ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5648/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 13 august 2002,

reclamantul R.B. a chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Primăria Târgu-Mureș,

SC L. SA și A.Z., A.J., pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să

dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii

nr. 112/1995 și predarea în deplină proprietate și liniștită posesie a

imobilului situat în Târgu-Mureș, județul Mureș, rescris în C.F. 41250, compus

din 2 camere și dependințe, cu obligarea în solidar a pârâților la plata

cheltuielilor de judecată organizate de proces.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a devenit proprietatea imobilului mai sus individualizat, conform

contractului de construcție nr. 1307/1979 încheiat între aceasta și G.J.C.V.L. Târgu-Mureș

și că ulterior, în anul 1988 a plecat definitiv din țară, Statul Român, prin

decizia nr. 456/1988 preluându-i apartamentul proprietate personală, pentru

care reclamanta a achitat 59.968 lei restul până la 82.487 lei fiind plătit de

către Statul Român.

A mai învederat reclamantul că în

baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificare solicitând Primăriei Municipiului Târgu-Mureș,

acordarea de despăgubiri pentru imobil.

Prin întâmpinare, pârâta Primăria

Municipiului Târgu-Mureș a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului

de a soluționa cauza, excepțiile lipsei calității procesuale pasive și excepția

tardivității acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 378 din 9

mai 2003, Tribunalul Mureș și-a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Târgu-Mureș, cu motivarea că, în raport de valoarea

imobilului, care este sub 2 miliarde lei este competentă judecătoria.

Pricina a fost înregistrată pe rolul

acestei din urmă instanțe sub nr. 4605/2003, care prin sentința civilă nr. 6519

din 18 decembrie 2003 a respins excepțiile invocate și acțiunea reclamantei.

Pentru a se pronunța ca atare,

Judecătoria Târgu-Mureș a apreciat că au fost îndeplinite în cauză prevederile

art. 9 și urm. din Legea nr. 112/1995, părțile contractante fiind de bună

credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate

absolută s-a solicitat a se constatat, nefiind incidente în cauză dispozițiile

alin. (3) al art. 46 din Legea nr. 10/2001 ce consacră o cauză de nulitate

absolută, cu imposibilitatea celor interesate de a invoca buna credință.

S-a socotit că reclamantul a urmărit

restituirea în natură a imobilului, doar după apariția Legii nr. 10/2001,

manifestând pasivitate în raport cu Legea nr. 112/1995, acesta declanșând

procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, dar numai cu privire la

acordarea măsurilor reparatorii corespunzătoare unor despăgubiri bănești,

astfel cum a rezultat din notificarea adresată Primăriei Municipiului Târgu-Mureș.

Cât privește excepția prescripției

dreptului de a solicitat constatarea nulității actului de înstrăinare, este de

precizat că prin încheierea din 19 septembrie 2003 aceasta a fost respinsă.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale active, invocată de pârâtul Statul Român, prin Primăria

Municipiului Târgu-Mureș este de observat că aceasta a fost respinsă, instanța

apreciind că reclamanta este persoană îndreptățită, în condițiile art. 2 lit. d)

din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței judecătoriei au

declarat apel reclamantul R.B. și pârâții A.Z., A.J.

Astfel, apelul reclamantului critică

hotărârea instanței, de fond pentru nelegalitate, întrucât actul juridic prin

care Statul Român a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză

este lovit de nulitate absolută, întrucât nu au fost respectate condițiile de

fond și de formă prevăzute imperativ de Codul civil și că în realitate,

vânzătorul nu a fost de drept proprietar, vânzând lucrul altuia, astfel că

transmiterea proprietății nu s-a realizat cu titlu valabil, neavând relevanță

buna-credință a cumpărătorilor.

Pârâții au adus critici ce au vizat

greșita respingere a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată,

solicitate de pârâți prin întâmpinare, cu ocazia dezbaterilor în fond și prin

concluziile scrise depuse.

Prin decizia nr. 786/A din 7 octombrie

2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș a respins apelul reclamantului, dar a admis

apelul declarat de pârâți, a schimbat în parte sentința judecătoriei, în sensul

că l-a obligat pe reclamant să le plătească pârâților 5.000.000 lei, cu titlu

de cheltuieli de judecată și, pe care de consecință a înlăturat mențiunea

privitoare la respingerea cererii cu privire la acestea și a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a păstrat soluția și motivarea instanței de fond în ceea ce

privește apelul declarat de reclamanți.

A socotit însă fondată critica

referitoare la apelul pârâților cu privire la cheltuieli de judecată, cu

motivarea că la dezbaterile în fond, pârâții au solicitat obligarea

reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, cerere ce a fost consemnată

în încheierea din 12 decembrie 2003 și reiterată în conținutul concluziilor

scrise aflate la fila 130 și dovedită cu chitanțele privind onorariul de

avocat.

Decizia din apel a făcut obiectul

criticilor promovate de reclamant prin intermediul căii extraordinare de atac a

recursului, fiind practic reiterate motivele din apel referitoare la:

încălcarea legalității, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. 124/1997

încheiat între R.A.G.C.L. (pentru Consiliul Local al Municipiului Târgu-Mureș)

și pârâții A. nu este valabil vânzătorul neavând calitatea de proprietar nerespectându-se

condițiile de fond și de formă ale actului juridic; necomunicarea deciziei nr. 456

din 6 decembrie 1988 emisă de fostul Consiliu Popular al Județului Mureș.

Recursul este nefondat și va fi

respins.

Cum în mod legal au stabilit

instanțele de judecată contractul a cărui nulitate absolută s-a solicitat

întrunește condițiile de fond și de formă ale actului juridic fiind încheiat cu

respectarea dispozițiilor art. 9 și urm. din Legea nr. 112/1995.

Totodată, în contextul în care

reclamantul nu a depus cerere pentru a obține măsurile reparatorii prevăzute de

Legea nr. 112/1995, ci a solicitat la 5 noiembrie 2001 doar acordarea de

despăgubiri bănești, în temeiul Legii nr. 10/2001, urmând procedura prealabilă

notificării, specifică acestui din urmă act normativ, deci nu a înțeles să

solicite restituirea imobilului al cărui proprietar pretinde că este, pe calea

dreptului comun, nu se poate invoca nevalabilitatea contractului de

vânzare-cumpărare.

Aceasta, deoarece la data

înstrăinării imobilului, 5 martie 1997, în cauză nu există o cerere de

retrocedare formulată de reclamant, având ca obiect apartamentul nr. 15 situat

în Târgu-Mureș, nu se afla pus sub interdicție de vânzare, iar reclamantul nu a

contestat în temeiul Legii nr. 112/1995 titlul în baza căruia imobilul a fost

preluat de către stat.

Contractul de vânzare-cumpărare nr. 124

din 5 martie 1997 a fost încheiat valabil, conform art. 9 din Legea nr. 112/1995,

pârâții cumpărători având calitatea de chiriași ai apartamentului, iar Decretul

nr. 223/1974 era considerat de Legea nr. 112/1995 titlu valabil de trecere a

imobilului în proprietatea statului, fostul proprietar nerealizând nici un

demers pentru redobândirea apartamentului în litigiu.

Este de precizat totodată că

reclamantul nu a contestat buna credință a părților din contractul de

vânzare-cumpărare, singurul motiv invocat fiind preluarea abuzivă, prin

violență a imobilului în litigiu.

Chiar în situația nevalabilității

titlului Statului, contractele de înstrăinare, având ca obiect imobile preluate

de stat fără titlu valabil sunt lovite de nulitate, cu excepția cazului în care

actul juridic a fost încheiat cu bună credință.

Or, în condițiile în care s-a probat

în cursul litigiului că actul a fost încheiat cu respectarea cerințelor Legii

nr. 112/1995, iar la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare titlul

de proprietate al statului Român nu era contestat, imobilul se afla în

circuitul civil, iar chiriașii cumpărători nu au fost notificați de fostul proprietar

să nu cumpere locuința, actul privind înstrăinarea apartamentului este valabil

Mai mult, la perfectarea

contractului, consimțământul părților era valabil exprimat, obiectul

determinat, iar cauza licită, așa încât condițiile prevăzute de art. 948 C.

civ. și cerințele speciale cuprinse în Legea nr. 112/1995 au fost respectate,

contractul de vânzare-cumpărare fiind valabil încheiat.

În ipoteza necontestării

valabilității imobilului anterior momentului perfectării contractului de

vânzare-cumpărare nu pot fi invocate critici pertinente, privind aspecte

formale, de necomunicare a deciziei de preluare a imobilului de către stat, cu

atât mai mult, cu cât nu este lipsit de semnificație și faptul că, în temeiul

Legii nr. 10/2001, fostul proprietar nu a solicitat restituirea în natură, ci

despăgubiri prin echivalent.

În consecință, Înalta Curte de

Casație și Justiție va face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ. și va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.B. împotriva deciziei nr. 786/A

din 7 octombrie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.

Obligă pe recurentă la 14.000.000

lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți A.Z. și A.J.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 27 iunie 2005.