ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 326/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 214/F din 9 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă, în parte, plângerea formulată de petiționarii N.M. și N.D., precum și de petiționarii A.C. și C.A. În baza art. 278/1 pct. 8 lit. b) C. proc. pen., a fost desființată, în parte, ordonanța nr. 57/P/2009 din data de 16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea redeschiderii urmăririi penale față de intimatul N.M.I. - pct. 1 din ordonanța nr. 57/P/2009, de către același Parchet. S-a dispus ca Parchetul să verifice printr-o expertiză autenticitatea contractului de asistență juridică încheiat de intimatul N.M.

(fila 104 dosar nr. 57/P/2009, vol. L), dacă a fost folosit în instanță acest act și dacă a produs efecte juridice, cu această ocazie Parchetul urmând a verifica elemente ce țin de calitatea de moștenitor a numitei I.M.C. și autenticitatea actelor depuse în instanță de aceasta. Totodată, s-a dispus să fie audiați și petiționarii N.M. și N.D. de către procuror. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată la data de 01 aprilie 2010 petiționarii N.M. și N.D. au formulat plângere în temeiul dispozițiilor art. 278/1 C. proc. pen. împotriva ordonanței din data de 16 februarie 2010 și confirmată prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 15 martie 2010. Prin ordonanța de mai sus s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul U.M.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen.

raportat la art. 291 C. pen., art. 323 alin. (1) C. pen. și art. 215 C. pen., neînceperea urmăririi penale față de numitul N.M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen. și art. 323 alin. (1) C. pen., precum și disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru continuarea cercetărilor față de I.D.M.C. S-a mai reținut că la data de 11 iunie 2010, Curtea de Apel București a pronunțat încheierea din aceeași dată prin care a conexat plângerea formulată de petiționarii A.C. și C.A. din dosarul nr. 3499/2/2010, care a fost conexat la dosarul nr. 2955/2/2010 - dosar mai vechi la dosar mai nou - unde există o identitate de cauză, cât și de părți, respectiv intimații I.D.M.C.

și U.M.A. Prin plângerea depusă, petiționarii N.M. și N.D. au criticat modul în care au procedat organele de urmărire penală, fiind încălcate dispozițiile art. 76 și art. 77 C. proc. pen. raportat la art. 71 alin. (3) C. proc. pen., privind modul în care aceștia au fost audiați, că nu au fost efectuate acte de cercetare penală față de intimatul N.M.I., vizând în mod special împuternicirea avocațială nr. 214013 din 20 martie 2006 folosită în fața instanțelor sub semnătura unei persoane decedate din anul 1995. Totodată, petiționarii au susținut că în mod greșit s-a disjuns cauza cu privire la I.D.M.C. Verificând actele și lucrările din dosarul nr. 57 - vol. I și II, respectiv ordonanța din 16 februarie 2010, fila 204 vol. I, instanța de fond a constatat că aceasta analizează aspectele sesizate de cei doi petiționari, dar și plângerile formulate de petiționarii A.C.

și C.A. S-a constatat că, dacă autenticitatea procurii și a semnăturii acesteia s-a stabilit printr-o expertiză tehnico-științifică dispusă în cauză că au fost executate de I.D. - procura și semnătura contestată de petiționari - nu același lucru se poate constata și în privința autenticității împuternicirii avocațiale depusă în instanțe de avocatul N.M.I. (fila 104 dos. 57/P/2009, vol. I), în condițiile în care clientul M.A. este decedat din anul 1995, iar împuternicirea este datată 20 martie 2006, aspect care nu este lămurit în vreun fel de Parchet. S-a reținut, de asemenea, că ordonanța din 16 februarie 2010 se limitează la a dispune neînceperea urmăririi penale și față de numitul N.M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., uz de fals prevăzut de art. 291 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Curtea de apel a mai avut în vedere și împrejurarea că U.M. ar fi mandatat pe avocatul N.M.I. să o reprezinte pe I.D., un alt aspect nelămurit de parchet, dar și faptul că aspectele privind audierea sau neaudierea de către procuror a petiționarilor trebuie lămurită în vreun fel, cu toate că în ordonanță se precizează că N.M. și A.C. au refuzat să dea declarații în fața organului de urmărire penală și că aceștia au susținut că-și mențin plângerile formulate, aspecte infirmate de aceiași petiționari în plângerile lor formulate în fața instanței. Un alt aspect pe care instanța de fond a apreciat că parchetul trebuie să-1 clarifice în mod tranșant este acela al actelor folosite de I.D.

în calitate de moștenitoare și dacă aceasta avea într-adevăr calitatea de moștenitor. S-a apreciat, astfel, că pentru lămurirea acestei cauze sub toate aspectele este nevoie de explicații clare din partea petiționarilor pentru ca organele de urmărire penală să-și poată valorifica rolul activ. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimații N.M.I. și U.M.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele scrise depuse la dosarul cauzei, Parchetul a susținut că există contradicții între considerentele și dispozitivul hotărârii atacate, dar și că în mod nelegal au fost admise, în parte, plângerile formulate de petiționarii N.M., N.D., A.C.

și C.A., cu consecința desființării, în parte, a ordonanței atacate și trimiterea cauzei la parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale cu privire la numitul N.M.I., respectiv a trimiterii cauzei la procuror cu privire la numita I.D.M.C. Recursul intimatului N.M.I. a avut la bază cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. - existența unor contradicții între considerentele și dispozitivul hotărârii, pct. 17 2 din același cod - vizând greșita aplicare a legii, susținându-se că în mod nelegal au fost admise, în parte, plângerile formulate de petiționari, cu consecința desființării, în parte, a ordonanței atacate și trimiterea cauzei la parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale în ceea ce îl privește, fiind încălcat și principiul aflării adevărului în procesul penal.

Recursul intimatului U.M.A. s-a fundamentat pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. - existența unor contradicții între considerentele și dispozitivul hotărârii și pct. 21 din același cod, susținându-se că numita I.D.M.C. nu a fost citată în cauză, instanța dispunând măsuri ce o vizează și pe aceasta. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de recurenții intimați N.M.I. și U.M.A. și de apărătorii intimaților petiționari au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, în raport cu criticile invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate pentru considerentele care urmează. Pe de o parte, se constată că instanța de fond, după ce prin încheierea din data de 11 iunie 2010 a conexat dosarul nr. 3499/2/2010, având ca obiect plângerea formulată de petiționarii A.C. și C.A., la dosarul nr. 2955/2/2010, constatând că există o identitate de cauză, cât și de părți, respectiv intimații I.D.M.C. și U.M.A., prin sentința penală nr. 214/F din 9 iulie 2010 s-a pronunțat, în sensul admiterii parțiale, cu privire la plângerea formulată de petiționarii N.M. și N.D., precum și de petiționarii A.C. și C.A., în condițiile în care în considerentele hotărârii este motivată doar admiterea plângerii formulate de petiționarii N.M., A.C.

și C.A. O altă contradicție între dispozitiv și considerente vizează împrejurarea că instanța, în considerente, a motivat desființarea ordonanței procurorului nr. 57/P/2009 din data de 16 februarie 2010, confirmată prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 15 martie 2010, în ceea ce privește pe intimatul N.M.I., cu referire la infracțiunile prevăzute de art. 20 alin. (1) și art. 21, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar în dispozitiv face trimitere la redeschiderea urmăririi penale pentru infracțiunile ce se regăsesc la pct. 1 din ordonanță, printre care este și cea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., sub acest aspect instanța nemotivând redeschiderea urmăririi penale, astfel că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc.

pen. Din această perspectivă, se constată că este întemeiată susținerea potrivit căreia dispoziția privind redeschiderea urmăririi penale în condițiile în care procurorul nu a început urmărirea penală apare ca fiind imposibilă, iar instanța, dispunând efectuarea unor acte de cercetare în ceea ce o privește pe I.D.M.C., față de care cauza a fost disjunsă și trimisă altei unități de parchet, încalcă limitele prevăzute , având în vedere că în procedura reglementată de acest text de lege instanța nu putea supune cenzurii actul procesual al procurorului de disjungere și de declinare a competenței de soluționare în favoarea altei unități de parchet. Pe de altă parte, se constată că instanța de fond nu a procedat la identificarea părților din proces, numita I.D.M.C.

fiind menționată de mai multe ori sub diverse denumiri, respectiv I.M.C., I.D. sau I.D., care, de altfel, nici nu a fost citată în cauză, aceasta în condițiile în care prin hotărârea pronunțată s-a dispus ca Parchetul să verifice elemente ce țin de calitatea de moștenitor a numitei I.M.C. și autenticitatea actelor depuse în instanță de aceasta, în speță fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 21 C. proc. pen. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de intimații N.M.I.

și U.M.A., urmând a fi adoptată o soluție de casare a hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe spre a înlătura nelegalitățile semnalate, cu ocazia rejudecării urmând a fi avute în vedere și celelalte motive de recurs invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECI DE Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de intimații N.M.I. și U.M.A. împotriva sentinței penale nr. 214/F din 9 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2011.