ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3380/2012

Asupra recursului

constată următoarele:

Urmare declinării competenței de către Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 51 din 24 noiembrie

2009, prin care s-a respins și excepția netimbrării cererii, Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 601 din 4 mai 2010 a respins,

ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul B.C. în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Sănătății și Policlinica Orașului P.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat că pentru antrenarea răspunderii civile

delictuale, conform art. 998, 999 și 1000 alin. (1) C. civ., reclamantul trebuia

să dovedească existența unui prejudiciu pe care l-a suferit sau îl suferă în

continuare, fapta culpabilă a persoanelor chemate în judecată și raportul de

cauzalitate dintre fapta instituțiilor pârâte și prejudiciul suferit de el.

În

situația prevăzută de

art.

1000

alin. (1) și (

3

)

C.

civ.

, pe lângă elementele prevăzute mai sus, reclamantul

trebuia să dovedească și fapta culpabilă a prepusului (în speță, ministru,

medic și alte persoane), respectiv legătura de cauzalitate dintre fapta

prepusului și pretinsul prejudiciu suferit de el.

Reclamantul

nu a făcut aceste dovezi, deși avea obligația conform art. 1169 C. civ., iar

din oficiu, Tribunalul nu a constatat că ar putea fi antrenată răspunderea

civilă delictuală în sarcina instituțiilor pârâte, în alte condiții decât cele

expuse mai sus.

S-a

constatat că nu există niciun indiciu, în sensul că afecțiunile de care suferă

reclamantul ar fi fost cauzate de acțiunile sau inacțiunile instituțiilor

pârâte și nici că acesta ar fi fost supus unor rele tratamente cauzatoare de

prejudicii, astfel că, nici din acest punct de vedere, nu a putut fi antrenată

răspunderea civilă delictuală.

Soluția primei

instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 460 A din 2 mai 2011,

prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței Tribunalului.

S-a reținut de către

instanța de apel că reclamantul a solicitat prin acțiune angajarea răspunderii

civile delictuale a pârâților, prin obligarea acestora la plata de despăgubiri

pentru prejudiciul suferit de el prin netratarea corespunzătoare a afecțiunilor

de care suferă și pe care le-a dobândit în regim de detenție.

Conform dispozițiilor

art. 1169 C. civ., cel ce face o susținere în fața instanței de judecată

trebuie să o și dovedească.

Din probele

administrate de reclamant a rezultat că acesta suferă de anumite afecțiuni, dar

nu s-au dovedit fapta sau faptele ilicite ale pârâților, care să fi cauzat

acestuia un prejudiciu, respectiv legătura de cauzalitate între fapta pârâților

și afecțiunile de care acesta suferă.

Dimpotrivă, din

raportul de expertiză depus la dosar a rezultat că apelantul suferă de

afecțiuni ce pot fi tratate în penitenciar, iar din anexa la fișa medicală a

reieșit că acesta a fost supus constant controalelor medicale, de fiecare dată

beneficiind și de prescrierea unui tratament medicamentos.

În consecință,

apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile art. 998 C. civ. pentru angajarea

răspunderii civile delictuale a pârâților, în mod corect instanța de fond a

apreciat că se impune respingerea acțiunii.

Probele administrate

de reclamant la instanța de fond nu au fost suplimentate în apel, în condițiile

art. 292 C. proc. civ., situație în care, apreciind că sentința instanței de

fond este legală și temeinică, Curtea a dispus, în baza art. 296 din Cod,

respingerea apelului ca nefondat.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs reclamantul B.C., fără a-l motiva însă.

Recursul este nul.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse

printr-un memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la

art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din Cod prevede că recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute

la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu

orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii

recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea

motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici

privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora

realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face

posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din Cod.

Or, în speță,

recurentul, și-a exprimat doar intenția declarării căii extraordinare de atac,

fără însă a aduce dezbaterii vreo critică vizând legalitatea deciziei din apel.

Văzând dispozițiile art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306

alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din Cod, se va constata nulitatea

căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă

examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul

B.C. împotriva deciziei nr. 460A din 2 mai 2011 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai

2012.