ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4802/2012

asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin Sentința civilă nr. 1074 din 21 iunie 2010, as

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul P.M., în

contradictoriu cu pârâții: Statul Român, prin Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești, A.N.P. și Ministerul Sănătății.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Din analiza

înscrisurilor depuse la dosar se reține că numitul P.M. a fost condamnat la o

pedeapsă privativă de libertate de 20 de ani, ce i-a fost aplicată prin

Sentința penală nr. 284/2003 a Tribunalului Vaslui, rămasă definitivă prin

Decizia penală nr. 1005/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cererea condamnatului

P.M. privind întreruperea executării pedepsei a fost respinsă de Tribunalul

Giurgiu care a pronunțat în acest sens Sentința penală nr. 318 din 26 iunie

2009.

Dispozițiile art.

1169 C. civ. stabilesc că "cel ce face o propunere înaintea judecății

trebuie să o dovedească".

Deși reclamantul nu a

indicat temeiul de drept al cererii pe care a promovat-o, în raport de

situațiile expuse și solicitările formulate în cauză se poate aprecia că

petentul înțelege să facă referire la dispozițiile legale care reglementează

răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 998 și urm. C. civ.

Tribunalul apreciază

că în prezenta cauză nu s-a probat de către reclamant veridicitatea

susținerilor făcute prin cererea de chemare în judecată, astfel că nu sunt

îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale cum pretinde petentul.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin

Decizia civilă nr. 424 din 19 aprilie 2011, a admis apelul declarat de

reclamantul P., împotriva Sentinței civile nr. 1074 din 21 iunie 2010 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu

intimații-pârâți, Statul Român, prin Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești, A.N.P. și Ministerul Sănătății, și pe cale de consecință: a

desființat sentința apelată și a trimis cauza pentru rejudecare la același

tribunal.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În conformitate cu

prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească

trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților.

În adoptarea acestui

text normativ, legiuitorul a avut în vedere, pe de o parte, asigurarea

interesului unei bune administrări a justiției, iar, pe de altă parte,

asigurarea posibilității instanțelor de judecată superioare de a exercita un control

efectiv și eficient asupra modului de desfășurare a procesului civil în fazele

procesuale anterioare.

Astfel, în cuprinsul

apelului declarat, apelantul reclamant s-a plâns de faptul că prima instanță,

deși i-a soluționat cererea formulată, nu apare că ar fi intrat în cercetarea

fondului, Curtea observând că aceasta s-a limitat în a arăta că pretențiile

reclamantului nu au fost dovedite.

Cu toate acestea,

prima instanță nu a întreprins nici cel mai mic efort de a lămuri în ce constau

pretențiile afirmate de reclamant, pentru ce anume și în ce constau daunele

materiale, respectiv cele morale, la plata cărora el a pretins să fie obligați

pârâții.

Din motivarea

hotărârii pe care a pronunțat-o nu a rezultat nici măcar aspectul că instanța

ar fi lămurit faptele pe care urma să le cerceteze, elementele probatorii ale

acestora, și în ce anume ar fi trebuit să constea probatoriile a căror

administrare s-ar fi impus a fi făcută de reclamant și în legătură cu ce

aspecte ale cauzei dintre faptele ori consecințele acestora la care partea s-a

referit în motivarea cererii sale, având în vedere că totuși aceasta a

administrat în dosar o serie de acte medicale privitoare la starea sănătății

sale, despre a cărei înrăutățire vorbește.

Tot astfel, nu s-a

determinat, pornindu-se de la faptele ilicite imputate de reclamant și prin

raportare la probele pe care acesta le-a administrat, care anume elemente ale

răspunderii civile delictuale nu au fost probate.

Curtea a constatat că

hotărârea atacată cu apel nu cuprindea și nu lămurea situația de fapt a cauzei,

premisele de fapt ori cele juridice care au condus instanța la soluția

litigiului cuprinsă în dispozitiv, nu au reflectat o preocupare reală a

instanței de fond de a înfăptui o analiză în concret a probelor administrate de

reclamant, respectiv de a înlătura în mod justificat susținerile acestuia.

Față de aceste

împrejurări, Curtea a constatat că în cauză a existat o lipsă de preocupare

reală din partea instanței de a explica și fundamenta raționamentul său pentru

a lăsa instanței de control posibilitatea cenzurării hotărârii sale.

Curtea a apreciat că

modul în care prima instanță a soluționat cererea, cu a cărei dezlegare a fost

învestită, nu corespunde exigențelor unui proces echitabil, drept consacrat

prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în

conținutul căruia intră nu numai dreptul concret de acces la o instanță de

judecată, dar și toate celelalte garanții, inclusiv motivarea hotărârilor pe

care instanțele le pronunță, astfel cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

stabilit în mod constant în jurisprudența sa (spre ex. cauza Albina împotriva

României, Hotărârea din 28 aprilie 2005; cauza Dima împotriva României,

Hotărârea din 16 noiembrie 2006, cauza Van de Hurk contra Olandei).

În procesul de

elaborare a unei hotărâri judecătorești, ca act final al oricărei judecăți,

instanța trebuia să pună de acord, prin motivare, faptele afirmate, probele

administrate în cauză, respectiv consecințele desprinse din operațiunea de

apreciere a acestora, în raport de regulile de drept aplicabile raportului

juridic litigios.

Numai astfel se

asigură, pe de o parte, transparența actului de justiție și, pe de altă parte,

se oferă în mod real justițiabililor posibilitatea de a fi convinși să

judecătorul a examinat cauza sub toate aspectele și că soluția pronunțată este

cea care se impune a fi dată în cauză.

Totodată, Curtea a

avut în vedere faptul că lipsa motivării, în forma și limitele circumscrise de

textul de lege al art. 261 C. proc. civ., a fost privită în jurisprudența

instanțelor naționale ca fiind echivalentă necercetării fondului cauzei,

situație care atrage din punct de vedere procedural sancțiunea desființării

hotărârii primei instanțe, în conformitate cu textul art. 297 alin. (1) C.

proc. civ. și, constituind în același timp un element de care însuși apelantul

s-a plâns în apelul declarat, în temeiul textului legal menționat

Împotriva deciziei

civile mai sus-menționată au declarat recurs: reclamantul P.M. și pârâții

Ministerul Justiției și Ministerul Sănătății.

Reclamantul P.M.

critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece: a solicitat plata unor daune materiale și morale în cuantum de

8.000.000 RON, pentru fiecare an executat până la data promovării acțiunii. În

timpul detenției a suferit o intervenție chirurgicală. Instanța de fond nu a

analizat în concret probele administrate în cauză.

Pârâtul Ministerul

Sănătății.

Instanța de fond în

mod corect a respins cererea de chemare în judecată a reclamantului pe considerentul

că acesta a beneficiat de serviciile medicale corespunzătoare stării sale de

sănătate.

Pârâtul Ministerul

Justiției

Reclamantul a

solicitat 8.000.000 RON reprezentând daune materiale și morale.

Chiar dacă

reclamantul a fost operat de hernie de disc în timp ce se afla în detenție,

acesta nu a dovedit că evoluția postoperatorie nefavorabilă se datorează unor

traume fizice și psihice.

Recursurile declarate

de reclamantul P.M. și pârâții Statul Român, prin Ministerul Justiției și

Ministerul Sănătății, sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În conformitate cu

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească

trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele de fapt și de drept, care au

format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

În adoptarea textului

de lege mai sus-menționat, legiuitorul a avut în vedere, pe de o parte,

asigurarea posibilității instanțelor de judecată superioare de a exercita un

control efectiv și eficient asupra modului de desfășurare a procesului civil în

fazele procesuale anterioare.

În cuprinsul apelului

declarat de reclamant, acesta s-a plâns de faptul că prima instanță deși i-a

soluționat cererea formulată, nu apare că ar fi intrat în cercetarea fondului.

Că, prima instanță nu a lămurit în ce constau pretențiile afirmate de

reclamant, pentru ce anume și în ce constau daunele materiale, respectiv cele

morale, la plata cărora reclamantul a pretins să fie obligați pârâții.

Mai mult, din

motivarea hotărârii pe care a pronunțat-o instanța de fond, nu rezultă nici

măcar aspectul că aceasta ar fi lămurit faptele pe care urma să le cerceteze,

elementele probatorii ale acestora și în ce anume ar fi trebuit să constea

probatoriile a căror administrare s-ar fi impus a fi făcută de reclamant.

Se susține că

hotărârea atacată cu apel nu cuprinde și nu lămurește situația de fapt a

cauzei, ori cele juridice care au condus instanța la soluția litigiului

cuprinsă în dispozitiv.

Procesul de elaborare

a unei hotărâri judecătorești, ca act final al oricărei judecăți, trebuia să

pună de acord, prin motivare, faptele afirmate, probele administrate în cauză,

respectiv consecințele desprinse din operațiunea de apreciere a acestora în

raport de regulile de drept aplicabile raportului juridic litigios.

Față de cele

învederate, instanța de apel în mod judicios a admis apelul declarat de

reclamant și pe cale de consecință: a desființat sentința apelată și a trimis

cauza spre rejudecare la același tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondate, recursurile declarate de reclamantul P.M., pârâtul Statul Român prin

Ministerul Justiției și pârâtul Ministerul Sănătății împotriva Deciziei nr. 424

A din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 25 iunie 2012.

Procesat de GGC - AA