ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3322/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin sentința nr. 196 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamantul I.F. în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C., Ministerul întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri București, M.D., având ca obiect suspendare executare acte administrative.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat suspendarea executării mai multor ordine emise de către autoritatea pârâtă după cum urmează: Ordinului nr. 84 din 31 martie 2009 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția publică de inspector sef adjunct al fostului Oficiu Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila; Ordinului nr. 794 din 25 mai 2009 prin care a fost numită în funcția de Director coordonator al aceluiași oficiu numitul M.D.; Ordinului nr. 450 din 8 iulie 2009 prin care s-a dispus numirea sa în funcția de Comisar I superior în cadrul aceluiași oficiu. Analizând material probator administrat în cauză și susținerile reclamantului în motivarea cererii de suspendare, instanța a apreciat că aceasta este nefondată urmând să o respingă ca atare.

Instanța a reținut că reclamantul a formulat cererea de suspendare a trei acte administrative, referindu-se și motivând întrunirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 doar la unul dintre acestea. Chiar și în aceste condiții, dezvoltarea și justificarea condițiilor prevăzute de textul menționat nu au fost susținute în nici-un chip de către reclamant, care în dorința de altfel justificată de a-și păstra postul, a solicitat suspendarea tuturor actelor de decizie privitoare la organizarea managementului O.P.C. Brăila.

Pe de altă parte, a reținut instanța de fond, în cererea introductivă reclamantul nu a făcut vorbire și nu a motivat în nici-un chip îndeplinirea cerințelor impuse de lege, nici în privința cazului bine justificat, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, care îl definește ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, dar nici în privința pagubei iminente, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționarii unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În cauza dedusă judecății, fără a prejudeca fondul, Curtea a constatat că nu au fost invocate motive justificate cu privire la suspendarea actului administrativ contestat de reclamant. Î mpotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală. Recurentul a prezentat un istoric al situației de fapt dedusă judecății, arătând că în perioada 31 martie 2009- 03 iulie 2009 s-a aflat în concediu medical, așa cum a dovedit prin actele prezentate la dosarul cauzei, iar intimatul i-a adus la cunoștință, la data de 6 iulie 2009, prin adresa nr. 883/060709, că în funcția de conducere de director coordonator a fost numită o altă persoană, în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. Totodată, prin aceeași adresă i s-a adus la cunoștință că postul deținut de recurentul-reclamant a fost desființat și nu se mai regăsește în statul de funcții al instituției pârâte. Recurentul a precizat că la aceeași dată intimata i-a comunicat preavizul de 30 de zile, cu începere de la data de 01 aprilie 2009, printr-o notificare ce poartă data de 31 martie 2009, precum și Ordinul nr. 84 din 31 martie 2009 prin care s-a dispus eliberarea din funcția publică deținută din motive neimputabile, în temeiul H.G. nr. 284/2009, cu referire la art. 99 din Legea nr. 188/1999. În ordine cronologică a faptelor prezentate, recurentul a arătat că a fost emis ordinul nr. 450 din 8 iulie 2009 prin care intimata a dispus numirea recurentului în funcția publică de execuție de comisar I superior, treapta I de salarizare în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila pe o perioadă nedeterminată de timp.

Recurentul a criticat soluția instanței de fond arătând că în mod greșit s-a reținut că nu a motivat condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 decât pentru unul dintre actele contestate, întrucât instanța nu a precizat pentru care act administrativ a considerat că a invocat motive de suspendare și pentru care act nu a invocat. A precizat în cererea de recurs faptul că a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea ordinului nr. 794 din 25 mai 2009 și își restrânge acțiunea numai la suspendarea ordinului nr. 84 din 31 martie 2009 și a ordinului nr. 450 din 8 iulie 2009, arătând că a motivat, prin acțiunea introductivă, atât cazul bine justificat, cât și paguba iminentă.

Recurentul a precizat că la dosarul cauzei au fost depuse actele pe care se sprijină situația de fapt descrisă în acțiune, s-a arătat modalitatea și condițiile de eliberare din funcție, în perioada în care se afla în concediu medical, fără acordarea preavizului, fără însă a relua motivele invocate în plângerea prealabilă, anexată acțiunii introductive. Recurentul a arătat că, în acțiunea introductivă, a făcut trimitere la motivele prezentate în plângerea prealabilă, iar instanța de fond dacă ar fi apreciat ca insuficientă trimiterea expresă la motivele din plângerea prealabilă, ar fi putut, în virtutea rolului activ, să solicite prezentarea motivelor necesare în cauză. A invocat motivele de nelegalitate a actelor administrative atacate și a arătat în concret care sunt aceste motive pe care se sprijină în susținerea cererii de suspendare, considerând îndeplinite condițiile prevăzute de lege atât în privința cazului bine justificat, cât și a pagubei iminente.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează: Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ. Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție) sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege. În cauza de față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în conformitate cu care suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. l, întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamantul prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care însă nu sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații prezentate de reclamant nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Înalta Curte a constatat că întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, in cazul particular supus evaluării. Or, prin sentința recurată, instanța de fond a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut că nu sunt indicate aspecte ale cazului bine justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea publică, iar Înalta Curte a reținut că această hotărâre este legală.

Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind suspendarea actului, constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de I.F. împotriva sentinței nr. 196 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.