ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5648/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 august 2002, reclamantul R.B. a chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Primăria Târgu-Mureș, SC L. SA și A.Z., A.J., pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 și predarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului situat în Târgu-Mureș, județul Mureș, rescris în C.F. 41250, compus din 2 camere și dependințe, cu obligarea în solidar a pârâților la plata cheltuielilor de judecată organizate de proces. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a devenit proprietatea imobilului mai sus individualizat, conform contractului de construcție nr. 1307/1979 încheiat între aceasta și G.J.C.V.L.

Târgu-Mureș și că ulterior, în anul 1988 a plecat definitiv din țară, Statul Român, prin decizia nr. 456/1988 preluându-i apartamentul proprietate personală, pentru care reclamanta a achitat 59.968 lei restul până la 82.487 lei fiind plătit de către Statul Român. A mai învederat reclamantul că în baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificare solicitând Primăriei Municipiului Târgu-Mureș, acordarea de despăgubiri pentru imobil. Prin întâmpinare, pârâta Primăria Municipiului Târgu-Mureș a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului de a soluționa cauza, excepțiile lipsei calității procesuale pasive și excepția tardivității acțiunii. Prin sentința civilă nr. 378 din 9 mai 2003, Tribunalul Mureș și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureș, cu motivarea că, în raport de valoarea imobilului, care este sub 2 miliarde lei este competentă judecătoria.

Pricina a fost înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe sub nr. 4605/2003, care prin sentința civilă nr. 6519 din 18 decembrie 2003 a respins excepțiile invocate și acțiunea reclamantei. Pentru a se pronunța ca atare, Judecătoria Târgu-Mureș a apreciat că au fost îndeplinite în cauză prevederile art. 9 și urm. din Legea nr. 112/1995, părțile contractante fiind de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constatat, nefiind incidente în cauză dispozițiile alin. (3) al art. 46 din Legea nr. 10/2001 ce consacră o cauză de nulitate absolută, cu imposibilitatea celor interesate de a invoca buna credință.

S-a socotit că reclamantul a urmărit restituirea în natură a imobilului, doar după apariția Legii nr. 10/2001, manifestând pasivitate în raport cu Legea nr. 112/1995, acesta declanșând procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, dar numai cu privire la acordarea măsurilor reparatorii corespunzătoare unor despăgubiri bănești, astfel cum a rezultat din notificarea adresată Primăriei Municipiului Târgu-Mureș. Cât privește excepția prescripției dreptului de a solicitat constatarea nulității actului de înstrăinare, este de precizat că prin încheierea din 19 septembrie 2003 aceasta a fost respinsă. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtul Statul Român, prin Primăria Municipiului Târgu-Mureș este de observat că aceasta a fost respinsă, instanța apreciind că reclamanta este persoană îndreptățită, în condițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței judecătoriei au declarat apel reclamantul R.B. și pârâții A.Z., A.J. Astfel, apelul reclamantului critică hotărârea instanței, de fond pentru nelegalitate, întrucât actul juridic prin care Statul Român a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză este lovit de nulitate absolută, întrucât nu au fost respectate condițiile de fond și de formă prevăzute imperativ de Codul civil și că în realitate, vânzătorul nu a fost de drept proprietar, vânzând lucrul altuia, astfel că transmiterea proprietății nu s-a realizat cu titlu valabil, neavând relevanță buna-credință a cumpărătorilor. Pârâții au adus critici ce au vizat greșita respingere a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, solicitate de pârâți prin întâmpinare, cu ocazia dezbaterilor în fond și prin concluziile scrise depuse.

Prin decizia nr. 786/A din 7 octombrie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins apelul reclamantului, dar a admis apelul declarat de pârâți, a schimbat în parte sentința judecătoriei, în sensul că l-a obligat pe reclamant să le plătească pârâților 5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și, pe care de consecință a înlăturat mențiunea privitoare la respingerea cererii cu privire la acestea și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a păstrat soluția și motivarea instanței de fond în ceea ce privește apelul declarat de reclamanți.

A socotit însă fondată critica referitoare la apelul pârâților cu privire la cheltuieli de judecată, cu motivarea că la dezbaterile în fond, pârâții au solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, cerere ce a fost consemnată în încheierea din 12 decembrie 2003 și reiterată în conținutul concluziilor scrise aflate la fila 130 și dovedită cu chitanțele privind onorariul de avocat. Decizia din apel a făcut obiectul criticilor promovate de reclamant prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, fiind practic reiterate motivele din apel referitoare la: încălcarea legalității, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. 124/1997 încheiat între R.A.G.C.L.

(pentru Consiliul Local al Municipiului Târgu-Mureș) și pârâții A. nu este valabil vânzătorul neavând calitatea de proprietar nerespectându-se condițiile de fond și de formă ale actului juridic; necomunicarea deciziei nr. 456 din 6 decembrie 1988 emisă de fostul Consiliu Popular al Județului Mureș. Recursul este nefondat și va fi respins. Cum în mod legal au stabilit instanțele de judecată contractul a cărui nulitate absolută s-a solicitat întrunește condițiile de fond și de formă ale actului juridic fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 9 și urm. din Legea nr. 112/1995.

Totodată, în contextul în care reclamantul nu a depus cerere pentru a obține măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995, ci a solicitat la 5 noiembrie 2001 doar acordarea de despăgubiri bănești, în temeiul Legii nr. 10/2001, urmând procedura prealabilă notificării, specifică acestui din urmă act normativ, deci nu a înțeles să solicite restituirea imobilului al cărui proprietar pretinde că este, pe calea dreptului comun, nu se poate invoca nevalabilitatea contractului de vânzare-cumpărare. Aceasta, deoarece la data înstrăinării imobilului, 5 martie 1997, în cauză nu există o cerere de retrocedare formulată de reclamant, având ca obiect apartamentul nr. 15 situat în Târgu-Mureș, nu se afla pus sub interdicție de vânzare, iar reclamantul nu a contestat în temeiul Legii nr. 112/1995 titlul în baza căruia imobilul a fost preluat de către stat.

Contractul de vânzare-cumpărare nr. 124 din 5 martie 1997 a fost încheiat valabil, conform art. 9 din Legea nr. 112/1995, pârâții cumpărători având calitatea de chiriași ai apartamentului, iar Decretul nr. 223/1974 era considerat de Legea nr. 112/1995 titlu valabil de trecere a imobilului în proprietatea statului, fostul proprietar nerealizând nici un demers pentru redobândirea apartamentului în litigiu. Este de precizat totodată că reclamantul nu a contestat buna credință a părților din contractul de vânzare-cumpărare, singurul motiv invocat fiind preluarea abuzivă, prin violență a imobilului în litigiu. Chiar în situația nevalabilității titlului Statului, contractele de înstrăinare, având ca obiect imobile preluate de stat fără titlu valabil sunt lovite de nulitate, cu excepția cazului în care actul juridic a fost încheiat cu bună credință.

Or, în condițiile în care s-a probat în cursul litigiului că actul a fost încheiat cu respectarea cerințelor Legii nr. 112/1995, iar la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare titlul de proprietate al statului Român nu era contestat, imobilul se afla în circuitul civil, iar chiriașii cumpărători nu au fost notificați de fostul proprietar să nu cumpere locuința, actul privind înstrăinarea apartamentului este valabil Mai mult, la perfectarea contractului, consimțământul părților era valabil exprimat, obiectul determinat, iar cauza licită, așa încât condițiile prevăzute de art. 948 C. civ. și cerințele speciale cuprinse în Legea nr. 112/1995 au fost respectate, contractul de vânzare-cumpărare fiind valabil încheiat.

În ipoteza necontestării valabilității imobilului anterior momentului perfectării contractului de vânzare-cumpărare nu pot fi invocate critici pertinente, privind aspecte formale, de necomunicare a deciziei de preluare a imobilului de către stat, cu atât mai mult, cu cât nu este lipsit de semnificație și faptul că, în temeiul Legii nr. 10/2001, fostul proprietar nu a solicitat restituirea în natură, ci despăgubiri prin echivalent. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.B. împotriva deciziei nr. 786/A din 7 octombrie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă. Obligă pe recurentă la 14.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți A.Z. și A.J. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 27 iunie 2005.