ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2474/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 486/CA din 3 noiembrie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și în consecință, a respins ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate invocată de pârâta U.C.C. SA București în contradictoriu cu reclamanta SC C.S. SA Eforie Sud și pârâtul Ministerul Turismului București. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele.

În cauză, în raport de situația de fapt, conform căreia actul administrativ a fost emis în anul 2003, chiar dacă partea a invocat dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 2 alin. (2), teza finală din Legea nr. 262/2004, se constată că nu pot fi înlăturate alte dispoziții legale prioritare a căror aplicare asigură respectarea unor principii consacrate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană precum și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în considerarea și a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Astfel, în vederea punerii în aplicare și respectării totodată a principiilor comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în comportamentul atât a beneficiarilor fondurilor pierdute cât și al autorităților administrative, cât și pentru asigurarea stabilității raporturilor juridice, instanța de fond a înlăturat dispozițiile legii organice sus-menționate, care permit repunerea în discuție în mod repetat și fără limită în timp, a legalității oricărui act administrativ, unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, în ceea ce privește certificatul de atestare eliberat de Ministerul Turismului la data de 19 mai 2003 a cărui nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție, respingând ca inadmisibilă excepția invocată.

Motivele de recurs invocate se evidențiază în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Recurenta-pârâtă arată că soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1558 mp nr. 188 emis de Ministerul Turismului în anul 2003, este nelegală și reprezintă o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești prin ignorarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. (2), teza finală, din Legea nr. 554/2004. Aceste dispoziții, constatate a fi constituționale prin Decizia nr. 1193 din 11 noiembrie 2008 a Curții Constituționale permit cenzurare, fără limitare temporară pe calea excepției de nelegalitate a actelor administrative cu caracter individual sub aspectul analizării condițiilor de legalitate de la data emiterii actului.

Recurenta arată că prin admiterea excepției de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate se încalcă principiul securității juridice și dreptul la un proces echitabil. Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea excepției de nelegalitate a actului administrativ contestat. La dosar intimații au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Pe recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat în cauză sentința atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii respectiv din perspectiva aplicării în timp a art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu privire la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că prin mai multe decizii, dintre care amintim deciziile nr. 404, 425 și 426 din 2008, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, considerând că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilității raporturilor juridice care, deși nu este consacrat expres în Constituția României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu principiul neretroactivității legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și cu dispozițiile art. 126 alin. (6), care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.

Fără a ignora sau nega consistența argumentelor reținute în contenciosul constituțional, Înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul național este chemat în mod direct și nemijlocit să facă efective drepturile și libertățile consacrate de Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, așa cum au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta constituind o garanție a aplicării blocului de convenționalitate în dreptul intern, atât în privința calității legii naționale, cât și în interpretarea și aplicarea acesteia.

Cu privire la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituția României instituie, pentru situația în care există un conflict între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu prioritate a tratatelor internaționale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepției de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă și actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securității raporturilor juridice, element fundamental al preeminenței dreptului, enunțată în preambulul Convenției ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părți și în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești (cauza Brumarescu C. României, hotărârea din 30 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, cauza Sovtransavto Holding C. Ucraina, hotărârea din 25 iulie 2002, cauza Prodan C. României, hotărâre din 11 decembrie 2008, www.echr.coe.int).

Deși se referă la repunerea în discuție, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, argumentele Curții de la Strasbourg pot fi reținute și în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele și condițiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă caracter obligatoriu și executoriu din oficiu. Este adevărat că admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.

De aceea, Înalta Curte constată că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepției fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securității raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, interpretat în lumina preambulului Convenției.

În cauză certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în anul 2003, anterior Legii nr. 554/2004 nu poate fi supus controlului pe calea procesuală reglementată în premieră de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, această soluție de respingere fiind o respectare a principiului securității juridice și aplicării cu prioritate a dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O. Soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate nu reprezintă o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești. Faptul că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost constatate a fi constituționale prin decizii ale Curții Constituționale din 2008 nu înlătură aplicarea excepției inadmisibilității invocării excepției de neconstituționalitate „oricând” fără limitare în timp cu privire la un act administrativ cu caracter individual în vederea respectării securității raporturilor juridice.

În ceea ce privește susținerile recurentei privind nevalabilitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis intimatei SC T.H.R.M.N. SA, acestea pot fi valorificate în cadrul acțiunii, revendicare, imprescriptibilă, în care să fie comparate titlurile invocate de părți, luând în calcul nu numai conformitatea cu legea din punct de vedere formal ca și consistența drepturilor autorilor de la care provin titlurile invocate de părți. Aceasta în condițiile în care certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor poate forma obiectul comparării titlurilor invocate de părți în cadrul acțiunii în revendicare aflată pe rolul Judecătoriei Constanța, cu privire la terenul în litigiu.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de U.C.C. SA împotriva sentinței civile nr. 486/CA din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.