ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.12.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4606/2014

HOTĂRÂRE
03.12.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4606/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea

de chemare în judecată și hotărârea instanței de fond.

Prin

acțiunea civilă promovată și înregistrată la data de 11 februarie 2013 pe rolul

Judecătoriei Constanța sub nr. 24931/212/2013, reclamanta SC "T.M.N."

SA a solicitat obligarea pârâtei SC "S.I." SRL la plata contravalorii

lipsei de folosință a terenului aferent imobilului H.S. din Eforie Nord, pentru

anii 2009 - 2010, cuantificată provizoriu la 10.000 lei.

La

data de 14 mai 2013, pârâta SC "S.I." SRL, prin Note de ședință a invocat

excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de

proprietate seria M08 nr. 0734 din 20 septembrie 1999 emis de Autoritatea

Națională pentru Turism din cadrul Ministerului Turismului.

Judecătoria

Constanța, prin încheierea de ședință din data, de 12 iunie 2013, a dispus în

baza disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004 sesizarea Curții de Apel Constanța,

secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea

excepției de nelegalitate.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios

administrativ și fiscal, la data de 8 iulie 2013 sub nr. 604/36/2013.

Prin

Sentința nr. 271/CA din 05 septembrie 2013, Curtea de Apel Constanța a respins

excepția necompetenței teritoriale a instanței și a respins excepția de

nelegalitate a actului administrativ -Certificatul de atestare a dreptului de

proprietate seria M08 nr. 0734 din 20 septembrie 1999 emis de Autoritatea

Națională pentru Turism invocată de reclamanta SC "S.I." SRL, ca

inadmisibilă.

A

reținut, în esență, că excepția de nelegalitate invocată vizează Certificatul

de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr. 0734 din 20 septembrie

1999 emis de Autoritatea Națională pentru Turism din cadrul Ministerului

Turismului, act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004 și în raport cu jurisprudența trasată de instanța

supremă, pentru situația dedusă judecății dispozițiile art. 4 din Legea nr.

554/2004 sunt înlăturate, nefiind aplicabile, astfel încât pârâta nu are la

dispoziție calea excepției de nelegalitate pentru a înlătura aplicarea actului

administrativ contestat.

Recursul

declarat în cauză.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC S.I. SRL, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Criticile

dezvoltate în cererea de recurs au fost subsumate următoarelor motive:

1.

Art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Curtea de Apel Constanța a pronunțat o hotărâre

cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe.

Susține

recurenta că instanța competentă să soluționeze excepția de nelegalitate este

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, având în

vedere că autoritatea emitentă a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate este Autoritatea Națională pentru Turism din cadrul Ministerului

Turismului - autoritate publică centrală, cu sediul în București.

2.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prima instanță a interpretat și aplicat greșit

dispozițiile art. 4 din Legea nr.  554/2004.

În

cadrul acestui motiv de recurs, recurenta afirmă că articolul 4 din Legea nr.

554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 a reglementat

posibilitatea invocării excepției de nelegalitate și în ceea ce privește actul

administrativ emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Mai

susține că asupra constituționalității acestui text de lege s-a pronunțat prin

mai multe decizii Curtea Constituțională, în sensul că dispozițiile sunt

constituționale.

Recurenta

afirmă că, în lipsa unei decizii pronunțate într-un recurs în interesul legii

privind interpretarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată

prin Legea nr. 262/2007, instanța judecătorească nu are temei legal să înlăture

aplicarea lui pentru actele administrative individuale emise anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 554/2004 și pentru a achiesa la punctul de vedere al

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, exprimat prin Procesul-verbal încheiat cu ocazia ședinței Plenului

Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, la data de 26 mai 2008.

Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând

sentința atacată prin prisma motivelor de recurs cât și sub toate aspectele așa

cum permit dispozițiile art. 304

1

dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente:

1.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Curtea

de Apel Constanța a reținut în mod legal și temeinic faptul că este competentă

teritorial să soluționeze excepția de nelegalitate, raportat la dispozițiile

art. 10 alin. (1) și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Art.

4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 folosește sintagma "instanța de

contencios administrativ competentă", făcând indirect trimitere la

regulile competență stabilite de art. 10 din aceeași lege.

Înalta

Curte reține că în cauză nu a fost contestat faptul că autoritatea emitentă a

actului este un organ administrativ central, ceea ce atrage competența

materială a secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

În

ceea ce privește competența teritorială, art. 10 alin. (3) din legea menționată

stabilește o competență alternativă, lăsată la aprecierea reclamantului și

totodată, o limitare a acestui drept de opțiune, în sensul că dacă reclamantul

a ales instanța de la domiciliul pârâtului, nu se mai poate invoca excepția

necompetenței teritoriale.

Așadar,

coroborarea acestor dispoziții procedurale cu faptul că instanța învestită cu

soluționarea acțiunii de fond este Judecătoria Constanța, iar autorul excepției

de nelegalitate nu și-a exprimat opțiunea de a fi soluționată de către instanța

de la sediul pârâtului, în mod legal, Curtea de Apel Constanța a apreciat că

este competentă teritorial, respectând eficiența și celeritatea înfăptuirii

actului de justiție.

2.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța

de control judiciar apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și

temeinică constatând că excepția de nelegalitate a actul administrativ

unilateral cu caracter individual anterior nominalizat este nefondată pentru

următoarele considerente:

Într-adevăr,

conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau

la cererea părții interesate; în acest caz, instanța, constatând că de actul

administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheiere motivată, instanța de contencios administrativ și suspendă cauza

(...).

Actul

administrativ aflat în discuție este anterior intrării în vigoare a Legii nr.

554/2004.

Pe

acest aspect, este de menționat faptul că instanța constituțională, prin

Deciziile nr. 425 și nr. 426 din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin.

(1) și art. 11 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ

sunt constituționale, în raport de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin.

(2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din

Legea fundamentală a țării.

Însă,

în ceea ce privește cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul

de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat faptul că

judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2)

din Constituție, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce

reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În

acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției

Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a "asigura efectul deplin

al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă

prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să asigure

abrogarea acesteia de către legiuitor" (a se vedea Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu contra

României, nr. 2, M. Of. nr. 830/5.09.2007).

Așadar,

prin raportare la normele Convenției Europene a Drepturilor Omului și la

jurisprudența instanței de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune

înlăturarea aplicării în speța de față a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art.

11 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată,

care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției

de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual

emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reținând că aceste norme

interne contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare

asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În

concret, normele aflate în discuție, întrucât permit cenzurarea legalității

actelor administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat

de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și de art. 47

din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii

aduse principiului securității juridice.

Ca

o consecință a celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art.

148 din Constituția României, instanța de control judiciar apreciază că excepția

de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria

M.08 nr. 0734 din 20 septembrie 1999 emis de Ministerul Turismului -

Autoritatea Națională pentru Turism este nefondată, în raport de prevederile

art. 4 alin. (1) și art. 11 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului

administrativ, modificată.

Pentru

aceste considerente și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat.

Respinge

recursul declarat de SC S.I. SRL împotriva Sentinței civile nr. 271/CA din 05

septembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2014.

Procesat

de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-12-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4607/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată și hotărârea instanței de fond. Prin acțiunea civilă promovată și înregistrată la data de 11 februarie 2013 pe rolul Judecă
ÎCCJ 2014-12-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4607/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată și hotărârea instanței de fond. Prin acțiunea civilă promovată și înregistrată la data de 11 februarie 2013 pe rolul Judecă
ÎCCJ 2017-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1730/2017
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Prin cererea înregistrată la 20.02.2014, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Dezvoltări
ÎCCJ 2014-02-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 831/2014
acțiunea în revendicare imobiliară și cererea privind desființarea construcțiilor formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC R. SA; și a fost obligată reclamanta către SC R. SA la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 l
ÎCCJ 2003-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3181/2003
pentru nelegalitate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. Printr-un prim motiv de recurs se susține că, în mod greșit, Curtea de Apel Constanța s-a considerat competentă a soluționa cauza, deși actul atacat a intrat în ci
Sursă