ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6340/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 607 din 19 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul R794/2004 a fost admisă în parte acțiunea reclamantei C.E.C.A.P.P.P.T București, pârâții Direcția de Sănătate Publică Jud. Constanța, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Fizică și Balneologie Eforie Nord, jud. Constanța, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Sănătății și Familiei fiind obligați să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în Eforie Nord, str. A.B. nr. 10, compus din teren în suprafață de 2.200 mp și construcție P+1E, cunoscută sub denumirea C.M.P.T.T. A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a Consiliului Local Eforie în a acorda, în compensare, suprafața de 2.800 mp.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, reclamanta C.E.C.A.P.P.P.T. București, precum și pârâții Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Recuperare Eforie Nord și Ministerul Sănătății, criticile formulate vizând, în esență, următoarele considerente: Apelul reclamantei s-a raportat la lipsa oricărei despăgubiri corespunzătoare valoric pentru terenul de 2.800 mp și a construcțiilor demolate după data de 20 august 1949, împreună cu inventarul mobil. Având în vedere traseul jurisdicțional al prezentului litigiu și probatoriul administrat pe parcursul judecării lui, instanța de apel a reținut următoarele considerente: În privința inadmisibilității promovării acțiunii în revendicare, raportat la disp.

Legii nr. 213/1998, instanța a reținut că această critică a apelantului pârât Ministerul Sănătății este nefondată, întrucât norma nu a obstrucționat ori a restrâns dreptul de a promova o acțiune în revendicare, cu atât mai mult cu cât la data formulării acțiunii - 30 aprilie 1998 - legea menționată nu fusese încă adoptată, iar o altă lege specială reparatorie nu își producea efectele pentru imobilele preluate de stat prin naționalizarea operată în temeiul Decretului 358/1949. Chestiunea calității procesuale active a reclamantei C.E.C.A.P.P.P.T. București, ca și continuatoare a fostei Case cu aceeași denumire, desființată prin Decretul nr. 358/1949 și al cărei patrimoniu a fost preluat de stat și trecut în administrarea Confederației Generale a Muncii, a fost tranșată prin Decizia civilă nr. 1275 din 13 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -Secția civilă, pronunțată în dosarul 3082/2001.

În speță, s-a constatat că în apelul pârâților nu s-a contestat existența și întinderea titlului de proprietate al fostei case de credit, cât apartenența actuală a imobilului - teren și construcții - la domeniul public și la posibilitatea de a-l restitui, fie și în parte, reclamantei în acțiunea în revendicare. Soluția configurată de instanța de fond, în ce privește restituirea în natură a imobilului-construcție și a terenului aferent acesteia, este corectă, apelanta reclamantă fiind îndrituită să obțină repararea efectivă a prejudiciului produs prin naționalizarea bunului antecesoarei sale. Apelurile formulate au fost apreciate ca întemeiate în considerarea disp. art. 297 alin. (2) teza a doua C. proc.

civ., întrucât prima instanță, deși a judecat în fond, nu a stabilit și în sarcina pârâtului Consiliul Local Eforie obligația corelativă cu privire la restituirea suprafeței de 2200 mp identificate prin expertiza N.D., și nu a avut în vedere că în virtutea deciziei de atribuire în administrare, apelantul Spitalul Clinic de Recuperare nu putea fi ținut să restituie o suprafață mai mare decât cea efectiv atribuită, de 207 mp. Din acest punct de vedere, urmare completării probelor conform încheierii din 31 ianuarie 2011, Curtea a reținut că suprafața de 207 mp aferentă clădirii în litigiu a fost inclusă în "Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului" aprobat conform Anexei 15 la H.G.

nr. 1705/2006, datorită apartenenței clădirii "V.P.T.T.R." la acest regim juridic, ca fiind inclusă în administrarea spitalului (unitate publică de interes național) odată cu emiterea deciziei din 1972. Astfel fiind, s-a reținut că terenul stabilit între notațiile A-C-D-E-F-G-H-I-A în expertiza N.D., care include și pe cel aferent construcției în litigiu și care are o suprafață totală de 2.200 mp, este susceptibil a fi restituit în natură, având în vedere că planul de situație sc. 1:500 al localității relevă faptul că nu sunt afectate în această modalitate accesul către obiectivele din zonă și către spital (urmând a fi înlăturate criticile unității spitalicești, formulate pe acest considerent).

Pe cale de consecință, în raport de toate considerentele menționate și față de disp. art. 297 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., a fost anulată Sentința civilă apelată nr. 607 din 19 aprilie 2005 a Tribunalului Constanța și în rejudecare, s-a dispus obligarea pârâților Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord, Direcția de Sănătate Publică Jud. Constanța, Ministerul Sănătății și Statul Român prin Ministerul Finanțelor să restituie reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul cunoscut sub denumirea de "V.P.T.T.R.", situată în Eforie Nord, str. A.B. nr. 10, jud. Constanța, compus din construcție cu două corpuri și teren aferent de 207 mp.

A fost obligat totodată pârâtul Consiliul Local Eforie să lase reclamantei, în deplină proprietate și posesie, diferența de 1.993 mp care se constituie în aliniamentul notațiilor A-C-D-E-F-G-H-I-A în expertiza N.D. pentru terenul de 2.200 mp ce poate fi restituit în natură. În ce privește apelul formulat de reclamanta C.E.C.A.P.P.P.T., Curtea a reținut că soluția de respingere a cererii în obligarea autorității locale de a restitui, în compensare, un teren de 2.800 mp a fost corect rezolvată la fond, fiind menținută cu ocazia rejudecării câtă vreme într-o acțiune în revendicare, partea nu poate obține decât bunul pentru care exhibă titlul comparat, iar nu și un alt bun în echivalent din patrimoniul pârâtului neproprietar.

Totuși, chestiunea ridicată în apelul părții, privind necesitatea obținerii unei juste despăgubiri pentru partea de imobil imposibil a fi restituită în natură (chestiune clarificată atât din perspectiva afectării acestei suprafețe de corpurile clădirilor Bazei de tratament și Bazinului de decantare, dar și de alei și căi de acces către unitățile turistice din apropriere) impune o soluționare în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu dezlegările în drept ale Înaltei Curți de Casație și Justiție regăsite în spețe similare și cu implicațiile recunoașterii existenței în patrimoniul apelantei reclamante a unui "bun" în sensul dat de art. 1 din Protocolul I la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, s-a reținut că în apel a fost administrată, la cererea apelantei reclamante, o expertiză tehnică imobiliară de evaluare a despăgubirilor aferente suprafeței de 2.800 mp menționate, iar lucrarea depusă de experții B.-C.-N. la termenul din 14 iunie 2010 a stabilit o valoare de circulație de 198.100 euro (70,75 euro/mp), respectiv, 831.960 lei. În aceste condiții, deținătorul actual al terenului este orașul Eforie, căruia prin autoritatea locală îi revine și obligația de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru acordarea de despăgubiri corespunzătoare acestei valori.

În final, a stabilit în sarcina Consiliului Local Eforie - ca autoritate deliberativă a Orașului Eforie - să înainteze Comisiei Centrale propunerea de acordare de despăgubiri apelantei reclamante, în cuantum de 831.960 RON pentru terenul de 2.800 mp ce nu poate fi restituit în natură. Au fost însă înlăturate pretențiile legate de acordarea despăgubirilor pentru inventarul mobil și pentru construcțiile adiacente corpului principal, pretins demolate, având în vedere că nu s-a făcut dovada preluării unor asemenea bunuri de către stat la data intrării în vigoare a Decretului 358/1949.

Faptul că inventarul a făcut formal obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 13 iulie 1935 și că a fost ulterior consemnat în polița de asigurare, ca și împrejurarea că în aceeași poliță, datată 19 mai 1934, se indică existența altor două corpuri secundare, nu a fost considerat de natură a aprecia asupra temeiniciei pretențiilor astfel formulate, câtă vreme documentele ce atestă preluarea imobilului nu indică altă structură a bunului decât cea identificată și prin expertizele judiciare efectuate în cauză și nu stabilesc explicit preluarea unor bunuri mobile din patrimoniul fostei entități.

Împotriva Deciziei civile nr. 306C din 23 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, au declarat recurs reclamanții C.E.C.A.P.P.P.T., Ministerul Sănătății și pârâții Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord, Consiliul Local al Orașului Eforie și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța care au susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate. Recurenta C.E.C.A.P.P.P.T. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării Statului Român prin Ministerul Finanțelor la acordarea despăgubirilor în cuantum de 831.960 RON (echivalentul a 198.100 euro) pentru terenul de 2800 mp care nu a fost restituit în natură, invocându-se motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Se arată că, inițial raportul de expertiză a reținut că numai o parte poate fi restituit vechiul amplasament deoarece restul terenului (de 2800 mp) este ocupat de spații cu utilizare publică: străzi, alei și construcții aferente Spitalului Clinic. Se solicită a se avea în vedere că în mod greșit instanța de judecată a apreciat, după 13 ani de judecată, că modalitatea pentru acordarea despăgubirii cuvenite este de a obliga pârâtul Consiliul Local Eforie, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, la acordarea către reclamantă a unei despăgubiri în cuantum de 831.960 RON pentru terenul de 2800 mp imposibil a fi restituit, în condițiile în care acțiunea a fost promovată în 1998, în temeiul art. 480 C. civ.

Instanța de judecată a reținut că acțiunea a fost fundamentată pe art. 480 C. civ., iar nu pe normele legii speciale reparatorii și, cu toate acestea, îi trimite prin soluția dată pentru despăgubiri într-o procedura specială. În plus, se consideră că au fost de acord să evalueze acest teren, deși nu există construcții edificate și nu este "imposibil" de restituit acest teren în natură. Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la acordarea despăgubirilor în cuantum de 831.960 RON (echivalentul a 98.100 euro) pentru terenul de 2800 mp care nu a fost restituit în natură.

Împotriva Deciziei civile nr. 306C din 23 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, a declarat recurs și Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord, care a susținut că motivele invocate de această parte nu au fost temeinic analizate de instanță, care a interpretat greșit legea, fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ministerul Sănătății a considerat că instanța de apel a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii reclamantei, astfel că instanța a cenzurat aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. În concluzie, reclamanta nu a făcut dovada certă a naționalizării proprietății, polița de asigurare încheiată cu 15 ani înaintea trecerii imobilului în proprietatea statului neputând constitui documentul cert al dovezii dreptului de proprietate.

Față de cele de mai sus, se consideră că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate la momentul anului 1949, astfel că cererea sa nu poate fi admisibilă. Recurentul Consiliul Local al Orașului Eforie consideră, în cuprinsul cererii sale de recurs, că în mod nelegal Consiliul Local Eforie a fost obligat să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie restul de teren de 1993 mp din totalul celor 2200 mp identificat prin expertiza N.D., între notațiile A-C-D-E-F-G-H-I-A. în legătură cu măsura de stabilire în sarcina Consiliului Local Eforie, anume aceea de propunere în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 de acordare către reclamantă a unei despăgubiri în cuantum de 831.960 RON pentru terenul imposibil a fi restituit în natură, se consideră că numai în condițiile procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, se poate beneficia de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor Publice Constanța, solicită, în cuprinsul motivelor de recurs formulate, respingerea acțiunii formulate, Ministerul neavând calitatea procesuală pasivă, el reprezentând interesele statului în justiție în litigiile al căror obiect îl formează bunurile din domeniul public de interes național. Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acestea sunt fondate pentru considerentele ce urmează. Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie a imobilul situat în Eforie Nord, compus din teren de 2200 mp și construcții și atribuirea în compensare a unui teren de 2800 mp, o acțiune de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Prin stabilirea în sarcina Consiliului local Eforie - ca autoritate deliberativă a Orașului Eforie - să înainteze propunerea de acordare de despăgubiri apelantei reclamante, în cuantum de 831.960 RON pentru terenul de 2.800 mp ce nu poate fi restituit în natură în sensul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, instanța de apel a schimbat temeiul juridic al acțiunii, admițând un capăt de cerere privind restituirea în natură a terenului de 2200 mp în temeiul art. 480 C. civ. și, pentru capătul de cerere privind terenul de 2800 mp făcând aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Această lege specială de reparație prevede o anume procedură de acordare a despăgubirilor, în această materie, acordarea măsurilor reparatorii având loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.

Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) și (7) al textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Cu privire la acest aspect, trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de Curtea Europeană ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în recenta cauză pilot Măria Atanasiu și alții împotriva României (parag. 115). Prin urmare, exigențele coerenței și certitudinii statuate de Curtea europeană în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.

Cu atât mai mult nu se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenței Curții Europene după pronunțarea hotărârii pilot în cauza Măria Atanasiu împotriva României, din moment ce Statul Român a fost obligat, ca în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene, să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 parag. 1 și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de față, conform principiilor consacrate de Convenție. Or, obligarea directă a Statului Român la despăgubiri reprezintă nu doar o schimbare a debitorului obligației de plată, dar și schimbarea mecanismului de achitare a despăgubirilor stabilite.

Punerea în executare a hotărârilor prin care Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, este debitor, se face, de această dată, de la bugetul de stat, cu condiția ca acesta să prevadă sumele alocate cu titlu de executare a debitelor stabilite prin hotărâri judecătorești. Pentru aceste considerente se va admite recursul în baza art. 314 C. proc. civ., se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța, care urmează a se pronunța asupra cererilor deduse judecății conform principiului disponibilității în procesul civil. Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel va analizat și celelalte critici formulate de recurenți împotriva Deciziei civile nr. 306C din 23 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții C.E.C.A.P.P.P.T., Ministerul Sănătății și pârâții Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord, Consiliul Local al Orașului Eforie și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor Publice Constanța împotriva Deciziei civile nr. 306C din 23 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012. Procesat de GGC - GV