ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4309/2010

Asupra conflictului negativ de competență de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr.

7505 din 24 aprilie 2009 Judecătoria Constanța a admis excepția necompetentei

materiale a instanței și a trimis cauza spre competentă soluționare Secției

Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel Constanța.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut faptul că prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Constanța sub nr. 3319/212/2009, reclamantul C.M. a chemat în

judecată pe pârâtul Guvernul României, Subsecretariatul de Stat pentru

problemele revoluționarilor, pentru ca pe baza probelor ce se vor administra să

se dispună obligarea pârâtului la emiterea certificatului de luptător pentru

victoria revoluției din 1989.

S-a

mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea 554/2004, litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților

de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, precum și

faptul că Guvernul României este, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 90/2001 privind organizarea si funcționarea Guvernului României și a

ministerelor, autoritatea publică a

puterii

executive, care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament

și care

asigură realizarea politicii interne și externe a țării și

exercită conducerea generală a administrației publice.

Pentru aceste motive, văzând

și prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis

excepția necompetenței materiale, invocată din

oficiu și a trimis cauza spre

competentă soluționare secției contencios

administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța.

Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 100/CA din 11 martie 2010 a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a acțiunii formulate de către

reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru

Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța și a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel Constanța a reținut că

reclamantul a precizat că obiectul cererii sale este

stabilirea de către instanță a calității de luptător pentru victoria

revoluției.

î

n speță, reclamantul a solicitat ca

instanța să constate calitatea sa de luptător în revoluția din decembrie 1989,

în temeiul legii nr. 42/1990, acesta

nefăcând

nicio referire la prevederile

l

egii

nr. 554/2004. S-a arătat că legea invocată ca temei de drept nu prevede o competență

specială a instanței de contencios

administrativ.

S-a mai reținut de

către instanță că reclamantul nu a susținut în cuprinsul cererii de chemare în

judecată faptul că ar fi adresat Comisiei pentru cinstirea și sprijinirea

eroilor Revoluției din decembrie 1989 vreo cerere, astfel că nu și-a întemeiat

acțiunea pe prevederile legale reținute de către prima instanță și în general

pe vreun text al Legii nr. 554/2004, ci numai pe prevederile Legii nr. 42/1990.

Pentru

aceste considerente, Curtea de Apel a apreciat că cererea trebuie soluționată

de

către instanța de

drept comun, potrivit art. 1 punctul 1 C. proc. civ.

Reținând că, în temeiul

art. 20 și urm. C. proc. civ., conflictul negativ de competență se soluționează

de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Constanța a

înaintat dosarul acestei instanțe în vederea pronunțării regulatorului de

competență.

Înalta Curte, ca

instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă

instanță, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele

de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Actul administrativ

este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere,

modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei, se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de

procedură civilă, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de

cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Prin cererea formulată,

reclamantul a chemat în judecată Guvernul României, solicitând obligarea

acestuia la emiterea certificatului de luptător pentru victoria revoluției din

1989.

Potrivit dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea

Guvernului României și a ministerelor, emitentul actului administrativ atacat

este o autoritate publică centrală.

În consecință, având în

vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3)

și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind pe C.M. și pe Guvernul României, în favoarea Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

octombrie 2010.