Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.11.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7817/2011

HOTĂRÂRE
03.11.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7817/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin Decizia nr. 313A din 12 noiembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.V. împotriva Sentinței civile nr. 1091 din 25 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția civilă. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamantul a fost legal citat în fața primei instanțe, el având, de altfel, cunoștință despre termenele de judecată fixate. Pe fond, prima instanță a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1169 C. civ.

Reclamantul avea obligația de a face dovada pretențiilor sale în raport cu pârâtul chemat în judecată, obligație circumscrisă condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale. Prima instanță și-a îndeplinit obligația de rol activ prin solicitarea repetată adresată reclamantului, de a se prezenta în instanță pentru a indica mijloacele de probă de care înțelege să uzeze. 2. Recursul 2.1. Motive Reclamantul a declarat recurs prin care a arătat că niciuna dintre instanțe nu a judecat dosarul începând cu data deschiderii acțiunii, nu au luat în considerare faptul că în mod ilegal a fost internat cu forța în Secția de Psihiatrie a Spitalului Sighetu Marmației, unde a fost constrâns să stea după gratii timp de 49 de zile.

A fost torturat zilnic de milițienii de la Miliția Sighet și aceasta a dus la deshidratarea tălpilor picioarelor, precum și la afecțiuni cardiace. Structurile comuniste funcționează și în prezent. 2.2. Întâmpinarea Printr-o amplă întâmpinare, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș a solicitat respingerea recursului ca nefondat și „menținerea ca legală și temeinică” a deciziei. 2.3. Analiza recursului Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamant, pentru următoarele considerente: Conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Pe de altă parte, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. În speță, criticile formulate de reclamant vizează, cel mult, aspecte privitoare la netemeinicia hotărârii și, întrucât nu au putut fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate arătate la art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va constata nulitatea recursului.

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva Deciziei nr. 313A din 12 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3380/2012
reclamantul ar fi fost cauzate de acțiunile sau inacțiunile instituțiilor pârâte și nici că acesta ar fi fost supus unor rele tratamente cauzatoare de prejudicii, astfel că, nici din acest punct de vedere, nu a putut fi antrenată răspundere
ÎCCJ 2013-11-14
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3543/2013
), b) C. pen. Nu i s-au interzis și drepturile prev. de art. 71, 64 lit. c) C. pen. pentru aceleași considerente pentru care nu i s-au aplicat nici prevederile art. 64 lit. c) C. pen. Având în vedere fapta comisă și persoana inculpatului tr
ÎCCJ 2013-02-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 695/2013
ate cu bună credință și în limite rezonabile, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada demersurilor întreprinse de către reclamant, în condițiile dreptului comun în materie. Curtea de Apel Oradea, secția I a civilă, prin Decizia nr. 33 din
ÎCCJ 2010-04-23
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2467/2010
a reținut instanța, de tratamentul urmat până la încetarea măsurii de siguranță, dispusă prin Sentința penală nr. 170/1991. Or, daunele morale pretinse de reclamant vizează perioada anterioară hotărârii sus-menționate, cât timp măsura oblig
ÎCCJ 2011-05-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4575/2011
cât ar fi acordat dacă nu deducea drepturile deja acordate reclamantului în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 și nici nu a luat în considerare împrejurarea că aceste drepturi se vor acorda în continuare reclamantului, pe tot timpul vieți
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă