ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2083/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La 19 decembrie 2003, reclamanta B.P. a

chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Oradea, Ministerul

Finanțelor Publice (în nume propriu și ca reprezentant al Statului Român) și

Banca Națională a României, solicitând anularea Dispoziției nr. 1900 din 27

noiembrie 2003, constatarea îndreptățirii sale la măsuri reparatorii conform

Legii nr. 10/2001 și acordarea efectivă a acestor măsuri.

În motivarea cererii,

întemeiată pe art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, reclamanta a susținut că:

- este moștenitoarea

defuncților Z.B. și Z.E., acționari ai societății anonime Institutul de Credit

al Reuniunii Populare;

- potrivit Legii

pentru comerțul de bănci din anul 1948, toate activele societății menționate,

inclusiv imobilul situat în Oradea, str. A. nr. 5, înscris în C.F. 1620 Oradea,

nr. top 637, au fost preluate de Banca Națională a României;

- prin dispoziția

contestată, Primarul Municipiului Oradea i-a respins nejustificat notificarea

formulată în baza Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Bihor,

secția civilă, prin Sentința nr. 180 din 5 iunie 2008, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Băncii Naționale a României și a respins aceeași

excepție invocată de către Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și

acțiunea.

S-a reținut că:

- imobilul indicat de

reclamantă (compus din casă și teren de 275,6 stj.) a fost dobândit în anul

1942, prin contract de vânzare-cumpărare, de către I.C. Oradea S.A.;

- reclamanta este

moștenitoarea defunctului Z.B., care avea calitatea de acționar al societății

menționate, cu 855 acțiuni;

- potrivit Legii

pentru comerțul de bancă din anul 1948, institutul de credit la care era

acționar antecesorul reclamantei a fost considerat dizolvat de drept și intrat

în stare de lichidare (cu lichidatori numiți de Curtea Superioară Bancară la

propunerea B.N.R.) pentru că în termen de 45 de zile (de la 3 februarie 1948)

nu a obținut noua autorizație de funcționare, necesară înscrierii în registrul

societăților bancare;

- operațiunile de

lichidare s-au desfășurat conform procedurii stabilite prin Decretul nr. 186/1948,

care îi obliga pe lichidatori ca, după depunerea inventarului și bilanțului, să

vândă în bloc sau în parte, inclusiv prin bună învoială, cu acordul Curții

Superioare Bancare, bunurile ce formau activul social al întreprinderilor

bancare și institutelor de credit dizolvate;

- în temeiul acestor

dispoziții, lichidatorii au vândut imobilul cu prețul de 385.000 RON, prin bună

învoială și în baza acordului Curții Superioare Bancare, soților P.C. și P.

(născută S.) A., care și-au intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate

astfel dobândit;

- ulterior, statul a

preluat imobilul de la soții P., și nu de la I.C. Oradea SA, la care era

acționar antecesorul reclamantei;

- în atare situație,

imobilul nu a fost preluat abuziv de la societatea la care era acționar

antecesorul reclamantei, astfel că dispoziția contestată (prin care a fost

respinsă notificarea pe considerentul că notificatoarea nu a făcut dovada

calității de proprietar) este corectă;

- Banca Națională a

României nu este "unitate deținătoare", iar Ministerul Economiei și

Finanțelor nu stă în judecată în nume propriu, ci în calitate de reprezentant

al Statului Român.

Curtea de Apel

Oradea, secția mixtă, prin Decizia nr. 57 din 25 martie 2009, a respins ca

nefondate apelurile declarate de reclamantă și D.G.F.P. Bihor, în reprezentarea

Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru pârâtul Statul Român.

S-a reținut că:

- imobilul a fost

preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în baza unei hotărâri

ministeriale de radiere și dizolvare de drept a instituțiilor de credit;

- pentru calificarea

caracterului preluării trebuie stabilit dacă despăgubirile primite în acel

moment au fost sau nu juste și echitabile;

- reclamanta (căreia,

conform art. 1169 C. civ., îi revine sarcina probei) nu a făcut dovada

încasării de către Statul Român sau B.N.R. a prețului obținut din vânzarea

imobilului în cadrul operațiunilor de lichidare (385.000 RON) și că acționarii

institutului de credit lichidat nu ar fi fost îndestulați rezonabil;

- pe de altă parte,

imobilul în discuție, naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 de la soții

P.C. și A., a făcut obiectul legilor reparatorii;

- potrivit art. 25

din Decretul nr. 31/1954, Statul Român are în cauză calitate procesuală pasivă

și este reprezentat prin Ministerul Finanțelor.

Reclamanta și pârâtul

Statul Român (prin A.N.A.F.-D.G.F.P. Bihor) au declarat recurs, solicitând

modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii propriului apel, schimbării

sentinței și admiterii acțiunii, respectiv admiterii excepției lipsei calității

procesuale pasive.

În motivarea

recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și Primul Protocol

Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamanta a susținut

că:

- admiterea excepției

referitoare la lipsa calității procesuale pasive a B.N.R. este greșită deoarece

această bancă, prin intermediul Comisiei Superioare Bancare, a vândut imobilul

proprietatea I.C.R.P. SA Oradea și a încasat prețul, păstrând banii sau

virându-i la bugetul de stat;

- soluția pronunțată

pe fondul cauzei este greșită pentru că de la regula stabilită prin art. 1169

C. civ. există unele excepții, cum ar fi prezumțiile și faptele negative

nedefinite;

- or, imobilul în

discuție a fost vândut de Comisia Superioară Bancară de pe lângă B.N.R., iar

art. 1294 - 1295 C. civ. instituie prezumția legală că vânzătorul este cel ce

încasează prețul rezultat din vânzare;

- potrivit art. 1202

alin. (1) C. civ., această prezumție legală o dispensa de orice dovadă, sarcina

de a dovedi neîncasarea prețului revenind vânzătorului;

- de altfel,

neprimirea vreunei despăgubiri de către antecesorul său este un fapt negativ

nedefinit și, ca atare, nu poate constitui teză probatorie;

- în cauză operează

așadar prezumția preluării abuzive și fără nicio despăgubire a imobilului inclus

în activul I.C.R.P. SA Oradea ori a contravalorii acestui bun;

- drept consecință,

potrivit art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții Europene, se impune admiterea

acțiunii și despăgubirea sa corespunzător valorii de circulație a imobilului.

Recurentul-pârât și-a

întemeiat recursul tot pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că ambele

instanțe au respins greșit excepția lipsei calității sale procesuale pasive,

care potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 revine doar Primarului

Municipiului Oradea.

Criticile formulate

de recurenta-reclamantă cu privire la modul de soluționare a fondului pricinii

sunt fondate, deoarece:

- imobilul în

discuție a fost înstrăinat în cadrul operațiunilor de lichidare a patrimoniului

instituției private de credit la care era acționar autorul reclamantei,

consecutiv dizolvării de drept impusă în anul 1948 de autoritățile vremii din

considerente de ordin politic;

- înstrăinarea

propriu-zisă nu a avut loc așadar din inițiativa entității proprietare și nu a

fost realizată de propriul personal, ci de lichidatorul numit de o autoritate

publică;

- practic, prin

înstrăinarea imobilului în discuție, lichidatorul a dispus de acest bun, ceea

ce echivalează cu o preluare în fapt;

- pe de altă parte,

în cauză nu s-a făcut nicio dovadă că imobilul a fost înstrăinat la valoarea sa

reală și că lichidatorul care a perfectat vânzarea și, potrivit art. 1294 -

1295 C. civ., a încasat prețul, ar fi remis ulterior banii astfel obținuți

acționarilor instituției private de credit dizolvate;

- în raport de

condițiile concrete în care s-au desfășurat dizolvarea și lichidarea

patrimoniului instituției private de credit proprietare, corelate cu

neacordarea unei despăgubiri juste și echitabile acționarilor acelei entități,

au avut evident caracter abuziv, ceea ce justifică recunoașterea calității

reclamantei de "persoană îndreptățită", conform art. 3 lit. b) din

Legea nr. 10/2001.

Cealaltă critică a

aceleiași recurente este nefondată pentru că, potrivit Legii nr. 10/2001,

B.N.R. nu are nicio atribuție în procedura de soluționare a cererii deduse

judecății.

De asemenea, sunt

nefondate și criticile formulate de recurentul pârât deoarece:

- art. 31 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 10/2001 (în redactarea existentă la data pronunțării

hotărârilor instanțelor de fond și apel) prevedea că persoanele menționate la

art. 3 lit. b) au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent (exclusiv

despăgubiri în condițiile legii speciale), care se propun fie de instituția

publică implicată în privatizarea societății comerciale care a preluat

patrimoniul persoanei juridice (prin decizie motivată), fie de ministrul

finanțelor publice (prin ordin);

- alin. (3) al

aceluiași text a fost modificat prin Legea nr. 302/2009 (publicată la 9

octombrie 2009), în sensul că măsurile reparatorii în echivalent prevăzute la

alin. (1) se propun, prin decizie motivată, doar de către A.V.A.S.;

- potrivit art. II

din Legea nr. 302/2009, în procesele și cererile având ca obiect stabilirea măsurilor

reparatorii în echivalent prevăzute de art. 31 al Legii nr. 10/2001, A.V.A.S.

se substituie și dobândește calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor

Publice și instituțiilor publice implicate.

Așa fiind, conform

art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi

admis, în sensul casării ambelor hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare

la prima instanță, iar recursul pârâtului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta B.P. împotriva Deciziei nr. 57 din 25 martie 2009 a

Curții de Apel Oradea, secția civilă și mixtă, pe care o casează, precum și

Sentința nr. 180/C din 5 iunie 2008 a Tribunalului Bihor, și trimite cauza spre

rejudecare la instanța de fond.

Respinge recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P.

Bihor, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2010.