ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 326/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 326/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 214/F din 9 iulie 2010 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a fost admisă, în parte, plângerea formulată de petiționarii N.M. și N.D.,

precum și de petiționarii A.C. și C.A.

În baza art. 278/1 pct. 8 lit. b) C. proc. pen., a

fost desființată, în parte, ordonanța nr. 57/P/2009 din data de 16 februarie 2010

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea redeschiderii

urmăririi penale față de intimatul N.M.I. - pct. 1 din ordonanța nr. 57/P/2009,

de către același Parchet.

S-a dispus ca Parchetul să verifice printr-o

expertiză autenticitatea contractului de asistență juridică încheiat de

intimatul N.M. (fila 104 dosar nr. 57/P/2009, vol. L), dacă a fost folosit în

instanță acest act și dacă a produs efecte juridice, cu această ocazie

Parchetul urmând a verifica elemente ce țin de calitatea de moștenitor a

numitei I.M.C. și autenticitatea actelor depuse în instanță de aceasta.

Totodată, s-a dispus să fie audiați și petiționarii N.M.

și N.D. de către procuror.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată la data de 01 aprilie 2010

petiționarii N.M. și N.D. au formulat plângere în temeiul dispozițiilor art. 278/1

C. proc. pen. împotriva ordonanței din data de 16 februarie 2010 și confirmată

prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București din data de 15 martie 2010.

Prin ordonanța de mai sus s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de numitul U.M.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C.

pen., art. 323 alin. (1) C. pen. și art. 215 C. pen., neînceperea urmăririi

penale față de numitul N.M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 290 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen. și art. 323 alin. (1) C. pen.,

precum și disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru continuarea

cercetărilor față de I.D.M.C.

S-a mai reținut că la data de 11 iunie 2010, Curtea

de Apel București a pronunțat încheierea din aceeași dată prin care a conexat

plângerea formulată de petiționarii A.C. și C.A. din dosarul nr. 3499/2/2010,

care a fost conexat la dosarul nr. 2955/2/2010 - dosar mai vechi la dosar mai

nou - unde există o identitate de cauză, cât și de părți, respectiv intimații I.D.M.C.

și U.M.A.

Prin plângerea depusă, petiționarii N.M. și N.D. au

criticat modul în care au procedat organele de urmărire penală, fiind încălcate

dispozițiile art. 76 și art. 77 C. proc. pen. raportat la art. 71 alin. (3) C.

proc. pen., privind modul în care aceștia au fost audiați, că nu au fost

efectuate acte de cercetare penală față de intimatul N.M.I., vizând în mod special

împuternicirea avocațială nr. 214013 din 20 martie 2006 folosită în fața

instanțelor sub semnătura unei persoane decedate din anul 1995. Totodată,

petiționarii au susținut că în mod greșit s-a disjuns cauza cu privire la I.D.M.C.

Verificând actele și lucrările din dosarul nr. 57 - vol. I și

II,

respectiv

ordonanța din 16 februarie 2010, fila 204 vol. I, instanța de fond a constatat

că aceasta analizează aspectele sesizate de cei doi petiționari, dar și

plângerile formulate de petiționarii A.C. și C.A.

S-a constatat că, dacă autenticitatea procurii și a

semnăturii acesteia s-a stabilit printr-o expertiză tehnico-științifică dispusă

în cauză că au fost executate de I.D. - procura și semnătura contestată de

petiționari - nu același lucru se poate constata și în privința autenticității

împuternicirii avocațiale depusă în instanțe de avocatul N.M.I. (fila 104 dos. 57/P/2009,

vol. I), în condițiile în care clientul M.A. este decedat din anul 1995, iar

împuternicirea este datată 20 martie 2006, aspect care nu este lămurit în vreun

fel de Parchet. S-a reținut, de asemenea, că ordonanța din 16 februarie 2010 se

limitează la a dispune neînceperea urmăririi penale și față de numitul N.M.I.

pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată

prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., uz de fals prevăzut de art. 291 C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Curtea de apel a mai avut în vedere și împrejurarea

că U.M. ar fi mandatat pe avocatul N.M.I. să o reprezinte pe I.D., un alt

aspect nelămurit de parchet, dar și faptul că aspectele privind audierea sau

neaudierea de către procuror a petiționarilor trebuie lămurită în vreun fel, cu

toate că în ordonanță se precizează că N.M. și A.C. au refuzat să dea

declarații în fața organului de urmărire penală și că aceștia au susținut că-și

mențin plângerile formulate, aspecte infirmate de aceiași petiționari în

plângerile lor formulate în fața instanței.

Un alt aspect pe care instanța de fond a apreciat că

parchetul trebuie să-1 clarifice în mod tranșant este acela al actelor folosite

de I.D. în calitate de moștenitoare și dacă aceasta avea într-adevăr calitatea

de moștenitor.

S-a apreciat, astfel, că pentru lămurirea acestei

cauze sub toate aspectele este nevoie de explicații clare din partea petiționarilor

pentru ca organele de urmărire penală să-și poată valorifica rolul activ.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimații N.M.I.

și U.M.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele scrise depuse la dosarul cauzei,

Parchetul a susținut că există contradicții între considerentele și

dispozitivul hotărârii atacate, dar și că în mod nelegal au fost admise, în

parte, plângerile formulate de petiționarii N.M., N.D., A.C. și C.A., cu

consecința desființării, în parte, a ordonanței atacate și trimiterea cauzei la

parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale cu privire la numitul N.M.I.,

respectiv a trimiterii cauzei la procuror cu privire la numita I.D.M.C. Recursul

intimatului N.M.I. a avut la bază cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. - existența unor contradicții între considerentele și dispozitivul

hotărârii, pct. 17

2

din același cod - vizând greșita aplicare a

legii, susținându-se că în mod nelegal au fost admise, în parte, plângerile

formulate de petiționari, cu consecința desființării, în parte, a ordonanței

atacate și trimiterea cauzei la parchet în vederea redeschiderii urmăririi

penale în ceea ce îl privește, fiind încălcat și principiul aflării adevărului

în procesul penal.

Recursul intimatului U.M.A. s-a fundamentat pe

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. -

existența unor contradicții între considerentele și dispozitivul hotărârii și

pct. 21 din același cod, susținându-se că numita I.D.M.C. nu a fost citată în

cauză, instanța dispunând măsuri ce o vizează și pe aceasta.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului,

de recurenții intimați N.M.I. și U.M.A. și de apărătorii intimaților

petiționari au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri,

urmând a nu mai fi reluate.

Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de

fapt și de drept, în raport cu criticile invocate, dar și din oficiu, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că

recursurile declarate în cauză sunt fondate pentru considerentele care urmează.

Pe de o parte, se constată că instanța de fond, după

ce prin încheierea din data de 11 iunie 2010 a conexat dosarul nr. 3499/2/2010,

având ca obiect plângerea formulată de petiționarii A.C. și C.A., la dosarul

nr. 2955/2/2010, constatând că există o identitate de cauză, cât și de părți,

respectiv intimații I.D.M.C. și U.M.A., prin sentința penală nr. 214/F din 9

iulie 2010 s-a pronunțat, în sensul admiterii parțiale, cu privire la plângerea

formulată de petiționarii N.M. și N.D., precum și de petiționarii A.C. și C.A.,

în condițiile în care în considerentele hotărârii este motivată doar admiterea

plângerii formulate de petiționarii N.M., A.C. și C.A.

O altă contradicție între dispozitiv și considerente

vizează împrejurarea că instanța, în considerente, a motivat desființarea

ordonanței procurorului nr. 57/P/2009 din data de 16 februarie 2010, confirmată

prin rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București din data de 15 martie 2010, în ceea ce privește pe intimatul N.M.I.,

cu referire la infracțiunile prevăzute de art. 20 alin. (1) și art. 21, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar în dispozitiv face trimitere la redeschiderea

urmăririi penale pentru infracțiunile ce se regăsesc la pct. 1 din ordonanță,

printre care este și cea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., sub acest

aspect instanța nemotivând redeschiderea urmăririi penale, astfel că este

incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

Din această perspectivă, se constată că este

întemeiată susținerea potrivit căreia dispoziția privind redeschiderea

urmăririi penale în condițiile în care procurorul nu a început urmărirea penală

apare ca fiind imposibilă, iar instanța, dispunând efectuarea unor acte de

cercetare în ceea ce o privește pe I.D.M.C., față de care cauza a fost disjunsă

și trimisă altei unități de parchet, încalcă limitele prevăzute , având în

vedere că în procedura reglementată de acest text de lege instanța nu putea

supune cenzurii actul procesual al procurorului de disjungere și de declinare a

competenței de soluționare în favoarea altei unități de parchet.

Pe de altă parte, se constată că instanța de fond nu

a procedat la identificarea părților din proces, numita I.D.M.C. fiind

menționată de mai multe ori sub diverse denumiri, respectiv I.M.C., I.D. sau I.D.,

care, de altfel, nici nu a fost citată în cauză, aceasta în condițiile în care

prin hotărârea pronunțată s-a dispus ca Parchetul să verifice elemente ce țin

de calitatea de moștenitor a numitei I.M.C. și autenticitatea actelor depuse în

instanță de aceasta, în speță fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de

intimații N.M.I. și U.M.A., urmând a fi adoptată o soluție de casare a

hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe spre a înlătura nelegalitățile semnalate, cu ocazia

rejudecării urmând a fi avute în vedere și celelalte motive de recurs invocate

în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECI

DE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și de intimații N.M.I. și U.M.A. împotriva sentinței

penale nr. 214/F din 9 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința penală atacată și trimite cauza spre

rejudecare la Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2011.