ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7497/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1361 din 22 decembrie 2009 Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de reclamantul P.C., în contradictoriu cu pârâtul Orașul Eforie prin Primar și a anulat Dispoziția nr. 361 din 18 iulie 2005 emisă de pârât. A constatat că reclamantul este persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii în cotă de 1/3 pentru imobilul situat în localitatea Eforie Sud, strada M.V. nr. 81-81 B, județul Constanța și a obligat Primarul Orașului Eforie să înainteze dispoziția împreună cu întreaga documentație aferentă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor București, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că imobilul notificat a aparținut autorului T.N.B., conform actului de vânzare-cumpărare din 12 septembrie 1927 la grefa Tribunalului Constanta.

Prin actul dotal din 29 ianuarie 1931 autorul T.N.B. a donat fiicei sale, A.V.N.B., cu ocazia căsătoriei acesteia cu I.D., imobilul în litigiu. Ulterior decesului autorului T.N.B., prin Sentința civilă nr. 657 din 12 iulie 1945 pronunțată de Tribunalul Ilfov, definitivă prin Decizia civilă nr. 415 din 23 decembrie 1946 a Curții de Apel București, secția a II-a, s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra averii lăsate de cujus, cu excepția imobilului în litigiu, denumit la acea dată Vila din Stațiunea C.-S., strada M.V. nr. 113, în legătură cu care s-a constatat că nu poate fi partajată în natură și s-a dispus vinderea ei la licitație publică. A mai reținut prima instanță că susținerile moștenitorilor numitei D.A.V.

- titularii cererii de intervenție în interes propriu - potrivit cărora autoarea lor a fost singura proprietară a imobilului, în virtutea actului dotal din 29 ianuarie 1931, nu este reală, din moment ce ulterior donației, între cei trei copii ai autorului a avut loc procesul de ieșire din indiviziune asupra averii succesorale rămase după defunctul T.N.B., iar imobilul în litigiu a fost menționat în actul succesoral. Referitor la cererea de intervenție în interes propriu formulată de D.M., D.B.I. și D.M.D., în calitate de succesori ai defunctei D.A.V. (la rândul ei succesoare a defunctului T.N.B.), prima instanță a reținut că aceasta este inadmisibilă în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001.

Conform dispozițiilor art. 26 alin. (3) din actul normativ invocat, numai persoana îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, nemulțumită de soluția unității deținătoare cu privire la notificarea formulată, poate formula contestație împotriva dispoziției de respingere a notificării, instanța neputând verifica în această procedură îndreptățirea altor persoane de a primi măsuri reparatorii cu privire la același imobil, în baza altei notificări. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intervenienții în interes propriu D.M., D.B.I., D.M.D., pârâtul Orașul Eforie prin Primar și reclamantul P.C.

iar prin Decizia civilă nr. 215 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța s-au admis toate apelurile, s-a desființat încheierea din 4 decembrie 2007 și Sentința civilă nr. 1361 din 22 decembrie 2009 a Tribunalului Constanța și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, pentru următoarele considerente: Legea nr. 10/2001 se înscrie în încercarea legiuitorului român de a reglementa măsuri reparatorii cât mai complete și mai adecvate pentru proprietarii deposedați abuziv, legiuitorul fiind preocupat să acopere, pe cât posibil, toate situațiile de preluare a imobilelor de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. "a)" coroborat cu dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură, sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii lor.

Conform dispozițiilor art. 4 din lege și ale art. 4.1 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, care invocă un titlu de proprietate ce atestă existența unei coproprietăți la data preluării abuzive, se va emite o decizie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat. În cazul în care numai o parte din foștii proprietari a solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora, iar ulterior emiterii deciziei de restituire, coproprietarii pot ieși din indiviziune pe calea dreptului comun.

De asemenea, art. 4.7 din Norme prevede că în cazul în care, după adoptarea deciziei/dispoziției de soluționare, apar alte persoane cu vocație succesorală care au depus în termen cerere de restituire, se va dispune revocarea actului administrativ și emiterea unei decizii conforme cu legea. În speță se reține că imobilul situat în Eforie Sud, strada M.V. nr. 81-81 B a fost notificat, în termenul reglementat de art. 22 din Legea nr. 10/2001, atât de reclamantul P.C., cât și de autorul intervenienților D.T.I., fiul defunctei D.Th.A.V., decedată la 29 ianuarie 1999, ambii notificatori susținând că sunt moștenitorii fostului proprietar T.N.B. După primirea notificării nr. 833/2001 formulată de notificatorul D.T.I., orașul Eforie a redirecționat-o către unitatea deținătoare SC "U.S.

'96" S.R.L. - administratorul vilei, care prin Decizia nr. 21 din 10 octombrie 2003 a respins cererea de restituire în natură a locuinței înstrăinată chiriașilor în temeiul Legii nr. 112/1995 și a constatat că notificatorul este îndreptățit să primească despăgubiri bănești la valoarea imobilului estimată la suma de 15.000 dolari SUA. Notificarea reclamantului P.C. a fost soluționată după aproximativ 2 ani, prin emiterea Dispoziției nr. 361 din 18 iulie 2005, contestată în prezenta cauză.

În raport de situația imobilului, astfel cum rezultă din titlurile exhibate de părți - Sentința civilă nr. 657 din 12 iulie 1945 pronunțată de Tribunalul Ilfov, definitivă prin Decizia civilă nr. 415 din 23 decembrie 1945 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a, curtea constată că în mod greșit prima instanță a reținut că intervenienții sunt terți față de imobilul în litigiu și față de procedura declanșată de reclamantul P.C., ce invocă alături de intervenienți calitatea de succesor al foștilor coproprietari ai imobilului și, implicit, calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de o cotă de 1/3 din măsurile reparatorii cuvenite pentru acest imobil, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Lămurirea situației juridice a imobilului în litigiu la data aplicării Decretului nr. 92/1950, respectiv stabilirea persoanei care era proprietar la momentul naționalizării se impunea a se realiza în contradictoriu cu toate persoanele care pretind drepturi de proprietate asupra imobilului notificat. În această situație, cererea de intervenție în interes propriu formulată de D.A.V., N.B.T.I. și N.B.G.A. se impunea a fi analizată pe fond, împreună cu acțiunea principală, primei instanțe incumbându-i obligația de a dezlega problema de drept ce viza persoana îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Eforie Sud, strada M.V.

nr. 81-81 B. Numai în această modalitate se putea asigura pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să fie opozabilă intervenienților - care sunt deja titularii unei decizii emise în procedura Legii nr. 10/2001 și în care li se recunoaște dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii pentru întregul imobil - și se putea evita situația ca statul să plătească despăgubiri pentru același imobil mai multor persoane. De altfel, hotărârea primei instanțe conține și dispoziții contradictorii. Deși prin încheierea din 4 decembrie 2007 s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu formulată de moștenitorii defunctei D.A.V., fără a se proceda la o cercetare a susținerilor acestora cu privire la îndreptățirea lor de a beneficia de măsuri reparatorii pentru întregul imobil situat în Eforie Sud, strada M.V.

nr. 81-81 B, în baza actului dotal nr. 479 din 29 ianuarie 1931, în considerentele Sentinței civile nr. 1361 din 22 decembrie 2009 Tribunalul Constanța, cu încălcarea principiilor contradictorialității și al egalității armelor în procesul civil, a statuat că moștenitorii defunctei D.A.V. nu sunt singurii proprietari ai imobilului în litigiu, bunul ce a făcut obiectul dotei fiind ulterior inclus în masa succesorală rămasă de pe urma autorului comun al părților implicate în proces - T.N.B. Se constată că instanța de fond a statuat prin hotărârea finală asupra drepturilor intervenienților, deși aceștia nu au mai figurat ca și părți în proces după respingerea cererii de intervenție ca inadmisibilă, iar prin hotărârea pronunțată s-a dispus ca Statul Român - deja obligat să plătească intervenienților măsuri reparatorii pentru întregul imobil, prin Dispoziția nr. 21/2003 - să îl despăgubească și pe reclamantul P.C.

pentru o cotă de 1/3 din același imobil. În ceea ce privește celelalte motive de apel ce vizează fondul litigiului, respectiv lipsa calității reclamantului de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilul notificat, acestea urmează a fi avute în vedere de instanța de fond, după reluarea judecății și analizarea cu respectarea principiului contradictorialității, a tuturor cererilor părților implicate. În condițiile în care între cererea principală și cererea de intervenție există o legătură indisolubilă, iar drepturile intervenienților asupra imobilului în litigiu nu au făcut obiectul analizei primei instanțe, curtea, numai cu încălcarea principiului dublului grad de jurisdicție, ar putea analiza aceste pretenții în apel, ceea ce este contrar legii.

Stabilirea calității reclamantului de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu urmează a se realiza de prima instanță, după analizarea pe fond atât a cererii principale, cât și a cererii de intervenție. Instanța de fond, după desființarea hotărârii apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, va stabili dacă donația făcută de proprietarul bunului - N.T.B. fiicei sale A.V.Th.N.B. a fost sau nu scutită de raport și dacă în urma dezbaterii succesiunii defunctului N.T.B., imobilul a fost inclus în masa succesorală și a făcut obiectul partajului între cei trei succesori ai defunctului - autorii părților din prezenta cauză.

Restituirea în natură a imobilului notificat, curtea apreciază că și această problemă de drept este strâns legată de dezlegarea problemei calității reclamantului de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii pentru cota de 1/3 din imobilul în litigiu, iar prima instanță va statua asupra acestei probleme, numai după reluarea judecății și analizarea pe fond a tuturor cererilor deduse judecății de reclamant și de intervenienții D. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.C. solicitând casarea ei și trimiterea cauzei pentru judecarea apelului la aceeași instanță. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Se susține că instanța de apel nu a soluționat excepția autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinarea depusă la dosar.

Recurentul mai susține că hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât constată faptul că pretențiile din cererea de intervenție trebuiau admise și nu respinse, câtă vreme notificarea intervențiilor a fost soluționată printr-un act administrativ. Se mai susține că în cuprinsul hotărârii nu se regăsește examinarea apelului declarat de Primarul orașului Eforie. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Față de obiectul dedus judecății de Sentința civilă nr. 657 din 12 iulie 1945 pronunțată de Tribunalul Ilfov definitivă prin Decizia civilă nr. 415 din 23 decembrie 1945 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a și de necesitatea lămuririi situației juridice a imobilului din litigiu la data aplicării Decretului nr. 92/1950 precum și stabilirea persoanei ce avea calitatea de proprietar la momentul naționalizării, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii în condițiile în care între cererea principală și cea de intervenție în interes propriu există o legătură indisolubilă, iar drepturile intervenienților asupra imobilului din litigiu nu au făcut obiectul examinării de către instanța de fond.

Din această perspectivă susținerile recurentului sunt nefondate. Nefondată este și susținerea recurentului legată de conținutul considerentelor, care sunt clare, concise și se circumscriu dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., vizând și analiza apelului pârâtului orașul Eforie. De altfel este de reținut că instanța de apel evidențiază ca aspecte legate, atât de raporturile juridice dintre părți cât și de calitățile acestora, urmează a fi avută în vedere de instanța de fond în rejudecare, tocmai pentru clarificarea tuturor aspectelor prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Din perspectiva celor expuse, nici una din criticile recurentului nu se circumscriu cerințelor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva Deciziei nr. 215 C din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Obligă pe recurentul reclamant P.C. să plătească intimaților intervenienți D.M., D.M.D. și D.B.I., 1860 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2011.