ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4606/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată și hotărârea instanței de fond. Prin acțiunea civilă promovată și înregistrată la data de 11 februarie 2013 pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 24931/212/2013, reclamanta SC "T.M.N." SA a solicitat obligarea pârâtei SC "S.I." SRL la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului aferent imobilului H.S. din Eforie Nord, pentru anii 2009 - 2010, cuantificată provizoriu la 10.000 lei. La data de 14 mai 2013, pârâta SC "S.I." SRL, prin Note de ședință a invocat excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr. 0734 din 20 septembrie 1999 emis de Autoritatea Națională pentru Turism din cadrul Ministerului Turismului.

Judecătoria Constanța, prin încheierea de ședință din data, de 12 iunie 2013, a dispus în baza disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004 sesizarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 8 iulie 2013 sub nr. 604/36/2013. Prin Sentința nr. 271/CA din 05 septembrie 2013, Curtea de Apel Constanța a respins excepția necompetenței teritoriale a instanței și a respins excepția de nelegalitate a actului administrativ -Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr. 0734 din 20 septembrie 1999 emis de Autoritatea Națională pentru Turism invocată de reclamanta SC "S.I." SRL, ca inadmisibilă.

A reținut, în esență, că excepția de nelegalitate invocată vizează Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr. 0734 din 20 septembrie 1999 emis de Autoritatea Națională pentru Turism din cadrul Ministerului Turismului, act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și în raport cu jurisprudența trasată de instanța supremă, pentru situația dedusă judecății dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 sunt înlăturate, nefiind aplicabile, astfel încât pârâta nu are la dispoziție calea excepției de nelegalitate pentru a înlătura aplicarea actului administrativ contestat. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC S.I.

SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Criticile dezvoltate în cererea de recurs au fost subsumate următoarelor motive: 1. Art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Curtea de Apel Constanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe. Susține recurenta că instanța competentă să soluționeze excepția de nelegalitate este Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere că autoritatea emitentă a certificatului de atestare a dreptului de proprietate este Autoritatea Națională pentru Turism din cadrul Ministerului Turismului - autoritate publică centrală, cu sediul în București. 2. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În cadrul acestui motiv de recurs, recurenta afirmă că articolul 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 a reglementat posibilitatea invocării excepției de nelegalitate și în ceea ce privește actul administrativ emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Mai susține că asupra constituționalității acestui text de lege s-a pronunțat prin mai multe decizii Curtea Constituțională, în sensul că dispozițiile sunt constituționale.

Recurenta afirmă că, în lipsa unei decizii pronunțate într-un recurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, instanța judecătorească nu are temei legal să înlăture aplicarea lui pentru actele administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și pentru a achiesa la punctul de vedere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, exprimat prin Procesul-verbal încheiat cu ocazia ședinței Plenului Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 26 mai 2008. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs cât și sub toate aspectele așa cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., în raport de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Curtea de Apel Constanța a reținut în mod legal și temeinic faptul că este competentă teritorial să soluționeze excepția de nelegalitate, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 folosește sintagma "instanța de contencios administrativ competentă", făcând indirect trimitere la regulile competență stabilite de art. 10 din aceeași lege. Înalta Curte reține că în cauză nu a fost contestat faptul că autoritatea emitentă a actului este un organ administrativ central, ceea ce atrage competența materială a secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

În ceea ce privește competența teritorială, art. 10 alin. (3) din legea menționată stabilește o competență alternativă, lăsată la aprecierea reclamantului și totodată, o limitare a acestui drept de opțiune, în sensul că dacă reclamantul a ales instanța de la domiciliul pârâtului, nu se mai poate invoca excepția necompetenței teritoriale. Așadar, coroborarea acestor dispoziții procedurale cu faptul că instanța învestită cu soluționarea acțiunii de fond este Judecătoria Constanța, iar autorul excepției de nelegalitate nu și-a exprimat opțiunea de a fi soluționată de către instanța de la sediul pârâtului, în mod legal, Curtea de Apel Constanța a apreciat că este competentă teritorial, respectând eficiența și celeritatea înfăptuirii actului de justiție.

2. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de control judiciar apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică constatând că excepția de nelegalitate a actul administrativ unilateral cu caracter individual anterior nominalizat este nefondată pentru următoarele considerente: Într-adevăr, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate; în acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ și suspendă cauza (...).

Actul administrativ aflat în discuție este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Pe acest aspect, este de menționat faptul că instanța constituțională, prin Deciziile nr. 425 și nr. 426 din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) și art. 11 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituționale, în raport de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală a țării. Însă, în ceea ce privește cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituție, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor" (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu contra României, nr. 2, M. Of. nr. 830/5.09.2007).

Așadar, prin raportare la normele Convenției Europene a Drepturilor Omului și la jurisprudența instanței de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speța de față a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 11 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reținând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În concret, normele aflate în discuție, întrucât permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice. Ca o consecință a celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 din Constituția României, instanța de control judiciar apreciază că excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.08 nr. 0734 din 20 septembrie 1999 emis de Ministerul Turismului - Autoritatea Națională pentru Turism este nefondată, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) și art. 11 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 271/CA din 05 septembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2014. Procesat de GGC - GV