ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5380/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată la data de 28 martie 2007 pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București, reclamanta T.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, obligarea pârâților să subvenționeze și să faciliteze procedura de vindecare a unor afecțiuni oftalmologice ale reclamantei. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat, în esență, că în vara anului 2005 a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie în urma căreia, conform înscrisurilor medicale atașate cererii, a suferit vătămări ale oaselor nazale și maxilarului, precum și dezlipiri și fisuri retiniene cu tendință agravantă.

Reclamanta a fost diagnosticată ulterior cu "orbire galopantă", fiindu-i recomandat, inițial, tratamentul cu medicamentul V., apoi cu L., un produs mai performant. A arătat reclamanta că, întrucât costurile acestui tratament îi depășeau cu mult posibilitățile materiale, s-a adresat pârâților Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Casa Națională de Asigurări de Sănătate solicitând subvenționarea și înlesnirea procedurii de vindecare a afecțiunii oftalmologice dobândite, fără a primi din partea acestora un răspuns. În aceste condiții, a susținut reclamanta, starea sănătății sale, care depindea de reacția instituțiilor pârâte, s-a înrăutățit, ea riscând orbirea definitivă, situație pentru care pârâții trebuie să răspundă.

Reclamanta a susținut că are dreptul de a beneficia de tratament medical gratuit în condițiile stabilite de cadrul normativ în vigoare, indicând printre altele Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și H.G. nr. 1842/2006 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2007. Cererea reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 și 1000 C. civ.

Prin completarea de acțiune depusă în ședința publică din data de 30 aprilie 2007, reclamanta a arătat că înțelege să solicite obligarea pârâților la subvenționarea și facilitarea procedurii de vindecare prin intermediul medicamentului L. Prin Sentința civilă nr. 2890 din data de 14 mai 2007, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Instanța a reținut că, în cauză, instituțiile pârâte au calitatea de instituții publice ale administrației publice centrale, situație în care competența de soluționare a cauzei revine, în condițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curții de Apel.

În consecință, acțiunea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 03 august 2007. La data de 02 septembrie 2009, pârâtul Guvernul României a depus note scrise prin care a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, susținând că în cauză s-a depășit termenul prevăzut de art. 11 alin. (5), teza finală, din Legea nr. 554/2004, față de faptul că cererea a cărei nesoluționare se invocă a fost adresată Guvernului României în martie 2006. 2. Hotărârea curții de apel Prin Sentința civilă nr. 3856 din data de 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, rezumând situația de fapt descrisă de reclamantă în cererea sa și în precizările ulterioare, Curtea a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile necesare angajării răspunderii civile delictuale a instituțiilor pârâte, în condițiile art. 998, 999 și 1000 C. civ., așa cum solicită reclamanta, situație în care pretențiile acesteia nu au fundament legal.

Faptele imputate pârâților, respectiv nesoluționarea unor cereri privind subvenționarea și înlesnirea unei proceduri de vindecare care nu este prevăzută de lege, nu au aptitudinea cauzării prejudiciului invocat de reclamantă, nefiind, astfel, incidente, nici dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 care arată că "Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată". Prima instanță a arătat că în cauză nu se poate reține vreun aspect ilicit legat de faptul că medicamentele indicate de reclamantă nu au fost trecute pe lista medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în vederea vindecării bolii, pentru prevenirea complicațiilor, pentru recuperarea sau ameliorarea suferinței.

Instanța de fond a mai apreciat că, întrucât reclamanta susține că vătămarea organului vizual a fost cauzată de autorul unei infracțiuni de tâlhărie, este evident că nu sunt îndeplinite, în privința pârâților, nici cerințele art. 1000 C. civ., prejudiciul nefiind produs de lucruri aflate în paza juridică a acestora sau de persoane pentru care le poate fi angajată. Curtea a respins excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinări, ca nefondate. A arătat Curtea că pârâtul Guvernul României are capacitatea de a sta în justiție, în litigiile de contencios administrativ care au ca obiect contestarea legalității actelor administrative emise de această autoritate publică, situație în care se încadrează și această cauză, ce are ca obiect un act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, constând în invocatul refuz nejustificat de a soluționa cererea reclamantei.

Instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâți, arătând că litigiul are ca obiect pretinsul refuz nejustificat al acestora de a soluționa cererile adresate lor de către reclamantă, deci un act administrativ asimilat al fiecăruia dintre pârâți, iar, pe de altă parte, solicitarea reclamantei de a fi subvenționată și înlesnită procedura de vindecare a vătămărilor suferite se întemeiază pe dispozițiile art. 998 - 1000 C. civ., care pot constitui temei al acțiunii împotriva oricăruia dintre pârâți. Curtea a mai respins excepția inadmisibilității acțiunii, constatând că, din cererea introductivă de instanță și precizările depuse la dosar, se pot extrage elemente ale unei pretenții care să poată fi apreciată, în mod rezonabil, ca fiind concretă.

Excepția tardivității introducerii acțiunii a fost respinsă cu motivarea că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta s-a adresat instanței în termenul de 1 an indicat de art. 11 alin. (5), teza finală, din Legea nr. 554/2004. 3. Recursul reclamantei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta T.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 304 pct. 7 - 11 C. proc. civ. și a arătat, în esență, că sentința este nelegală și abuzivă, ocolește cu bună-știință fondul cauzei și a fost motivată în drept pe două texte de lege (art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 232 din Legea nr. 95/2006) care nu au legătură cu obiectul acțiunii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma susținerilor recurentei-reclamante și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta a supus controlului instanței de judecată refuzul, considerat nejustificat, al pârâților de a-i rezolva cererile privind înlesnirea și subvenționarea tratamentului medical necesar pentru afecțiunile oftalmologice dobândite ca urmare a unei agresiuni pe care susține că a suferit-o în vara anului 2005. Potrivit art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, "se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau într-un interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim". Din înscrisurile aflate la dosarul primei instanțe sesizate rezultă că, prin Certificatul din 14 decembrie 2006 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți din cadrul Consiliului Local Sector 2 București, recurenta-reclamantă a fost încadrată în gradul de handicap grav, cu indemnizație de însoțitor, beneficiind și de pensie de invaliditate.

Cererilor care le-au fost adresate, pârâții le-au răspuns după cum urmează: Prin Adresa nr. 16/187/A din 19 aprilie 2006, Guvernul României i-a comunicat reclamantei că memoriul a fost transmis, spre competentă soluționare, Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Răspunsul se încadrează în prevederile art. 6 1 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, potrivit cărora petițiile greșit îndreptate se trimit autorităților sau instituțiilor publice care au ca atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie înștiințat despre aceasta. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a răspuns prin Adresa nr. II E/415 din 24 mai 2006, în care a făcut referite la dispozițiile art. 10 alin. (1) din O.U.G.

nr. 150/2002, atunci în vigoare, cu privire la pachetul de servicii medicale de bază la care au dreptul asigurații de sănătate, și la dispozițiile H.G. nr. 235/2005, cu modificările ulterioare, pentru aprobarea Listei cuprinzând medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări de sănătate pentru anul 2005. Conform normelor aprobate prin hotărârea de guvern, asigurații beneficiază de medicamente compensate cu 90%, 50% și 100% din prețul de referință (prețul medicamentului cel mai ieftin cu aceeași substanță activă, aceeași formă de prezentare și aceeași concentrație).

Cu referire la medicamentul V., solicitat de reclamantă, autoritatea emitentă a arătat că acesta nu este inclus în listele cu medicamente gratuite sau compensate și că întocmirea listelor ori revizuirea lor intră în competența Comisiei de strategie terapeutică din cadrul Ministerului Sănătății.

Ministerul Sănătății i-a răspuns reclamantei în sensul că medicamentul V. poate fi utilizat numai în condiții de spitalizare, responsabilitatea achiziționării lui revenind unități spitalicești în care urmează să beneficieze de tratament (Adresa nr. 25802 din 15 august 2006) și că, în temeiul art. 7 lit. v) din Anexa 14 a Normei metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 681/2006, în situațiile în care numărul solicitărilor depășește capacitatea Caselor de asigurări de sănătate de a suporta costurile analizelor prescrise în perioada respectivă se întocmesc liste de așteptare (Adresa nr. 23278 din 16 august 2006). În conținutul răspunsurilor respective nu poate fi reținută o manifestare de voință care să se încadreze în ipoteza art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2994, în raport cu conținutul concret al cererilor reclamantei.

În sensul prevederii legale menționate mai sus, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă numai în manifestarea, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea petiționarului, iar excesul de putere este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. În consecință, un răspuns nefavorabil sau care nu corespunde așteptărilor petiționarului nu poate fi calificat drept refuz nejustificat de rezolvare a cererii în orice condiții, ci numai dacă din probele cauzei rezultă că puterea discreționară a autorității publice a fost exercitată abuziv sau disproporționat, contrar scopului legii.

Cu această motivare, ce completează considerentele avute în vedere de prima instanță, soluția de respingere a acțiunii ca nefondată este corectă, nefiind susceptibilă de critici care să se circumscrie prevederilor art. 304 pct. 7 - 9 și să fie apte să ducă la reformarea sentinței. Cât privește prevederile art. 304 pct. 10 și 11, invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că acestea au fost abrogate anterior pronunțării sentinței prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005 și art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 sau art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă T.D. împotriva Sentinței civile nr. 3856 din data de 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2010.