ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5380/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5380/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată la data de 28

martie 2007 pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București, reclamanta T.D. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul

României, Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu

Handicap și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, obligarea pârâților să

subvenționeze și să faciliteze procedura de vindecare a unor afecțiuni

oftalmologice ale reclamantei.

În motivarea cererii

sale, reclamanta a arătat, în esență, că în vara anului 2005 a fost victima

unei infracțiuni de tâlhărie în urma căreia, conform înscrisurilor medicale

atașate cererii, a suferit vătămări ale oaselor nazale și maxilarului, precum

și dezlipiri și fisuri retiniene cu tendință agravantă.

Reclamanta a fost

diagnosticată ulterior cu "orbire galopantă", fiindu-i recomandat,

inițial, tratamentul cu medicamentul V., apoi cu L., un produs mai performant.

A arătat reclamanta

că, întrucât costurile acestui tratament îi depășeau cu mult posibilitățile

materiale, s-a adresat pârâților Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul

României, Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu

Handicap și Casa Națională de Asigurări de Sănătate solicitând subvenționarea

și înlesnirea procedurii de vindecare a afecțiunii oftalmologice dobândite,

fără a primi din partea acestora un răspuns.

În aceste condiții, a

susținut reclamanta, starea sănătății sale, care depindea de reacția

instituțiilor pârâte, s-a înrăutățit, ea riscând orbirea definitivă, situație

pentru care pârâții trebuie să răspundă.

Reclamanta a susținut

că are dreptul de a beneficia de tratament medical gratuit în condițiile

stabilite de cadrul normativ în vigoare, indicând printre altele Legea nr.

95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările

ulterioare, și H.G. nr. 1842/2006 pentru aprobarea Contractului-cadru privind

condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări

sociale de sănătate pentru anul 2007.

Cererea reclamantei a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 și 1000 C. civ.

Prin completarea de

acțiune depusă în ședința publică din data de 30 aprilie 2007, reclamanta a

arătat că înțelege să solicite obligarea pârâților la subvenționarea și

facilitarea procedurii de vindecare prin intermediul medicamentului L.

Prin Sentința civilă

nr. 2890 din data de 14 mai 2007, Judecătoria sectorului 4 București a admis

excepția necompetenței sale materiale și a trimis cauza spre soluționare Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Instanța a reținut

că, în cauză, instituțiile pârâte au calitatea de instituții publice ale

administrației publice centrale, situație în care competența de soluționare a

cauzei revine, în condițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curții de Apel.

În consecință,

acțiunea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 03

august 2007.

La data de 02

septembrie  2009, pârâtul Guvernul României a depus note scrise prin care a

invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, susținând că în cauză s-a

depășit termenul prevăzut de art. 11 alin. (5), teza finală, din Legea nr.

554/2004, față de faptul că cererea a cărei nesoluționare se invocă a fost

adresată Guvernului României în martie 2006.

de apel

Prin Sentința civilă

nr. 3856 din data de 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată

acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî

astfel, rezumând situația de fapt descrisă de reclamantă în cererea sa și în

precizările ulterioare, Curtea a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile necesare angajării răspunderii civile delictuale a instituțiilor

pârâte, în condițiile art. 998, 999 și 1000 C. civ., așa cum solicită

reclamanta, situație în care pretențiile acesteia nu au fundament legal.

Faptele imputate

pârâților, respectiv nesoluționarea unor cereri privind subvenționarea și

înlesnirea unei proceduri de vindecare care nu este prevăzută de lege, nu au

aptitudinea cauzării prejudiciului invocat de reclamantă, nefiind, astfel,

incidente, nici dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 care arată că

"Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane

răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat

furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate

de asistența medicală acordată".

Prima instanță a

arătat că în cauză nu se poate reține vreun aspect ilicit legat de faptul că

medicamentele indicate de reclamantă nu au fost trecute pe lista medicamentelor

de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de

prescripție medicală, în vederea vindecării bolii, pentru prevenirea

complicațiilor, pentru recuperarea sau ameliorarea suferinței.

Instanța de fond a

mai apreciat că, întrucât reclamanta susține că vătămarea organului vizual a

fost cauzată de autorul unei infracțiuni de tâlhărie, este evident că nu sunt

îndeplinite, în privința pârâților, nici cerințele art. 1000 C. civ.,

prejudiciul nefiind produs de lucruri aflate în paza juridică a acestora sau de

persoane pentru care le poate fi angajată.

Curtea a respins

excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinări, ca nefondate.

A arătat Curtea că

pârâtul Guvernul României are capacitatea de a sta în justiție, în litigiile de

contencios administrativ care au ca obiect contestarea legalității actelor

administrative emise de această autoritate publică, situație în care se

încadrează și această cauză, ce are ca obiect un act administrativ asimilat în

sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, constând în invocatul refuz

nejustificat de a soluționa cererea reclamantei.

Instanța de fond a

respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâți,

arătând că litigiul are ca obiect pretinsul refuz nejustificat al acestora de a

soluționa cererile adresate lor de către reclamantă, deci un act administrativ

asimilat al fiecăruia dintre pârâți, iar, pe de altă parte, solicitarea

reclamantei de a fi subvenționată și înlesnită procedura de vindecare a

vătămărilor suferite se întemeiază pe dispozițiile art. 998 - 1000 C. civ.,

care pot constitui temei al acțiunii împotriva oricăruia dintre pârâți.

Curtea a mai respins

excepția inadmisibilității acțiunii, constatând că, din cererea introductivă de

instanță și precizările depuse la dosar, se pot extrage elemente ale unei

pretenții care să poată fi apreciată, în mod rezonabil, ca fiind concretă.

Excepția tardivității

introducerii acțiunii a fost respinsă cu motivarea că, din înscrisurile depuse

la dosar, rezultă că reclamanta s-a adresat instanței în termenul de 1 an

indicat de art. 11 alin. (5), teza finală, din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta T.D., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea căii de

atac, recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 304 pct. 7 - 11 C. proc.

civ. și a arătat, în esență, că sentința este nelegală și abuzivă, ocolește cu

bună-știință fondul cauzei și a fost motivată în drept pe două texte de lege

(art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 232 din Legea nr. 95/2006) care nu au

legătură cu obiectul acțiunii.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma susținerilor recurentei-reclamante și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Reclamanta a supus

controlului instanței de judecată refuzul, considerat nejustificat, al

pârâților de a-i rezolva cererile privind înlesnirea și subvenționarea

tratamentului medical necesar pentru afecțiunile oftalmologice dobândite ca

urmare a unei agresiuni pe care susține că a suferit-o în vara anului 2005.

Potrivit art. 8 alin.

(1) teza finală din Legea nr. 554/2004, "se poate adresa instanței de

contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau

într-un interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul

nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare

a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau

protejarea dreptului sau interesului legitim".

Din înscrisurile

aflate la dosarul primei instanțe sesizate rezultă că, prin Certificatul din 14

decembrie 2006 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru

Adulți din cadrul Consiliului Local Sector 2 București, recurenta-reclamantă a

fost încadrată în gradul de handicap grav, cu indemnizație de însoțitor,

beneficiind și de pensie de invaliditate.

Cererilor care le-au

fost adresate, pârâții le-au răspuns după cum urmează:

Prin Adresa nr.

16/187/A din 19 aprilie 2006, Guvernul României i-a comunicat reclamantei că

memoriul a fost transmis, spre competentă soluționare, Ministerului Sănătății

și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Răspunsul se

încadrează în prevederile art. 6

1

din O.G. nr. 27/2002 privind

reglementarea activității de soluționare a petițiilor, potrivit cărora petițiile

greșit îndreptate se trimit autorităților sau instituțiilor publice care au ca

atribuții rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiționarul să fie

înștiințat despre aceasta.

Casa Națională de

Asigurări de Sănătate a răspuns prin Adresa nr. II E/415 din 24 mai 2006, în

care a făcut referite la dispozițiile art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr.

150/2002, atunci în vigoare, cu privire la pachetul de servicii medicale de

bază la care au dreptul asigurații de sănătate, și la dispozițiile H.G. nr.

235/2005, cu modificările ulterioare, pentru aprobarea Listei cuprinzând

medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu cu sau

fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de

asigurări de sănătate pentru anul 2005.

Conform normelor

aprobate prin hotărârea de guvern, asigurații beneficiază de medicamente

compensate cu 90%, 50% și 100% din prețul de referință (prețul medicamentului

cel mai ieftin cu aceeași substanță activă, aceeași formă de prezentare și

aceeași concentrație).

Cu referire la

medicamentul V., solicitat de reclamantă, autoritatea emitentă a arătat că

acesta nu este inclus în listele cu medicamente gratuite sau compensate și că

întocmirea listelor ori revizuirea lor intră în competența Comisiei de strategie

terapeutică din cadrul Ministerului Sănătății.

Ministerul Sănătății

i-a răspuns reclamantei în sensul că medicamentul V. poate fi utilizat numai în

condiții de spitalizare, responsabilitatea achiziționării lui revenind unități

spitalicești în care urmează să beneficieze de tratament (Adresa nr. 25802 din

15 august 2006) și că, în temeiul art. 7 lit. v) din Anexa 14 a Normei

metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării

asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate,

aprobată prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 681/2006, în situațiile

în care numărul solicitărilor depășește capacitatea Caselor de asigurări de

sănătate de a suporta costurile analizelor prescrise în perioada respectivă se

întocmesc liste de așteptare (Adresa nr. 23278 din 16 august 2006).

În conținutul

răspunsurilor respective nu poate fi reținută o manifestare de voință care să

se încadreze în ipoteza art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2994, în

raport cu conținutul concret al cererilor reclamantei.

În sensul prevederii

legale menționate mai sus, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri

constă numai în manifestarea, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva

cererea petiționarului, iar excesul de putere este definit de art. 2 alin. (1)

lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al

autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege

sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În consecință, un

răspuns nefavorabil sau care nu corespunde așteptărilor petiționarului nu poate

fi calificat drept refuz nejustificat de rezolvare a cererii în orice condiții,

ci numai dacă din probele cauzei rezultă că puterea discreționară a autorității

publice a fost exercitată abuziv sau disproporționat, contrar scopului legii.

Cu această motivare,

ce completează considerentele avute în vedere de prima instanță, soluția de

respingere a acțiunii ca nefondată este corectă, nefiind susceptibilă de

critici care să se circumscrie prevederilor art. 304 pct. 7 - 9 și să fie apte

să ducă la reformarea sentinței.

Cât privește

prevederile art. 304 pct. 10 și 11, invocate de recurenta-reclamantă, Înalta

Curte reține că acestea au fost abrogate anterior pronunțării sentinței prin

art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005 și art. I pct. 112 din O.U.G. nr.

138/2000.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a

sentinței atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta-reclamantă T.D. împotriva Sentinței civile nr. 3856 din

data de 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 decembrie 2010.