 5 ianuarie

2010 a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale privind acordarea

cheltuielilor de judecată în sumă de 91.387,72 lei.

Cererea de îndreptare a erorii

materiale strecurată în încheierea din 5 mai 2009 privind reprezentarea de

către consilierul juridic R.S. a S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, a fost admisă prin

încheierea din 1 martie 2011.

Curtea de Apel București, prin

decizia comercială

nr. 392 din 14 octombrie 2010 a

admis apelurile pârâtelor

împotriva hotărârilor pronunțate pe care le-a

desființat și a trimis cauza spre rejudecare.

Apelul reclamantei a fost respins

prin aceeași decizie a curții de apel.

Curtea

a reținut în esență că, instanța de fond, prin încheierea din 28 martie 2006

s-a pronunțat asupra excepției prematurității cererii de completare a daunelor,

pentru ca, prin încheierea din 26 mai 2009 să revină asupra ceea ce se

soluționează deja prin încheierea interlocutorie anterioară.

A

mai reținut instanța de apel, că, reclamanta, fără să fi solicitat printr-o

cerere expresă majorarea cuantumului pretențiilor, în contradictoriu cu celelalte

părți, a obținut valoarea pretențiilor majorate, instanța de fond încălcând

principiul oralității și contradictorialității.

În

privind apelului reclamantei, curtea de apel a reținut că în mod justificat s-a

considerat prematur capătul de cerere privind daunele în completare,

concilierea directă fiind încheiată numai pentru contravaloarea fierului vechi

și pieselor recuperate fără nicio mențiune în legătură cu daunele completare.

Împotriva

deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta

susține că prin decizia atacată nu s-a analizat conținutul încheierii din 5 mai

2010, când, în contradictoriu cu celelalte părți reclamanta și-a majorat

pretențiile astfel cum raportul de expertiză a stabilit și a depus în

completare taxa de timbru.

Mai susține recurenta că în mod

greșit curtea de apel nesocotind caracterul devolutiv al apelului nu s-a

pronunțat asupra fondului.

În privința excepției

prematurității capătului de cerere privind suma solicitată cu titlu de daune în

completare, recurenta critică hotărârile instanțelor de fond care, în

aprecierea sa, nu au sesizat că procedura prealabilă a fost îndeplinită, iar

pârâtele nu au invocat vreo vătămare, acest prejudiciu fiind stabilit

contractual pentru repararea integrală a prejudiciului.

Recursul este fondat și va fi

admis pentru considerentele ce se vor expune:

Calea procesuală ordinară de

atac, apelul, reprezintă mijlocul prin care se solicită reformarea hotărârii

instanței ierarhic inferioare, prin rejudecarea pricinii în fond, repunându-se

în discuție problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe.

Prin dispozițiile art. 295 C. proc. civ., efectul devolutiv al apelului are

consecințe asupra mijloacelor puse la dispoziția instanței de apel pentru a

soluționa litigiul pe baza dovezilor administrate la instanța de fond sau prin

refacerea și completarea probatorului.

Motivele care ar putea determina

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, sunt prevăzute de art. 297

C. proc. civ. De aceea, în mod nejustificat decizia

nr.

392/2010 pronunțată de Curtea de Apel București a desființat

sentința

nr. 8085/2009 și nr. 11923/2009 ale Tribunalului București și a trimis spre

rejudecare litigiul.

În mod greșit, instanța de apel a

considerat încălcarea principiului oralității și contradictorialității. Astfel,

prin încheierea din 5 mai 2009 (vol. IV fila 67 a dosarului tribunalului)

părțile prezente dezbat raportul de expertiză, iar reclamanta își majorează

pretențiile depunând și dovada achitării taxei de timbru.

Nerespectarea unei încheieri

interlocutorii de către instanța de fond, nu îndreptățește instanța ierarhic

superioară, în controlul devolutiv, să trimită spre rejudecare, în condițiile

în care nu i-au fost încălcate dispozițiile privind citarea părților, iar

instanța s-a pronunțat intrând în cercetarea fondului.

În privința apelului declarat de

reclamantă, instanța de apel nu a analizat adresa nr. 1328/2005 prin care se

solicită concilierea de către S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, prin care convoacă la

discuții pentru pretențiile izvorând din contravaloarea fierului vechi,

pieselor recuperate și deșeurilor de fontă, actualizate până la data plății

(filele 42 – 43 și 45 vol.I al dosarului tribunalului).

În această măsură va fi analizată

cererea privind recuperarea prejudiciului, considerând și prevederile art. 23

din contracte.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și

Justiție va admite recursul, declarat împotriva deciziei comerciale

nr. 392 din 14 octombrie 2010 pe care o casează și trimite

cauza spre judecată pe fond instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul formulat de reclamanta

S.N.T.F.M. – C.F.R.M.

SA București,

împotriva deciziei Curții de Apel

București nr. 392 din 14 octombrie 2010

, pe care o casează și trimitere

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi,

25 mai 2011.