ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5735/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.V.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D. anularea Hotărârii nr. 129 din 24 mai 2007 emisă de C.N.C.D. și suspendarea executării acesteia până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin hotărârea a cărei anulare o solicită, s-a considerat că aspectele sesizate de S.S. Gherla constituie faptă de discriminare conform art. 2 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare și a recomandat A.V.A.S. să dispună măsurile necesare eliminării efectelor deciziei de neacordare a salariilor compensatorii salariaților S. Gherla SA, disponibilizați în iunie 2006. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4274 din 2 decembrie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că motivul de nelegalitate invocat de reclamantă, referitor la procedura de citare în fața C.N.C.D., este neîntemeiat, fapt reținut și prin decizia instanței de recurs. Referitor la împrejurarea constând în deschiderea procedurii de insolvență față de SC S.V. Gherla SA și desemnarea unui lichidator provizoriu, Curtea a reținut că nu este relevantă sub aspectul legalității hotărârii contestate. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs A.V.A.S. , susținând, în esență, următoarele critici: - În mod nejustificat instanța de fond a reținut că nu este relevant sub aspectul legalității hotărârii contestate faptul că față de SC S.V.

Gherla SA a fost deschisă procedura de insolvență. Astfel, consideră reclamanta că C.N.C.D. nu poate să emită o hotărâre în sarcina A.V.A.S., chiar dacă este sub forma unei recomandări deoarece nu se mai poate dispune nici o măsură față de SC S.V. Gherla SA. Hotărârea C.N.C.D. nr. 129 din 24 mai 2007 a fost dată cu încălcarea art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. În mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanta A.V.A.S. nu a avut calitatea de parte în cauză soluționată de C.N.C.D. astfel că în sarcina autorității pârâte nu exista obligația citării acesteia. Prin sentința atacată nici nu s-a analizat susținerea A.V.A.S. că nu există nici un fapt care să constituie discriminare, nu s-a făcut dovada că la SC S.V.

S.A. va fi disponibilizat personal în iunie 2006 și nu sa analizat situația concretă a societății. În mod nelegal Hotărârea C.N.C.D. nr. 129 din 24 mai 2007 nu a menționat vreun aspect invocat de A.V.A.S. care a fost doar consultată și nu citată în dosarul 315/2006 al C.N.C.D. Instanța de fond nu a analizat că Hotărârea C.N.C.D. nr. 129 este nelegală deoarece nu a sesizat că nu se pot compara cele două disponibilizări de personal din cei doi ani, respectiv din anul 2004 și din anul 2006, deoarece ele au fost făcute în situații distincții. În anul 2006 salariații au fost disponibilizați în baza altui act normativ (Legea nr. 76/2002 și nu O.U.G. nr. 8/2003) care permitea acordarea de salarii compensatorii și deci nu a avut loc nici o discriminare.

În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Prin întâmpinarea depusă în data de 21 decembrie 2010 Cabinetul Individual de Practician de Insolvență C.S., a invocat excepția lipsei capacității de folosință a SC S.V. și a făcut trimitere la sentința comercială nr. 5133 din 5 octombrie 2010 definitivă și executorie. Analizând cererea de recurs, normele legale incidente și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente: În ceea ce privește faptul că SC S.V. S.A. se află în procedura insolvenței și instanța fondului a considerat această chestiune nerelevantă, Înalta Curte reține că într-adevăr din înscrisurile depuse la dosar rezultă că prin sentința comercială nr. 5133/2010 s-a dispus închiderea procedurii falimentului în forma generală a SC S.V.

SA și radierea acesteia din evidențele ORC. Înalta Curte consideră că la data pronunțării Hotărârii C.N.C.D. nr. 129 din 24 mai 2007 era doar deschisă procedura generală de insolvență (prin sentința comercială nr. 3974/C din 3 octombrie 2006) și acest fapt nu împiedica analizarea existenței sau nu a faptelor de discriminare. Această chestiune implică eventual probleme de punere în executare a Hotărârii C.N.C.D. în cadrul procedurii generale de insolvență, S.S.V. având calitatea de creditor. În ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, se reține că acest motiv este nefondat întrucât așa cum a reținut și instanța de fond, părți în cadrul procedurii în fața C.N.C.D.

- în dosarul nr. 315/2006 au fost petentul S.S. și reclamantul SC S.V. Gherla. Prin urmare, A.V.A.S. nu a fost citat în cadrul procedurii prevăzute de art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, fiind însă consultat, i s-a solicitat un punct de vedere privind petiția – având în vedere faptul că acesta era acționar majoritar la SC S.V. Gherla (fila 73 dosar 5967/2/2007 al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Referitor la netemeinicia sentinței de fond prin neanalizarea susținerilor A.V.A.S. se reține că recurenta se contrazice în afirmații. Pe de o parte arată că nu s-au făcut disponibilizări în anul 2006 iar pe de altă parte susține că disponibilizările din anul 2006 au fost diferite față de cele din 2004 având la bază un alt act normativ.

În realitate aceste disponibilizări din anul 2006 au avut loc și trebuiau să aibă regimul prevăzut în Hotărârea nr. 1529 din 18 decembrie 2003 privind aprobarea listei societăților comerciale din portofoliul APAPS - care efectuează concedieri colective – în sensul art. 6 din O.U.G. nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, deoarece SC S.V. S.A. Gherla – se află înscrisă la poziția 7 pe listă. Această situație de fapt a fost analizată corect de C.N.C.D. care a concluzionat ă personalul SC S.V. disponibilizat în anul 2006 – sub aspectul aplicării măsurilor de protecție socială se găsește în situația de comparabilitate cu personalul disponibilizat în anul 2004, având același temei juridic.

Excepția lipsei capacității de folosință a SC S.V. S.A. a fost analizată în contextul motivelor de recurs având în vedere că aptitudinea acestei societăți de a avea drepturi și obligații civile a fost tranșată cu ocazia închiderii procedurii de insolvență – 5 octombrie 2010 după pronunțarea sentinței civile recurate în cauză – 4274 din 2 decembrie 2009, respectiv după pronunțarea Hotărârii C.N.C.D. nr. 129 din 24 mai 2007. Față de cele reținute mai sus, Înalta Curte în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinței civile nr. 4274 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 decembrie 2010.