ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5732/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5732/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

30 aprilie 1998

pe

rolul Judecătoriei Mangalia, reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T. București a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții Sanatoriul Balnear Efosan, Direcția Sanitară

Constanța și Consiliul Local Constanța, ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se dispună retrocedarea imobilului situat în Eforie Nord, format din teren în

suprafață de 5.000 mp și construcție compusă din parter și etaj, cunoscută sub

denumirea de „Cămin Maritim P.T.T”.

În baza art. 2 pct. 1

lit. b) C. proc. civ., Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 13636/28

septembrie 1998, a admis excepția necompetenței materiale a cauzei și a

declinat dosarul în favoarea Tribunalului Constanța.

I. Prin sentința

civilă nr. 749 din 08 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a

admis în parte acțiunea reclamantei în sensul că au fost obligați pârâții Sanatoriul

Balnear Efosan și Direcția Sanitară Constanța să lase reclamantei în deplină

proprietate și posesie imobilul situat în Eforie Nord, format din teren în

suprafață de 2.200 mp și construcție compusă din parter și etaj, cunoscută sub

denumirea de „Cămin Maritim P.T.T.”

S-a respins cererea

de obligare a pârâtului Consiliul Local Constanța la acordarea în compensare a

unei suprafețe de teren de 2.800 mp pentru terenul ce nu mai poate fi restituit

în natură.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că prin actul de vânzare cumpărare din 13

iulie 1935 C.E.C.A.C. a P.T.T. București a dobândit imobilul situat în comuna

Eforie, fosta Techirghiol, compus din 5.000 mp teren împreună cu toate

construcțiile, îmbunătățirile și inventarul aflate pe el.

Reclamanta C.E.C.A.P.

a P.P.T. București este succesoarea de drept a cumpărătoarei, astfel cum

rezultă și din sentința civilă nr. 312/1996 a Judecătoriei sectorului 1

București.

Prin Decretul nr. 358/1949

patrimoniiloe caselor de economii credit au fost trecute în administrarea C.G.M.,

ceea ce nu a avut însă drept consecință pierderea dreptului de proprietate de

către titulari asupra bunurilor respective.

Imobilul revendicat a

fost trecut în mod succesiv în folosința mai multor persoane juridice, ultima

dintre acestea fiind Serviciul Medical Balnear Eforie Nord.

Cum reclamanta nu a

pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului, s-a apreciat că,

potrivit expertizei tehnice, suprafața de 2.200 mp, pe care se află și clădirea

Căminul Maritim P.T.T., poate fi restituită în natură, spre deosebire de

diferența de 2.800 mp afectată de detalii de sistematizare, pentru care

reclamanta are drept de despăgubiri.

Prin Decizia civilă nr.

184 din 22 mai 2001, Curtea de Apel Constanța, a menținut soluția primei

instanțe în urma respingerii apelurilor formulate de reclamantă și pârâtele D.S.P.

Județeană Constanța și de Sanatoriul Balnear Efosan, avându-se în vedere

aceleași considerente.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 1275 din 13 februarie 2004 a admis

recursurile formulate de reclamantă și de pârâții S.C.R.M.F.B. Eforie Nord și D.S.P.

a județului Constanța împotriva acestei din urmă decizii. A casat decizia

precum și sentința civilă nr. 749 din 8 noiembrie 2000 a Tribunalului Constanța

și a trimis cauza pentru rejudecare acestei din urmă instanțe.

La adoptarea soluției

instanța de recurs a reținut că prin H.G. nr. 1106 din 10 octombrie 2002, emisă

pe parcursul soluționării procesului, au fost declarate de interes public

național mai multe unități sanitare, între care și S.C.R.M.F.B. Eforie Nord,

unități ce sunt în administrarea M.S.F.

S-a apreciat că în

raport de noua realitate juridică determinată de acest act normativ se impune

ca judecata să aibă loc în contradictoriu cu M.F.P., ca reprezentant al

statului, și de asemenea, și cu M.S.F., în calitate de administrator al bunului

revendicat.

De asemenea, instanța

de recurs a atras atenția asupra obligării verificării, cu ocazia soluționării,

pe fond a cererii, prin eventuala suplimentare a probatoriilor, a susținerilor

recurentei reclamante cu privire la situația juridică și fizică a terenului

aferent construcției în contextul solicitării de a fi retrocedată o suprafață

de teren mai mare decât cea acordată.

Totodată, s-a

dezlegat asupra faptului că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză

și că nu este întemeiată susținerea pârâților în sensul că reclamanta a

solicitat doar retrocedarea a 207, mp iar instanțele i-au acordat plus petita

în condițiile în care prin acțiune aceasta a revendicat terenul aferent în

suprafață totală de 5.000 mp.

II.După reluarea

judecății, prin sentința civilă nr. 607 din 19 aprilie 2005 pronunțată de

Tribunalul Constanța în Dosarul nr. R/794/2004 a fost admisă în parte acțiunea

reclamantei C.E.C.A.P. a P.P.T. București, pârâții D.S.P. Județeană Constanța,

S.C.R.M.F.B. Eforie Nord, jud. Constanța, Statul Român prin M.F.P. și M.S.F.

fiind obligați să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită

posesie, imobilul situat în Eforie Nord, compus din teren în suprafață de 2.200

mp și construcție P+1E, cunoscută sub denumirea „Căminul Maritim P.T.T”.

A fost respinsă

cererea reclamantei de obligare a Consiliului Local Eforie în a acorda, în

compensare, suprafața de 2.800 mp.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, pe baza amplului probatoriu

administrat, că doar suprafața de 2.200 mp pe care se află construcția

revendicată poate face obiectul restituirii, fiind însă neîntemeiată

solicitarea de atribuire prin echivalent, în acțiunea în revendicare, a

suprafeței de 2.800 mp, o asemenea posibilitate fiindu-i deschisă reclamantei

doar prin legea specială.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel, în termen legal, reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T.

București, precum și pârâții S.C.R.M.F.B. Eforie Nord și M.S.F.

Prin Decizia civilă nr.

306 din 23 mai 2011, Curtea de Apel Constanța a admis apelurile formulate de reclamanta

C.E.C.A.P. a P.P.T. București și de pârâții M.S.F. și S.C.R.M.F.B. Eforie Nord

în contradictoriu cu intimații pârâți Consiliul Local al orașului Eforie,

Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Constanța și D.S.P. Județeană Constanța.

A anulat în parte

sentința civilă nr. 607 din 19 aprilie 2005 a Tribunalului Constanța și

rejudecând cauza a admis în parte acțiunea reclamantei.

Au fost obligați

pârâții S.C.R.M.F.B. Eforie Nord, M.S.F., D.S.P. Județeană Constanța și Statul

Român prin M.F.P. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul-construcție „Vila P.T.T.” și terenul aferent de 207 mp, astfel

cum a fost identificat prin expertiza C.B.

A fost obligat

pârâtul Consiliul Local Eforie să lase reclamantei în deplină proprietate și

liniștită posesie terenul de 1.993 mp din totalul celor 2.200 mp identificați

prin expertiza N.D. între notațiile A-C-D-E-J-G-H-I-A.

A fost obligat

același pârât să propună, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005

acordarea de despăgubiri în beneficiul reclamantei pentru terenul de 2.800 mp

imposibil de restituit în natură, în cuantum de 831.960 lei.

A fost respinsă

cererea de obligare a Consiliului Local Eforie de a acorda în compensare

reclamantei o suprafață de teren de 2.800 mp pentru terenul ce nu mai poate fi

restituit în natură.

Au fost respinse ca

nefondate celelalte pretenții ale reclamantei.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta s-a

legitimat ca și proprietară a unui imobil compus din 5.000 mp teren și construcție,

în prezent „Vila P.T.T.”, situat în localitatea Eforie Nord, imobil parțial

afectat unei utilități publice, și anume o suprafață de teren de 2.800 mp a

fost inclusă în domeniul public al statului, fiind afectată funcționării

normale a instituției sanitare S.C.R.M.F.B. Eforie Nord.

Întrucât prima

instanță a soluționat acțiunea în revendicare formulată de reclamantă numai în

raport de suprafața de teren de 2.200 mp neafectată uzului public, fără a

dispune vreo reparație cu privire la diferența de teren de 2.800 mp (ocupată de

corpurile clădirilor Bazei de tratament și Bazinului de decantare, de alei și

căi de acces către unitățile turistice din apropiere), instanța de apel a

apreciat că în speță se impune o soluționare a întregii cereri a reclamantei în

acord cu jurisprudența C.E.D.O., cu dezlegările de drept ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție în spețe similare și cu implicațiile recunoașterii

existenței în patrimoniul apelantei reclamante a unui bun în sensul dat de art.

1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană.

Astfel, s-a reținut

că în ipoteza în care terenul nu mai poate fi restituit în natură, reclamanta

este îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent,

corespunzătoare valorii de circulație a terenului astfel cum a fost stabilită

prin expertiza B.C.N. - 198.100 euro, respectiv 831.960 lei (filele 113-115

vol. IV dosar Curtea de Apel Constanța).

Numai în această

modalitate este posibilă recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantei

pentru imobilul revendicat, unitatea administrativ-teritorială, prin Consiliul

Local Eforie neputând fi obligată să plătească reclamantei contravaloarea

acestui teren ce nu mai poate fi restituit în natură.

Nemulțumiți de

soluția dată, împotriva acestei decizii, în termen legal, au promovat calea de

atac a recursului reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T. „P.T.T.” și pârâții M.S.F.,

Consiliul Local Eforie, Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Constanța, S.C.R.M.F.B.

Eforie Nord.

Prin Decizia civilă nr.

6340 din 18 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis toate

recursurile și a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași curte de apel.

La adoptarea acestei

soluții instanța de casare a reținut că pentru o parte din terenul revendicat

de reclamantă și care nu mai poate fi restituit în natură instanța de apel a făcut

aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fără a respecta însă regulile

speciale ce guvernează această materie, respectiv procedura de acordare a

despăgubirilor.

Astfel, stabilirea

cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) și (7) al textului de lege

invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de

Comisia Centrală, care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor acordate acestea pot face obiectul de analiză al instanței

de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de C.C.S.D.

Prin urmare, instanța

de recurs a reținut în decizia de casare că exigențele coerenței și atitudinii

statuate de Curtea Europeană și jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea

măsurilor reparatorii pentru terenurile preluate în mod abuziv impun

autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate

prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri

reparatorii. Obligarea directă a Statului Român la despăgubiri reprezintă nu

doar o schimbare a debitorului obligației de plată, dar și o schimbare a

mecanismului de achitare a despăgubirilor stabilite.

În raport de aceste

considerente instanța de recurs a casat hotărârea instanței de apel și a trimis

cauza spre rejudecare, statuând că instanța de trimitere va analiza și

celelalte critici formulate de recurenți împotriva Deciziei civile nr. 306/C

din 23 mai 2011.

III. După casarea cu

trimitere, cauza s-a reînregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 3206/36/2005

la data de 18 ianuarie 2013.

Prin Decizia nr. 21/C

din data de 27 februarie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă pentru

cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflictele de

muncă și asigurări sociale a admis apelurile declarate de reclamanta C.E.C.A.P.

a P.P.T. București și de pârâții M.S.F. și S.C.R.M.F.B. Eforie Nord.

A anulat sentința

civilă nr. 607 din 19 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Constanța și,

rejudecând cauza, a dispus admiterea în parte a acțiunii reclamantei.

A obligat pârâții S.C.R.M.F.B.

Eforie Nord, M.S.F., D.S.P. Județeană Constanța și Statul Român prin M.F.P. să

lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie

imobilul-construcție "Vila P.T.T." și terenul aferent de 207 mp,

astfel cum a fost identificat prin expertiza C.B.

A obligat pârâtul

Consiliul Local Eforie - organ deliberativ al Orașului Eforie, să lase

reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie, restul de teren de

1993 mp din totalul celor 2.200 mp identificați prin expertiza N.D. între

notațiile A-C-D-E-F-G-H-I-A.

A obligat pârâtul

Consiliul Local Eforie să propună în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

acordarea către reclamantă a despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 2.800

mp imposibil de restituit în natură.

S-a respins cererea

de obligare a Consiliului Local Eforie de a acorda reclamantei un teren în

compensare pentru terenul de 2.800 mp ce nu poate fi restituit în natură.

S-au respins ca

nefondate celelalte pretenții ale reclamantei.

Analizând legalitatea

hotărârii Tribunalului Constanța, în raport de criticile apelanților și față de

dezlegările și îndrumările date prin decizia de casare, instanța de rejudecare

a reținut următoarele:

inadmisibilității promovării acțiunii în revendicare, raportat la disp. Legii nr.

213/1998, s-a reținut că această critică a pârâtului M.S.F. este nefondată,

întrucât norma nu a obstrucționat /nu putea împiedica ori restrânge dreptul de

a promova o acțiune în revendicare, cu atât mai mult cu cât la data formulării

acțiunii - 30 aprilie 1998 - legea menționată nu fusese încă adoptată, iar o

altă lege specială reparatorie nu își producea efectele pentru imobilele

preluate de stat prin naționalizarea operată în temeiul Decretului nr. 358/1949.

calității procesuale active a reclamantei C.E.C.A.P. a P.P.T. București, ca și

continuatoare a fostei Case cu aceeași denumire, desființată prin Decretul nr. 358/1949

și al cărei patrimoniu a fost preluat de stat și trecut în administrarea C.G.M.,

a fost tranșată prin Decizia civilă nr. 1275 din 13 februarie 2004 a Înaltei Curții

de Casație și Justiție, secția civilă, pronunțată în Dosarul nr.

3082/2001.

Prin urmare, nu poate

fi formulată nicio critică menită să răstoarne puterea lucrului judecat dedusă

atât din sentința civilă nr. 312/1996 a Judecătoriei Sector 1 București (care a

constatat această stare de fapt), cât și din decizia menționată a instanței

supreme (pronunțată în această cauză în primul ciclu procesual), reclamanta

fiind titulara dreptului de proprietate, în calitatea sa de continuatoare a

personalității juridice a fostei entități.

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P.

reprezentat de D.G.F.P. Constanța, excepție reiterată de pârât și în recurs, și

asupra căreia instanța de casare a dispus a fi reanalizată cu ocazia reluării

judecății în apel, instanța de apel a constatat că această chestiune a fost

tranșată irevocabil într-un ciclu procesual anterior prin Decizia civilă nr. 1275

din 13 februarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul

nr. 3082/2001. În cadrul acestei decizii instanța de recurs a constatat că

Statul Român prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă în raport de H.G. nr. 1106

din 10 octombrie 2002, prin care mai multe unități sanitare, între care și S.C.R.M.F.B.

Eforie Nord se declară „de interes public național, iar imobilele compuse din

construcții și terenuri aferente, în care își desfășoară activitatea aparțin

domeniului public al statului și sunt în administrarea M.S.F.”.

Prin decizia evocată

s-a concluzionat că „noua realitate juridică determinată de acest act normativ

impune ca judecata să aibă loc în contradictoriu și cu M.F.P., ca reprezentant

al statului român și cu M.S.F. în calitate de administrator (pag. 4 verso din

decizie).

constatat că în apelul pârâților nu s-a contestat existența și întinderea

titlului de proprietate al fostei case de credit, cât apartenența actuală a

imobilului - teren și construcții - la domeniul public și la posibilitatea de

a-l restitui, fie și în parte, reclamantei în acțiunea în revendicare.

Astfel, s-a reținut

că s-a contestat, în susținerea adiacentă a acestei critici, existența unei

corecte identificări a imobilului descris prin actul de vânzare-cumpărare din

13 iulie 1935 și autentificat la Tribunalul Ilfov, secția notariat, prin

procesul-verbal din 1935 și implicit identitatea de imobile stabilită prin

expertizele dispuse în cauză.

S-a avut în vedere că

pentru a determina amplasamentul corect al terenului de 5.000 mp și al

construcției revendicate, au fost efectuate:

- raportul de expertiză

tehnică imobiliară a ing. D.N. (filele 130-136 Dosar nr. 5920/1998 al

Tribunalului Constanța), care a identificat într-o primă etapă terenul de 207

mp și clădirea fostului Cămin Maritim P.T.T. situat pe el; lucrarea a fost

ulterior completată la 10 mai 2000 (filele 157-162 Dosar nr. 5920/1998) cu

identificarea întregii suprafețe de 5.000 mp, respectiv a celei de 2.200 mp

aferente clădirii și a celei de 2.800 mp cuprinzând spațiile verzi din domeniul

public și suprafața ocupată de un colț al clădirii spitalului și de stația de

decantare nămol;

- suplimentul la

raportul de expertiză depus de același expert în Dosarul nr. 842C/2005 al

Curții de Apel Constanța (filele 71-72, vol. I), prin care s-a arătat că

identificarea imobilului s-a realizat prin cercetarea planului de sistematizare

actual și a planului vechi de parcelare,,B.’’ aflate în posesia SC P. SA

(fostul Institut de Proiectări Constanța), concluzionându-se în sensul că

terenul cumpărat prin actul din 1935 ocupa loturile nr. 153 - 162, fiecare

având lățimea de 20 m și lungimea de 25 m (10 loturi a câte 500 mp fiecare); că

suprafața de 2.200 mp identificată anterior prin expertiză ocupă loturile nr. 157,

158, 159, 160, 161 și 162, între care lotul 161 este afectat parțial de

clădirea bazei de tratament a spitalului, lotul 162 - de decantor, iar loturile

157, 158 și 159 sunt afectate de străzi și spații verzi;

- raportul de

expertiză tehnică efectuat de doi experți imobiliari (ing. C.M. și B.E.) -

filele 191-201 Dosar nr. 842C/2005 vol. I - care atestă identitatea

construcției Vila P.T.T. din punct de vedere al configurației și structurii

tehnice, preluată de stat și dată în administrare prin Decizia nr. 364/1972, cu

cea revendicată în baza titlului reclamantei, lucrare suplimentată la termenul

din 4 aprilie 2007, urmare obiecțiunilor (filele 415-419 Dosar nr. 842C/2005

vol. II);

- raportul de

expertiză topografică întocmit de expert D.E. (filele 261-264 Dosar nr. 842C/2005

vol. II), care a identificat prin suprapunerea planurilor, atât poziționarea

suprafeței de 5.000 mp din parcelarea B., cât și amplasamentul actual al

construcției, lucrare completată la 13 octombrie 2008 (filele 24-25 Dosar nr. 842C/2005

vol. IV);

- raportul de

expertiză supliment efectuat de cei trei experți imobiliari (C. - B. - N.) depus

la 14 iunie 2010 - filele 113-116 Dosar nr. 842C/2005 vol. IV.

Toate aceste

expertize, coroborate cu înscrisurile ce atestă predarea în administrare a

terenului de 207 mp și a construcției identificate și în prezent ca fiind,,Vila

P.T.T.’’ în Inventarul bunurilor din domeniul public al statului - anexa 15 a

H.G. nr. 1705/2006, confirmă situația de fapt a identității

imobilului-construcție și a terenului de 5.000 mp ce a făcut obiectul dreptului

de proprietate al entității a cărei continuatoare în drepturi este reclamanta

cu cel revendicat în cauză.

Expertiza efectuată

de experții imobiliari și depusă la termenul din 3 iulie 2006 atestă faptul că,,Vila

P.T.T.’’, cum este în prezent cunoscut edificiul, se regăsește în evidențele

Spitalului Clinic, ca fiind compus din două corpuri, A și B, ale căror

caracteristici constructive (zidărie de cărămidă și beton, învelitoare din beton),

cât și ca suprafață (extinsă ulterior datorită reamenajărilor de interior)

corespund din punct de vedere tehnic clădirii descrise în polița din 19 mai 1934,

Căminul P.T.T. fiind corpul A cu parter și etaj, iar corpul anexă fiind cel

notat cu B, constituit din parter și subsol.

Construcția preluată

de stat a fost ulterior transmisă în administrarea Serviciului medical balnear

Eforie Nord, conform Deciziei nr. 364 din 11 noiembrie 1972 a fostului Consiliu

Popular Jud. Constanța, împreună cu terenul aferent de 207 mp - filele 251-297 Dosar

nr. 3206/36/2005 vol. II. Încă de la acea dată clădirea avea două corpuri,

conform schiței atașate deciziei menționate, nefiind așadar relevate apărările

legate de existența unor demolări ori alte modificări aduse edificiului, câtă

vreme în polița de asigurare din anul 1934 descrierea bunului imobil stabilea

cu claritate existența unui corp principal și a unuia secundar, accesoriu, cu o

suprafață mai mică, configurație regăsită și în prezent de experți.

Sub acest aspect, au

fost înlăturate atât criticile privitoare la imposibilitatea stabilirii cu

certitudine a limitelor fostei parcelări,,B.’’ cât și cele legate de lipsa

identității construcției revendicate cu cea din titlu întrucât amplasamentul terenului

este clar determinat, cu indicarea loturilor, în condițiile suprapunerii

planului de parcelare vechi cu cel actual, iar evaluarea construcției actuale

fiind realizată pe baza documentației existente încă dinainte de naționalizare,

care atestă compunerea, structura și caracteristicile tehnico-edilitare

regăsite și în prezent.

Astfel fiind, s-a

statuat că soluția instanței de fond, în ce privește restituirea în natură a

imobilului-construcție și a terenului aferent acesteia, este corectă, reclamanta

fiind îndrituită să obțină repararea efectivă a prejudiciului produs prin

naționalizarea bunului antecesoarei sale.

Instanța de apel a

reținut că apelurile formulate sunt însă întemeiate întrucât prima instanță,

deși a judecat în fond, nu a stabilit și în sarcina pârâtului Consiliul Local

Eforie obligația corelativă cu privire la restituirea suprafeței de 2.200 mp

identificate prin expertiza N.D. și nu a avut în vedere că în virtutea deciziei

de atribuire în administrare, pârâtul Spitalul Clinic de Recuperare nu putea fi

ținut să restituie o suprafață mai mare decât cea efectiv atribuită, de 207 mp.

Din acest punct de

vedere, urmare completării probelor conform încheierii din 31 ianuarie 2011, instanța

a reținut că suprafața de 207 mp aferentă clădirii în litigiu a fost inclusă în,,Inventarul

bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului’’ aprobat conform Anexei

15 la H.G. nr. 1705/2006, datorită apartenenței clădirii,,Vila P.T.T.R.’’ la

acest regim juridic, ca fiind inclusă în administrarea spitalului (unitate

publică de interes național) odată cu emiterea deciziei din 1972.

Întrucât instanța de

fond a dispus însă în mod corect ca această construcție să fie restituită în

natură, din probatoriul administrat rezultând că ea nu este alocată

activităților specifice unității sanitare, ci celor administrative, s-a dispus,

pe temeiul art. 480 C. civ., restituirea de către spital și a suprafeței cu

care figurează scriptic în evidențele contabile, de 207 mp.

Expertizele judiciare

imobiliare, ca și expertiza topografică au relevat însă faptul că, din totalul

suprafeței de 5.000 mp, doar 2.200 mp sunt susceptibili a fi restituiți în

natură - chestiune necontestată în apel de către nici unul dintre apelanți.

În aceste condiții,

cum măsurătorile dispuse în fond și în apel nu au relevat o altă situație de

fapt, s-a avut în vedere că - exceptând suprafața de 207 mp a cărei situație

juridică a fost clarificată - diferența de teren până la 2.200 mp se constituie

pe amplasamentul total ori parțial al fostelor loturi 157, 158, 159, 160, 161

și 162, în configurația dată de notațiile A-C-D-E-F-G-H-I-A în expertiza D.N.

S-a considerat a fi nefondată

susținerea pârâtului Consiliul Local Eforie conform căreia acesta nu poate fi

obligat să restituie în natură terenul în suprafață de 1.993 mp, ce a aparținut

fostelor loturi nr. 157, 158 și 159 din fosta proprietate a reclamantei, ce

măsura 5.000 mp, întrucât terenul face parte din domeniul public al statului,

această susținere fiind infirmată chiar de către orașul Eforie prin adresa din 11

martie 2011 depusă în apel (fila 179, dosar Curtea de Apel Constanța, vol. IV).

Prin urmare, din

totalul terenului de 5.000 mp ce a constituit fosta proprietate a reclamantei

(loturile 157,158,159, 160, 161 și 162), în domeniul public al statului s-au

inclus numai loturile 161 și 162 parțial, respectiv numai o suprafață de teren

de 1932 mp (filele 130, 131, vol. IV, dosar Curtea de Apel Constanța), conform

H.G. nr. 1705 din 29 noiembrie 2006, restul de teren până la 5.000 mp

constituind domeniul privat al unității administrativ-teritoriale - Orașul

Eforie.

Terenul indicat între

aceste notații este afectat în parte de alei pietonale care asigură accesul

către Hotel/Restaurant,,M.’’, situat în proximitatea imobilului în litigiu

(conform adresei SC P. SA din 29 martie 2000 - fila 160 Dosar nr. 5920/1998),

precum și de spații verzi și aparține domeniului privat al localității, aspect

necontestat prin adresa din 14 martie 2001 a autorității locale.

În consecință, s-a reținut

că terenul stabilit între notațiile A-C-D-E-F-G-H-I-A în expertiza D.N. (filele

71-72 dosar apel vol. I), care include și pe cel aferent construcției în

litigiu și care are o suprafață totală de 2.200 mp, este susceptibil a fi

restituit în natură, având în vedere că planul de situație sc.1:500 al

localității (fila 153 Dosar nr. 5920/1998) relevă faptul că nu este afectat în

această modalitate accesul către obiectivele din zonă și către spital.

Așadar, în raport de

considerentele menționate instanța de apel a anulat sentința civilă apelată nr.

607 din 19 aprilie 2005 a Tribunalului Constanța și în rejudecare, a dispus

obligarea pârâților S.C.R.M.F.B. Eforie Nord, D.S.P. Județean Constanța, M.S.F.

și Statul Român prin M.F.P. să restituie reclamantei, în deplină proprietate și

liniștită posesie, imobilul cunoscut sub denumirea de,,Vila P.T.T.R.’’, situată

în Eforie Nord, jud. Constanța, compus din construcție cu două corpuri și teren

aferent de 207 mp, conform art. 480 C. civ. coroborat cu art. 12 alin. (4) și

(5) Legea nr. 213/1998.

În acest sens, art. 12

alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia prevede că „În litigiile referitoare la dreptul de

proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația

să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit

codului de procedură civilă (…)”.

Alineatul (5) al

aceluiași articol prevede că „ În litigiile prevăzute la alin. (4), statul este

reprezentat de M.F.P., (…)”.

În raport de aceste

dispoziții legale și față de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și

justiție într-un ciclu procesual anterior problema de drept ce viza calitatea

procesuală pasivă a pârâtului Statul Român prin M.F.P. în prezenta cauză ce are

ca obiect revendicarea unui teren aflat în administrarea Ministerului Sănătății

și în folosința S.C.R.M.F.B. Eforie Nord (spital de interes public național

conform H.G. nr. 1106 din 10 octombrie 2002), instanța de apel a reținut că

pârâtul Statul Român este obligat, în calitate de titular al domeniului public,

să restituie reclamantei, alături de administratorii imobilului, corpurile de

clădire cunoscute sub denumirea de „Vila P.T.T.R.” și terenul aferent de 207

mp. Aceste bunuri, așa cum s-a arătat în expertizele efectuate în cauză, nu

sunt afectate activității medicale, ci au destinație de sediu administrativ,

putând fi restituie în natură fostului proprietar, ce justifică un titlu de

proprietate preferabil celui exhibat de Statul Român.

Referitor la apelul

formulat de reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T., instanța de apel a reținut că

soluția de respingere a cererii de obligare a autorității locale de a restitui,

în compensare, un teren de 2.800 mp a fost corect rezolvată de instanța de

fond, urmând a fi menținută cu ocazia rejudecării câte vreme, într-o acțiune în

revendicare, partea nu poate obține decât bunul pentru care exhibă titlul

component, iar nu și un alt bun în compensare, din patrimoniul pârâtului

neproprietar.

Cu privire la

susținerea reclamantei în sensul că nu s-a dat nicio dezlegare asupra

suprafeței de 2.800 mp ocupată de corpurile clădirilor Bazei de tratament și

Bazinului de decantare al S.C.R.M.F.B. Eforie Nord, dar și de alei și căi de

acces către unitățile turistice din apropiere, deși s-a recunoscut dreptul de

proprietate asupra întregii suprafețe de teren de 5.000 mp, instanța de apel a

statuat următoarele:

Pornită ca o acțiune

în revendicare clasică întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., (acțiunea

fiind promovată anterior adoptării Legii nr. 10/2001), cauza se impune a fi

soluționată prin prisma tuturor argumentelor legate de: existența titlului

antecesorului reclamantei, caracterul abuziv al preluării imobilului de către

stat, îndrituirea reclamantei de a obține restituirea în natură, în deplină

proprietate și liniștită posesie a părții din imobil neafectată de construcții

de utilitate publică sau de căi de acces la aceste construcții (aflată în administrarea

autorității locale - orașul Eforie prin Consiliul Local Eforie), valența

dreptului de proprietate dobândit de Statul Român asupra părții din imobil

destinată unei afectațiuni publice și existența unui prejudiciu al reclamantei

pentru această din urmă parte din imobil, ce face parte din domeniul public al

statului și respectiv al unității administrativ-teritoriale și care datorită

afectațiunii publice nu mai poate face obiectul retrocedării.

Invocând un titlu de

proprietate asupra întregului teren în suprafață de 5.000 mp într-o acțiune în

revendicare, pornită anterior Legii nr. 10/2001, apelantei reclamante nu i se

poate opune în mod abstract dreptul de proprietate al statului în regim de

drept public, fără o justă și prealabilă reparație pentru partea din

proprietate ce nu mai poate fi restituită în natură.

O reparație a acestui

prejudiciu nu se poate realiza însă prin atribuirea unui teren în compensare de

către autoritatea administrativ-teritorială, cum corect a reținut Tribunalul

Constanța, ci numai prin echivalent în condițiile legii speciale - Titlul VII

din Legea nr. 247/2005.

De altfel, încă de la

data formulării acțiunii reclamanta avea cunoștința faptului că o parte din

terenul revendicat nu mai putea fi restituit în natură deoarece nu mai era

„liber”, fiind afectat de construcțiile spitalului, astfel încât s-a solicitat

predarea unui teren în echivalent.

Din start, cererea

întemeiată pe dispozițiile art. 480 și 481 C. civ. depășea cadrul clasic al

acțiunii în revendicare, care este înțeleasă drept o modalitate de a obține

restituirea bunului a cărui posesie a fost uzurpată.

Or, în condițiile în

care parte din loturile revendicate de reclamantă aveau o afectațiune publică,

reclamanta a solicitat în prezentul ciclu procesual contravaloarea terenului ce

nu poate fi restituit în natură, reclamanta achiesând la soluția acordării de

despăgubiri pentru terenul ce nu mai putea fi restituit în natură.

S-a concluzionat că plata

acestor despăgubiri nu poate avea însă loc decât în procedura Titlului VII din

Legea nr. 247/2005, iar nu prin plata directă de către stat a sumei de 831.960

lei, astfel cum a solicitat reclamanta, cuantumul despăgubirii urmând a fi

stabilit, conform legii speciale, după parcurgerea procedurii reglementată de

aceeași lege.

De asemenea, s-a avut

în vedere că în practica judiciară recentă a Înaltei Curți de Casație și

Justiție adoptată prin aplicarea directă a Convenției Europene a Drepturilor

Omului și conform interpretărilor date de C.E.D.O., s-a statuat că după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare prin care se

urmărește redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada de referință a

acestui act normativ, chiar introdusă înainte de intrarea lui în vigoare, nu

poate fi soluționată „doar” potrivit dreptului comun. Câtă vreme pentru

imobilele preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost

adoptată o lege specială care prevede în ce condiții pot fi acestea restituite

în natură persoanelor îndreptățite, instanțele de judecată nu pot face

abstracție de existența sa și să aplice regulile specifice acțiunii în

revendicare, concepute pe cale doctrinară și jurisprudențială în aplicarea art.

480 C. civ.

Pentru plata

despăgubirilor bănești stabilită în cadrul procedurilor de restituire a

imobilelor preluate abuziv de stat a fost reglementat un sistem unitar de

evaluare și acordare prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. S-a

încercat prin acest sistem normativ crearea unui cadru unic - legal și

instituțional - în care să se soluționeze toate situațiile în care imobilele

confiscate de stat nu mai puteau fi restituite în natură și s-a stabilit o

procedură administrativă de despăgubire comună tuturor bunurilor imobile

revendicate.

S-a reținut că însăși

Curtea Europeană a considerat Legea nr. 247/2005 ca fiind un act de

aplicabilitate generală tuturor imobilelor revendicate, astfel că acordarea

despăgubirilor în temeiul acestui act normativ este o măsură corespunzătoare

satisfacerii dreptului de proprietate ce a aparținut autoarei reclamantei.

În raport de aceste

considerente, și față de dispozițiile Deciziei nr. 27/14 noiembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul

legii, instanța de apel a stabilit în sarcina Consiliului Local Eforie prin primar

- ca autoritate deliberativă a orașului Eforie - obligația să înainteze

Comisiei Centrale propunerea de acordare de despăgubiri, conform Legii nr. 247/2005

- Titlul VII pentru terenul în suprafață de 2.800 mp ce nu mai poate fi

restituit în natură reclamantei, datorită afectațiunii sale publice (căi de

acces, alei, teren afectat de construcțiile unei unități sanitare de interes național).

Pretențiile

reclamantei legate de acordarea despăgubirilor pentru inventarul mobil și

pentru construcțiile adiacente corpului principal pretins demolate au fost

înlăturate, avându-se în vedere că nu s-a făcut dovada preluării unor asemenea

bunuri de către stat la data intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1949. Faptul

că inventarul a făcut formal obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 13

iulie 1935 și că a fost ulterior consemnat în polița de asigurare, ca și

împrejurarea că în aceeași poliță datată 19 mai 1934, se indică existența altor

două corpuri secundare, nu este de natură a aprecia asupra temeiniciei pretențiilor

astfel formulate, câtă vreme documentul ce atestă preluarea imobilului nu

indică altă structură a bunului decât cea identificată și prin expertizele

judiciare efectuate în cauză și nu stabilește explicit preluarea unor bunuri

mobile din patrimoniul fostei entități juridice.

Împotriva acestei

decizii au promovat calea de atac a recursului pârâții Consiliul Local al orașului

Eforie, M.S.F. și Statul Român prin M.F.P.

formulate pârâtul Consiliul Local al Orașului Eforie a susținut următoarele:

1.1. În mod nelegal

instanța de apel a stabilit în sarcina Consiliului Local Eforie obligația

privind propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005 în beneficiul reclamantei pentru terenul imposibil a fi

restituit în natură, întrucât în cauză nu s-a formulat notificare. Chiar prin

absurd, statul este cel care trebuie să propună despăgubiri, obligație

consacrata de altfel și în jurisprudența C.E.D.O.

Sub acest aspect se

arată că hotărârea instanței de apel este lipsită în totalitate de suport

legal, deoarece dispoziția de acordare a despăgubirilor în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, a fost adoptată în cadrul unei proceduri speciale,

respectiv existența unei notificări de restituire a terenului formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001 și adresată unității deținătoare.

Apreciază că în speța

nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 247/2005 câtă vreme reclamanta nu a

demarat niciodată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru suprafața de

teren de 2.800 mp.

Numai într-un astfel

de cadru legal al parcurgerii procedurilor impuse de Legea nr. 10/2001, reclamanta

ar fi putut beneficia de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dar,

nici în aceasta situație, nu ar fi putut obține stabilirea unui cuantum în

procedura judiciara, ci doar în cea administrativa.

1.2. În mod greșit s-a

stabilit în sarcina Consiliului Local al orașului Eforie să lase reclamantei în

deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 1.993 mp, atâta vreme

cât acesta nu deține posesia suprafeței respective.

În consecință, se

solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul

respingerii apelului formulat de apelanta-reclamanta, iar, pe fond, menținerea

ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 607 din 19 aprilie 2005, pronunțata

de Tribunalul Constanța.

M.S.F. a criticat decizia pentru următoarele motive:

2.1. Greșit instanța

de apel a respins excepția inadmisibilității cererii reclamantei față de dispozițiile

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, conform căruia "Bunurile preluate

de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea

consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de

succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de

reparație". În considerarea acestei norme legale, instanța trebuia să

constate că legea specială în materia dedusă judecății o reprezintă Legea nr.

10/2001.

2.2. Instanța nu s-a

pronunțat asupra titlului de proprietate al reclamantei . Polița de asigurare

din anul 1934 este mult prea veche față de momentul trecerii imobilului în

proprietatea statului în anul 1949.

În concluzie, pârâtul

consideră că reclamanta nu a făcut dovada certă a naționalizării proprietății

sale, întrucât polița de asigurare încheiată cu 15 ani înaintea trecerii

imobilului în proprietatea statului nu poate fi documentul cert al dovezii dreptului

de proprietate, astfel că cererea sa nu poate admisibilă.

A solicitat admiterea

căii de atac, modificarea în parte a hotărârii recurate în ceea ce privește pe

acest pârât, iar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Român prin M.F.P., prin recursul formulat a menționat următoarele critici:

În mod greșit s-a

dispus de către instanță restituire în natură a imobilului revendicat pe

temeiul dispozițiilor art. 480 C. civ., câtă vreme bunul aparține domeniului

public al statului.

Se precizează că instanța

de judecată a stabilit faptul că Statul Roman prin M.F.P. are calitate

procesuală pasivă în raport de H.G. nr. 1106 din 10 octombrie 2002, prin care

mai multe unități sanitare, între care și S.C.R.M.F.B. Eforie Nord se declară de

interes național, iar imobilele compuse din construcții și terenuri aferente,

în care își desfășoară activitatea aparțin domeniului public al statului și

sunt în administrarea M.S.F.

În aceste condiții,

reglementarea regimului juridic al bunului se face numai prin hotărâre de

Guvern, caz în care se aplică art. 6 din Legea nr. 213/1998, ce impune analiza

valabilității și preluării imobilului de către stat.

Recurentul pârât a

susținut și împrejurarea că imobilul revendicat este încadrat în inventarul

centralizat la M.F.P., deci face parte dintre bunurile aflate în domeniul

public al statului, aflat în administrarea S.C.R.M.F.B. Eforie Nord.

În consecință,

solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul

respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

de pârâtul Consiliul Local al Orașului Eforie este fondat, urmând a fi admis,

modificată în parte decizia atacată cu consecința înlăturării obligației

acestui pârât de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 2.800 mp pentru

următoarele argumente:

Prin cererea

introductivă de instanță, reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T. București a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții Sanatoriul Balnear Efosan, Direcția Sanitară

Constanța și Consiliul Local Constanța, ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se dispună retrocedarea imobilului situat în Eforie Nord, format din teren în

suprafață de 5.000 mp și construcție compusă din parter și etaj, cunoscută sub

denumirea de „Cămin Maritim P.T.T.”

La termenul de

judecată din 07 iunie 2000, reclamanta a depus la dosar precizări cu privire la

obiectul acțiunii, (filele 177- 180 dosar Judecătoria Mangalia), determinate de

situația rezultată din expertiza topografică efectuată solicitând admiterea

acțiunii, obligarea pârâților la restituirea terenului în supafață de 5.000 mp și

a clădirii „Cămin Maritim P.T.T.”, astfel:

- pârâții Sanatoriul

Balnear Efosan și Direcția Sanitară Constanța să-i restituie imobilul clădire

și teren în supafață de 207 mp liber de orice sarcini;

- pârâtul Consiliul

Local al orașului Eforie să-i restituie partea de teren neafectată de alte

construcții și alei, liber de orice sarcini, iar în ceea ce privește suprafața

de teren de 2.800 mp ocupată, ce nu mai poate fi restituită în natură, să i se acorde

în compensare un alt teren cu același regim juridic, care să aibă aceleași

facilități.

Rezultă că, în raport

de aceste precizări cu referire la terenul de 2.800 mp, erau ținute instanțele

să se pronunțe.

Prin urmare, în cauză, fără concursul

părții interesate, în sensul lămuririi cadrului procesual dedus judecății,

instanța de judecată era obligată să respecte limitele investirii, iar nu să se

substituie voinței părții pentru respectarea principiului disponibilității.

Cum reclamanta nu a

formulat un capăt de cerere prin care să solicite plata de despăgubiri pentru

terenul ce nu mai poate fi restituit în natură, în condițiile legii speciale,

ci a menționat expres faptul că solicită ca pârâtul Consiliul Local al orașului

Eforie să fie obligat să-i acorde un teren în compensare, cerere ce a fost

soluționată prin respingere și necontestată, urmează a se înlătura obligația

acestui pârât de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 2.800 mp.

M.S.F. nu este fondat și urmeză a se respinge în considerarea argumentelor ce

succed:

Critica relativă la respingerea

excepției inadmisibilității cererii reclamantei față de prevederile art. 6

alin. (2) din Legea nr. 213/1998, nu poate fi primită, întrucât la data

introducerii acțiunii, respectiv 30 aprilie 1998, acest act normativ nu fusese

adoptat, și mai mult, o altă lege specială reparatorie nu își producea efectele

pentru imobilele preluate de stat prin naționalizarea operată în temeiul

Decretului nr. 358/1949.

Referitor la

susținerea ce vizează faptul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra titlului

de proprietate al reclamantei, considerând că aceasta nu a făcut dovada certă a

naționalizării proprietății sale, se constată ca fiind nefondată față de

împrejurarea că această chestiune a fost dezlegată irevocabil de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 1275 din 13 februarie 2004,

în considerentele căreia s-a reținut că reclamanta, ca și continuatoare a

fostei C.E.C.A.P. a P.P.T., desființată prin Decretul nr. 358/1949 și al cărei

patrimoniu a fost preluat de stat și trecut în administrarea C.G.M., nu a

pierdut niciun moment dreptul de proprietate asupra imobilului.

privește recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. se constată, de

asemenea, că și acesta este nefondat.

Singura critică,

susținută de altfel și de pârâtul M.S.F., referitoare la faptul că greșit s-ar

fi dispus restituire în natură a imobilului revendicat pe temeiul dispozițiilor

art. 480 C. civ. câtă vreme bunul aparține domeniului public al statului, nu

poate fi primită pentru că, așa cum s-a arătat mai sus, la data introducerii acțiunii

în revendicare de față nu își producea efectele o altă lege specială pentru

imobilele preluate de stat prin naționalizarea operată în temeiul Decretului nr.

358/1949.

Înalta Curte observă,

de altfel, că aspectele contestate prin prezentul recurs nu au făcut obiect al

căii de atac exercitate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. anterior

pronunțării deciziei nr. 6340/18 octombrie 2012 pentru a putea fi reiterate la

acest moment.

Așa fiind, pentru

considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va

admite recursul pârâtului Consiliul Local al Orașului Eforie, va modifica în

parte decizia atacată cu consecința înlăturării obligației acestui pârât de a

propune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

pentru terenul în suprafață de 2800 mp; va menține celelalte dispoziții ale

deciziei și va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții M.S.F.

și Statul Român prin M.F.P. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Consiliul Local al Orașului Eforie împotriva Deciziei nr. 21/C

din data de 27 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă,

pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind

conflictele de muncă și asigurări sociale.

Modifică în parte

decizia recurată, în sensul că înlătură obligația acestui pârât de a propune

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

pentru terenul în suprafață de 2800 mp.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de pârâții M.S.F. și Statul Român prin M.F.P.

împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2013.