ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2474/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 486/CA din 3 noiembrie 2009

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate

și în consecință, a respins ca inadmisibilă, excepția

de nelegalitate invocată de pârâta U.C.C. SA București în

contradictoriu cu reclamanta SC C.S. SA Eforie Sud și pârâtul Ministerul

Turismului București.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele.

În cauză, în raport de

situația de fapt, conform căreia actul administrativ a fost emis în

anul 2003, chiar dacă partea a invocat dispozițiile art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 2 alin. (2), teza finală din Legea nr.

262/2004, se constată că nu pot fi înlăturate alte

dispoziții legale prioritare a căror aplicare asigură

respectarea unor principii consacrate prin Tratatul de aderare a României la

Uniunea Europeană precum și de Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,

în considerarea și a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și art. 148

alin. (2) din Constituția României.

Astfel, în vederea punerii în

aplicare și respectării totodată a principiilor comunitare ale

securității juridice și protecției încrederii legitime în

comportamentul atât a beneficiarilor fondurilor pierdute cât și al

autorităților administrative, cât și pentru asigurarea

stabilității raporturilor juridice, instanța de fond a

înlăturat dispozițiile legii organice sus-menționate, care

permit repunerea în discuție în mod repetat și fără

limită în timp, a legalității oricărui act administrativ,

unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, în ceea

ce privește certificatul de atestare eliberat de Ministerul Turismului la

data de 19 mai 2003 a cărui nelegalitate a fost invocată pe cale de

excepție, respingând ca inadmisibilă excepția invocată.

Motivele de recurs invocate se

evidențiază în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Recurenta-pârâtă arată

că soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției de

nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului în suprafață de 1558 mp nr. 188 emis de Ministerul

Turismului în anul 2003, este nelegală și reprezintă o

depășire a atribuțiilor puterii judecătorești prin

ignorarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art.

11 alin. (2), teza finală, din Legea nr. 554/2004. Aceste dispoziții,

constatate a fi constituționale prin Decizia nr. 1193 din 11 noiembrie 2008

a Curții Constituționale permit cenzurare, fără limitare

temporară pe calea excepției de nelegalitate a actelor administrative

cu caracter individual sub aspectul analizării condițiilor de

legalitate de la data emiterii actului.

Recurenta arată că prin

admiterea excepției de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate

se încalcă principiul securității juridice și dreptul la un

proces echitabil.

Se solicită admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și admiterea excepției de

nelegalitate a actului administrativ contestat.

La dosar intimații au formulat

întâmpinare în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe recursul declarat în raport de motivele

invocate Curtea îl apreciază ca nefondat în cauză sentința

atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii respectiv din

perspectiva aplicării în timp a art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu privire

la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că prin mai

multe decizii, dintre care amintim deciziile nr. 404, 425 și 426 din 2008,

Curtea Constituțională a respins excepțiile de

neconstituționalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocate după

modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, considerând că textul de

lege criticat este în acord cu principiul stabilității raporturilor

juridice care, deși nu este consacrat expres în Constituția României,

se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală și

din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și

a libertăților fundamentale, cu principiul

neretroactivității legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) și

(2) din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor

în fața legii și a autorităților publice și cu

dispozițiile art. 126 alin. (6), care garantează controlul actelor

administrative pe calea contenciosului administrativ.

Fără a ignora sau nega

consistența argumentelor reținute în contenciosul constituțional,

Înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul

național este chemat în mod direct și nemijlocit să facă

efective drepturile și libertățile consacrate de Convenția

pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale,

așa cum au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, aceasta constituind o garanție a aplicării

blocului de convenționalitate în dreptul intern, atât în privința

calității legii naționale, cât și în interpretarea și

aplicarea acesteia.

Cu privire la raportul dintre

dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) din

Constituția României instituie, pentru situația în care există

un conflict între legile naționale și normele cuprinse în pactele

și tratatele internaționale la care România este parte, regula

aplicării directe și cu prioritate a tratatelor internaționale,

regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenței unor

dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern.

Din această perspectivă,

Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4

din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepției de

nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă și actelor

administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar

contraveni principiului securității raporturilor juridice, element

fundamental al preeminenței dreptului, enunțată în preambulul

Convenției ca o componentă a patrimoniului comun al statelor

părți și în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un

proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești (cauza

Brumarescu C. României, hotărârea din 30 septembrie 1999, publicată

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, cauza Sovtransavto

Holding C. Ucraina, hotărârea din 25 iulie 2002, cauza Prodan C. României,

hotărâre din 11 decembrie 2008, www.echr.coe.int).

Deși se referă la

repunerea în discuție, fără limită în timp, a unei

hotărâri judecătorești irevocabile, argumentele Curții de

la Strasbourg pot fi reținute și în cazul actului administrativ unilateral

individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele

și condițiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral

fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi

conferă caracter obligatoriu și executoriu din oficiu.

Este adevărat că admiterea

excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ,

ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată

excepția, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau

constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața

instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.

De aceea, Înalta Curte constată

că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei

excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost

invocată și mai cu seamă prin posibilitatea invocării

excepției fără limită în timp, chiar cu privire la acte

administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu

principiul securității raporturilor juridice, componentă a

preeminentei dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6

din Convenția privind apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, interpretat în lumina preambulului

Convenției.

În cauză certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în anul 2003,

anterior Legii nr. 554/2004 nu poate fi supus controlului pe calea

procesuală reglementată în premieră de art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, această soluție de respingere fiind o respectare

a principiului securității juridice și aplicării cu

prioritate a dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.

Soluția de respingere ca

inadmisibilă a excepției de nelegalitate nu reprezintă o

depășire a atribuțiilor puterii judecătorești. Faptul

că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost

constatate a fi constituționale prin decizii ale Curții

Constituționale din 2008 nu înlătură aplicarea excepției

inadmisibilității invocării excepției de

neconstituționalitate „oricând” fără limitare în timp cu privire

la un act administrativ cu caracter individual în vederea respectării

securității raporturilor juridice.

În ceea ce privește

susținerile recurentei privind nevalabilitatea certificatului de atestare

a dreptului de proprietate emis intimatei SC T.H.R.M.N. SA, acestea pot fi

valorificate în cadrul acțiunii, revendicare, imprescriptibilă, în

care să fie comparate titlurile invocate de părți, luând în

calcul nu numai conformitatea cu legea din punct de vedere formal ca și

consistența drepturilor autorilor de la care provin titlurile invocate de

părți. Aceasta în condițiile în care certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor poate forma obiectul

comparării titlurilor invocate de părți în cadrul acțiunii

în revendicare aflată pe rolul Judecătoriei Constanța, cu

privire la terenul în litigiu.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge

recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică

sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de U.C.C.

SA împotriva sentinței civile nr. 486/CA din 3 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 mai 2010.