ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3322/2010

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 196

din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați

a fost respinsă ca

nefondată cererea de suspendare formulată de reclamantul I.F. în contradictoriu

cu pârâta A.N.P.C., Ministerul întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și

Mediului de Afaceri București, M.D., având ca obiect suspendare executare acte

administrative.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin acțiunea

introductivă, reclamantul a solicitat suspendarea executării mai multor ordine emise

de către autoritatea pârâtă după cum urmează:

Ordinului

nr. 84 din 31 martie 2009 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția

publică de inspector sef adjunct al fostului Oficiu Județean pentru Protecția

Consumatorilor Brăila;

Ordinului

nr. 794 din 25 mai 2009 prin care a fost numită în funcția de Director

coordonator al aceluiași oficiu numitul M.D.;

Ordinului

nr. 450 din 8 iulie 2009 prin care s-a dispus numirea sa în funcția de Comisar

I superior în cadrul aceluiași oficiu.

Analizând

material probator administrat în cauză și susținerile reclamantului în

motivarea cererii de suspendare, instanța a apreciat că aceasta este nefondată

urmând să o respingă ca atare.

Instanța a

reținut că reclamantul a formulat cererea de suspendare a trei acte administrative,

referindu-se și motivând întrunirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004 doar la unul dintre acestea.

Chiar și

în aceste condiții, dezvoltarea și justificarea condițiilor prevăzute de textul

menționat nu au fost susținute în nici-un chip de către reclamant, care în

dorința de altfel justificată de a-și păstra postul, a solicitat suspendarea

tuturor actelor de decizie privitoare la organizarea managementului O.P.C.

Brăila.

Pe de altă

parte, a reținut instanța de fond, în cererea introductivă reclamantul nu a

făcut vorbire și nu a motivat în nici-un chip îndeplinirea cerințelor impuse de

lege, nici în privința cazului bine justificat, art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, modificată, care îl definește ca fiind împrejurarea legată

de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ, dar nici în privința pagubei

iminente, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ,

definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționarii unei autorități publice sau a unui

serviciu public.

În cauza

dedusă judecății, fără a prejudeca fondul, Curtea a constatat că nu au fost

invocate motive justificate cu privire la suspendarea actului administrativ

contestat de reclamant.

Î

mpotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluția instanței de

fond ca netemeinică

și nelegală.

Recurentul

a prezentat un istoric al situației de fapt dedusă judecății, arătând că în

perioada 31 martie 2009- 03 iulie 2009 s-a aflat în concediu medical, așa cum a

dovedit prin actele prezentate la dosarul cauzei, iar intimatul i-a adus la

cunoștință, la data de 6 iulie 2009, prin adresa nr. 883/060709, că în funcția

de conducere de director coordonator a fost numită o altă persoană, în temeiul

O.U.G. nr. 37/2009. Totodată, prin aceeași adresă i s-a adus la cunoștință că

postul deținut de recurentul-reclamant a fost desființat și nu se mai regăsește

în statul de funcții al instituției pârâte.

Recurentul

a precizat că la aceeași dată intimata i-a comunicat preavizul de 30 de zile,

cu începere de la data de 01 aprilie 2009, printr-o notificare ce poartă data

de 31 martie 2009, precum și Ordinul nr. 84 din 31 martie 2009 prin care s-a

dispus eliberarea din funcția publică deținută din motive neimputabile, în

temeiul H.G. nr. 284/2009, cu referire la art. 99 din Legea nr. 188/1999.

În ordine

cronologică a faptelor prezentate, recurentul a arătat că a fost emis ordinul nr.

450 din 8 iulie 2009 prin care intimata a dispus numirea recurentului în

funcția publică de execuție de comisar I superior, treapta I de salarizare în

cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila pe o

perioadă nedeterminată de timp.

Recurentul

a criticat soluția instanței de fond arătând că în mod greșit s-a reținut că nu

a motivat condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 decât pentru

unul dintre actele contestate, întrucât instanța nu a precizat pentru care act

administrativ a considerat că a invocat motive de suspendare și pentru care act

nu a invocat.

A precizat

în cererea de recurs faptul că a renunțat la capătul de cerere privind

suspendarea ordinului nr. 794 din 25 mai 2009 și își restrânge acțiunea numai

la suspendarea ordinului nr. 84 din 31 martie 2009 și a ordinului nr. 450 din 8

iulie 2009, arătând că a motivat, prin acțiunea introductivă, atât cazul bine

justificat, cât și paguba iminentă.

Recurentul

a precizat că la dosarul cauzei au fost depuse actele pe care se sprijină

situația de fapt descrisă în acțiune, s-a arătat modalitatea și condițiile de

eliberare din funcție, în perioada în care se afla în concediu medical, fără

acordarea preavizului, fără însă a relua motivele invocate în plângerea

prealabilă, anexată acțiunii introductive. Recurentul a arătat că, în acțiunea

introductivă, a făcut trimitere la motivele prezentate în plângerea prealabilă,

iar instanța de fond dacă ar fi apreciat ca insuficientă trimiterea expresă la

motivele din plângerea prealabilă, ar fi putut, în virtutea rolului activ, să

solicite prezentarea motivelor necesare în cauză.

A invocat

motivele de nelegalitate a actelor administrative atacate și a arătat în

concret care sunt aceste motive pe care se sprijină în susținerea cererii de

suspendare, considerând îndeplinite condițiile prevăzute de lege atât în

privința cazului bine justificat, cât și a pagubei iminente.

Înalta

Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat,

analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Este bine

cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate

care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de

veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu

executoriu.

A nu

executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a

nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică,

într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Tocmai de

aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere

vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate

fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție)

sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

În cauza

de față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în conformitate cu care suspendarea

executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant,

pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței

competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

Dispozițiile

mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute

de art. 14 alin. l, întrucât cele două condiții se determină reciproc,

neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul

producerii pagubei.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamantul

prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii

temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind

arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care însă nu sunt de

natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, iar Înalta Curte

reține că toate aceste situații prezentate de reclamant nu sunt de natură a

argumenta cazul bine justificat.

Înalta

Curte a constatat că întotdeauna suspendarea actului administrativ se

circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor

particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura

legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice

internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică

a Uniunii Europene.

Din acest

punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor

Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede

atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii

de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea

sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea

abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Cazul bine

justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele

concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care

efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de

fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere

indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube, in cazul particular supus

evaluării.

Or, prin

sentința recurată, instanța de fond a făcut o analiză a premiselor suspendării

executării actului administrativ și a reținut că nu sunt indicate aspecte ale

cazului bine justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura măsurii

dispuse de autoritatea publică, iar Înalta Curte a reținut că această hotărâre

este legală.

Pentru

aceste considerente, văzând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea

nr. 554/2004 privind suspendarea actului, constatând că nu sunt motive de

casare sau de modificare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de I.F. împotriva sentinței nr. 196 din 6 octombrie 2009 a

Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.