ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5732/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 aprilie 1998 pe rolul Judecătoriei Mangalia, reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T. București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Sanatoriul Balnear Efosan, Direcția Sanitară Constanța și Consiliul Local Constanța, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună retrocedarea imobilului situat în Eforie Nord, format din teren în suprafață de 5.000 mp și construcție compusă din parter și etaj, cunoscută sub denumirea de „Cămin Maritim P.T.T”. În baza art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 13636/28 septembrie 1998, a admis excepția necompetenței materiale a cauzei și a declinat dosarul în favoarea Tribunalului Constanța.

I. Prin sentința civilă nr. 749 din 08 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a admis în parte acțiunea reclamantei în sensul că au fost obligați pârâții Sanatoriul Balnear Efosan și Direcția Sanitară Constanța să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Eforie Nord, format din teren în suprafață de 2.200 mp și construcție compusă din parter și etaj, cunoscută sub denumirea de „Cămin Maritim P.T.T.” S-a respins cererea de obligare a pârâtului Consiliul Local Constanța la acordarea în compensare a unei suprafețe de teren de 2.800 mp pentru terenul ce nu mai poate fi restituit în natură. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin actul de vânzare cumpărare din 13 iulie 1935 C.E.C.A.C.

a P.T.T. București a dobândit imobilul situat în comuna Eforie, fosta Techirghiol, compus din 5.000 mp teren împreună cu toate construcțiile, îmbunătățirile și inventarul aflate pe el. Reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T. București este succesoarea de drept a cumpărătoarei, astfel cum rezultă și din sentința civilă nr. 312/1996 a Judecătoriei sectorului 1 București. Prin Decretul nr. 358/1949 patrimoniiloe caselor de economii credit au fost trecute în administrarea C.G.M., ceea ce nu a avut însă drept consecință pierderea dreptului de proprietate de către titulari asupra bunurilor respective. Imobilul revendicat a fost trecut în mod succesiv în folosința mai multor persoane juridice, ultima dintre acestea fiind Serviciul Medical Balnear Eforie Nord.

Cum reclamanta nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului, s-a apreciat că, potrivit expertizei tehnice, suprafața de 2.200 mp, pe care se află și clădirea Căminul Maritim P.T.T., poate fi restituită în natură, spre deosebire de diferența de 2.800 mp afectată de detalii de sistematizare, pentru care reclamanta are drept de despăgubiri. Prin Decizia civilă nr. 184 din 22 mai 2001, Curtea de Apel Constanța, a menținut soluția primei instanțe în urma respingerii apelurilor formulate de reclamantă și pârâtele D.S.P. Județeană Constanța și de Sanatoriul Balnear Efosan, avându-se în vedere aceleași considerente. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 1275 din 13 februarie 2004 a admis recursurile formulate de reclamantă și de pârâții S.C.R.M.F.B.

Eforie Nord și D.S.P. a județului Constanța împotriva acestei din urmă decizii. A casat decizia precum și sentința civilă nr. 749 din 8 noiembrie 2000 a Tribunalului Constanța și a trimis cauza pentru rejudecare acestei din urmă instanțe. La adoptarea soluției instanța de recurs a reținut că prin H.G. nr. 1106 din 10 octombrie 2002, emisă pe parcursul soluționării procesului, au fost declarate de interes public național mai multe unități sanitare, între care și S.C.R.M.F.B. Eforie Nord, unități ce sunt în administrarea M.S.F. S-a apreciat că în raport de noua realitate juridică determinată de acest act normativ se impune ca judecata să aibă loc în contradictoriu cu M.F.P., ca reprezentant al statului, și de asemenea, și cu M.S.F., în calitate de administrator al bunului revendicat.

De asemenea, instanța de recurs a atras atenția asupra obligării verificării, cu ocazia soluționării, pe fond a cererii, prin eventuala suplimentare a probatoriilor, a susținerilor recurentei reclamante cu privire la situația juridică și fizică a terenului aferent construcției în contextul solicitării de a fi retrocedată o suprafață de teren mai mare decât cea acordată. Totodată, s-a dezlegat asupra faptului că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză și că nu este întemeiată susținerea pârâților în sensul că reclamanta a solicitat doar retrocedarea a 207, mp iar instanțele i-au acordat plus petita în condițiile în care prin acțiune aceasta a revendicat terenul aferent în suprafață totală de 5.000 mp.

II.După reluarea judecății, prin sentința civilă nr. 607 din 19 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. R/794/2004 a fost admisă în parte acțiunea reclamantei C.E.C.A.P. a P.P.T. București, pârâții D.S.P. Județeană Constanța, S.C.R.M.F.B. Eforie Nord, jud. Constanța, Statul Român prin M.F.P. și M.S.F. fiind obligați să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în Eforie Nord, compus din teren în suprafață de 2.200 mp și construcție P+1E, cunoscută sub denumirea „Căminul Maritim P.T.T”. A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a Consiliului Local Eforie în a acorda, în compensare, suprafața de 2.800 mp.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, pe baza amplului probatoriu administrat, că doar suprafața de 2.200 mp pe care se află construcția revendicată poate face obiectul restituirii, fiind însă neîntemeiată solicitarea de atribuire prin echivalent, în acțiunea în revendicare, a suprafeței de 2.800 mp, o asemenea posibilitate fiindu-i deschisă reclamantei doar prin legea specială. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T. București, precum și pârâții S.C.R.M.F.B. Eforie Nord și M.S.F. Prin Decizia civilă nr. 306 din 23 mai 2011, Curtea de Apel Constanța a admis apelurile formulate de reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T. București și de pârâții M.S.F.

și S.C.R.M.F.B. Eforie Nord în contradictoriu cu intimații pârâți Consiliul Local al orașului Eforie, Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Constanța și D.S.P. Județeană Constanța. A anulat în parte sentința civilă nr. 607 din 19 aprilie 2005 a Tribunalului Constanța și rejudecând cauza a admis în parte acțiunea reclamantei. Au fost obligați pârâții S.C.R.M.F.B. Eforie Nord, M.S.F., D.S.P. Județeană Constanța și Statul Român prin M.F.P. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul-construcție „Vila P.T.T.” și terenul aferent de 207 mp, astfel cum a fost identificat prin expertiza C.B. A fost obligat pârâtul Consiliul Local Eforie să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de 1.993 mp din totalul celor 2.200 mp identificați prin expertiza N.D.

între notațiile A-C-D-E-J-G-H-I-A. A fost obligat același pârât să propună, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 acordarea de despăgubiri în beneficiul reclamantei pentru terenul de 2.800 mp imposibil de restituit în natură, în cuantum de 831.960 lei. A fost respinsă cererea de obligare a Consiliului Local Eforie de a acorda în compensare reclamantei o suprafață de teren de 2.800 mp pentru terenul ce nu mai poate fi restituit în natură. Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții ale reclamantei. Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta s-a legitimat ca și proprietară a unui imobil compus din 5.000 mp teren și construcție, în prezent „Vila P.T.T.”, situat în localitatea Eforie Nord, imobil parțial afectat unei utilități publice, și anume o suprafață de teren de 2.800 mp a fost inclusă în domeniul public al statului, fiind afectată funcționării normale a instituției sanitare S.C.R.M.F.B.

Eforie Nord. Întrucât prima instanță a soluționat acțiunea în revendicare formulată de reclamantă numai în raport de suprafața de teren de 2.200 mp neafectată uzului public, fără a dispune vreo reparație cu privire la diferența de teren de 2.800 mp (ocupată de corpurile clădirilor Bazei de tratament și Bazinului de decantare, de alei și căi de acces către unitățile turistice din apropiere), instanța de apel a apreciat că în speță se impune o soluționare a întregii cereri a reclamantei în acord cu jurisprudența C.E.D.O., cu dezlegările de drept ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în spețe similare și cu implicațiile recunoașterii existenței în patrimoniul apelantei reclamante a unui bun în sensul dat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană.

Astfel, s-a reținut că în ipoteza în care terenul nu mai poate fi restituit în natură, reclamanta este îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent, corespunzătoare valorii de circulație a terenului astfel cum a fost stabilită prin expertiza B.C.N. - 198.100 euro, respectiv 831.960 lei (filele 113-115 vol. IV dosar Curtea de Apel Constanța). Numai în această modalitate este posibilă recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantei pentru imobilul revendicat, unitatea administrativ-teritorială, prin Consiliul Local Eforie neputând fi obligată să plătească reclamantei contravaloarea acestui teren ce nu mai poate fi restituit în natură. Nemulțumiți de soluția dată, împotriva acestei decizii, în termen legal, au promovat calea de atac a recursului reclamanta C.E.C.A.P.

a P.P.T. „P.T.T.” și pârâții M.S.F., Consiliul Local Eforie, Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Constanța, S.C.R.M.F.B. Eforie Nord. Prin Decizia civilă nr. 6340 din 18 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis toate recursurile și a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel. La adoptarea acestei soluții instanța de casare a reținut că pentru o parte din terenul revendicat de reclamantă și care nu mai poate fi restituit în natură instanța de apel a făcut aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fără a respecta însă regulile speciale ce guvernează această materie, respectiv procedura de acordare a despăgubirilor.

Astfel, stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) și (7) al textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală, care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate acestea pot face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de C.C.S.D. Prin urmare, instanța de recurs a reținut în decizia de casare că exigențele coerenței și atitudinii statuate de Curtea Europeană și jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru terenurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.

Obligarea directă a Statului Român la despăgubiri reprezintă nu doar o schimbare a debitorului obligației de plată, dar și o schimbare a mecanismului de achitare a despăgubirilor stabilite. În raport de aceste considerente instanța de recurs a casat hotărârea instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare, statuând că instanța de trimitere va analiza și celelalte critici formulate de recurenți împotriva Deciziei civile nr. 306/C din 23 mai 2011. III. După casarea cu trimitere, cauza s-a reînregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 3206/36/2005 la data de 18 ianuarie 2013. Prin Decizia nr. 21/C din data de 27 februarie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a admis apelurile declarate de reclamanta C.E.C.A.P.

a P.P.T. București și de pârâții M.S.F. și S.C.R.M.F.B. Eforie Nord. A anulat sentința civilă nr. 607 din 19 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Constanța și, rejudecând cauza, a dispus admiterea în parte a acțiunii reclamantei. A obligat pârâții S.C.R.M.F.B. Eforie Nord, M.S.F., D.S.P. Județeană Constanța și Statul Român prin M.F.P. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul-construcție "Vila P.T.T." și terenul aferent de 207 mp, astfel cum a fost identificat prin expertiza C.B. A obligat pârâtul Consiliul Local Eforie - organ deliberativ al Orașului Eforie, să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie, restul de teren de 1993 mp din totalul celor 2.200 mp identificați prin expertiza N.D.

între notațiile A-C-D-E-F-G-H-I-A. A obligat pârâtul Consiliul Local Eforie să propună în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, acordarea către reclamantă a despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 2.800 mp imposibil de restituit în natură. S-a respins cererea de obligare a Consiliului Local Eforie de a acorda reclamantei un teren în compensare pentru terenul de 2.800 mp ce nu poate fi restituit în natură. S-au respins ca nefondate celelalte pretenții ale reclamantei. Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Constanța, în raport de criticile apelanților și față de dezlegările și îndrumările date prin decizia de casare, instanța de rejudecare a reținut următoarele: 1. În privința inadmisibilității promovării acțiunii în revendicare, raportat la disp.

Legii nr. 213/1998, s-a reținut că această critică a pârâtului M.S.F. este nefondată, întrucât norma nu a obstrucționat /nu putea împiedica ori restrânge dreptul de a promova o acțiune în revendicare, cu atât mai mult cu cât la data formulării acțiunii - 30 aprilie 1998 - legea menționată nu fusese încă adoptată, iar o altă lege specială reparatorie nu își producea efectele pentru imobilele preluate de stat prin naționalizarea operată în temeiul Decretului nr. 358/1949. 2. Chestiunea calității procesuale active a reclamantei C.E.C.A.P. a P.P.T. București, ca și continuatoare a fostei Case cu aceeași denumire, desființată prin Decretul nr. 358/1949 și al cărei patrimoniu a fost preluat de stat și trecut în administrarea C.G.M., a fost tranșată prin Decizia civilă nr. 1275 din 13 februarie 2004 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția civilă, pronunțată în Dosarul nr. 3082/2001.

Prin urmare, nu poate fi formulată nicio critică menită să răstoarne puterea lucrului judecat dedusă atât din sentința civilă nr. 312/1996 a Judecătoriei Sector 1 București (care a constatat această stare de fapt), cât și din decizia menționată a instanței supreme (pronunțată în această cauză în primul ciclu procesual), reclamanta fiind titulara dreptului de proprietate, în calitatea sa de continuatoare a personalității juridice a fostei entități. 3. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Constanța, excepție reiterată de pârât și în recurs, și asupra căreia instanța de casare a dispus a fi reanalizată cu ocazia reluării judecății în apel, instanța de apel a constatat că această chestiune a fost tranșată irevocabil într-un ciclu procesual anterior prin Decizia civilă nr. 1275 din 13 februarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 3082/2001.

În cadrul acestei decizii instanța de recurs a constatat că Statul Român prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă în raport de H.G. nr. 1106 din 10 octombrie 2002, prin care mai multe unități sanitare, între care și S.C.R.M.F.B. Eforie Nord se declară „de interes public național, iar imobilele compuse din construcții și terenuri aferente, în care își desfășoară activitatea aparțin domeniului public al statului și sunt în administrarea M.S.F.”. Prin decizia evocată s-a concluzionat că „noua realitate juridică determinată de acest act normativ impune ca judecata să aibă loc în contradictoriu și cu M.F.P., ca reprezentant al statului român și cu M.S.F. în calitate de administrator (pag. 4 verso din decizie).

4. Instanța de apel a constatat că în apelul pârâților nu s-a contestat existența și întinderea titlului de proprietate al fostei case de credit, cât apartenența actuală a imobilului - teren și construcții - la domeniul public și la posibilitatea de a-l restitui, fie și în parte, reclamantei în acțiunea în revendicare. Astfel, s-a reținut că s-a contestat, în susținerea adiacentă a acestei critici, existența unei corecte identificări a imobilului descris prin actul de vânzare-cumpărare din 13 iulie 1935 și autentificat la Tribunalul Ilfov, secția notariat, prin procesul-verbal din 1935 și implicit identitatea de imobile stabilită prin expertizele dispuse în cauză. S-a avut în vedere că pentru a determina amplasamentul corect al terenului de 5.000 mp și al construcției revendicate, au fost efectuate: - raportul de expertiză tehnică imobiliară a ing.

D.N. (filele 130-136 Dosar nr. 5920/1998 al Tribunalului Constanța), care a identificat într-o primă etapă terenul de 207 mp și clădirea fostului Cămin Maritim P.T.T.

situat pe el; lucrarea a fost ulterior completată la 10 mai 2000 (filele 157-162 Dosar nr. 5920/1998) cu identificarea întregii suprafețe de 5.000 mp, respectiv a celei de 2.200 mp aferente clădirii și a celei de 2.800 mp cuprinzând spațiile verzi din domeniul public și suprafața ocupată de un colț al clădirii spitalului și de stația de decantare nămol; - suplimentul la raportul de expertiză depus de același expert în Dosarul nr. 842C/2005 al Curții de Apel Constanța (filele 71-72, vol. I), prin care s-a arătat că identificarea imobilului s-a realizat prin cercetarea planului de sistematizare actual și a planului vechi de parcelare,,B.’’ aflate în posesia SC P. SA (fostul Institut de Proiectări Constanța), concluzionându-se în sensul că terenul cumpărat prin actul din 1935 ocupa loturile nr. 153 - 162, fiecare având lățimea de 20 m și lungimea de 25 m (10 loturi a câte 500 mp fiecare); că suprafața de 2.200 mp identificată anterior prin expertiză ocupă loturile nr. 157, 158, 159, 160, 161 și 162, între care lotul 161 este afectat parțial de clădirea bazei de tratament a spitalului, lotul 162 - de decantor, iar loturile 157, 158 și 159 sunt afectate de străzi și spații verzi; - raportul de expertiză tehnică efectuat de doi experți imobiliari (ing.

C.M. și B.E.) - filele 191-201 Dosar nr. 842C/2005 vol. I - care atestă identitatea construcției Vila P.T.T. din punct de vedere al configurației și structurii tehnice, preluată de stat și dată în administrare prin Decizia nr. 364/1972, cu cea revendicată în baza titlului reclamantei, lucrare suplimentată la termenul din 4 aprilie 2007, urmare obiecțiunilor (filele 415-419 Dosar nr. 842C/2005 vol. II); - raportul de expertiză topografică întocmit de expert D.E. (filele 261-264 Dosar nr. 842C/2005 vol. II), care a identificat prin suprapunerea planurilor, atât poziționarea suprafeței de 5.000 mp din parcelarea B., cât și amplasamentul actual al construcției, lucrare completată la 13 octombrie 2008 (filele 24-25 Dosar nr. 842C/2005 vol. IV); - raportul de expertiză supliment efectuat de cei trei experți imobiliari (C. - B. - N.) depus la 14 iunie 2010 - filele 113-116 Dosar nr. 842C/2005 vol. IV.

Toate aceste expertize, coroborate cu înscrisurile ce atestă predarea în administrare a terenului de 207 mp și a construcției identificate și în prezent ca fiind,,Vila P.T.T.’’ în Inventarul bunurilor din domeniul public al statului - anexa 15 a H.G. nr. 1705/2006, confirmă situația de fapt a identității imobilului-construcție și a terenului de 5.000 mp ce a făcut obiectul dreptului de proprietate al entității a cărei continuatoare în drepturi este reclamanta cu cel revendicat în cauză.

Expertiza efectuată de experții imobiliari și depusă la termenul din 3 iulie 2006 atestă faptul că,,Vila P.T.T.’’, cum este în prezent cunoscut edificiul, se regăsește în evidențele Spitalului Clinic, ca fiind compus din două corpuri, A și B, ale căror caracteristici constructive (zidărie de cărămidă și beton, învelitoare din beton), cât și ca suprafață (extinsă ulterior datorită reamenajărilor de interior) corespund din punct de vedere tehnic clădirii descrise în polița din 19 mai 1934, Căminul P.T.T. fiind corpul A cu parter și etaj, iar corpul anexă fiind cel notat cu B, constituit din parter și subsol. Construcția preluată de stat a fost ulterior transmisă în administrarea Serviciului medical balnear Eforie Nord, conform Deciziei nr. 364 din 11 noiembrie 1972 a fostului Consiliu Popular Jud. Constanța, împreună cu terenul aferent de 207 mp - filele 251-297 Dosar nr. 3206/36/2005 vol. II.

Încă de la acea dată clădirea avea două corpuri, conform schiței atașate deciziei menționate, nefiind așadar relevate apărările legate de existența unor demolări ori alte modificări aduse edificiului, câtă vreme în polița de asigurare din anul 1934 descrierea bunului imobil stabilea cu claritate existența unui corp principal și a unuia secundar, accesoriu, cu o suprafață mai mică, configurație regăsită și în prezent de experți.

Sub acest aspect, au fost înlăturate atât criticile privitoare la imposibilitatea stabilirii cu certitudine a limitelor fostei parcelări,,B.’’ cât și cele legate de lipsa identității construcției revendicate cu cea din titlu întrucât amplasamentul terenului este clar determinat, cu indicarea loturilor, în condițiile suprapunerii planului de parcelare vechi cu cel actual, iar evaluarea construcției actuale fiind realizată pe baza documentației existente încă dinainte de naționalizare, care atestă compunerea, structura și caracteristicile tehnico-edilitare regăsite și în prezent. Astfel fiind, s-a statuat că soluția instanței de fond, în ce privește restituirea în natură a imobilului-construcție și a terenului aferent acesteia, este corectă, reclamanta fiind îndrituită să obțină repararea efectivă a prejudiciului produs prin naționalizarea bunului antecesoarei sale.

Instanța de apel a reținut că apelurile formulate sunt însă întemeiate întrucât prima instanță, deși a judecat în fond, nu a stabilit și în sarcina pârâtului Consiliul Local Eforie obligația corelativă cu privire la restituirea suprafeței de 2.200 mp identificate prin expertiza N.D. și nu a avut în vedere că în virtutea deciziei de atribuire în administrare, pârâtul Spitalul Clinic de Recuperare nu putea fi ținut să restituie o suprafață mai mare decât cea efectiv atribuită, de 207 mp. Din acest punct de vedere, urmare completării probelor conform încheierii din 31 ianuarie 2011, instanța a reținut că suprafața de 207 mp aferentă clădirii în litigiu a fost inclusă în,,Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului’’ aprobat conform Anexei 15 la H.G.

nr. 1705/2006, datorită apartenenței clădirii,,Vila P.T.T.R.’’ la acest regim juridic, ca fiind inclusă în administrarea spitalului (unitate publică de interes național) odată cu emiterea deciziei din 1972. Întrucât instanța de fond a dispus însă în mod corect ca această construcție să fie restituită în natură, din probatoriul administrat rezultând că ea nu este alocată activităților specifice unității sanitare, ci celor administrative, s-a dispus, pe temeiul art. 480 C. civ., restituirea de către spital și a suprafeței cu care figurează scriptic în evidențele contabile, de 207 mp. Expertizele judiciare imobiliare, ca și expertiza topografică au relevat însă faptul că, din totalul suprafeței de 5.000 mp, doar 2.200 mp sunt susceptibili a fi restituiți în natură - chestiune necontestată în apel de către nici unul dintre apelanți.

În aceste condiții, cum măsurătorile dispuse în fond și în apel nu au relevat o altă situație de fapt, s-a avut în vedere că - exceptând suprafața de 207 mp a cărei situație juridică a fost clarificată - diferența de teren până la 2.200 mp se constituie pe amplasamentul total ori parțial al fostelor loturi 157, 158, 159, 160, 161 și 162, în configurația dată de notațiile A-C-D-E-F-G-H-I-A în expertiza D.N. S-a considerat a fi nefondată susținerea pârâtului Consiliul Local Eforie conform căreia acesta nu poate fi obligat să restituie în natură terenul în suprafață de 1.993 mp, ce a aparținut fostelor loturi nr. 157, 158 și 159 din fosta proprietate a reclamantei, ce măsura 5.000 mp, întrucât terenul face parte din domeniul public al statului, această susținere fiind infirmată chiar de către orașul Eforie prin adresa din 11 martie 2011 depusă în apel (fila 179, dosar Curtea de Apel Constanța, vol. IV).

Prin urmare, din totalul terenului de 5.000 mp ce a constituit fosta proprietate a reclamantei (loturile 157,158,159, 160, 161 și 162), în domeniul public al statului s-au inclus numai loturile 161 și 162 parțial, respectiv numai o suprafață de teren de 1932 mp (filele 130, 131, vol. IV, dosar Curtea de Apel Constanța), conform H.G. nr. 1705 din 29 noiembrie 2006, restul de teren până la 5.000 mp constituind domeniul privat al unității administrativ-teritoriale - Orașul Eforie. Terenul indicat între aceste notații este afectat în parte de alei pietonale care asigură accesul către Hotel/Restaurant,,M.’’, situat în proximitatea imobilului în litigiu (conform adresei SC P. SA din 29 martie 2000 - fila 160 Dosar nr. 5920/1998), precum și de spații verzi și aparține domeniului privat al localității, aspect necontestat prin adresa din 14 martie 2001 a autorității locale.

În consecință, s-a reținut că terenul stabilit între notațiile A-C-D-E-F-G-H-I-A în expertiza D.N. (filele 71-72 dosar apel vol. I), care include și pe cel aferent construcției în litigiu și care are o suprafață totală de 2.200 mp, este susceptibil a fi restituit în natură, având în vedere că planul de situație sc.1:500 al localității (fila 153 Dosar nr. 5920/1998) relevă faptul că nu este afectat în această modalitate accesul către obiectivele din zonă și către spital. Așadar, în raport de considerentele menționate instanța de apel a anulat sentința civilă apelată nr. 607 din 19 aprilie 2005 a Tribunalului Constanța și în rejudecare, a dispus obligarea pârâților S.C.R.M.F.B. Eforie Nord, D.S.P.

Județean Constanța, M.S.F. și Statul Român prin M.F.P. să restituie reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul cunoscut sub denumirea de,,Vila P.T.T.R.’’, situată în Eforie Nord, jud. Constanța, compus din construcție cu două corpuri și teren aferent de 207 mp, conform art. 480 C. civ. coroborat cu art. 12 alin. (4) și (5) Legea nr. 213/1998. În acest sens, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia prevede că „În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit codului de procedură civilă (…)”.

Alineatul (5) al aceluiași articol prevede că „ În litigiile prevăzute la alin. (4), statul este reprezentat de M.F.P., (…)”. În raport de aceste dispoziții legale și față de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și justiție într-un ciclu procesual anterior problema de drept ce viza calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român prin M.F.P. în prezenta cauză ce are ca obiect revendicarea unui teren aflat în administrarea Ministerului Sănătății și în folosința S.C.R.M.F.B. Eforie Nord (spital de interes public național conform H.G. nr. 1106 din 10 octombrie 2002), instanța de apel a reținut că pârâtul Statul Român este obligat, în calitate de titular al domeniului public, să restituie reclamantei, alături de administratorii imobilului, corpurile de clădire cunoscute sub denumirea de „Vila P.T.T.R.” și terenul aferent de 207 mp.

Aceste bunuri, așa cum s-a arătat în expertizele efectuate în cauză, nu sunt afectate activității medicale, ci au destinație de sediu administrativ, putând fi restituie în natură fostului proprietar, ce justifică un titlu de proprietate preferabil celui exhibat de Statul Român. Referitor la apelul formulat de reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T., instanța de apel a reținut că soluția de respingere a cererii de obligare a autorității locale de a restitui, în compensare, un teren de 2.800 mp a fost corect rezolvată de instanța de fond, urmând a fi menținută cu ocazia rejudecării câte vreme, într-o acțiune în revendicare, partea nu poate obține decât bunul pentru care exhibă titlul component, iar nu și un alt bun în compensare, din patrimoniul pârâtului neproprietar.

Cu privire la susținerea reclamantei în sensul că nu s-a dat nicio dezlegare asupra suprafeței de 2.800 mp ocupată de corpurile clădirilor Bazei de tratament și Bazinului de decantare al S.C.R.M.F.B.

Eforie Nord, dar și de alei și căi de acces către unitățile turistice din apropiere, deși s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de teren de 5.000 mp, instanța de apel a statuat următoarele: Pornită ca o acțiune în revendicare clasică întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., (acțiunea fiind promovată anterior adoptării Legii nr. 10/2001), cauza se impune a fi soluționată prin prisma tuturor argumentelor legate de: existența titlului antecesorului reclamantei, caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, îndrituirea reclamantei de a obține restituirea în natură, în deplină proprietate și liniștită posesie a părții din imobil neafectată de construcții de utilitate publică sau de căi de acces la aceste construcții (aflată în administrarea autorității locale - orașul Eforie prin Consiliul Local Eforie), valența dreptului de proprietate dobândit de Statul Român asupra părții din imobil destinată unei afectațiuni publice și existența unui prejudiciu al reclamantei pentru această din urmă parte din imobil, ce face parte din domeniul public al statului și respectiv al unității administrativ-teritoriale și care datorită afectațiunii publice nu mai poate face obiectul retrocedării.

Invocând un titlu de proprietate asupra întregului teren în suprafață de 5.000 mp într-o acțiune în revendicare, pornită anterior Legii nr. 10/2001, apelantei reclamante nu i se poate opune în mod abstract dreptul de proprietate al statului în regim de drept public, fără o justă și prealabilă reparație pentru partea din proprietate ce nu mai poate fi restituită în natură. O reparație a acestui prejudiciu nu se poate realiza însă prin atribuirea unui teren în compensare de către autoritatea administrativ-teritorială, cum corect a reținut Tribunalul Constanța, ci numai prin echivalent în condițiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005. De altfel, încă de la data formulării acțiunii reclamanta avea cunoștința faptului că o parte din terenul revendicat nu mai putea fi restituit în natură deoarece nu mai era „liber”, fiind afectat de construcțiile spitalului, astfel încât s-a solicitat predarea unui teren în echivalent.

Din start, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 480 și 481 C. civ. depășea cadrul clasic al acțiunii în revendicare, care este înțeleasă drept o modalitate de a obține restituirea bunului a cărui posesie a fost uzurpată. Or, în condițiile în care parte din loturile revendicate de reclamantă aveau o afectațiune publică, reclamanta a solicitat în prezentul ciclu procesual contravaloarea terenului ce nu poate fi restituit în natură, reclamanta achiesând la soluția acordării de despăgubiri pentru terenul ce nu mai putea fi restituit în natură. S-a concluzionat că plata acestor despăgubiri nu poate avea însă loc decât în procedura Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar nu prin plata directă de către stat a sumei de 831.960 lei, astfel cum a solicitat reclamanta, cuantumul despăgubirii urmând a fi stabilit, conform legii speciale, după parcurgerea procedurii reglementată de aceeași lege.

De asemenea, s-a avut în vedere că în practica judiciară recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată prin aplicarea directă a Convenției Europene a Drepturilor Omului și conform interpretărilor date de C.E.D.O., s-a statuat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare prin care se urmărește redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada de referință a acestui act normativ, chiar introdusă înainte de intrarea lui în vigoare, nu poate fi soluționată „doar” potrivit dreptului comun. Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost adoptată o lege specială care prevede în ce condiții pot fi acestea restituite în natură persoanelor îndreptățite, instanțele de judecată nu pot face abstracție de existența sa și să aplice regulile specifice acțiunii în revendicare, concepute pe cale doctrinară și jurisprudențială în aplicarea art. 480 C. civ.

Pentru plata despăgubirilor bănești stabilită în cadrul procedurilor de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat a fost reglementat un sistem unitar de evaluare și acordare prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. S-a încercat prin acest sistem normativ crearea unui cadru unic - legal și instituțional - în care să se soluționeze toate situațiile în care imobilele confiscate de stat nu mai puteau fi restituite în natură și s-a stabilit o procedură administrativă de despăgubire comună tuturor bunurilor imobile revendicate. S-a reținut că însăși Curtea Europeană a considerat Legea nr. 247/2005 ca fiind un act de aplicabilitate generală tuturor imobilelor revendicate, astfel că acordarea despăgubirilor în temeiul acestui act normativ este o măsură corespunzătoare satisfacerii dreptului de proprietate ce a aparținut autoarei reclamantei.

În raport de aceste considerente, și față de dispozițiile Deciziei nr. 27/14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, instanța de apel a stabilit în sarcina Consiliului Local Eforie prin primar - ca autoritate deliberativă a orașului Eforie - obligația să înainteze Comisiei Centrale propunerea de acordare de despăgubiri, conform Legii nr. 247/2005 - Titlul VII pentru terenul în suprafață de 2.800 mp ce nu mai poate fi restituit în natură reclamantei, datorită afectațiunii sale publice (căi de acces, alei, teren afectat de construcțiile unei unități sanitare de interes național). Pretențiile reclamantei legate de acordarea despăgubirilor pentru inventarul mobil și pentru construcțiile adiacente corpului principal pretins demolate au fost înlăturate, avându-se în vedere că nu s-a făcut dovada preluării unor asemenea bunuri de către stat la data intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1949.

Faptul că inventarul a făcut formal obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 13 iulie 1935 și că a fost ulterior consemnat în polița de asigurare, ca și împrejurarea că în aceeași poliță datată 19 mai 1934, se indică existența altor două corpuri secundare, nu este de natură a aprecia asupra temeiniciei pretențiilor astfel formulate, câtă vreme documentul ce atestă preluarea imobilului nu indică altă structură a bunului decât cea identificată și prin expertizele judiciare efectuate în cauză și nu stabilește explicit preluarea unor bunuri mobile din patrimoniul fostei entități juridice. Împotriva acestei decizii au promovat calea de atac a recursului pârâții Consiliul Local al orașului Eforie, M.S.F.

și Statul Român prin M.F.P. 1. Prin criticile formulate pârâtul Consiliul Local al Orașului Eforie a susținut următoarele: 1.1. În mod nelegal instanța de apel a stabilit în sarcina Consiliului Local Eforie obligația privind propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în beneficiul reclamantei pentru terenul imposibil a fi restituit în natură, întrucât în cauză nu s-a formulat notificare. Chiar prin absurd, statul este cel care trebuie să propună despăgubiri, obligație consacrata de altfel și în jurisprudența C.E.D.O. Sub acest aspect se arată că hotărârea instanței de apel este lipsită în totalitate de suport legal, deoarece dispoziția de acordare a despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a fost adoptată în cadrul unei proceduri speciale, respectiv existența unei notificări de restituire a terenului formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și adresată unității deținătoare.

Apreciază că în speța nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 247/2005 câtă vreme reclamanta nu a demarat niciodată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru suprafața de teren de 2.800 mp. Numai într-un astfel de cadru legal al parcurgerii procedurilor impuse de Legea nr. 10/2001, reclamanta ar fi putut beneficia de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dar, nici în aceasta situație, nu ar fi putut obține stabilirea unui cuantum în procedura judiciara, ci doar în cea administrativa. 1.2. În mod greșit s-a stabilit în sarcina Consiliului Local al orașului Eforie să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 1.993 mp, atâta vreme cât acesta nu deține posesia suprafeței respective.

În consecință, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de apelanta-reclamanta, iar, pe fond, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 607 din 19 aprilie 2005, pronunțata de Tribunalul Constanța. 2. În recursul său pârâtul M.S.F. a criticat decizia pentru următoarele motive: 2.1. Greșit instanța de apel a respins excepția inadmisibilității cererii reclamantei față de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, conform căruia "Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație". În considerarea acestei norme legale, instanța trebuia să constate că legea specială în materia dedusă judecății o reprezintă Legea nr. 10/2001.

2.2. Instanța nu s-a pronunțat asupra titlului de proprietate al reclamantei . Polița de asigurare din anul 1934 este mult prea veche față de momentul trecerii imobilului în proprietatea statului în anul 1949. În concluzie, pârâtul consideră că reclamanta nu a făcut dovada certă a naționalizării proprietății sale, întrucât polița de asigurare încheiată cu 15 ani înaintea trecerii imobilului în proprietatea statului nu poate fi documentul cert al dovezii dreptului de proprietate, astfel că cererea sa nu poate admisibilă. A solicitat admiterea căii de atac, modificarea în parte a hotărârii recurate în ceea ce privește pe acest pârât, iar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 3. Pârâtul Statul Român prin M.F.P., prin recursul formulat a menționat următoarele critici: În mod greșit s-a dispus de către instanță restituire în natură a imobilului revendicat pe temeiul dispozițiilor art. 480 C. civ., câtă vreme bunul aparține domeniului public al statului.

Se precizează că instanța de judecată a stabilit faptul că Statul Roman prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă în raport de H.G. nr. 1106 din 10 octombrie 2002, prin care mai multe unități sanitare, între care și S.C.R.M.F.B. Eforie Nord se declară de interes național, iar imobilele compuse din construcții și terenuri aferente, în care își desfășoară activitatea aparțin domeniului public al statului și sunt în administrarea M.S.F. În aceste condiții, reglementarea regimului juridic al bunului se face numai prin hotărâre de Guvern, caz în care se aplică art. 6 din Legea nr. 213/1998, ce impune analiza valabilității și preluării imobilului de către stat. Recurentul pârât a susținut și împrejurarea că imobilul revendicat este încadrat în inventarul centralizat la M.F.P., deci face parte dintre bunurile aflate în domeniul public al statului, aflat în administrarea S.C.R.M.F.B.

Eforie Nord. În consecință, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă. 1. Recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Orașului Eforie este fondat, urmând a fi admis, modificată în parte decizia atacată cu consecința înlăturării obligației acestui pârât de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 2.800 mp pentru următoarele argumente: Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta C.E.C.A.P. a P.P.T.

București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Sanatoriul Balnear Efosan, Direcția Sanitară Constanța și Consiliul Local Constanța, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună retrocedarea imobilului situat în Eforie Nord, format din teren în suprafață de 5.000 mp și construcție compusă din parter și etaj, cunoscută sub denumirea de „Cămin Maritim P.T.T.” La termenul de judecată din 07 iunie 2000, reclamanta a depus la dosar precizări cu privire la obiectul acțiunii, (filele 177- 180 dosar Judecătoria Mangalia), determinate de situația rezultată din expertiza topografică efectuată solicitând admiterea acțiunii, obligarea pârâților la restituirea terenului în supafață de 5.000 mp și a clădirii „Cămin Maritim P.T.T.”, astfel: - pârâții Sanatoriul Balnear Efosan și Direcția Sanitară Constanța să-i restituie imobilul clădire și teren în supafață de 207 mp liber de orice sarcini; - pârâtul Consiliul Local al orașului Eforie să-i restituie partea de teren neafectată de alte construcții și alei, liber de orice sarcini, iar în ceea ce privește suprafața de teren de 2.800 mp ocupată, ce nu mai poate fi restituită în natură, să i se acorde în compensare un alt teren cu același regim juridic, care să aibă aceleași facilități.

Rezultă că, în raport de aceste precizări cu referire la terenul de 2.800 mp, erau ținute instanțele să se pronunțe. Prin urmare, în cauză, fără concursul părții interesate, în sensul lămuririi cadrului procesual dedus judecății, instanța de judecată era obligată să respecte limitele investirii, iar nu să se substituie voinței părții pentru respectarea principiului disponibilității. Cum reclamanta nu a formulat un capăt de cerere prin care să solicite plata de despăgubiri pentru terenul ce nu mai poate fi restituit în natură, în condițiile legii speciale, ci a menționat expres faptul că solicită ca pârâtul Consiliul Local al orașului Eforie să fie obligat să-i acorde un teren în compensare, cerere ce a fost soluționată prin respingere și necontestată, urmează a se înlătura obligația acestui pârât de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 2.800 mp.

2. Recursul pârâtului M.S.F. nu este fondat și urmeză a se respinge în considerarea argumentelor ce succed: Critica relativă la respingerea excepției inadmisibilității cererii reclamantei față de prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, nu poate fi primită, întrucât la data introducerii acțiunii, respectiv 30 aprilie 1998, acest act normativ nu fusese adoptat, și mai mult, o altă lege specială reparatorie nu își producea efectele pentru imobilele preluate de stat prin naționalizarea operată în temeiul Decretului nr. 358/1949.

Referitor la susținerea ce vizează faptul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra titlului de proprietate al reclamantei, considerând că aceasta nu a făcut dovada certă a naționalizării proprietății sale, se constată ca fiind nefondată față de împrejurarea că această chestiune a fost dezlegată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 1275 din 13 februarie 2004, în considerentele căreia s-a reținut că reclamanta, ca și continuatoare a fostei C.E.C.A.P. a P.P.T., desființată prin Decretul nr. 358/1949 și al cărei patrimoniu a fost preluat de stat și trecut în administrarea C.G.M., nu a pierdut niciun moment dreptul de proprietate asupra imobilului. 3. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P.

se constată, de asemenea, că și acesta este nefondat. Singura critică, susținută de altfel și de pârâtul M.S.F., referitoare la faptul că greșit s-ar fi dispus restituire în natură a imobilului revendicat pe temeiul dispozițiilor art. 480 C. civ. câtă vreme bunul aparține domeniului public al statului, nu poate fi primită pentru că, așa cum s-a arătat mai sus, la data introducerii acțiunii în revendicare de față nu își producea efectele o altă lege specială pentru imobilele preluate de stat prin naționalizarea operată în temeiul Decretului nr. 358/1949. Înalta Curte observă, de altfel, că aspectele contestate prin prezentul recurs nu au făcut obiect al căii de atac exercitate de pârâtul Statul Român prin M.F.P.

anterior pronunțării deciziei nr. 6340/18 octombrie 2012 pentru a putea fi reiterate la acest moment. Așa fiind, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul pârâtului Consiliul Local al Orașului Eforie, va modifica în parte decizia atacată cu consecința înlăturării obligației acestui pârât de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 2800 mp; va menține celelalte dispoziții ale deciziei și va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții M.S.F. și Statul Român prin M.F.P. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Orașului Eforie împotriva Deciziei nr. 21/C din data de 27 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că înlătură obligația acestui pârât de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 2800 mp. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții M.S.F. și Statul Român prin M.F.P. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2013.