ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 907/2011

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 886 din 17 decembrie 2010 a condamnat, printre alții pe inculpații:

-

B.A. și M.N. la pedepse rezultante de câte 5 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de droguri prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 20 rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, având de soluționat apelurile inculpaților

declarate împotriva sentinței de condamnare, prin încheierea de ședință din 11

februarie 2011, a menținut starea de arest a inculpaților, reținând că

temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri se mențin.

Împotriva

încheierii au declarat recurs inculpații, reiterând aspectele invocate la

instanța de apel, în sensul că, măsura arestării preventive nu se justifică,

având în vedere că au cerut să fie judecați, conform art. 320

1

C.

proc. pen. și, în plus inculpatul M.N. fiind cărăuș, nu a cunoscut ce

transporta.

Recursurile

sunt nefondate.

Potrivit

art. 160

b

C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic,

dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Instanța

de apel, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive luată la 25

iunie 2010, în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., a constatat, potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate.

În

recurs, inculpatul M.N. face referire la aspecte de ordin probatoriu - susține

că el nu a cunoscut ce transportă, rolul lui fiind acela de cărăuș.

Inculpatul

B.A. a invocat conduita procesuală sinceră, cooperarea cu organele de urmărire

penală, aspecte care justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Înalta

Curte, verificând hotărârea atacată, constată că este legală și temeinică.

Inculpații

au fost condamnați prin sentința penală nr. 886 din 17 decembrie 2010,

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, la pedepse de câte 5

ani închisoare, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen. și art. 160 din Legea nr. 143/2000.

Starea

de arest a inculpaților luată în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., a fost

prelungită și menținută începând cu data de 24 iulie 2010, pe tot parcursul

procesului.

Pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunile comise este mai mare de 4 ani, iar

lăsarea în libertate a unor persoane care au săvârșit infracțiuni de trafic de

droguri, atât în țară cât și în afara teritoriului României, adică în Turcia, constituie

în mod cert un motiv de încurajare și a altor persoane, cel puțin din

colectivitatea în care muncesc și trăiesc inculpații, de a săvârși fapte penale

de pe urma cărora pot realiza venituri importante cu efort minim.

Pentru

aceste considerente, constatând că nu există motive de casare a acestei

hotărâri, Înalta Curte, va respinge ca nefondate recursurile inculpaților.

Văzând

și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații M.N. și B.A. împotriva

încheierii din 11 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 45108/3/2010.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică,

azi 8 martie 2011.