ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7497/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7497/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 1361 din 22 decembrie 2009 Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată

de reclamantul P.C., în contradictoriu cu pârâtul Orașul Eforie prin Primar și

a anulat Dispoziția nr. 361 din 18 iulie 2005 emisă de pârât.

A constatat că reclamantul este persoană

îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii în cotă de 1/3 pentru

imobilul situat în localitatea Eforie Sud, strada M.V. nr. 81-81 B, județul

Constanța și a obligat Primarul Orașului Eforie să înainteze dispoziția

împreună cu întreaga documentație aferentă Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor București, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că imobilul notificat a

aparținut autorului T.N.B., conform actului de vânzare-cumpărare din 12 septembrie

1927 la grefa Tribunalului Constanta.

Prin actul dotal din

29 ianuarie 1931 autorul T.N.B. a donat fiicei sale, A.V.N.B., cu ocazia

căsătoriei acesteia cu I.D., imobilul în litigiu.

Ulterior decesului

autorului T.N.B., prin Sentința civilă nr. 657 din 12 iulie 1945 pronunțată de

Tribunalul Ilfov, definitivă prin Decizia civilă nr. 415 din 23 decembrie 1946

a Curții de Apel București, secția a II-a, s-a dispus ieșirea din indiviziune

asupra averii lăsate de cujus, cu excepția imobilului în litigiu, denumit la

acea dată Vila din Stațiunea C.-S., strada M.V. nr. 113, în legătură cu care

s-a constatat că nu poate fi partajată în natură și s-a dispus vinderea ei la

licitație publică.

A mai reținut prima

instanță că susținerile moștenitorilor numitei D.A.V. - titularii cererii de

intervenție în interes propriu - potrivit cărora autoarea lor a fost singura

proprietară a imobilului, în virtutea actului dotal din 29 ianuarie 1931, nu

este reală, din moment ce ulterior donației, între cei trei copii ai autorului

a avut loc procesul de ieșire din indiviziune asupra averii succesorale rămase

după defunctul T.N.B., iar imobilul în litigiu a fost menționat în actul

succesoral.

Referitor la cererea

de intervenție în interes propriu formulată de D.M., D.B.I. și D.M.D., în

calitate de succesori ai defunctei D.A.V. (la rândul ei succesoare a

defunctului T.N.B.), prima instanță a reținut că aceasta este inadmisibilă în

cadrul procedurii Legii nr. 10/2001. Conform dispozițiilor art. 26 alin. (3)

din actul normativ invocat, numai persoana îndreptățită să beneficieze de

măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, nemulțumită de soluția

unității deținătoare cu privire la notificarea formulată, poate formula

contestație împotriva dispoziției de respingere a notificării, instanța

neputând verifica în această procedură îndreptățirea altor persoane de a primi

măsuri reparatorii cu privire la același imobil, în baza altei notificări.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel intervenienții în interes propriu D.M., D.B.I., D.M.D.,

pârâtul Orașul Eforie prin Primar și reclamantul P.C. iar prin Decizia civilă

nr. 215 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța s-au admis toate

apelurile, s-a desființat încheierea din 4 decembrie 2007 și Sentința civilă

nr. 1361 din 22 decembrie 2009 a Tribunalului Constanța și s-a trimis cauza

spre rejudecare primei instanțe, pentru următoarele considerente:

Legea nr. 10/2001 se

înscrie în încercarea legiuitorului român de a reglementa măsuri reparatorii

cât mai complete și mai adecvate pentru proprietarii deposedați abuziv,

legiuitorul fiind preocupat să acopere, pe cât posibil, toate situațiile de

preluare a imobilelor de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989.

Conform dispozițiilor

art. 3 alin. (1) lit. "a)" coroborat cu dispozițiile art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în

restituirea în natură, sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice,

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii

lor.

Conform dispozițiilor

art. 4 din lege și ale art. 4.1 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în cazul în care restituirea este

cerută de mai multe persoane îndreptățite, care invocă un titlu de proprietate

ce atestă existența unei coproprietăți la data preluării abuzive, se va emite o

decizie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul

de proprietate invocat. În cazul în care numai o parte din foștii proprietari a

solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai

la cotele ideale cuvenite acestora, iar ulterior emiterii deciziei de

restituire, coproprietarii pot ieși din indiviziune pe calea dreptului comun.

De asemenea, art. 4.7

din Norme prevede că în cazul în care, după adoptarea deciziei/dispoziției de

soluționare, apar alte persoane cu vocație succesorală care au depus în termen

cerere de restituire, se va dispune revocarea actului administrativ și emiterea

unei decizii conforme cu legea.

În speță se reține că

imobilul situat în Eforie Sud, strada M.V. nr. 81-81 B a fost notificat, în

termenul reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001, atât de reclamantul

P.C., cât și de autorul intervenienților D.T.I., fiul defunctei D.Th.A.V., decedată

la 29 ianuarie 1999, ambii notificatori susținând că sunt moștenitorii fostului

proprietar T.N.B.

După primirea

notificării nr. 833/2001 formulată de notificatorul D.T.I., orașul Eforie a

redirecționat-o către unitatea deținătoare SC "U.S. '96" S.R.L. -

administratorul vilei, care prin Decizia nr. 21 din 10 octombrie 2003 a respins

cererea de restituire în natură a locuinței înstrăinată chiriașilor în temeiul

Legii nr. 112/1995 și a constatat că notificatorul este îndreptățit să

primească despăgubiri bănești la valoarea imobilului estimată la suma de 15.000

dolari SUA.

Notificarea

reclamantului P.C. a fost soluționată după aproximativ 2 ani, prin emiterea

Dispoziției nr. 361 din 18 iulie 2005, contestată în prezenta cauză.

În raport de situația

imobilului, astfel cum rezultă din titlurile exhibate de părți - Sentința

civilă nr. 657 din 12 iulie 1945 pronunțată de Tribunalul Ilfov, definitivă

prin Decizia civilă nr. 415 din 23 decembrie 1945 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a, curtea constată că în mod greșit prima instanță a

reținut că intervenienții sunt terți față de imobilul în litigiu și față de

procedura declanșată de reclamantul P.C., ce invocă alături de intervenienți

calitatea de succesor al foștilor coproprietari ai imobilului și, implicit,

calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de o cotă de 1/3 din măsurile

reparatorii cuvenite pentru acest imobil, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Lămurirea situației

juridice a imobilului în litigiu la data aplicării Decretului nr. 92/1950,

respectiv stabilirea persoanei care era proprietar la momentul naționalizării

se impunea a se realiza în contradictoriu cu toate persoanele care pretind

drepturi de proprietate asupra imobilului notificat. În această situație,

cererea de intervenție în interes propriu formulată de D.A.V., N.B.T.I. și

N.B.G.A. se impunea a fi analizată pe fond, împreună cu acțiunea principală,

primei instanțe incumbându-i obligația de a dezlega problema de drept ce viza

persoana îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de

Legea nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Eforie Sud, strada M.V. nr. 81-81

B.

Numai în această

modalitate se putea asigura pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să fie

opozabilă intervenienților - care sunt deja titularii unei decizii emise în

procedura Legii nr. 10/2001 și în care li se recunoaște dreptul de a beneficia

de măsuri reparatorii pentru întregul imobil - și se putea evita situația ca

statul să plătească despăgubiri pentru același imobil mai multor persoane. De

altfel, hotărârea primei instanțe conține și dispoziții contradictorii. Deși

prin încheierea din 4 decembrie 2007 s-a respins ca inadmisibilă cererea de

intervenție în interes propriu formulată de moștenitorii defunctei D.A.V., fără

a se proceda la o cercetare a susținerilor acestora cu privire la îndreptățirea

lor de a beneficia de măsuri reparatorii pentru întregul imobil situat în

Eforie Sud, strada M.V. nr. 81-81 B, în baza actului dotal nr. 479 din 29

ianuarie 1931, în considerentele Sentinței civile nr. 1361 din 22 decembrie

2009 Tribunalul Constanța, cu încălcarea principiilor contradictorialității și

al egalității armelor în procesul civil, a statuat că moștenitorii defunctei

D.A.V. nu sunt singurii proprietari ai imobilului în litigiu, bunul ce a făcut

obiectul dotei fiind ulterior inclus în masa succesorală rămasă de pe urma

autorului comun al părților implicate în proces - T.N.B.

Se constată că

instanța de fond a statuat prin hotărârea finală asupra drepturilor

intervenienților, deși aceștia nu au mai figurat ca și părți în proces după

respingerea cererii de intervenție ca inadmisibilă, iar prin hotărârea

pronunțată s-a dispus ca Statul Român - deja obligat să plătească

intervenienților măsuri reparatorii pentru întregul imobil, prin Dispoziția nr.

21/2003 - să îl despăgubească și pe reclamantul P.C. pentru o cotă de 1/3 din

același imobil.

În ceea ce privește

celelalte motive de apel ce vizează fondul litigiului, respectiv lipsa

calității reclamantului de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri

reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilul notificat, acestea

urmează a fi avute în vedere de instanța de fond, după reluarea judecății și

analizarea cu respectarea principiului contradictorialității, a tuturor

cererilor părților implicate.

În condițiile în care

între cererea principală și cererea de intervenție există o legătură

indisolubilă, iar drepturile intervenienților asupra imobilului în litigiu nu

au făcut obiectul analizei primei instanțe, curtea, numai cu încălcarea

principiului dublului grad de jurisdicție, ar putea analiza aceste pretenții în

apel, ceea ce este contrar legii.

Stabilirea calității

reclamantului de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii

pentru imobilul în litigiu urmează a se realiza de prima instanță, după

analizarea pe fond atât a cererii principale, cât și a cererii de intervenție.

Instanța de fond,

după desființarea hotărârii apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, va

stabili dacă donația făcută de proprietarul bunului - N.T.B. fiicei sale

A.V.Th.N.B. a fost sau nu scutită de raport și dacă în urma dezbaterii

succesiunii defunctului N.T.B., imobilul a fost inclus în masa succesorală și a

făcut obiectul partajului între cei trei succesori ai defunctului - autorii

părților din prezenta cauză.

Restituirea în natură

a imobilului notificat, curtea apreciază că și această problemă de drept este

strâns legată de dezlegarea problemei calității reclamantului de persoană

îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru cota de 1/3 din imobilul

în litigiu, iar prima instanță va statua asupra acestei probleme, numai după

reluarea judecății și analizarea pe fond a tuturor cererilor deduse judecății

de reclamant și de intervenienții D.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul P.C. solicitând casarea ei și trimiterea

cauzei pentru judecarea apelului la aceeași instanță.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Se susține că

instanța de apel nu a soluționat excepția autorității de lucru judecat invocată

prin întâmpinarea depusă la dosar.

Recurentul mai

susține că hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât constată faptul

că pretențiile din cererea de intervenție trebuiau admise și nu respinse, câtă

vreme notificarea intervențiilor a fost soluționată printr-un act

administrativ.

Se mai susține că în

cuprinsul hotărârii nu se regăsește examinarea apelului declarat de Primarul

orașului Eforie.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Față de obiectul

dedus judecății de Sentința civilă nr. 657 din 12 iulie 1945 pronunțată de

Tribunalul Ilfov definitivă prin Decizia civilă nr. 415 din 23 decembrie 1945

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a și de necesitatea

lămuririi situației juridice a imobilului din litigiu la data aplicării

Decretului nr. 92/1950 precum și stabilirea persoanei ce avea calitatea de

proprietar la momentul naționalizării, instanța de apel a făcut o legală

interpretare și aplicare a legii în condițiile în care între cererea principală

și cea de intervenție în interes propriu există o legătură indisolubilă, iar

drepturile intervenienților asupra imobilului din litigiu nu au făcut obiectul

examinării de către instanța de fond.

Din această

perspectivă susținerile recurentului sunt nefondate.

Nefondată este și

susținerea recurentului legată de conținutul considerentelor, care sunt clare,

concise și se circumscriu dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., vizând

și analiza apelului pârâtului orașul Eforie.

De altfel este de

reținut că instanța de apel evidențiază ca aspecte legate, atât de raporturile

juridice dintre părți cât și de calitățile acestora, urmează a fi avută în

vedere de instanța de fond în rejudecare, tocmai pentru clarificarea tuturor

aspectelor prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Din perspectiva celor

expuse, nici una din criticile recurentului nu se circumscriu cerințelor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva Deciziei nr. 215 C

din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Obligă pe recurentul

reclamant P.C. să plătească intimaților intervenienți D.M., D.M.D. și D.B.I.,

1860 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2011.