ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6340/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6340/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 607 din 19 aprilie

2005 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul R794/2004 a fost admisă în

parte acțiunea reclamantei C.E.C.A.P.P.P.T București, pârâții Direcția de

Sănătate Publică Jud. Constanța, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Fizică

și Balneologie Eforie Nord, jud. Constanța, Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și Ministerul Sănătății și Familiei fiind obligați să lase

reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în

Eforie Nord, str. A.B. nr. 10, compus din teren în suprafață de 2.200 mp și

construcție P+1E, cunoscută sub denumirea C.M.P.T.T.

A fost respinsă

cererea reclamantei de obligare a Consiliului Local Eforie în a acorda, în

compensare, suprafața de 2.800 mp.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel, în termen legal, reclamanta C.E.C.A.P.P.P.T.

București, precum și pârâții Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și

Recuperare Eforie Nord și Ministerul Sănătății, criticile formulate vizând, în

esență, următoarele considerente:

Apelul reclamantei

s-a raportat la lipsa oricărei despăgubiri corespunzătoare valoric pentru

terenul de 2.800 mp și a construcțiilor demolate după data de 20 august 1949,

împreună cu inventarul mobil.

Având în vedere

traseul jurisdicțional al prezentului litigiu și probatoriul administrat pe parcursul

judecării lui, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

În privința

inadmisibilității promovării acțiunii în revendicare, raportat la disp. Legii

nr. 213/1998, instanța a reținut că această critică a apelantului pârât

Ministerul Sănătății este nefondată, întrucât norma nu a obstrucționat ori a

restrâns dreptul de a promova o acțiune în revendicare, cu atât mai mult cu cât

la data formulării acțiunii - 30 aprilie 1998 - legea menționată nu fusese încă

adoptată, iar o altă lege specială reparatorie nu își producea efectele pentru

imobilele preluate de stat prin naționalizarea operată în temeiul Decretului

358/1949.

Chestiunea calității

procesuale active a reclamantei C.E.C.A.P.P.P.T. București, ca și continuatoare

a fostei Case cu aceeași denumire, desființată prin Decretul nr. 358/1949 și al

cărei patrimoniu a fost preluat de stat și trecut în administrarea

Confederației Generale a Muncii, a fost tranșată prin Decizia civilă nr. 1275

din 13 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -Secția civilă,

pronunțată în dosarul 3082/2001.

În speță, s-a

constatat că în apelul pârâților nu s-a contestat existența și întinderea

titlului de proprietate al fostei case de credit, cât apartenența actuală a

imobilului - teren și construcții - la domeniul public și la posibilitatea de

a-l restitui, fie și în parte, reclamantei în acțiunea în revendicare.

Soluția configurată

de instanța de fond, în ce privește restituirea în natură a

imobilului-construcție și a terenului aferent acesteia, este corectă, apelanta

reclamantă fiind îndrituită să obțină repararea efectivă a prejudiciului produs

prin naționalizarea bunului antecesoarei sale.

Apelurile formulate

au fost apreciate ca întemeiate în considerarea disp. art. 297 alin. (2) teza a

doua C. proc. civ., întrucât prima instanță, deși a judecat în fond, nu a

stabilit și în sarcina pârâtului Consiliul Local Eforie obligația corelativă cu

privire la restituirea suprafeței de 2200 mp identificate prin expertiza N.D.,

și nu a avut în vedere că în virtutea deciziei de atribuire în administrare,

apelantul Spitalul Clinic de Recuperare nu putea fi ținut să restituie o

suprafață mai mare decât cea efectiv atribuită, de 207 mp.

Din acest punct de

vedere, urmare completării probelor conform încheierii din 31 ianuarie 2011,

Curtea a reținut că suprafața de 207 mp aferentă clădirii în litigiu a fost

inclusă în "Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al

statului" aprobat conform Anexei 15 la H.G. nr. 1705/2006, datorită

apartenenței clădirii "V.P.T.T.R." la acest regim juridic, ca fiind

inclusă în administrarea spitalului (unitate publică de interes național) odată

cu emiterea deciziei din 1972.

Astfel fiind, s-a

reținut că terenul stabilit între notațiile A-C-D-E-F-G-H-I-A în expertiza

N.D., care include și pe cel aferent construcției în litigiu și care are o

suprafață totală de 2.200 mp, este susceptibil a fi restituit în natură, având

în vedere că planul de situație sc. 1:500 al localității relevă faptul că nu

sunt afectate în această modalitate accesul către obiectivele din zonă și către

spital (urmând a fi înlăturate criticile unității spitalicești, formulate pe

acest considerent).

Pe cale de

consecință, în raport de toate considerentele menționate și față de disp. art.

297 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., a fost anulată Sentința civilă apelată

nr. 607 din 19 aprilie 2005 a Tribunalului Constanța și în rejudecare, s-a

dispus obligarea pârâților Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și

Balneologie Eforie Nord, Direcția de Sănătate Publică Jud. Constanța,

Ministerul Sănătății și Statul Român prin Ministerul Finanțelor să restituie

reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul cunoscut sub

denumirea de "V.P.T.T.R.", situată în Eforie Nord, str. A.B. nr. 10,

jud. Constanța, compus din construcție cu două corpuri și teren aferent de 207

mp.

A fost obligat

totodată pârâtul Consiliul Local Eforie să lase reclamantei, în deplină

proprietate și posesie, diferența de 1.993 mp care se constituie în

aliniamentul notațiilor A-C-D-E-F-G-H-I-A în expertiza N.D. pentru terenul de

2.200 mp ce poate fi restituit în natură.

În ce privește apelul

formulat de reclamanta C.E.C.A.P.P.P.T., Curtea a reținut că soluția de

respingere a cererii în obligarea autorității locale de a restitui, în compensare,

un teren de 2.800 mp a fost corect rezolvată la fond, fiind menținută cu ocazia

rejudecării câtă vreme într-o acțiune în revendicare, partea nu poate obține

decât bunul pentru care exhibă titlul comparat, iar nu și un alt bun în

echivalent din patrimoniul pârâtului neproprietar.

Totuși, chestiunea

ridicată în apelul părții, privind necesitatea obținerii unei juste despăgubiri

pentru partea de imobil imposibil a fi restituită în natură (chestiune

clarificată atât din perspectiva afectării acestei suprafețe de corpurile

clădirilor Bazei de tratament și Bazinului de decantare, dar și de alei și căi

de acces către unitățile turistice din apropriere) impune o soluționare în

acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu dezlegările în

drept ale Înaltei Curți de Casație și Justiție regăsite în spețe similare și cu

implicațiile recunoașterii existenței în patrimoniul apelantei reclamante a

unui "bun" în sensul dat de art. 1 din Protocolul I la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, s-a

reținut că în apel a fost administrată, la cererea apelantei reclamante, o

expertiză tehnică imobiliară de evaluare a despăgubirilor aferente suprafeței

de 2.800 mp menționate, iar lucrarea depusă de experții B.-C.-N. la termenul

din 14 iunie 2010 a stabilit o valoare de circulație de 198.100 euro (70,75

euro/mp), respectiv, 831.960 lei.

În aceste condiții,

deținătorul actual al terenului este orașul Eforie, căruia prin autoritatea

locală îi revine și obligația de a propune acordarea de despăgubiri în

condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru

acordarea de despăgubiri corespunzătoare acestei valori.

În final, a stabilit

în sarcina Consiliului Local Eforie - ca autoritate deliberativă a Orașului

Eforie - să înainteze Comisiei Centrale propunerea de acordare de despăgubiri

apelantei reclamante, în cuantum de 831.960 RON pentru terenul de 2.800 mp ce

nu poate fi restituit în natură.

Au fost însă înlăturate

pretențiile legate de acordarea despăgubirilor pentru inventarul mobil și

pentru construcțiile adiacente corpului principal, pretins demolate, având în

vedere că nu s-a făcut dovada preluării unor asemenea bunuri de către stat la

data intrării în vigoare a Decretului 358/1949.

Faptul că inventarul

a făcut formal obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 13 iulie 1935 și

că a fost ulterior consemnat în polița de asigurare, ca și împrejurarea că în

aceeași poliță, datată 19 mai 1934, se indică existența altor două corpuri

secundare, nu a fost considerat de natură a aprecia asupra temeiniciei

pretențiilor astfel formulate, câtă vreme documentele ce atestă preluarea

imobilului nu indică altă structură a bunului decât cea identificată și prin expertizele

judiciare efectuate în cauză și nu stabilesc explicit preluarea unor bunuri

mobile din patrimoniul fostei entități.

Împotriva Deciziei

civile nr. 306C din 23 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, au

declarat recurs reclamanții C.E.C.A.P.P.P.T., Ministerul Sănătății și pârâții

Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord,

Consiliul Local al Orașului Eforie și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța care au susținut

următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.

Recurenta

C.E.C.A.P.P.P.T. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a

hotărârii atacate în sensul obligării Statului Român prin Ministerul Finanțelor

la acordarea despăgubirilor în cuantum de 831.960 RON (echivalentul a 198.100

euro) pentru terenul de 2800 mp care nu a fost restituit în natură,

invocându-se motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se arată că, inițial

raportul de expertiză a reținut că numai o parte poate fi restituit vechiul

amplasament deoarece restul terenului (de 2800 mp) este ocupat de spații cu

utilizare publică: străzi, alei și construcții aferente Spitalului Clinic.

Se solicită a se avea

în vedere că în mod greșit instanța de judecată a apreciat, după 13 ani de

judecată, că modalitatea pentru acordarea despăgubirii cuvenite este de a

obliga pârâtul Consiliul Local Eforie, în condițiile Titlului VII al Legii nr.

247/2005, la acordarea către reclamantă a unei despăgubiri în cuantum de

831.960 RON pentru terenul de 2800 mp imposibil a fi restituit, în condițiile

în care acțiunea a fost promovată în 1998, în temeiul art. 480 C. civ.

Instanța de judecată

a reținut că acțiunea a fost fundamentată pe art. 480 C. civ., iar nu pe normele

legii speciale reparatorii și, cu toate acestea, îi trimite prin soluția dată

pentru despăgubiri într-o procedura specială.

În plus, se consideră

că au fost de acord să evalueze acest teren, deși nu există construcții

edificate și nu este "imposibil" de restituit acest teren în natură.

Se solicită admiterea

recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la acordarea despăgubirilor

în cuantum de 831.960 RON (echivalentul a 98.100 euro) pentru terenul de 2800

mp care nu a fost restituit în natură.

Împotriva Deciziei

civile nr. 306C din 23 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, a

declarat recurs și Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și

Balneologie Eforie Nord, care a susținut că motivele invocate de această parte

nu au fost temeinic analizate de instanță, care a interpretat greșit legea,

fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ministerul Sănătății

a considerat că instanța de apel a respins ca neîntemeiată excepția

inadmisibilității cererii reclamantei, astfel că instanța a cenzurat aplicarea

dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

În concluzie,

reclamanta nu a făcut dovada certă a naționalizării proprietății, polița de

asigurare încheiată cu 15 ani înaintea trecerii imobilului în proprietatea

statului neputând constitui documentul cert al dovezii dreptului de

proprietate.

Față de cele de mai

sus, se consideră că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate

la momentul anului 1949, astfel că cererea sa nu poate fi admisibilă.

Recurentul Consiliul

Local al Orașului Eforie consideră, în cuprinsul cererii sale de recurs, că în

mod nelegal Consiliul Local Eforie a fost obligat să lase reclamantei în

deplină proprietate și posesie restul de teren de 1993 mp din totalul celor

2200 mp identificat prin expertiza N.D., între notațiile A-C-D-E-F-G-H-I-A. în

legătură cu măsura de stabilire în sarcina Consiliului Local Eforie, anume

aceea de propunere în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 de acordare

către reclamantă a unei despăgubiri în cuantum de 831.960 RON pentru terenul

imposibil a fi restituit în natură, se consideră că numai în condițiile

procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, se poate beneficia de

dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Recurentul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor

Publice Constanța, solicită, în cuprinsul motivelor de recurs formulate,

respingerea acțiunii formulate, Ministerul neavând calitatea procesuală pasivă,

el reprezentând interesele statului în justiție în litigiile al căror obiect îl

formează bunurile din domeniul public de interes național.

Analizând recursurile

declarate prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs

invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acestea sunt fondate

pentru considerentele ce urmează.

Obiectul acțiunii

deduse judecății îl constituie obligarea pârâților să lase în deplină

proprietate și posesie a imobilul situat în Eforie Nord, compus din teren de

2200 mp și construcții și atribuirea în compensare a unui teren de 2800 mp, o

acțiune de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Prin stabilirea în

sarcina Consiliului local Eforie - ca autoritate deliberativă a Orașului Eforie

- să înainteze propunerea de acordare de despăgubiri apelantei reclamante, în

cuantum de 831.960 RON pentru terenul de 2.800 mp ce nu poate fi restituit în

natură în sensul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, instanța de apel a

schimbat temeiul juridic al acțiunii, admițând un capăt de cerere privind

restituirea în natură a terenului de 2200 mp în temeiul art. 480 C. civ. și,

pentru capătul de cerere privind terenul de 2800 mp făcând aplicarea Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Această lege specială

de reparație prevede o anume procedură de acordare a despăgubirilor, în această

materie, acordarea măsurilor reparatorii având loc în condițiile impuse de

Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.

Prin Legea nr.

247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în

special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei

îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora.

Astfel, potrivit art.

1 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, măsurile reparatorii prin echivalent vor

consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către

entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu

acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile

prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Stabilirea

cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) și (7) al textului de lege

invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de

Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al

instanței de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin

decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Cu privire la acest

aspect, trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative

prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de Curtea Europeană ale

dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în recenta cauză pilot Măria

Atanasiu și alții împotriva României (parag. 115).

Prin urmare,

exigențele coerenței și certitudinii statuate de Curtea europeană în jurisprudența

sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate

în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să

respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau

aplicarea de măsuri reparatorii.

Cu atât mai mult nu

se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenței Curții Europene după pronunțarea

hotărârii pilot în cauza Măria Atanasiu împotriva României, din moment ce

Statul Român a fost obligat, ca în termen de 18 luni de la data rămânerii

definitive a hotărârii instanței europene, să ia măsurile care să garanteze

protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 parag. 1 și art. 1 din

Primul Protocol adițional la Convenție, în contextul tuturor cauzelor similare

cu cauza de față, conform principiilor consacrate de Convenție.

Or, obligarea directă

a Statului Român la despăgubiri reprezintă nu doar o schimbare a debitorului

obligației de plată, dar și schimbarea mecanismului de achitare a

despăgubirilor stabilite.

Punerea în executare

a hotărârilor prin care Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, este

debitor, se face, de această dată, de la bugetul de stat, cu condiția ca acesta

să prevadă sumele alocate cu titlu de executare a debitelor stabilite prin

hotărâri judecătorești.

Pentru aceste

considerente se va admite recursul în baza art. 314 C. proc. civ., se va casa

decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel

Constanța, care urmează a se pronunța asupra cererilor deduse judecății conform

principiului disponibilității în procesul civil.

Cu ocazia

rejudecării, Curtea de Apel va analizat și celelalte critici formulate de

recurenți împotriva Deciziei civile nr. 306C din 23 mai 2011 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanții C.E.C.A.P.P.P.T., Ministerul Sănătății și pârâții

Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord, Consiliul

Local al Orașului Eforie și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generala a Finanțelor Publice Constanța împotriva Deciziei civile

nr. 306C din 23 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2012.

Procesat de GGC - GV