ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 907/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 886 din 17 decembrie 2010 a condamnat, printre alții pe inculpații: - B.A. și M.N. la pedepse rezultante de câte 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 20 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, având de soluționat apelurile inculpaților declarate împotriva sentinței de condamnare, prin încheierea de ședință din 11 februarie 2011, a menținut starea de arest a inculpaților, reținând că temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri se mențin.

Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații, reiterând aspectele invocate la instanța de apel, în sensul că, măsura arestării preventive nu se justifică, având în vedere că au cerut să fie judecați, conform art. 320 1 C. proc. pen. și, în plus inculpatul M.N. fiind cărăuș, nu a cunoscut ce transporta. Recursurile sunt nefondate. Potrivit art. 160 b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Instanța de apel, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive luată la 25 iunie 2010, în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., a constatat, potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.

În recurs, inculpatul M.N. face referire la aspecte de ordin probatoriu - susține că el nu a cunoscut ce transportă, rolul lui fiind acela de cărăuș. Inculpatul B.A. a invocat conduita procesuală sinceră, cooperarea cu organele de urmărire penală, aspecte care justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Înalta Curte, verificând hotărârea atacată, constată că este legală și temeinică. Inculpații au fost condamnați prin sentința penală nr. 886 din 17 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, la pedepse de câte 5 ani închisoare, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și art. 160 din Legea nr. 143/2000.

Starea de arest a inculpaților luată în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., a fost prelungită și menținută începând cu data de 24 iulie 2010, pe tot parcursul procesului. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile comise este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a unor persoane care au săvârșit infracțiuni de trafic de droguri, atât în țară cât și în afara teritoriului României, adică în Turcia, constituie în mod cert un motiv de încurajare și a altor persoane, cel puțin din colectivitatea în care muncesc și trăiesc inculpații, de a săvârși fapte penale de pe urma cărora pot realiza venituri importante cu efort minim. Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive de casare a acestei hotărâri, Înalta Curte, va respinge ca nefondate recursurile inculpaților.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.N. și B.A. împotriva încheierii din 11 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 45108/3/2010. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 8 martie 2011.